- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Nişte fete

Nişte fete de Neil LaBute, traducerea Bogdan Budeş, regia Cristian Juncu, scenografia Doru Badiu, distribuţia: Irina Velcescu (Sam), Cristina Florea (Tyler), Catrinel Dumitrescu (Lindsay), Andreea Vasile (Bobby), Diana Cavaliotti (Reggi), Vlad Zamfirescu (Guy). (Teatrul George Ciprian, din Buzău)

Sitcom-ul este un gen care aparţine televiziunii – episoade scurte, locaţii puţine sau chiar una singură, subiecte cotidiene, comic de situaţii şi de limbaj şi laugh track (fond sonor cu râsete şi aplauze).

Toate aceste elemente se găsesc şi în producţia Teatrului George Ciprian din Buzău şi a Fundaţiei Catharsis cu piesa Nişte fete în regia lui Cristi Juncu după textul lui Neil LaBute.

Povestea este, în maniera în care ne-a obişnuit deja dramaturgul prin celelalte spectacole montate în România (Bash – o trilogie contemporană, Forma lucrurilor), cu dialoguri foarte fireşti, cu situaţii create – prin har dramaturgic – cu multă uşurinţă, săpând însă adânc în psihologia umană, cu personaje care nu strălucesc prin fapte eroice sau gesturi disperate, ci trăiesc şi trec dincolo de scenă datorită aparentei lor banalităţi mulată pe existenţa omului obişnuit.

Un tânăr scriitor traversează America, adunând ore foarte multe de zbor, pentru a se întâlni, înainte de căsătorie, cu fostele iubite. Pretextul invocat este de a-şi cere scuze, de a repara o parte din greşeli. Pretextul real rămâne un mister până la finalul spectacolului.

Locul de întâlnire este o cameră de hotel care, fiind din cadrul aceluiaşi lanţ hotelier, rămâne neschimbată pe parcursul celor cinci secvenţe. Scenograful Teodor Badiu nu accidentează cu elemente de decor noi acţiunea care se conturează doar în jurul personajelor. Cel care primează şi ţine trează atenţia spectatorilor este dialogul care se leagă între Guy (chintesenţa tipului masculin – guy în engl. = tip) şi cele cinci foste iubite.

Structurat în cinci momente scurte – câte unul pentru fiecare întâlnire – spectacolul vorbeşte despre fete seduse, îndrăgostite, părăsite şi despre bărbatul care nu a înţeles cât a rănit şi se pare că nu are datele necesare de a percepe cu vreun simţ răul făcut. Fetele au devenit însă femei puternice, sigure pe sine, care pot analiza la rece situaţia din trecut. Guy studiază, vrea să afle în ce mod fetele s-au schimbat, au evoluat şi cum a fost percepută ruptura fiecărei relaţii în parte. Sam, părăsită în ajunul balului de absolvire, este mamă şi soţie bună, Tyler – alături de care a trăit nonconformist – este artistă la fel de liberă şi fără obligaţii ca întotdeauna, Lindsay – profesoara care şi-a compromis familia şi cariera – îşi trăieşte viaţa alături de soţul ei cu care complotează la umilirea fostului amant, Bobby este medic –  marea iubire care a trecut cu greu peste perioada în care iubitul ei îi făcea curte surorii gemene, Reggie –  jurnalista de azi – îşi aminteşte cu mult regret de copilăria ucisă de mângâierile şi sărutul pătimaş al prietenului adolescent venit în vizită la fratele ei.

Guy se dezvinovăţeşte, nu înţelege şi încearcă –  acolo unde i se permite – să se scuze. Scopul lui este însă atins – reuşeşte să înregistreze cu reportofonul suficient de mult material pentru următorul lui roman.

Sitcomul de la teatru este jucat cu multă naturaleţe de Vlad Zamfirescu, Catrinel Dumitrescu, Diana Cavaliotti, Irina Velcescu, Cristina Florea şi Andreea Vasile. Fără a apela la reţete care garantează succesul, personajele sunt construite cu minuţiozitate, cu talent, cu sarcini bine trasate regizoral şi corect asumate actoricesc. Cele cinci actriţe definesc cinci universuri umane diferite care nu se suprapun ca mijloace de expresie, care nu plictisesc. Vlad Zamfirescu completează verosimilul situaţiilor cu aceeaşi magie a gesturilor simple, curate, a rostitului firesc.

Ştiţi ce-i lipseşte spectacolului? Laugh track-ul pe care îl puteţi crea voi. Nu va fi greu. Nişte fete este spectacolul la care se râde şi se aplaudă. Spectacolul se joacă, în cadrul unei ministagiuni lunare, şi la Teatrul Nottara. Urmăriţi-l şi cumpă­raţi-vă bilete!