- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Nu e vis, e DE VIS

Plaje cu nisip delicat la atingere, cel puţin trei impresionante lanţuri muntoase acoperite de păduri luxuriante, râuri şi cascade spectaculoase dispuse ca nervurile unei frunze, lacuri cu apă sărată şi o viaţă sălbatică destul de exotică.. Asta găseşti în Republica Dominicană. Şi, fie că te duci să te distrezi, să te relaxezi sau să explorezi, jumătatea insulei Hispaniola are multe de oferit.

Majoritatea turiştilor aleg Dominicana pentru cei 1.400 de km de plaje absolut fantastice şi pentru nenumăratele atracţii turistice din cadrul resorturilor şi hotelurilor moderne din nordul insulei. Şi totuşi, odată ajuns acolo, după două-trei zile de răsfăţ în paradis şi sunbath primordial, parcă ai chef şi de altceva. Capitala Santo- Domingo, aflată în sudul insulei, o să-ţi arate primele clădiri ridicate ever pe continentul american: o biserică, un spi­tal, o capelă şi o universitate. Primele din America. Destul de multe case au un aer colonial, iar asta-i influenţa ves­tică. Cealaltă influenţă, africană, o des­coperi în muzică. A fost adusă de sclavii purtaţi de spanioli pe corăbiile lor. În centrul ţării, cele trei lanţuri muntoase aleargă aproape paralel, dinspre răsărit înspre apus şi invers. Cel mai înalt vârf, Pico Duarte, are 3.098 m.

Relieful insulei este extrem de variat. Ca să descoperi asta, poţi închi­ria, de pildă, o maşină 4X4, care-ţi va permite să călătoreşti destul de confor­tabil pe drumurile dominicane (mult mai rele decât cele din România). Eu aşa am făcut şi am fost surprins la vederea colinelor verzi, luxuriante. Peste tot e verde, iar relieful mai mult muntos. Temperatura medie este cam de 26 de grade. Vegetaţia este foarte deasă şi complet diferită de palmierii atât de comuni în zona plajelor. Nici o casă nu pare să semene cu alta. În general, sunt făcute din lemn şi foarte colorate. Un living-room, eventual american, cu bucătărie încorporată, şi unul sau două dormitoare. Deloc mare, dar toată familia încape şi pare foarte fericită. În jurul casei, o să vezi un fel de depozit/ bucătărie de vară (sigur, la ei e vară tot timpul, dar seamănă per­fect cu bucătăriile „aerisite” de la ţară). Şi foarte mulţi pomi fructiferi (papaya, mango, bananieri), arbori de cacao sau cafea. Un şofer chiar mi-a deschis uşa locuinţei sale, prezentându-mi toată familia. Şi nevasta şi copiii erau foarte zâmbitori şi drăguţi. Mi-au arătat cum îşi pregătesc cafeaua şi cacaoa. E un pro­ces interesant, cere ceva muncă, dar rezultatul e delicios. Şi miroase demenţial. După ce culeg cacaoa, de exemplu, dominicanii fac un fel de bile, pe care le depozitează. Când vor cioco­lată, dau pe răzătoare cantitatea dorită şi o prepară, de cele mai multe ori fără lapte. Cu apă.

Mai poţi vizita, eventu­al, o plantaţie de trestie de zahăr. }i se explica procesul cul­tivării trestiei şi al pro­ducerii zahărului. Sau, de ce nu te duci la o fermă de cai? Ai ocazia să călăreşti direct pe plajă, ca-n filmele americane cu vacanţe de vis. Ar mai fi snorkeling, scuba- diving, poate un car­naval, poate o vizită la Isla Saona, unde sunt nişte sate pescăreşti autentice, iar localnicii iţi pregătesc cele mai bune coco-loco şi pina-colada. Din fructe proaspete.

Enjoy it!

Mi-a plăcut foarte mult Altos de Chavon, un orăşel aflat cam la 100 de km de Santo Domingo, care readuce atmosfera unei aşezări mediteraneene din secolul al XVI-lea: cu o biserică, amfiteatru, parc, galerie de artă, restau­rante, un muzeu de arheologie, magazi­ne, discotecă, şcoală de arte şi stu­diouri ale artiştilor. Totul a început aici când Charles Bluhdorn, CEO la Golf&Western Corporation a avut ideea de a pune bazele unei aşezări, mai sus de râul Chavon, cadou pentru ziua de naştere a fiicei sale. Primele buldozere şi-au început activitatea în 1976… Pentru ridicarea locuinţelor s-au folosit blocuri de corali şi teracotă. Azi, multe case sunt locuite de elevi care studiază arta, din toată lumea. Atât râul, cât şi marea, văzute de acolo, te lasă cu gura căscată. Amfiteatrul găzduieşte concer­tele live ale unor artişti renumiţi. A fost inaugurat în 1982 de Frank Sinatra şi Carlos Santana. Nici râul nu este străin de gloria mondenă, în jurul lui s-au fil­mat scene pentru filmele Apocalipsa şi Rambo.

Am ajuns şi la Vivianne, o făbricuţă de trabuce, care are propriul magazin, chiar în faţă. Un bătrân stătea în colţul magazinului şi învârtea foiţele de tutun cu o dexteritate incredibilă. Prăvălia mai avea expuse chihlimbaruri şi tot felul de „bijuterii” dominicane: ţigări, evident, vanilie, cafea, rom, Mama Juana (o băutură locală afrodiziacă, preparată din diverse plante şi rom).

În altă zi, drumul m-a purtat prin munţi, până la casa Mariei. Pe peticul de pământ din jurul locuinţei, avea tot ce-i trebuie ca să trăiască fericită: pomi fructiferi, cafea, cacao, legume. Plus câţiva pui şi curcani. Casa ei era acope­rită cu frunze de palmier, prin care, din loc în loc, pătrundea câte-o rază de soare mai fâşneaţă. Pentru turiştii care-i calcă în bătătură, Maria pregăteşte rapid un platou cu fructe şi un altul pe care pune ceşti cu cafea şi cacao. Afară, are un frigider plin cu sucuri americane, pe care le vinde la preţ de supermarket. Copiii ei râd de parcă te-ar cunoaşte dintotdeauna.

text Ciprian Enea

Cele mai bune oferte de Revelion

REVELION ÎN PUNTA CANA

Agenţia Cocktail Holidays

www.cocktailholidays.io [1], 021/317.84.55

Agenţia Prestige Tours

www.presHge.io [2], tel.: 021/319.77.94