Consider „ieşirea” preşedintelui Băsescu, provocată de o întrebare a domnului Cristoiu, ca aberantă şi nedemnă de un preşedinte al Republicii. În aprecierea unor grave momente din trecutul ţării al cărei preşedinte te afli pe moment, n-ai voie să vorbeşti după simpatii sau antipatii. Trebuie să judeci faptele şi evenimentele cu responsabilitatea rangului pe care-l ocupi: a afirma că abdicarea regelui Mihai în decembrie 1947 a fost un act de trădare e curată aberaţie. Tancurile sovietice înconjurau reşedinţa regelui şi Petru Groza, devenit instrumentul imbecil al poruncilor lui Stalin, ameninţa pe suveran că vor fi împuşcaţi tinerii susţinători ai lui care erau arestaţi. În asemenea postură, nu există altă ieşire, reprezentanţii Statelor Unite şi Marii Britanii fiind total neputincioşi în a-l susţine. Altă soluţie nu era şi regele îşi rezerva dreptul să denunţe public, odată ajuns în Occident, violenţa ce i se făcuse, recuzând astfel abdicarea ce i se smulsese.
Despre diferenţa dintre acţiunile regelui Mihai şi ale mareşalului Antonescu, m-am exprimat de nenumărate ori: Antonescu n-a avut înţelepciunea generalului Franco, care l-a luat lângă el pe viitorul rege Juan Carlos; l-a ţinut pe tânărul rege Mihai în totală necunoştinţă a actelor sale de guvernare, astfel încât el nu poate fi azi ţinut co-responsabil de gravele erori ale auto-proclamatului Conducător. Intrarea noastră în război alături de germani, la 22 iunie 1941 (regele a aflat-o prin radio BBC!!!) a fost un gest normal şi indispensabil pentru recuperarea Basarabiei şi Bucovinei, dar trecerea Nistrului, contrar sfaturilor insistente ale şefilor „partidelor istorice” şi a exemplului finlandezilor, care n-au depăşit graniţa lor, a fost o mare greşeală, continuată cu obstinaţie şi după intrarea Statelor Unite în război, şi după dezastrul de la Stalingrad, şi până la prăbuşirea frontului germano-român din Moldova la 20 august 1944. Nici atunci acceptarea lui verbală de a semna armistiţiul n-a fost clară şi francă. V-o spune cel care a fost trimis la Stockholm la 23 august cu mesajul de a se relua negocierile cu sovieticii, misiune care nu putea sosi mai devreme de 48 de ore, când o telegramă cifrată n-ar fi luat decât câteva minute. Consider că în acele luni Antonescu pierduse cu totul simţul realităţii.
Harry Truman, Preşedintele Statelor Unite ale Americii, despre Regele Mihai, in 1946
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste. În iulie şi august 1944, Naţiunea sa, sub dominaţia unui regim dictatorial peste care Regele nu avea control, aliindu-se cu agresorii germani, el, Regele Mihai I, a reuşit să dea ţel, direcţie şi inspiraţie forţelor interne, necoordonate până atunci, care se opuneau conducerii dictatorului. În culminarea eforturilor sale, pe 23 august 1944, deşi capitala lui era încă dominată de trupele germane, el personal, din propria lui iniţiativă, şi în completă nepăsare pentru siguranţa lui personală, a dat semnalul pentru o lovitură de stat ordonând gărzilor palatului său să-l aresteze pe dictator şi pe principalii lui miniştri. Imediat apoi, într-o inspirată proclamaţie către ţară adresată la radio, el a declarat ţării decizia lui de a scoate România de sub jugul nazist şi a chemat Armata să se întoarcă împotriva trupelor germane, şi să ucidă, captureze prizonieri sau să-i alunge din ţară. Puşi în faţa acestui frontal şi puternic act din partea suveranului lor, răspunsul poporului român şi al armatei române a fost imediat şi din toată inima, cu rezultatul că, în doar câteva zile, cea mai mare parte a teritoriului României a fost eliberată de sub controlul nazist, şi linia principală a rezistenţei germane pe frontul de Sud-Est a fost mutată mai mult de cinci sute de kilometri spre Nord-Vest. Prin judecata lui superioară, prin ascuţimea acţiunii sale şi prin înaltul caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei.
