- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Monovolum „Dacia“ cu 355 cai putere

Dacia a ales o modalitate mai puţin obișnuită pentru a ne face cunoscute numele și  a ne  da  indicii  despre  formele  noului  model care îi va purta sigla. Dacia Lodgy se va prezenta  în  varianta  de  serie  în  martie  2012 la Geneva, dar până  atunci,  Renault a pregătit Lodgy pentru cursele pe zăpadă.

Lodgy Glace urmărește cariera de succes pe care  a  avut-o Duster  în  competiţia  Trophée Andros și va intra în luptă cu o echipă de trei piloţi gata  să   depășească  locul  doi  obţinut anul trecut. Alain Prost, Nicolas Prost și Evens Stievenart intră în luptă cu două maşini Lodgy pe 3 și 4 decembrie la Val Thorens, în Franţa.

În varianta sa de serie, Lodgy nu mai este absolut deloc un vehicul românesc.  Numele său nu a fost ales din baza de nume Renault ca să  fie pe placul nostru, iar producţia este în întregime localizată în Maroc. Decizia ţine pe de-o parte de faptul că liniile de producţie din România sunt la capacitate maximă   și  pe de altă  parte  de  interesul  nostru  foarte  scăzut pentru monovolumele de familie, în contrast cu cel al  vest-europenilor. De  aceea, capacitatea Marocului de a exporta cu ușurinţă către Spania (aflată imediat peste Gibraltar) a fost un factor decisiv.

În martie, Lodgy o să fie prezentat atât în varianta cu 5 locuri cât și  în cea cu 7 locuri. Propulsia este de așteptat să  fie asigurată de aceleași motoare care se descurcă onorabil pe Dacia Duster (1,6 16v 105 cai putere și  1,5 dci cu 90 și 110  cai putere), iar preţul, ca de obicei cu 3.000-4.000 de euro sub concurenţă.

Prima „Dacie“ care nu se va produce în România se numește „Lodgy“, este un monovolum și are deocamdată, 355 cai putere.