Any Trinh e adolescentă înainte de orice. Abia apoi vin, în ordine, apartenenţa la familie şi la cele două spaţii culturale în care se mişcă senină şi cu acea graţie a modestiei tipic asiatice.
I Să începem cu aterizarea ta în România.
Cum a fost?
- Am venit acum nouă ani, pentru că părinţii mei fac afaceri aici. În Vietnam eram în clasa a treia, aici a trebuit să stau un an ca să învăţ bine limba, să mă adaptez. Şi am reuşit, sunt într-a unsprezecea la Caragiale iar cele mai bune prietene ale mele sunt românce. De Vietnam mă mai leagă doar ceva rude. Abia vara trecută, când am fost acasă, m-am mai împrietenit cu câţiva tineri, ca mine.
I Ce limbă vorbiţi în casă?
- Vietnameză. Deşi noi, copiii, vorbim foarte bine româneşte, mai bine decât părinţii. Mai am doi fraţi mai mici, ambii născuţi aici. Cel mare s-a născut chiar în ziua în care am sosit eu din Vietnam.
I Ce ai alege în clipa asta: să rămâi în România sau să te întorci acasă?
- M-aş întoarce acasă. Pentru că e ţara mea, ai mei se vor întoarce oricum acolo şi nu vreau să rămân singură pe-aici, mai ales că… ştiţi, unii români sunt de treabă, dar cei care nu mă cunosc şi pe care îi întâlnesc pe stradă, în tramvaiuri, se uită la mine şi aud „China, China”. Dar eu nu sunt chinezoaică şi mă fac să mă simt foarte ciudat, mă iau drept. nu ştiu cum să zic. mă simt ciudat.
I Ai totuşi şi argumente pro-România?
- Cum spuneam, cele mai bune prietene ale mele sunt românce şi mă înţeleg super bine cu ele. Sunt cele mai de treabă persoane pe care le-am cunoscut. De exemplu, acuma cunosc aproape tot Bucureştiul. În Vietnam dacă m-aş duce, nu ştiu aproape pe nimeni. Iar după nouă ani de zile, m-am ataşat de locurile astea. Apoi, aici e mult mai civilizat. În Dorobanţiul ăsta, nu prea găseşti mizerie pe jos. În România sunt maşini multe, acolo se merge cu bicicleta, cu motoarele. Aici e totul mult mai organizat: străzile, şoselele, magazinele. Vietnamul este o ţară care abia acum se dezvoltă.
I Pe contul tău de Facebook sunt postate zeci de fotografii artistice. Faci model- ling?
- Nu, pozele alea sunt făcute de mine şi de încă un prieten. Facem poze că ne place, e din pasiune. Doar de vreo două ori am pozat pentru reclame la o băutură răcoritoare şi nu mai ţin minte la ce. Reclamele s-au făcut aici, dar erau pentru afară.
I Cum îţi petreci timpul liber?
- Fac poze, ies cu prietenii, mă plimb prin oraş. Iar în casă stau pe calculator, pe chat cu prietenii, sau în Photoshop, ca să prelucrez poze. A! Şi îmi place mult baschetul. Chestia e că nu ştiu să joc foarte bine, dar am prietene care sunt în echipa liceului.
I Mâncarea românească îţi place?
- Foarte mult. Am o prietenă a cărei mamă găteşte foarte bine şi la Sărbători stau la ea, mai ales ca să mănânc sarmale şi mâncare din aia cu cartofi. musaca! Nu le ştiu toate pe nume. Acasă, gătim, mama şi cu mine, mâncăruri vietnameze.
I Cum simţi că te-ai adaptat spiritului românesc?
- Atât de bine, încât astă vară, în Vietnam, m-am simţit prost, pentru că acolo oamenii sunt mai rigizi, nu te lasă să ieşi cu pantaloni scurţi pe stradă, nu ai voie o groază de lucruri, nu poţi să te exprimi cum vrei, trebuie să fii atent mereu cum vorbeşti, ca să nu se supere celălalt. Pe când aici e mult mai liber, dacă vreau să dansez pe stradă, o fac.
Pentru acest interviu, am aşteptat-o să iasă de la ore, în părculeţul de lângă „Cara”. N-a acceptat cu nici un chip să chiulească de la vreo oră. Nici măcar pentru presă.
I Ce muzică asculţi?
- De tot felul, în afară de rock, manele şi muzică populară. Şi îmi place foarte mult muzica clasică, mă linişteşte. Mai ales vioara. Ascult Beethoven, Mozart.
I Cum îţi vei sărbători majoratul?
- Nu ştiu exact, pentru că ar trebui să invit şi români şi vietnamezi şi nu se vor înţelege între ei.
I Spuneai că vă întoarceţi în Vietnam.
Când?
- După ce termină şi fraţii mei şcoala. Pentru că o diplomă obţinută în România este mult mai apreciată în Vietnam decât una de-acolo şi avem mai multe oportunităţi la angajare. Cu o şcoală făcută în altă ţară îţi găseşti sigur un job bun acolo.
I Ce profesie îţi doreşti?
- Îmi place foarte mult să desenez, mi-aş dori să devin designer de modă. Dar nu ştiu dacă se poate, nu am cine ştie ce talent la desen. Îmi imaginez foarte multe lucruri, le văd cu ochii minţii, dar nu pot să le pun pe hârtie. Pe de altă parte, părinţii mei vor să fiu doctor, din ăsta cu operaţii… medic chirurg. Mai ales tata, care şi-a dorit de mic asta pentru el, dar nu a reuşit. Şi acum vrea să-şi împlinească visul prin mine. Dar mie nu-mi place să văd sânge. Şi îmi e şi teamă că, dacă nu reuşesc ceva, poate păţi ceva rău un om. Iar dacă n-o să pot să fiu designer, aş da la ASE, la finanţe-bănci. De-acolo ştiu sigur că pot să găsesc un loc de muncă bun în Vietnam. Deşi salariul e foarte mic acolo iar la început va trebui să mă bazez pe ai mei.
I Deci eşti hotărâtă să pleci în Vietnam.
- Da. De fapt, sunt hotărâtă să nu rămân aici. Plec ori în Vietnam, ori în altă ţară.
- Dintre cei aproape 1.500 de friends pe Facebook, peste 1.200 sunt români.
- La nouă ani a schimbat Thanh Toa cu Bucureştiul.
- La sosirea în România a primit cadou un frate.
- E budistă, doar pentru că o ştie.
- Îi plac bujorii, floarea-soarelui şi regina nopţii.
- Filosofia ei: „love me if you dare”.
- Are un singur complex: de a fi luată drept chinezoaică.
- Iubeşte baschetul şi e nelipsită la street-ball.
