Tezaurul de la Pietroasa este lichid
Fiecare cloşcă are puii de aur. Dar, hei, Pietroasa are mai multe cloşti. Are, cel puţin, încă una, vreau să zic. Şi mă refer, de această dată, la minunatele vinuri de la Pietroasa, pe care am avut ocazia de şansă ca să le degust. Şi, fireşte, aş fi vrut să fiu io vizigotul rege Athanaric al (numai) acestui tezaur. De sticle. Sau butoaie. Că, dacă butoaiele sunt cloşca, atunci, cu siguranţă, sticlele sunt puii de aur. Dar, viu, înlăuntru, este doar vinul. Vinul sacru. Şi etern. Mai etern decât fascinanta Românie.
Pietroasa a făcut carieră. De piatră. Cel puţin cu câteva secole în urmă. Acolo, în carieră, s-a descoperit, pe la 1837, Cloşca. Era vorba, fireşte, de un tezaur solid, în cazul ei. Tezaurul mai recent al Pietroaselor este, însă, unul lichid. Staţiunea de Cercetare Pietroasa are, deja, un veac. S-a înfiinţat la 1893, la patru ani de la moartea lui Eminescu, aşa că s-ar putea spune că a fost aproape contemporană şi cu el. De altfel, vinul e întotdeauna contemporan cu marii poeţi. Filoxera lăsase, la acea vreme, un dezastru şi prin România, şi prin Europa. Aşa că, imediat, a fost înfiinţat aici un centru de cercetare.
Nu toţi ştiu, însă, că acest centru numit Staţiune de Cercetare aparţine de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
Soiurile de la staţiunea de cercetare a Pietroasei:
FETEASCâ ALBâ. Este, după mine, soiul pe care io îl numesc „lacrimă“. Dă imaginea unui vin foarte pur, suav chiar, aerian. Parcă nici nu ar fi făcut din componente materiale. E un vin ca o mireasă, care pluteşte pe deasupra lucrurilor şi, mai ales, a mesei. Are „claritate“, până şi în gust. Ceea ce capătă aici, în mod special, este echilibru. Vinurile tinere par din flori.
CABERNET SAUVIGNON. Cel care este poreclit, în cercurile jurnaliştilor de vin, „bădăranul“, datorită firii sale tari şi a „caracterului“ puternic, se îmbracă, aici, în granat. Dar asta mai spre vechime, mai spre învechire. La vârsta sa tânără, el zburdă prin bărdace. Şi îşi împrăştie taninii.
GRASA. Descinde, întrucâtva asemeni Busuioacei, din inima Moldovei. Îşi are bârlogul de faimă la Cotnari, chiar dacă îl mai întâlnim, uşor deghizat, şi prin Transilvania. Îşi lasă o greutate anume în pahar, este un vin dens, uleios, înţelept şi filosof, deopotrivă. Vin spectaculos, greu/sau imposibil de egalat ca legendă. Glorios la Cotnari, dar robust şi la Pietroasa.
BUSUIOACA DE BOHOTIN. Are propria ei poveste. Propria sa legendă – şi face parte dintre puţinele vinuri care au o asemenea aventură în spate. Se spune că, pentru a se împrieteni cu solul, cu locul, cu teruaru’, un soi, dacă îl aduci şi îl împlânţi, cuminte, în alt loc, tre’ să îl laşi numai aşa, vreo sută de ani, ca să se obişnuiască şi el cu ideea. Busuioaca de Bohotin nu are centenaru’ aici, ci doar aşa, pă vreo jumătate. Dar are răbdare. Timpul, uneori, are răbdare cu vinurile. Busuioaca de Bohotin vine dinspre ţinutul Huşilor. Este unul dintre cele mai râvnite vinuri româneşti, motiv pentru care e unul şi dintre cele mai falsificate.
TâMÂIOASA. Unde-i Busuioacă, e şi Tămâioasă. Dintr-un motiv oarecum simplu: Busuioacă li se spune, în Moldova, soiurilor „tămâioase“. Centrul Viticol de la Pietroasa şi l-a ales drept „emblemă“. Remarcabilă în orice împrejurare este culoarea virată, la maturitate, spre ambră, spre auriu. Aşa ar fi, pesemne, aurul, dacă s-ar lăsa oxidat. Parcă ar fi păr de zână blondă, înşuviţat în pahar. Merge la marele fix cu dulciuri, este ca şi cum ar fi proiectat pentru aşa ceva.
MERLOT. Un „exemplar“ cât se poate de „macho“ al vinurilor roşii. Sec, adică ferm. Adică, probabil, cel mai închis la culoare dintre cele care „curg“ prin Centrul Viticol de la Pietroasa. Este un vin „glamour“, are strălucire, şi la propriu, şi la figurat.
FETEASCâ REGALâ. Este, el-însuşi, un regal. Mă refer la soi. Gustul său se împarte, în părţi egale, între mierea de albine şi ceara stupilor aferenţi. Pietroasa reuşeşte să facă performanţă chiar şi aici, într-un soi care este cam „şlagăr“ peste tot prin viile din România.
Avantajele solului
(conform studiilor făcute la Pietroasa)
• Sol/Subsol alcalin, care dă foarte bune condiţii pentru vinuri de înaltă clasă
• Circulaţia aerului dimineaţa, creând bune condiţii acumulării de „miresme“ în pahar
• O propice expunere solară, favorizând creşterea rapidă, în concentraţie, a zahărului
foto Octavian Tibăr şi arhiva