România, sursă de sclavi pentru Europa, ţară  de tranzit şi destinaţie pentru traficul de suflete, o afacere globală cu riscuri mici care  generează profituri  imense pentru traficanţi.

Iuliei i s-a promis că va lucra ca ambalator într-un depozit de electrocasnice. Opt  ore pe zi, masă  și cazare  asigurată. Totul  s-a transformat  într-un  coșmar   atunci   când   a  fost forţată să  muncească de  dimineaţa și  până noaptea, cu  pauză de  numai o jumătate de oră la prânz, cazată  într-o clădire  dărăpănată, în condiţii aproape inumane. A rezistat timp de  o  lună.   Când   și-a  cerut   salariul, a  fost refuzată. În final, după îndelungi insistenţe, a primit 100 de  euro,  bani  cu  care  a reușit  să ajungă  acasă.  Este  cazul  unei  românce care n-a  vrut   decât   să  muncească  cinstit   peste hotare.

Câţiva  muncitori români au muncit pe un șantier șapte  zile  pe  săptămână, câte  15 ore pe zi, plătiţi  cu un euro pe oră prin carduri de credit   reîncărcabile care  rămăseseră în  posesia   intermediarului  angajării lor.  O  altă poveste din sclavia zilelor  noastre.

Convinse că vor fi babysitter, menajere ori chelneriţe  în  străinătate,  câteva   tinere   au ajuns în capcana unor  reţele de prostituţie. O altă tânără a ajuns sclavă în vila de lux a unor milionari din  Hamburg, care  i-au  confiscat paşaportul. Coşmarul a durat un an şi jumătate, până  când  a reuşit  să evadeze şi a cerut ajutor.   Presa   internaţională  a  scris   adesea despre români ajunşi  prizonieri ai angajatorilor sau prostituate fără de voie, exploataţi în condiţii mizere,  înşelaţi  de intermediarii care le-au  promis condiţii de muncă şi financiare excelente.  Sărăcia  de acasă,  naivitatea bazată în special  pe  ignoranţă şi pe  lipsa  studiilor, disperarea de a oferi  o viaţă  mai  bună  copiilor  îi  determină pe  români să  accepte   cu uşurinţă locuri  de muncă în străinătate, căzând în capcana sclaviei moderne.

Traficul  de persoane este o realitate complexă  a zilelor  noastre, un fenomen subteran cu  dimensiuni  globale,   vinovat  de  producerea  a  milioane de  drame  omeneşti. Acest flagel este în plină  expansiune în Europa, conform Eurojust, unitate a UE de luptă împotriva criminalităţii. Ungaria, România, Bulgaria   şi  Nigeria sunt   acum   principalele ţări  sursă.  Un  indicator al creşterii  bruşte a traficului de persoane a fost momentul în care Bulgaria   şi  România au  aderat la  Uniunea Europeană, în 2007. Grupurile de crimă organizată existente în  Europa au  folosit  ocazia pentru a momi cetăţenii fără posibilităţi materiale  cu promisiuni pentru un  loc de  muncă bine plătit. „Ceva este greşit, nu sunt destui oameni aduşi în faţa justiţiei.  Un lucru  sigur este  faptul că acest  gen  de  afacere  ilicită  se află în plină  expansiune,“ a declarat Michèle Coninsx,  preşedintele Eurojust. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că, la nivel global, traficul  de fiinţe umane înregistrează un profit de 32 de miliarde de euro  în fiecare an.

Maria,  o tânără de  20 de  ani,  a dispărut cândva la  mijlocul   lunii   martie 2008,  fiind dusă  din Alexandria la Bucuresti de „un prieten“.   I  se  promisese  un   loc  de  muncă  în Anglia  ca  menajeră la  un  hotel.  „Nu  știam unde  mă   duc.   Eram   atât   de   speriată, nu puteam să am încredere în nimeni și nu cunoșteam legea.“  Răpită  de o reţea  de traficanţi  și ţinută prizonieră timp  de  trei  ani,  a fost   forţată  să   se   prostitueze  în   Marea Britanie.

Traficul  de  fiinţe  umane a căpătat o dinamică   și  o  amploare  îngrijorătoare, ajungând  să fie una  dintre cele mai profitabile infracţiuni, situat pe al treilea loc în lume și precedat  doar  de traficul  de arme  și cel de droguri.  Potrivit datelor United Nations Office on Drugs and Crime și EUROPOL,  traficanţii de fiinţe  umane se aleg  cu un  profit  ilicit anual cuprins între  6 și 9 miliarde de dolari. Conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii,   numărul  persoanelor  traficate   se ridică  la circa 2,5 milioane, majoritatea fiind femei și copii. Circa 500.000 dintre ei sunt  din Europa. UE alocă zece milioane de euro anual pentru lupta cu flagelul.

 

Irina,   17  ani:  „Am   doi  fraţi  şi  locuiesc într-un sat din  judeţul Iaşi. Am fost vândută în Serbia la vârsta de 15 ani…“

 

Violeta,  18 ani:  „Sunt  din  judeţul Mehedinţi.  Am  fost  răpită  de  traficanţi  la vârsta de 16 ani şi vândută în Macedonia…“

 

Ana, 19 ani: „Sunt  din  Bistriţa.  Aveam 17 ani când  prietenul meu  m-a vândut traficanţilor din Serbia…“

 

În  România,  victimele  sunt   racolate cu predilecţie  din   rândul  fetelor   şi  femeilor tinere  cu vârste  cuprinse între  13 şi 33 de ani. Dintre  tinerele repatriate voluntar şi asistate de  Organizaţia  Internaţională  pentru Migraţie  −  Biroul   OIM  Bucureşti,  o  mare parte  dintre ele au fost duse  în Bosnia-Herţegovina, apoi în Macedonia, Albania, Kosovo,  Italia,  Cambodgia. Ca  ţări  occidentale de destinaţie, se remarcă Spania,  Austria și  Germania cu  trafic  în  scopul   exploatării sexuale,  Marea  Britanie  cu trafic  de  forţă  de muncă ilegală,   Franţa și  Italia  cu  trafic  în scopul  cerşetoriei. Traficanţii români, sârbi  și albanezi sunt  organizaţi în reţele  transfrontaliere, cu tentacule până  în satele şi oraşele  din Macedonia, Bosnia-Herţegovina sau regiunea Kosovo,  unde tinerele sunt  vândute pentru prostituţie în  baruri de  noapte. Proprietarii nu  ezită  să le vândă mai  departe la un  preţ din  ce  în  ce  mai  mare.  Din  mărturiile  victimelor reiese  faptul că  traseul tipic,  de  la racolare și până  la eliberare, este  marcat de abuzuri grave.  Prinse  în capcana traficanţilor, victimele sunt  supuse unor  tratamente înjositoare   şi  exploatate în  regim   de  sclavie,   în majoritatea cazurilor forţate  să accepte exploatarea sexuală  ori prelevarea de organe.

Traficul de fiinţe umane, ca fenomen infracţional transnaţional, este de o complexitate  care   îl  face  greu   de   anhilat, fiecare etapă  însemnând o grea încercare pentru  victime.   Abuzurile fizice  şi  psihice   iau amploare în fazele finale.

Recrutarea  este   momentul  în  care   un „binevoitor“, prima verigă  a traficului, intră în contact  cu viitoarea victimă,  făcându-i promisiuni mincinoase de angajare în străinătate.   Înşelată,  victima    îşi   dă   acordul  să urmeze planul recrutorului de a părăsi ţara.

Transportul este organizat de recrutor, pe trasee stabilite anterior și în grupuri mici pentru  a nu  atrage atenţia autorităţilor, la scurt timp după recrutare, astfel încât victima  să nu aibă  timp  să se răzgândească. Trecerea  frontierei  se face adesea în mod  fraudulos, victima   fiind    însoţită   de   recrutor   şi   de   o „călăuză“, urmând ca mai apoi să fie preluată de  primul cumpărător, care  îi opreşte paşaportul drept garanţie.

Vânzarea este  esenţa  traficului de  fiinţe umane, victimele fiind transformate în marfă şi sortate ca atare  de traficanţii-cumpărători. Abia acum  victima  conştientizează pericolul. Dar     seria     vânzărilor    nu     se    opreşte aici.  Exploatarea este  totală,  victimele fiind ameninţate  şi  abuzate, supuse  unor   tratamente  inumane şi exploatate sexual  în regim de sclavie.

Sorina,  22 de  ani,  auzise   că  în  Italia  se găseşte  de muncă şi se câştigă  bine,  nu  ca la noi. A acceptat propunerea unui prieten de a lucra ca menajeră în Italia. Părinţii nu au fost de acord  cu alegerea ei, dar nu i-a ascultat. A plecat  împreună cu alte două fete, ascunse în compartimentul de bagaje al unui autocar. În Italia  a  fost  închisă  într-un apartament, nu înainte de  a fi informată că fusese  vândută. Timp  de  șase  luni  nu  i s-a  îngăduit să  iasă afară  decât  de  două ori,  câteodată servind chiar 12 clienţi pe zi.

Larisa, 20 de ani, a fost invitată de prietena ei cea mai bună  la o discotecă. În timp  ce se afla  la toaletă,  i s-a turnat ceva  în pahar.

„Am   dormit şi  din  când   în  când   mă  mai trezeam. Îmi  aduc  aminte că am  fost  transportată cu maşina şi la un  moment dat  cu o barcă.  M-am  trezit  complet abia în Italia. Nu ştiam  că nu  mai  sunt  în România. Eram  cu cea  mai  bună  prietenă a mea.  Mi-a  spus  că mergem în vizită la un prieten şi să nu-mi  fac griji. Mi s-a părut că ceva e în neregulă pentru  că  îmi  luase   actele  şi  mergeam numai seara   să  nu  ne  vadă   nimeni. Am  copilărit împreună. Aveam încredere în ea şi m-a vândut  pentru 300 de dolari…“ Cumpărătorul i-a spus:  „Degeaba plângi, acum  eşti  pe  mâna noastră.“

„Traficul  de persoane, ca orice altă formă de  crimă  organizată, se  consumă printr-un lanţ  de infracţiuni,“ a declarat telefonic,  sub protecţia anonimatului, un  ofiţer  din  cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, Serviciul  de Combatere a Traficului de Persoane. „Din momentul racolării  victimei,  traficantul şi complicii lui încalcă legea în nenumărate moduri. Drepturile  fundamentale  ale  omului  sunt total confiscate. Cele mai multe  dintre infracţiunile comise  în  mod  repetat sunt   şi cele mai grave,  lovind în valori  umane supreme, cum ar fi dreptul la viaţă şi la libertate. Lovirea  şi vătămarea corporală, omorul, ameninţarea şi şantajul, sechestrarea şi răpirea, violul  şi prostituţia forţată sunt faptele  penale pe care se construiesc şi funcţionează reţelele  de trafic de fiinţe umane.“

Falsul  şi uzul  de  fals,  darea şi luarea de mită,  trecerea frauduloasă a frontierei completează acest tablou  sinistru. Recrutarea victimelor, ca prima etapă  a traficului, se  realizează   în  majoritatea cazurilor tot  printr-o faptă   penală:  înşelăciunea.  Deşi   pare   mai puţin gravă,  promisiunea mincinoasă în baza căreia  o tânără acceptă  să plece din  ţară  constituie  punctul de  plecare  al  tuturor umilinţelor şi suferinţelor de mai târziu.

Din analiza declaraţiilor victimelor, susţinută de  rezultatele unui amplu studiu sociologic  referitor la vulnerabilitatea populaţiei  feminine din  România faţă  de  traficul de  fiinţe  umane, s-a  conturat un  profil   al potenţialelor  victime.    Altfel   spus,    orice tânără care se recunoaşte într-una dintre situaţiile  de  mai  jos este  mult  mai  expusă pericolelor  reprezentate de  acest  fenomen. Oraşele  mari  din zonele  sărace  ale României, în special  din Moldova (Iaşi, Bacău, Suceava, Botoşani) şi Muntenia sunt principalul mediu de racolare a victimelor. Provenienţa dintr-o familie  dezorganizată sau  dintr-un mediu în care tânăra a suferit  abuzuri creşte riscul de a accepta  o falsă propunere de lucru  în străinătate. Nivelul scăzut  de educaţie împiedică viitoarea victimă  să evalueze corect  şi realist informaţiile şi planurile prezentate de recrutor.  Motorul fenomenului de  trafic  îl reprezintă  decizia  de a pleca, susţinută de credinţa nefondată că în străinătate realizarea personală  este  mai  uşoară. O atare  decizie  se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie materială grea şi cu o lipsă de  perspectivă în  propria lor  ţară.  Tinerele cele mai  expuse traficului cred  că realizarea personală înseamnă, în primul rând, a avea bani,  iar  pentru a-i  obţine  sunt  capabile să înfrunte orice pericol.

Recrutarea victimelor se  realizează prin obţinerea consimţământului unei persoane în schimbul unor  beneficii,  utilizarea unor  poziţii vulnerabile, abuz  de putere, înşelăciune şi, uneori, chiar  răpire. Există şi situaţii când victimele au fost răpite de pe stradă sau  din spaţii   publice   de  distracţie  şi  urcate   forţat într-o maşină. În aceste cazuri  extreme, recrutorii  vizează tinere   cu  o  condiţie materială modestă  sau   despre  care  au  informaţii  că provin din  familii  dezorganizate, contând pe faptul că nimeni nu  se va interesa de  dispariţia  lor.  Modalităţi frecvente de  racolare a victimelor sunt  propunerile directe  sau anunţurile din ziare: „Recrutăm tinere dansatoare pentru ţara  X. Plecare  imediată.“

„Dansatoare profesioniste, Cipru, 2.000 euro pe  lună,   nu  e  nevoie   de  experienţă,  recomandări sau şcoală de dans.“ „Picoliţe,  Italia, Spania,  Cipru, Dubai,  salarii peste 1.500 euro. Oferim  cazare  până  la plecare  pentru  fetele certate   cu  părinţii.“  Mai  există   şi  metoda „amorezului“, în  care  traficanţii aleg  victimele una câte una, după ce petrec  câteva  luni împreună, convingându-le că îşi doresc  să se căsătorească cu ele. Ceea ce este mai  grav  în aceste  situaţii este  că  se  recrutează fete  cât mai  tinere  pentru că sunt  uşor  de manipulat şi controlat.

Cine  sunt   traficanţii? De  obicei  bărbaţi, dar  şi femei, cu vârste  cuprinse între  20 şi 40 de  ani.  Majoritatea au  ocupaţii ce  le  oferă posibilitatea unui contact  direct  cu  potenţialele victime:  barmani, chelneri, taximetrişti, ș.a. Au  aerul  unor  persoane demne de încredere şi afişează  discret  semnele bunăstării. Sunt  foarte   convingători, având mereu la îndemână o poveste despre cineva care  a plecat  în străinătate şi s-a realizat din toate punctele de vedere. Aceşti „binevoitori“ dispuşi să ajute o tânără să câştige  bine peste hotare sunt,  uneori, cunoştinţe sau chiar propriile  ei rude.

În  jur  de  250.000  de  femei  și  copii  din Europa de Est și fosta  Uniune Sovietică  sunt transportaţi  în  fiecare   an   către   alte   ţări, putând ajunge  chiar și în Statele Unite. România este ţară sursă  pentru recrutare, precum și  rută  de  tranzit pentru  bărbaţi și femei din Moldova, Ucraina și Rusia, traficaţi către Italia, Spania,  Germania, Elveţia, Republica Cehă, Cipru, Grecia și Austria.

Raluca,  24 de  ani,  a plecat  să  lucreze  ca menajeră în Rusia. În schimb,  a fost răpită de o reţea  de  traficanţi de  carne  vie care  scotea fete din Moldova, Ucraina și Rusia pentru a le duce prin  munţi în Afganistan. Fata relatează că nu ţine minte  nici cum  a fost transportată, nici pe unde, pentru că era mereu într-o  stare de euforie  sau somnolenţă datorită narcoticelor puse în mâncare și băutură. Fetele erau date  din  mână  în mână  unor  călăuze  care  le duceau până  la un  alt punct al călătoriei, de unde erau  preluate de persoane necunoscute. Ajunse  în  Afganistan, au  fost  vândute una câte  una  la  persoane diferite, duse  în  nişte apartamente şi ţinute sub supraveghere. Raluca  povestește că proprietarul casei unde a ajuns a fotografiat-o în diverse poziţii, umblând apoi  cu acele  fotografii prin  baruri şi restaurante pentru a-i găsi  clienţi.  Ce sfaturi  are pentru tinerii  care vor să muncească în  străinătate? „Să  refuze  să  plece  fără  acte pentru că li se poate  întâmpla ce mi s-a întâmplat  mie. Să nu creadă în orice persoană care le promite ceva… nimeni nu-şi poate  imagina cât de rău poate  fi acolo, chiar dacă fetele care au fost acolo povestesc sau  chiar  dacă  citeşti despre asta. Doar acolo poţi să-ţi dai seama  şi e prea  târziu. Nu ştiu… să nu plece…“

Taguri: nr. 10 / octombrie 2012 Tweet

Friday, October 5th, 2012 at 12:59 am, ZOOM, RSS feed