Avem circa 800.000 de diabetici în România. Dintre aceştia, 650.000 sunt înscrişi la Casa Naţională de Sănătate. Restul îşi plătesc singuri medicaţia. Specialiştii români în diabetologie cred, însă, că numărul persoanelor suferinde de diabet este mult mai mare şi va creşte în următorii ani.
La Institutul de Diabet N.C. Paulescu, holurile sunt pline cu pacienţi aşteptându-şi cuminţi rândul la cabinetele medicilor diabetologi. Nu sunt doar persoane în vârstă, ci şi tineri, chiar copii. Unii urmează o anumită medicaţie şi dietă, alţii sunt dependenţi de insulină. Venind spre institut, pentru întâlnirea cu profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, am remarcat pe stradă copii durdulii cu mămicile de mână. Prea durdulii pentru vârsta lor. În societatea de astăzi, mămicile nu-şi mai bucură odraslele doar cu o jucărie sau o ciocolată mică. Nu. Acum, pentru că ai fost cuminte, îţi ia mămica ceva bun de la un restaurant fast-food la modă, unde toţi copiii îşi petrec ziua de naştere şi capătă jucării, dacă mami cumpără meniul x ori y. Şi atunci de ce să ne mai mirăm că numai în ultimul an s-a dublat numărul copiilor diagnosticaţi cu diabet de tip II, specific vârstei adulte?
Obezitatea şi diabetul sunt două probleme de sănătate care merg adesea mână-n mână. Totuşi, doar 30% dintre persoanele obeze fac diabet. De ce? Fiindcă, în diabet, adesea, riscul apariţiei acestei boli este dictat genetic. „Studii recente de genetică au identificat 70 de gene care se asociază diabetului zaharat. O persoană nu moşteneşte toate cele 70 de gene, poate însă moşteni 10, 15 sau 20 dintre ele, ceea ce determină o predispoziţie către o posibilă îmbolnăvire de diabet. Deşi genele nu au o contribuţie majoră în apariţia diabetului, asociate cu obezitatea, dublează sau chiar triplează riscul apariţiei acestei afecţiuni”, explică profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, preşedintele Asociaţiei Medicale Române. Diabetul zaharat are două forme majore de manifestare: diabetul zaharat tipul I, insulino-dependent, care afectează 10% dintre bolnavii suferinzi de această maladie şi care necesită insulino-terapie pe tot parcursul vieţii bolnavului, şi diabet zaharat de tip II, cel care reprezintă 90% dintre cazurile de diabet, care necesită mişcare, diete şi medicaţie orală. O parte dintre bolnavii cu diabet de tip II – 20%, ajung, în timp, la terapia cu insulină. „Obezitatea este factorul cel mai important în declanşarea acestei boli. Singurul element de prevenţie este reducerea greutăţii. Problema este că, odată câştigul ponderal instalat, organismul îşi resetează toate sistemele de reglare şi încearcă să-şi menţină noua stare supraponderală, astfel încât cel care va lupta să-şi combată obezitatea se va lovi de o rezistenţă acerbă din partea organismului. Iată de ce mii de diete nu dau rezultate, iar pe termen lung abia 10% dintre diete au efectul scontat.
Nu ştiu cât de amplu e fenomenul, dar am observat că dietele din propria iniţiativă a individului – omul decide singur că vrea să ţină dietă, nu i-o impune un doctor – au, adesea, mai mare succes, decât cele impuse în cabinetul medicului. Pentru pacienţii cu diabet aflat în faza de debut, mişcarea, apoi dieta reduc adesea glicemia, nefiind obligatorie medicaţia în primul an. Eu le sugerez pacienţilor să facă mişcare ca şi cum ar avea de prins trenul! Deci nu plimbare agale prin parcuri, ci mişcare alertă, de trei ori pe zi. Le spun că mişcarea reprezintă medalia de aur, dieta cea de argint, iar medicaţia medalia de bronz. Oamenii trebuie să se străduiască să obţină aurul, apoi argintul. Mai mult de jumătate dintre pacienţii cu diabet în fază de debut, făcând mişcare, aplicând o dietă în concordanţă cu masa lor corporală, activitatea lor zilnică şi bolile asociate pe care le au, reuşesc în primul an chiar să evite medicaţia. Stresul contribuie la apariţia diabetului zaharat mai devreme, dar boala exista deja în organismul pacientului”, susţine profesorul Ionescu-Târgovişte.
„Diabetul poate apărea şi pe fond de stres, dar stresul, ca şi în cazul altor boli, doar declanşează un diabet latent. O supărare mare poate să crească glicemia şi să bulverseze mecanismele biochimice ale organismului.“ – prof. Constantin Ionescu-Târgovişte
În diabet, de regulă, celula pancreatică nu mai este capabilă să producă insulină suficientă, hormonul implicat în metabolizarea zaharurilor din organism. De aici, mărirea concentraţiei de glucoză din sânge şi, deci, instalarea diabetul zaharat. Creşterea în greutate a unei persoane înseamnă o nevoie mai mare de insulină, pe care pancreasul, conceput pentru o masă corporală normală, nu o poate produce. De aici apare un stres asupra pancreasului, care, în timp, duce la deteriorarea celulelor pancreatice şi a diabetului zaharat. „Din păcate, omenirea are un mare duşman: societatea de consum care încearcă să impulsioneze consumul cu orice preţ. Şi ce este mai la îndemână să consumi? Hrana produsă ieftin de industria alimentară. Rentabilitatea acestei industrii este ascunsă în cutii, cutiuţe şi pacheţele care sunt făcute să dureze în timp, introducând în conţinutul lor coloranţi, conservanţi, aromatizanţi etc. Pe scurt, zeci de categorii de substanţe chimice al căror efect pe termen lung nu-l ştim cu exactitate, dar îl bănuim implicat în patologia diabetică, sindromul metabolic, bolile cardiovasculare şi în apariţia cancerelor. Numărul mare de cancere şi boli diabetice înregistrate în ultimii 50 de ani se datorează chimizării excesive a alimentelor. Este ca la picătura chinezeazcă, pic, pic, pic în acelaşi loc, până la urmă apare gaură chiar şi într-o stâncă dură. Nu mai vorbesc despre băuturile carbogazoase, care conţin zaharuri lichide într-o formă extrem de concentrată, aport caloric fără valoare şi nociv pentru organism.
Ceea ce este şi mai îngrijorător îl reprezintă faptul că obezitatea şi diabetul – care, de regulă, apărea la vârsta adultă, după ce oamenii se căsătoreau, aveau copii şi începeau să câştige în greutate, de aceea se şi numea diabet de maturitate – acum apare la vârste din ce în ce mai mici, chiar la copii, care ajung să devină insulino-dependenţi sau să facă diabet de tip II, specific maturităţii. În SUA se ştia din anii ’70 că obezitatea, din cauza producţiei de alimente ieftine şi pe scară industrială, va ajunge la cote alarmante. Predicţia s-a adeverit. 65% din populaţia SUA este obeză şi supraponderală şi doar 35% din populaţie se înscrie în limitele normale de greutate. S-a mai făcut o greşeală! A existat euforia fortifierii artificiale a alimentelor cu vitamine, săruri minerale etc. fără să se ia în calcul că fortifierea nu trebuie făcută pentru toată populaţia, ci doar pentru indivizii care prezentau tulburări de nutriţie. După SUA, a urmat Europa de Vest, iar acum fenomenul priveşte şi Europa de Est, China şi chiar India, Africa şi America de Sud, chiar dacă pentru ultimele trei problema alimentaţiei nu a fost în totalitate rezolvată. Să vă mai dau exemplul Chinei: în anii ’70, când am fost în această ţară, chinezii consumau foarte multe legume, câte un bol de orez, erau foarte supli, dar sănătoşi, cazurile de diabet zaharat în rândurile populaţiei erau undeva la 0,5%. În prezent, în China procentul celor cu diabet a crescut la 5%, asta în doar 15-20 de ani de dezvoltare economică. Acest procent spune ceva despre calitatea alimentelor consumate de omul modern şi efectele nocive ale acestui stil de hrănire. Organizaţia Naţiunilor Unite a ajuns să treacă obezitatea şi diabetul pe lista ameninţărilor globale, alături de arma atomică sau cea chimică. Ce pot să facă specialiştii în diabetologie? Acum se încearcă să se detecteze diabetul cu zece ani înainte de a se declanşa efectiv, adică de a începe să aibă glicemia crescută. Diabetul, fiind o boală perfidă, nu dă semne vizibile că s-a instalat. Se fac diverse cercetări pe baza cărora să se stabilească anumite măsurători care ar putea indica medicului şi, în final, pacientului că datorită nivelului crescut al x, y şi z marker din organismul dv. în viitor sunteţi susceptibil să faceţi diabet, iată de ce trebuie luate măsuri pentru scăderea greutăţii. Spunându-i omului concret ce nu este în regulă, l-am putea impulsiona să fie mai atent la felul în care mănâncă. Asta se încearcă să se realizeze ca măsură preventivă a diabetului, dar repet, eforturile specialiştilor se lovesc de industrializarea alimentară excesivă a lumii în care trăim”, avertizează profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte.