Mitizare şi mioritizare

Aşteptate cu atâta neobosită speranţă timp de 50 de ani, avioanele americane au împânzit, în sfârşit, după ’89, cerul credinţei noastre în mai bine, aducându-ne un nou model de între­prindere: corporaţia multinaţională. Menită să transforme omul nou al socialismului, leneş şi trist, în corporatistul harnic şi vesel.

Ordine, salarii mari, racordare la ora exactă a planetei versus depersonalizare, false valori, rutină şi… trezitul dimineaţa!

La pachet cu sacii de bani ai investitorilor străini, tranziţia de după ’89 ne-a furnizat nişte reţete de muncă foarte concrete şi labo­rios detaliate. Fireşte, verificate în zeci de ani de rulaj occidental şi în sute de companii, firme, multe cu operaţiuni extinse pe tot mapamondul. Aşa au aterizat, într-o Românie debusolată şi poftind nu doar la pulpele ame­ricane, cât mai ales la un standard civilizat al condiţiilor de muncă, multinaţionalele. Cu dicţionarul şi instrucţiunile de folosire aferen­te. Ca tot românul cu ceva studii şi un strop de limbi străine, am trecut şi eu prin vreo două, trei. Suficient cât să înţeleg fenomenul, dar mai ales cât să-mi fac un networking (vezi dicţiona­rul!) şi să pot acum, după 20 de ani, să iau, direct de la sursă, pulsul vieţii de zi cu zi într-o astfel de firmă. Am pornit la drum având în buzunar clişeele de rigoare, identificabile printr-un dicţionar paralel, subversiv – pe mo­delul satanicelor lui Rushdie – menit să denunţe „adevărul” ascuns al culturii corpora­tiste: sclavi pe plantaţie, clone, renunţare la viaţa personală, spălare de creiere, robotizare etc. M-am întors cu un mozaic de imagini şi impresii din care aş lăsa concluzia să se extra­gă singură.

Primul popas: ARBOinteractive, care vinde spaţiul publicitar din on-line, domeniu în care trebuie să te mişti mai rapid decât gândesc cei­lalţi. Şi mai inovativ. Octavian Matei este crea­tivul de serviciu, Adking, pe numele său de cod corporatist. La 30 de ani, reuşeşte perfor­manţa de a-şi gestiona timpul, pe modelul 33% job, 33% viaţă personală, 33% odihnă. Şi nu dă rateuri nicăieri. Secretul, zice Tavi, e să ştii să elimini maculatura. Relaţia cu standardele şi normele impuse de firma mamă, cu sediul în Elveţia? Mai mult s-au adaptat ei la stilul nos­tru, tocmai pentru că facem creaţie şi generăm profit mai bun aplicând reţetele autohtone. Este un transfer pe ambele sensuri, deknow how, de modus operandi. Mă uit în jur: feţe rela­xate, glumiţe, gesturi dezinvolte, birourile lor îmi aduc aminte de al lui fii-miu, cu gadget- uri, poze, reviste… Multă culoare şi o atmosfe­ră, în general, de studenţie. Îl iau deoparte pe Călin Rotărus, directorul ARBOinteractive, să-mi explice totusi cum strecoară autoritatea în boema asta colectivă. Control? Râde. „încerc să îi fac pe colegii mei să fie motivaţi în primul rând de rezultatele pe care le obţin. Mai ales că au targeturi clare, asta e treaba mea. Pe de altă parte, lucrurile care îţi ies te împing să vrei mai mult. Iar aici, în on-line, nu e nici un moment de plictiseală”.

Octavian Matei: 33% job, 33% odihnă, 33% viaţă.

Team building? Bineînţeles! Călin Rotăruş îmi spune că tocmai au fost (aproape) cu toţii în Bulgaria, la schi. Si că şi-au făcut o trupă de rock, chiar bunicică.

Ionuţ Marinescu conduce filiala româneas­că a AG Interactive, o multinaţională cu sediul central în Cleveland, Ohio, care produce feli­citări electronice. Îl întreb şi pe el cum vede „mioritizarea” culturii corporatiste de import. „Ştiu că în multe firme multinaţionale cultura corporatistă (adesea strictă în reguli) s-a alterat cu simţul şmecheriei mioritice (specifică zonei). Apoi, se folosesc licenţe piratate, salariile sunt plătite jumătate pe hârtie, jumătate pe drepturi de autor. Noi, la AGI, suntem foarte stricţi cu lucrurile astea, însă ştiu foarte multe companii care asta practică. Dar sunt şi lucruri bune: în multe corporaţii, cu industrii care permit, for­malizarea este mult mai mică, socializarea internă nu este atât de agresiv impusă, pentru că ar afecta relaţiile de prietenie extra job. Noi avem un nucleu care organizează: seara de poker, movie night (vedem un film la birou); apoi, pentru că locaţia ne permite, mergem la sala de sport în fiecare zi aproape, împreună, avem masă de ping pong. Şi, industry specific, avem concursuri de creaţie pe echipe organi­zate (care durează câte o noapte). Pe de altă parte, având o organizaţie mai mică, ne per­mitem o standardizare mai light, cu un flow de documente mai scurt, adaptat local.” Surpriza serii a fost că şi Ionuţ Marinescu are o trupă, tot de rock, numită ARIA. Coincidenţă? Se pare că nu, e un hobby care a prins în ultimii ani, odată cu explozia muzicii în România.

Ziua unui corporatist începe seara. Pentru lonuţ Marinescu şi trupa „ARIA”, pe o scenă de club.

Hai să vedem ce zic experţii în resurse umane! Am întrebat-o pe Diana Chelu Voicu, trainer şi consultant în HR, care sunt primele trei lucruri bune şi primele trei lucruri rele, într-o cultură corporatistă impor­tată de la mega- firma mamă. Mă corectează (politic!): bune şi mai puţin bune. Aşadar, bune sunt: experienţa şi expertiza (ai de la cine şi ce învăţa, corporaţii­le au sisteme experimentate şi şlefuite – chiar dacă nu neapărat foarte bune), etica şi valorile (dacă vrei, ţi-e uşor să te identifici cu un set de valori, un tip de etică de business, care nu sunt întâmplătoare, ci gândite, perpetuate, inculca­te) şi, fireşte, performanţa (e mai uşor să pro­duci rezultate, într-un mediu care cel mai ade­sea încurajează, promovează şi susţine perfor­manţa). Urmează mai puţin bunele: foamea de timp (corporaţiile sunt mari consumatoare de timp personal – munceşti multe ore în plus, procesele iau timp din cauza gigantismului organizaţional, al procedurilor, ramificaţiilor, care îţi pun răbdarea la încercare), prea puţină inovaţie (e mai uşor să te „complaci” în sistem şi să devii o rotiţă a mecanismului decât să cro- ieşti drumuri noi.

„Cultura «Procter & Gamble» este o filosofie, o valoare în sine. O reţetă secretă, precum formula de la Coca-Cola”, susţine Sorin Psatta.

Nu înseamnă că un corpora­tist nu inovează, dar pe făgaşul „aprobat”) şi, cel mai sensibil subiect, identitatea. După nişte ani în corporaţie, eşti soldăţel: în stilul de lucru şi gândire al profesionistului amprenta este aproape de neşters; în plus, poţi fi dat afară dacă nu te potriveşti în peisaj… Dar asta se întâmplă şi cu „oaia neagră” din familie, nu-i aşa?

Psihologul Sorin Psatta este lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Co mu ni – cării, dar şi Directorul de Comunicare Inte­grată de la agenţia de publicitate BBDO. Are, deci o dublă perspecti­vă: din afara şi din inte­riorul sistemului, plus că deţine instrumentele teoretice ca să disece fenomenul. „Cultura multinaţionalelor s-a adaptat local şi prin – pare paradoxal, dar nu este – înşişi expaţii veniţi să o implementeze. În drum spre România, au pornit cu nişte aşteptări de genul: ţară aproape bananieră, popor cu un IQ mai degrabă fără (dacă au stat sub comunişti atât timp, nu?). Surpriza a fost plăcută, când i-au găsit aici pe tinerii care jonglau în engleză şi în IT, deja cetăţeni globali, iar pe cei mai puţin tineri, cu foame de deschidere, dispuşi să recu­pereze anii pierduţi în comunism. Fireşte, s-a creat o comunicare, s-au împărtăşit valori pe ambele sensuri. Şi uite aşa s-a născut expatul de România, care bea vinul românesc şi face copii cu femeile dacice. Le place, pentru că au resursele financiare necesare ca să se izoleze de mizeria românească de jos. Revenind la cul­tura corporaţiei pe care o conduce un astfel de expat, e normal să se muleze pe noua perspec­tivă a acestuia, să se mioritizeze. “

Nota redacţiei: Nu bag mâna în foc că aşa e şi într-o multinaţională bancară, pentru că n-am reuşit să intru acolo. Şi tocmai faptul că nu ne-au primit…

Taguri: nr. 3 / martie 2011 Tweet

Tuesday, March 8th, 2011 at 4:50 pm, DOSAR, RSS feed