„Dacă mă întrebăţi ce proiecte am, vă răspund cu un banc preferat: Ştii cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi spui planurile tale de viitor! (râde)… Aşa că prefer să vă anunţ la timpul potrivit despre ce mai am de gând să fac!“
– Domnule Nicu Alifantis, v-am prins la telefon în timp ce concertaţi prin ţară. Susţineţi multe astfel de concerte? Cum vă primesc spectatorii?
– În ultima vreme umblu destul de mult. Spre bucuria mea, întâlnirile cu spectatorii sunt foarte emoţionante, pentru că mi se întâmplă să constat câteva lucruri noi. Media de vârstă a spectatorilor mei a scăzut foarte tare, sunt din ce în ce mai mulţi tineri, mulţi dintre ei mult mai tineri decât cântecele pe care le cânt, şi apoi am surpriza să ştie textele cântecelor, uneori chiar mai bine decât mine!
– De ce aţi ales, după un mare succes solo, să aveţi lângă dv. pe scenă trupa Zan?
– Din considerente mai mult sau mai puţin economice am cântat de-a lungul anilor, prin spectacole, doar cu chitara, percepţia oamenilor devenind, în ceea ce mă priveşte, aceea de folkist, de baladist, dar am să vă spun un mare secret: toate înregistrările mele au fost făcute, de la primul album apărut în ’76 şi până în prezent, cu muzicieni de studio. Aşa că, atunci când s-a ivit ocazia de a ieşi pe scenă alături de ZAN, grupul meu de proiecte, am fost foarte fericit să constat că şi această formulă place publicului meu. Concertele cu trupă sunt mult mai generoase pentru că spectatorii pot auzi cântecele ca pe disc, ca să nu mai spun că spectacolul în sine are o cu totul altă dimensiune şi dinamică, asta pentru că am alături de mine patru mari muzicieni, respectiv, Virgil Popescu – bass, Răzvan Mirică – chitare, Sorin Voinea – clape şi Relu Biţulescu – tobe.
– Ca şi compozitor, aţi lansat de-a lungul anilor multe albume cu hituri celebre, foarte iubite şi azi, dintre care amintesc, de exemplu, A venit toamna, Inscripţie pe un inel sau Piaţa Romană. De ce întotdeauna v-au inspirat poeziile mari, pe care le-aţi transpus excepţional melodic?
– Totul a pornit de la faptul că nu am avut încredere niciodată în textele scrise de mine. Le-am considerat destul de slabe din punct de vedere literar şi am crezut că e mult mai bine să apelez la poezia de bună calitate. Cred că e foarte important ca mesajul să fie bine scris şi să aibă greutate poetică.
– Ştiu că aveţi o Fundaţie care vă poartă numele, care se ocupă de cultura autentică, pe care intenţionaţi să o promovaţi, acordând şi premii. Concret, despre ce e vorba, şi cine e laureatul anului care s-a încheiat?
– Acest premiu s-a dat pe 6 decembrie. Ca un cadou de Moş Niculae dăruit unui copil dotat, care nu are posibilităţi materiale.
– V-aţi ocupat foarte mult şi de muzica de teatru. Care ar fi specificul ei? Daţi-ne câteva exemple de spectacole pe muzica dv.
– E o poveste lungă. Teatrul e prima mea dragoste. Am scris muzică de teatru înainte de a cânta. Am ucenicit în Teatrul Maria Filotti din Brăila între 1972 şi 1975, am mai lucrat la Teatrul Mic 1979-1990, la Teatrul Excelsior în perioada 1990-2001, în prezent fiind angajat la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Este o experienţă extraordinară munca în teatru, lucrul cu actorii, cu regizorii… Asta m-a ajutat enorm în ceea ce fac pe scenă atunci când cânt.
– Ce ne spuneţi despre viaţa dv. familială?
– Că sunt căsătorit, că îmi iubesc soţia, că am două fete nemaipomenite la care ţin enorm, şi că mi-e foarte bine alături de ele!
– Ce album Nicu Alifantis putem cumpăra de la primul magazin de CD-uri?
– În cazul în care găsiţi acel magazin, ar trebui să fie pe raft CD-urile Neuitatele femei, Şah-mat, Simphonicu şi, în curând, un CD BOX – Vinyl Collection cu 4 CD-uri ce vor conţine toate vinilurile ce mi-au fost editate, în plus DVD-urile Simphonicu şi Tandreţuri pentru femei cu cei 4 corifei, alături de Andrieş, Vintilă şi Baniciu.
– Care este site-ul de internet unde vă pot găsi fanii dv.?
– www.alifantis.ro, care acum, din păcate, e mult rămas în urmă, dar care, foarte curând va fi actualizat.