Nu ştiu cum se face că, deşi n-avea inter­net, s-a conectat, cumva, cu mai toată lumea. Zeci de generaţii îl descoperă ca fiind de-al lor, când e vorba de esenţa fiinţei umane, de vreo câteva sute de ani. Aşa că, scuzaţi, eu aş da-o tot în Shakespeare. A fi sau a nu fi on-line, aceasta-i întrebarea!

În România există peste şapte milioane de utilizatori de internet, respectiv în jur de 35% din totalul locuitorilor. Dacă ne comparăm cu alte ţări europene, stăm prost. Dacă ne comparăm cu noi înşine, ca să zic aşa, în sensul că aproape acelaşi procent din populaţie n-are apă curentă, stăm chiar bine.

Internetul e-n toate

Invitaţii acestui articol:

George Arion, scriitor Tudor Calin Zarojanu ziarist, „Televiziunea Româna” Tudor Triţă, Managing Director, „Archibus Solution Centers” Antonio Niţu, Director General, „Aerotravel” Cătălin Teniţă, Managing Partner, „TreeWorks” Mihai Voicu, avocat „Oglindă Nemeş Voicu” Alexandru Arion Publisher, revista „Flacăra” Dorin Boerescu, Manager, „Bakemono – online publishing and development”; Alin Popescu, Managing Partner, „Avocatnet.ro”; Claudia Jimeno Beltran, psiholog, Centrul de dezvoltare personală „Amaneser”.

E din ce în ce mai greu să găseşti ceva care să nu se poată face (încă) pe internet. Afaceri, cumpărături, plăţi, concerte, expoziţii, ziare, sex, sinucideri în direct, pe youtube, ferme sau aeroporturi, în second life, mii de prieteni, pe facebook. Mai în glumă, mai în serios, internetul „e-n toate, în cele ce azi şi-n cele ce mâine vor râde la soare”, pentru cine îşi mai aduce amin­te. Aşa că ar fi cazul, ne-am socotit noi, cei de la Flacăra, să vedem cum ne influenţează asta viaţa socială şi personală. Cel puţin în trei „felii” de realitate, poate cele mai expuse on­line: copilărie, media-cultură şi business. Sigur că ne-am luat ajutoare în cunoştinţă de cauză, respectiv bloggeri, ziarişti, oameni de afaceri, avocaţi. Si cu psihologul zece, care-i şi întrece. Ei, glumeam, că a fost singura prezenţă femi­nină. Am uitat să vă spun că eu nu exist, că n-am cont pe facebook. Mi s-a spus asta, pe bune, de câteva ori. În fine, ne-am adunat, într-o frumoasă zi de vineri, la sediul redacţiei. Aer condiţionat, fursecuri, ape, răbdare şi tutun. Si dă-i şi luptă! În idei, desigur. Dorin Boerescu ne-a făcut, aşa, un fel de şapou: „E o chestie funny, asta cu off-line am inventat-o noi, cei din internet, ca să denumim cumva viaţa reală. Înainte nu exista decât aia. Acum aproape că are o conotaţie negativă, ca şi când dacă nu eşti on-line nu exişti”. Râzi, tu, râzi, Harap Alb, da’ aici s-ar putea să avem o pro­blemă. Să zicem că nouă, adulţilor, ne e foarte clară diferenţa real-virtual. Deşi, sincer, n-aş băga mâna în foc pentru toată lumea. Dar copi­ii confundă cele două planuri, uneori destul de uşor, mai ales sub influenţa hipnotică a World games. Vezi băiatul care traversează strada pe roşu, în ideea că oricum mai are şapte vieţi, în jocul spre care se grăbeşte. Psihologul de servi­ciu confirmă, a lucrat cu astfel de cazuri: „Se instalează un fel de dependenţă de lumea vir­tuală, copiii pierd contactul cu natura umană reală şi se încarcă, astfel, cu tot felul de dificul­tăţi emoţionale”. Si-atunci ce facem, interzicem calculatorul? Pe vremea copilăriei noastre, pedeapsă era să nu te lase părinţii afară. Acum, dacă te trimit la joacă, pe-afară, se cheamă că eşti pedepsit. Cu măsură, totuşi, ar fi un câştig. Există şi jocuri educative pe net, poveşti fru­moase, care dezvoltă o anume creativitate. Uite, Antonio Niţu e tată de fermier. Băiatul lui creşte iepuri, cultivă morcovi, mă rog, tot dichisul, pe net. Dar stă si cu Ciresarii în braţe, când se plictiseşte sau şi-a terminat raţia de cal­culator. Tudor Triţă nu crede în asta cu interzi­sul: „E greu să aplici coerciţie, tu, ca părinte, ai o grămadă de lucruri de făcut într-o zi, pe când copilul n-are altă treabă decât s-o evite. Ghiciţi cine câştigă, pe termen lung! Si-apoi mai depin­de şi de copil. Eu am doi băieţi, de 11 şi 6 ani. Cu aceeaşi educaţie, primul e foarte legat de calculator, celălalt e total dezinteresat, deşi avem cinci calculatoare în casă, la patru oameni”. Avocatul acuzării, de această dată, Mihai Voicu, e foarte tranşant: „Eu fac parte dintre acei părinţi care susţin că internetul mai degrabă strică universul copilăriei. Si că nu poate fi controlat”. Si-atunci să ne aşteptăm la o generaţie de ciudaţi? Nici vorbă, nevoile fun­damentale ale copiilor au rămas aceleaşi. Doar că acum, cu internetul în braţe, ele sunt satisfă­cute într-un alt fel. Si-apoi, vorba lui Cătălin Teniţă, dacă tot rău-i spre bine? „Accesul la pornografie, de pildă, nu cred că îi transformă într-o generaţie de perverşi. Poate vor fi doar mai dezinhibaţi”. Doamne-ajută să-i înţelegem şi… să ne plătească pensiile. În rest, vorba poe­tului, „om muri şi-om vedea”.

Ne place sau nu, viitorul presei e on-line. Si nici cultura nu se simte prea bine. Biblioteca de pe net înaintează cu câţiva metri, zilnic. Stirile în print, de azi pe mâine, nu mai au nici un far­mec. Apar on-line, aproape în timp real. Din împătimit ce era, George Arion nu mai citeşte nici un ziar, decât pe laptop: „În schimb, simt nevoia să iau, în continuare, Paris Match, L‘Express sau Flacăra. O revistă cere un contact, îţi oferă un mediu mai prietenos. Internetul a făcut posibilă şi reacţia foarte rapidă la un arti­col. În comentarii, descoperi cât de inteligenţi, sau nu, sunt cititorii tăi. E şi un spaţiu al defu- lării, acolo, plin de patimi, este chiar înfricoşă­tor!” Alin Popescu susţine că pe avocatnet.ro cam 60% dintre comentarii sunt mai informate, mai inteligente decât articolele: „Ăsta este şi scopul, să se întâlnească nişte oameni, să schimbe informaţii, să socializeze”. Dar calita­tea? Pe internet scrie, totuşi, oricine, orice. Alexandru Arion dă din mâini, a pagubă: „Înainte te mai învăţau, pe la şcoală, că are şi scrisul regulile lui, că trebuie să verifici infor­maţia din cel puţin trei surse… Acum te uiţi pe trei blogguri!” Sigur că nu te opreşte nimeni să te documentezi chiar la sursă, dar asta costă timp, pierzi la capitolul viteză de reacţie. Ca reporter, mai am obiceiul de-a umbla pe coclauri, în baza unor informaţii găsite pe net. Nu ştiu de ce, la faţa locului lucrurile stau întot­deauna altfel. Numai că, până mă întorc eu de pe-acolo şi scriu, subiectul e deja fumat, chiar dacă după ureche. „Ia, mai scuteşte-mă, că am mai citit despre asta de vreo zece ori!”, poate spune, pe bună dreptate, cititorul. Aşa că, vorba aia, decât puţin şi bun, mai bine mult şi prost. Suntem sufocaţi, pur şi simplu, de canti­tatea de informaţie pe cap de locuitor. Si chiar îţi trebuie IQ, nu glumă, ca să ţii pasul cu asta şi, mai ales, să discerni ce e bun şi ce nu, ce te ajută şi ce te încurcă. Într-o singură săptămână, în New York Times, de pildă, apare atâta infor­maţie câtă avea un om din secolul XVIII, în toată viaţa lui. Or, dacă nu mă-nşel, creierul uman e cam la fel, nu i-au crescut sertăraşe în plus. N-am o concluzie, dar mi-a plăcut varian­ta Tudor Triţă: „Cu cât aflăm mai mult, cu atât ştim mai puţin!”

Dorin Boerescu: „Calculatorul accelerează o tendinţă care oricum există în tine. Dacă ai o structură bună şi cauţi informaţii bune, accesul este nelimitat, găseşti orice, oricând. Dacă vrei să afli cum se face o bombă, atunci ok, şi asta se găseşte pe internet.”

Tudor Călin Zarojanu: „Nu internetul a schimbat copilăria, ci faptul că părinţii petrec din ce în ce mai puţin timp alături de copiii lor.”

Claudia Jimeno Beltran: „Este adevărat că multe lucruri se pot exprima prin internet, dar nu şi cele care ţin de nevoile emoţionale. Aici vom avea nevoie, întotdeauna, de comunicarea directă.”

Cătălin Teniţă: „Internetul îţi dă idei de business de inteligenţă, nu trebuie să ai tone de bani.”

Dacă vorbim de cultură, însă, nu-ţi prea vine să tragi cu pistolul. În internet, vreau să zic. Cărţi, filme, muzică, expoziţii de artă, tot ce vrei. Sigur că e de bine, dacă tot n-avem bani, doar să nu uităm diferenţa. Nici măcar Balzac nu e acelaşi, pe net şi citit în carte. Cel puţin aşa susţine Claudia Jimeno Beltran: „Cuvintele sunt aceleaşi, dar conexiunile neuronale diferă. Cu o carte-obiect relaţionez într-un alt fel decât cu una virtuală, sunt alţi stimuli, la calculator am lumină, câmp electromagnetic, ecran… Altfel spus, între mine şi orice aş face acolo există o mediere, un bruiaj, mai degrabă, rela­ţia nu e directă”. Se pare că înţelegem asta, de vreme ce sălile de concerte, stadioanele, cine­matografele şi librăriile n-au intrat în faliment. Doar că internetul are, într-adevăr, un efect extrem de pervers. Ne-a obişnuit să luăm totul de-a gata, să piratăm, să fim oarecum în afara legii. Si ea, legea, ce spunea? Păi, teoretic, exis­tă un mecanism legislativ şi pentru asta, dar cu practica e mai greu. Mihai Voicu e angrenat în vreo nouă procese pe drepturi de autor: „Producătorii foarte puternici, cum ar fi HBO, încearcă să-şi ia banii de la cei care îi colectea­ză, de la cablişti, de pildă. Că doar n-o să ia câte un euro de la fiecare dintre noi. Sigur că unii sunt foarte greu de deranjat, din motive evi­dente, dar lucrurile au început să se mişte, cumva. Cadrul legislativ, însă, e cu un pas în urmă faţă de realitatea on-line, aşa că n-avem decât să ne adaptăm din mers. După părerea mea, pirateria oricum nu dispare, coerciţia sta­tului în această zonă este absolut ineficientă”.

La capitolul business, da, internetul e mană cerească. Poate începând chiar cu faptul că nu-ţi mai trebuie o căruţă de bani ca să por­neşti o afacere, ci o căruţă de inteligenţă. Persoanele de faţă nu se exclud. Cătălin Teniţă şi Alin Popescu au pornit-o cu doi lei. Dorin Boerescu, cu trei. Tudor Triţă, cu multă infor­maţie: „Pieţele au fost întotdeauna imperfecte pentru că nu au avut suficientă informaţie. Acum, dintr-o dată, ai la dispoziţie o piaţă glo­bală, cu internetul ne apropiem de ceea ce s-ar numi o piaţă perfectă. Multiculturală, evident, noi avem proiecte la care lucrează oameni din America, Europa, China. Impactul e senzaţio­nal, la nivel global ar trebui să ducă la capaci­tatea de a ne soluţiona conflictele altfel”.

Mai vorbim despre faptul că, în marile companii, peste 30% dintre angajaţi deja nu mai lucrează la birou, ci acasă. Despre cum poţi găsi produsul cel mai ieftin, comparând preţurile din magazine, pe telefon. Despre cabinetul stomatologic sau coaforul unde 80% dintre clienţi îşi fac programarea pe net. Despre situaţia oarecum amuzantă în care un bilet de avion spre Londra poate costa şi 80, dar şi 700 de euro, funcţie de cum ştii să cauţi.

În fine, Antonio Niţu ne demonstrează că internetul nu-i perfect, totuşi, nici măcar în zona business: „Eu am început off-line, în 1990, dar afacerea merge foarte bine şi on-line. Există, însă, nişte nuanţe importante. Ca să for­mez un agent de ticketing foarte bun, îmi ia cel puţin doi ani. Dar, după aceea, nu poţi concu­ra cu el pe net, n-ai nici o şansă. Dacă vrei un bilet de avion, da, e ok cu un clik. Dacă vrei o vacanţă, însă, nu mai ţine. Acolo sunt detalii, variante, ponturi, negocieri. Sincer, o mare parte din oferta noastră e netratabilă on-line. Croazierele, de pildă, nu le poţi vinde pe net, au prea multe amănunte”. Dorin Boerescu pune pariu că el poate. Si-apoi, încă unul, pe puterea economică din on-line. Cică o zonă amă­râtă, dacă o conectezi la internet, se umple de prosperitate, în vreo zece ani. Îndoi-m-aş şi n-am cui, dar de-abia aştept să mă contrazică realitatea. Si, evident, să scriu un reportaj despre asta. Teamă mi-e că on-line!

După cum spuneam, on-line-ul e-n toate. Cu bune si rele, prieten adesea, duşman uneori. N-avem vreo concluzie măreaţă, doar am vrut să conştienti­zăm problema. Un fel de da, internetul ne contro­lează viaţa, da’ să ştim şi noi! Aşteptăm şi păreri­le voastre, sigur că on-line. Poiana lui Iocan e în renovare.

Alin Popescu: „E o altă lume asta guvernată de internet, are altă viteză, te forţează să te schimbi şi să te adaptezi permanent.”

Antonio Nitu: „Eu nu înţeleg povestea cu aceste reţele sociale. Când am aflat că am o grămadă de prieteni, mi-am şters contul. Să văd în fiecare zi, pe «facebook», ce fac toţi oamenii ăştia, mă enervează, mă scuzaţi, al dracului de tare!”

Top 5

Lucruri care nu erau posibile fără internet:

• comerţul on-line, care dezleagă businessul de o locaţie
• crearea de conţinut colaborativ, vezi wikipe- dia
• job-ul la domiciliu, pentru o firmă de oriun­de din lume
• reţele sociale în care cunoşti mii de oameni
• accesul nelimitat la cultură

Lucruri care au dispărut sau sunt ameninţate de apariţia internetului

• ziarele în print
• DVD-urile
• scrisul pe hârtie, cu mâna
• scrisorile expediate prin poştă
• noţiunea de intimitate (dacă vrei să afli ceva, despre cineva, nu trebuie decât să cauţi)

Lucruri care nu vor dispărea niciodată, oricât de on-line am fi

• relaţiile directe
• analfabetismul
• emoţiile
• nevoile umane primare
• notele de plată (lucrurile bune costă întot­deauna)

Mihai Voicu: „E o mare diferenţă între un zâmbet şi un «smile» pe net! În spatele calculatoru­lui, oamenii îşi asumă mult mai uşor diverse măşti.”

Tudor Trită: „Evoluţia noastră, ca fiinţe, e mai înceată decât tehnologia. Nevoile noastre, «basic», au rămas aceleaşi, dar acum se acoperă altfel.”

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2011 Tweet

Wednesday, August 17th, 2011 at 5:25 pm, DOSAR, RSS feed