can i take tramadol to get high buy tramadol no prescription tramadol lethal overdose

tramadol rektal bioverfГјgbarkeit tramadol 50 mg para que sirve la tramadol con paracetamol

can you take more than one xanax a day buy xanax xanax grupa farmaceutica

ultracet acetaminophen and tramadol hcl order tramadol c est quoi du tramadol

why do i get headaches with phentermine where to buy phentermine phentermine horror stories

tramadol och alkohol flashback tramadol 100mg how many 50 milligram tramadol to get high

can i take advil and valium together diazepam 5mg diazepam online Broken Arrow

south beach soma san francisco soma 350 mg soma commuter bike

tramadol shaky order tramadol online cod indications for tramadol injection

soma enterprise pune soma online buy soma bringer

CULTURA MASS-MEDIA, Interviu

Muzica românească – interview cu George Enescu

October 12th, 2011, com 4 comentarii

De câteva zile, d-l George Enescu se află la Sinaia. Marele artist a părăsit apusul și  centrele  lui  de  succes  ca  să-și facă  mica  „stagiune“ anuală obișnuită la Castelul Peleș.

L-am întâlnit în gară; se pregăteà să plece la București   pentru o zi. Am  intrat în vorbă încurajat de acea amabilitate plină de simplitate, care le stă atât de bine artiștilor în culmea gloriei.

L-am întrebat de ce a venit atât de târziu anul acesta la Sinaia. Îmi răspunde într’o simpatică moldovenească  de  moșier,   care   de când e nu a părăsit nordul Moldovei:

–  Am  avut  multe  angajamente  în  străinătate. Acuma  vin dela Trouville unde am făcut o mică stagiune.

– Ați nemerit o vreme cam urîtă.

– Puțin îmi pasă de vreme. Aci stau toată ziua închis la palat și cânt. Ș’afară de asta mie îmi place ploaia și zăpada. Îmi fac bine.

Încet-încet, am  început  să   vorbim   și despre muzică.

–   Ați    spus   odată   unui   redactor   al Luceafărului că noi n’avem muzică națională.

– Și așà este, – confirmă marele artist. Nu se poate susține că muzica noastră populară are un caracter bine definit național. Însă’și doina noastră nu este decât un amestec de motive  arabe, rusești  și  ungurești. Să-ți  dau  o dovadă.

Și  d-l Enescu   prinse  a  intonà  o  arie națională.

– Știi ce-i asta? – mă întrebă d-sa după un scurt răstimp.

– Un cântec național.

– Te’nșeli. Este o arie arabă.

Intonă apoi câteva măsuri din alt cântec, care păreà tot românesc.

– Tot arab și ăsta? – mă grăbesc să’ntreb.

– Nu. Ăsta e grecesc. Bourgault Ducondray a publicat o colecție întreagă de cântece populare  grecești (Chansons populaires grecs) în care se găsesc mai multe bucăți cari seamănă perfect cu ariile noastre populare. S’a  întâmplat cu muzica noastră națională  ceeace  s’a întâmplat și cu ființa noastră etnică. După cum sângele  nostru  este  un  amestec  din  toate soiurile de neamuri, cari au trecut prin această parte  a  Europei, tot  așà  și  muzica  noastră națională a păstrat accente, răsunete, influențe din cântecele  acelor  popoare. Deaceea  cântecele noastre naționale au o bază orientală.

–   Bine.     Dar    sufletul   nostru   nu   se oglindește prin nicio notă originală în aceste cântece?

–  Ba    da. Dar  e  foarte  greu  de  deslușit această originalitate. Totuși este o caracteristică  generală  ce  se  desprinde  din  muzica noastră  națională, după  cum  se  desprinde ideea  generală  dintr’o  lucrare  de  cugetare: este  tristețea  chiar  în  veselie. Sentimentul acesta este inspirat de văile și dealurile noastre, de culoarea deosebită a cerului nostru, de gândurile cari apasă și fac în același timp să se nască în noi un dor ce nu se poate lămuri bine. Un străin,  care-mi  este prieten, auzindu-mă odată executând o bucată a mea, mi-a spus: – În această compoziție este par’că ceva ce nu  se  poate  îndeplini.  Acest  „ceva  ce  nu  se poate  îndeplini“  erà  partea  originală   de inspirație românească din bucata mea; acest dor nelămurit dar adânc mișcător mi se pare că este caracteristica sigură a cântecelor românești.

Se dă semnalul de plecare. Îi spui maestrului atât de tânăr și atât de celebru:

– Fără să băgați de seamă, mi-ați acordat un  interview. Îmi  dați  voie  să-l  public  în Flacăra?

D-l Enescu își mușcă buza, ca un om prins în cursă, zâmbi cu o grație nesfârșită și zise:

– Cu plăcere, dacă credeți că ceeace v’am spus va interesà pe cineva.

Atunci i-am cerut voie să-l revăd a doua zi la București  ca să complectăm convorbirea și să notez unele lucruri.

– Mi-e frică să nu vă denaturez părerile.

– Veniți la ora 9, la Hotel Metropol, – mi-a răspuns cu aceiași voie bună.

Apoi glumi:

– De altfel, puteți să-mi atribuiți orice fel de idei. Ideile omului atârnă de  digestia pe care el a făcut-o în clipa când le-a emis. Când faci o digestie bună, ai idei bune.

– Și când faci o digestie rea?

– Și ideile sunt rele.

– Ce fel de digestie ați făcut azi?

– Vă las pe dv. să conchideți.

Râse cu poftă de această glumă grăbită. Apoi continuă pe același ton glumeț:

– E atât de adevărată această observație în cât sunt sigur că toți criticii cari înjură trebue să  fie  oameni  incapabili  să  digereze  bine. Altfel nu-mi închipui cum pot să aibă gânduri atât de rele.

Un fluerat prelung, ascuțit, disperat, – și trenul porni.

 

* * *

 

A   doua  zi  dimineața  am  fost  la  hotel Metropol. M’așteptà. Ca  să intru în vorbă, îi spui:

– Ieri mi-ați spus că anul acesta nu veți da nici un concert în București. Erà această afirmare numai efectul unei digestii nu tocmai fericite?…

A râs. Apoi mi-a răspuns:

– Nu. În planul meu de lucru pentru acest an  România nu figurează. Am  cântat acum un an  în țară. Nu vreau, deci, să  plictisesc prea mult lumea cu… „talentul“  meu.  Cred însă că anul viitor voiu organizà o nouă serie de concerte pentru sporirea fondului care va alimentà Premiul național de compoziție.

Apoi d-l Enescu începù să vorbească cu o mișcătoare  însuflețire  despre  acest  premiu, înființat  prin  silințele  sale  și  din  sumele strânse cu concertele date acum un an în țara întreagă.

– Aceasta este o instituție la care țin foarte mult. Nu voiu cruțà niciun sacrificiu ca să ajut  sporirea  acestui  fond. Azi   el  este  de 23.000 lei, sumă  provenită  din  concertele mele de-acum un an. Anul viitor sper să pot strânge încă odată atât. Deocamdată  venitul acestor bani este 1.300 lei anual, la care se mai adaogă și 1.000  lei anual, dați de d-l  C.  C.

Arion, din partea ministerului de instrucție.

– Și care este scopul ce v’a determinat să întreprindeți această operă?

– Sărăcia literaturei noastre muzicale. Vreau să contribui și eu, cât îmi va sta în putință, la  stimularea  producției  muzicale românești. În acest scop, am înființat un premiu (împărțit în două) care se va decerne, în fiecare  an,  cu  începere  dela  1    Septemvrie 1913. Lucrările prezintate la acest concurs vor fi apreciate de o comisie alcătuită din d-nii D. Dinicu, D. Kiriac, Th. Fuchs, C. Dumitrescu, Castaldi, M. Margaritescu, Narice și eu. Se va încurajà muzica de Cameră, orchestra, bucăți de cor și chiar de canto, acestea din urmă însă numai  atunci  când  vor  aveà  o  valoare  de compoziție   deosebită  și  nu  vor  fi  simple romanțe.

– Și bucățile cari concurează la premiul național de compoziție vor trebui să aibă un caracter național?

– Nu. Premiul acesta este național numai prin   faptul   că   se   decerne   de   români românilor. Atât.  De altfel, după cum am mai spus, noi nu avem încă un stil  bine definit. Stilul este opera artiștilor. Și  noi n’am avut încă compozitori mari cari să puie pecetea geniului  lor  pe  muzica  inspirată  de  meleagurile noastre. Stilul național este instinctul artistului. El este mai mult un sentiment decât un tempo muzical. Un exemplu: Muzica suedeză și norvegiană, care e o muzică originală, cu totul deosebită de alte  muzici. Cu cari m’au mișcat adânc. A fost însă și un incident nostim în timpul acestui turneu. Eram la Brăila.   Lume  mai  puțină  ca  în  alte  părți.

Întreb  pe  casier  care  să  fie  pricina. El  îmi răspunde:

„– Ați nemerit timp rău, d-le Enescu!

„– De ce? îl întreb eu.

„– Fiindcă  acum se află în oraș și un circ care are niște maimuțe. Și toată lumea se duce să vadă caraghioslàcurile maimuțelor“.

În afară de această… concurență a maimuțelor brăilene, pretutindeni am întâmpinat un interes foarte măgulitor pentru scopul ce-l urmăream. Și asta mă face să sper că el va fi realizat.

Eșim  împreună. La  poarta  hotelului  ne întâlnim cu poetul St. O. Iosif. D-l Enescu e încântat  că-i face  cunoștința. Iosif  îi  făgăduește să-i trimită lucrările sale.

– Cu un autograf, – strecoară într’un zâmbet insinuant d-l Enescu.

Zâmbește afirmativ și poetul. Și ne despărțim.

 

Flacăra, 8 septembrie 1912, Anul I, nr. 47

interviu realizat de Al. Șerban

Taguri:

Comentarii

  1. […] Interviu cu George Enescu despre muzica națională (populară), redat în grafia epocii și parțial (atât cât converge cu tema acestui blog), în care remarcă influențele muzicii popoarelor vecine asupra acesteia. Mulțumiri revistei „Flacăra” pentru acest interviu. Îl puteți citi în întregime aici. […]

  2. […] cântecele acelor popoare. De aceea cântecele noastre naționale au o bază orientală. – Interviu cu George Enescu despre muzica românească, în Revista „Flacăra”, 8 septembrie 1912, Anul I, nr. […]

  3. […] Al.: Muzica românească. Interview cu George Enescu, în Revista „Flacăra”, 8 septembrie 1912, Anul I, nr. […]

Comenteaza