Amy Jade Winehouse a trăit meteoric, preţ de o carieră uimitoare, fascinând şi scandalizând o lume care încă mai are de aşteptat până să înţeleagă cine a fost şi de ce a venit, aici şi acum, Wino (cum îi spuneau prietenii). O mână de fetişcane britanice încearcă să ne-o desluşească.
Invazia britanicelor
Ca artist, Amy Winehouse a creat un stil generat prin împletirea, în egală măsură, a spaţiilor culturale dar şi a genurilor muzicale. A experimentat un mix eclectic de jazz, soul, pop, reggae, world beat and R&B, frazarea muzicală şi inflexiunile vocii sale ducând uneori cu gândul la o combinaţie de Billy Holliday, Dinah Washington şi Sarah Vaughn, alteori părând reîncarnarea legendarei „Lady Blues”. Forţa glasului ei, fără nici o legătură aparentă cu silueta mignonă, lăsa să se strecoare, deghizate cu sfială, sonorităţile unei fragilităţi vecine mai degrabă cu vulnerabilitatea umană decât cu sensibilitatea artistică. George Michael a numit-o „cea mai bună voce pe care am ascultat-o în întreaga mea carieră”. Excentricitatea ei şi-a tras esenţa nu doar dintr-un spirit rebel, ci mai ales din căutarea obsedantă a unor matriţe în care să-şi modeleze muzical trăirile contorsionate, cel mai adesea plonjate în lumi create de droguri şi alcool.
Amy, veşnic contestată: în aprilie 2008 este numită de britanici „cea mai tare heroină”, pentru ca, după numai o lună, să fie votată, de aceiaşi, „a doua cea mai detestată persoană”.
Coincidenţă sau blestemul unui destin prins în scenariul celui mai mare mit al rock n’roll-ului, prin dispariţia fulgerătoare la 27 de ani, Amy a intrat în Forever 27 Club, alături de Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Kurt Cobain şi încă alţi aproximativ 30 de muzicieni. Şi, la fel ca în cazul tuturor, şi ea a lăsat o moştenire impresionantă: muzica, stilurile create, dar şi partea rebelă a personalităţii ei, inspiratoare pentru valul de foarte tinere cântăreţe britanice – ca şi ea – care, în ultimii patru ani au ţâşnit pur şi simplu direct în billboard-urile din Anglia, dominând pe alocuri şi topurile din lume. Încă din 2007, Adam Thompson scria în The Times că „Duffy, Gabriella Cilmi şi Adele promit să fie noile Winehouse”, iar 2009 este declarat de presa de specialitate „anul femeilor”, datorită celor cinci nominalizate la Mercury Prize, în frunte cu Lily Allen, artiste cu voci şi stiluri similare prin aplombul experimentalului muzical şi al apariţiilor lor scenice, vizibil influenţate de personalitatea contestatară a lui Winehouse. Au urmat Adele şi Duffy, VV Brown, Florence and the Machine, La Roux şi Little Boots, iar revista Spin scria că „Pentru toate aceste femei, Amy Winehouse este momentul Nirvana”. Adele îi mulţumea în acest timp lui Winehouse pentru succesul său în Statele Unite, care „a deschis calea” pentru ea şi pentru Duffy. Acelaşi lucru îl face şi Lady Gaga, care merge chiar mai departe în recunoaşterea influenţei lui Amy, povestind cum, brunetă fiind, s-a vopsit blondă, pentru că era prea des confundată cu celebra britanică. La rândul lor, urmaşele lui Amy au adus după ele un nou val, prin Eliza Doolitle, Rumer şi Ellie.
Lady Gaga: „Eu eram un nimeni când ea a devenit celebră. Mergeam pe stradă şi mulţi mă strigau: «Amy». Îmi amintesc că nu mă mai simţeam atât de singură deoarece ea era atât de diferită.”
Adele, al cărei succes a coincis cu al celorlalte cântăreţe de soul britanice şi a determinat presa să o declare „noua Amy Winehouse.”
Elly Jackson (La Roux): „Ceea ce vedeţi pe scenă sunt eu, cu totul: cele mai personale, mai dure, mai tragice momente ale mele, aşa cum au fost.”
Little Boots a fost încadrată, la debut, în valul de cântăreţe foarte tinere, cu influenţe din muzica anilor ’80.
Duffy, despre care Alison Goldfrapp afirma că este clona lui Amy Winehouse.
VV Brown: „Am iubit întotdeauna muzica pop, dar ador să experimentez şi atunci îi dau mereu forme noi.”
Până şi biografiile cântăreţelor din „invazia britanică” poartă aceeaşi amprentă mai mult sau mai puţin tragică a unor experienţe, fie din copilărie şi adolescenţă, fie din viaţa de artist, care au marcat destinul personal şi muzical al lui Winehouse. Născută în 1984 în Gwynedd, Ţara Galilor, Duffy a început să cânte de la 6 ani, purtând peste tot un caiet în care îşi nota versuri. A fost dată afară din corul şcolii la 11 ani, deoarece vocea ei era „prea mare, nu mă potriveam”. La 13 ani cunoaşte prima depresie, cauzată de un complot pus la cale de fosta soţie a tatălui său vitreg, care a angajat un asasin pentru a-l ucide. În 2000 părăsea căminul pe care avea să-l numească „claustrofobic, izolator” şi începe să cânte alături de diferite formaţii locale.
„În clipa în care încep să mă gândesc la ceea ce fac, mă pierd de tot. Soluţia e să închid ochii şi să plutesc…”
Lady Gaga povesteşte şi ea despre o adolescenţă tulburată de faptul că în timpul liceului, deşi era „foarte delicată, foarte silitoare, foarte disciplinată”, se simţea „nesigură”, deoarece „se râdea de mine la şcoală pentru că eram prea provocatoare sau prea excentrică. Nu mă simţeam inclusă, eram ca o ciudată.” Florence Welch (de la Florence and the Machine) a avut mereu necazuri în şcoală din cauza improvizaţiilor sale muzicale. Diagnosticată cu dislexie şi dispraxie, a trecut prin depresii frecvente, care i-au creat în timp o fascinaţie patologică faţă de orice formă de teroare şi de spectru al morţii. Fascinaţie amplificată de „spectacolul” deteriorării fizice şi psihice a bunicului său, la care a asistat direct, şi de sinuciderea bunicii sale, la câţiva ani după dispariţia acestuia.
Dorinţa lui Lady Gaga de a juca rolul lui Amy Winehouse, în filmul despre care ultimele zvonuri spun că s-ar pregăti la Hollywood, este poate cel mai plin de substanţă gest de reverenţă faţă de memoria şi moştenirea artistei. Daily Star menţionează: „Lady Gaga a venerat-o pe Amy si nimic in lume nu ar bucura-o mai mult decât să apară în pielea idolului său pe marele ecran. Ar fi perfectă pentru a interpreta cântecele lui Amy si se potriveste si ca aspect si atitudine… Gaga abia aşteaptă să facă tranziţia de la muzică la filme si vede acest rol ca fiind perfect pentru a-i lansa cariera cinematografică. Reprezentanţii lui Lady Gaga se aflau în discuţii cu diverse case de producţie înainte ca Amy să se stingă. Dar Gaga nu vrea acum decât un singur rol: Amy.”
