how to fight sleep on ambien buy ambien is taking 15mg of ambien safe

tramadol dogs itching buy tramadol online uses for drug tramadol

mixing morphine with valium valium for sale methadone and valium combination

ambien pepcid interaction buy ambien ambien mixed with kratom

tramadol withdrawal fatigue tramadol 50 mg can i mix advil and tramadol

ambien relaxes muscles buy ambien online ambien and teeth

an 627 imprint (tramadol 50 mg) - drugs.com tramadol 50mg tramadol 714

highest tramadol dosage tramadol 50mg is ultracet better than tramadol

can ambien cause false positive for benzos buy ambien does ambien look like a thyroid pill

i took valium and alcohol diazepam 5mg purchase valium Lexington

LIFESTYLE

Parfum de tutun

April 1st, 2009, com 2 comentarii

Nicotiana tabacum, tutun, tabac, pipă, trabuc/havană/ţigară de foi, ţigaretă, ţigară. Subţiri sau mai groase, scurte sau lungi, pe toate gusturile şi cu toate aromele. Sherlock Holmes, faimosul personaj al romanelor lui Sir Arthur Conan Doyle, Albert Einstein, Vincent van Gogh, Constantin Noica ori I.V. Stalin au fumat toţi pipă. Winston Churchill, Gerhard Schröder, Arnold Schwarzenegger, James Woods, Jack Nicholson, Sharon Stone, Demi Moore şi modelul Linda Evangelista sunt doar câteva nume celebre care au preferat sau preferă trabucul – un obicei asociat adesea cu un statut social ridicat. Odată cu secolul al XIX-lea apar ţigaretele, iar începând cu Primul Război Mondial, datorită preţului scăzut, devin extrem de populare în toate mediile sociale. Sub formă de tutun de pipă, trabuc, ţigară de foi, ţigaretă, praf de prizat sau, mai nou, sub forma de băutură lichidă, tutunul îşi continuă existenţa indiferent de lupta care se duce împotriva sa.

O plantă cu o istorie de 4.000 de ani

America a dat Europei cacao, porumb, dar şi tutunul. Da, Nicotiana tabacum a fost adusă în Europa după descoperirea Americii, în 1492, de către Cristofor Columb. Planta însă are o istorie veche de peste 4.000 de ani, băştinaşii din America Centrală folosind tutunul atât ca plantă ornamentală cât şi pentru fumat sau ca plantă medicinală pentru vindecarea rănilor şi bolilor de piele. Mulţumită conţinutului de nicotină (numele alcaloidului vine de la Jean Nicot, 1530–1600, ambasadorul francez la curtea regală portugheză), are în cantităţi mici efecte calmante pe care indienii au ştiut să le aprecieze. Ei au iniţiat obiceiul fumatului din pipă atât la ceremoniile religioase cât şi în relaţiile diplomatice dintre triburi – este deja bine cunoscută fumarea pipei păcii. Primele pipe au fost confecţionate din piatră moale de culoare roşie sau din argilă. Odată cu introducerea în Europa, acesta a cunoscut gloria, obiceiul fumatului răspândindu-se cu repeziciune în Portugalia, Franţa, Anglia, Ţările de Jos (Belgia, Olanda şi Luxemburg) în vest, iar în est, prin intermediul ţarului Petru cel Mare al Rusiei care a testat această plantă fumând pipă pe când îşi făcea studiile în Ţările de Jos.

Sensibil, catifelat, aromat

Fiind o plantă foarte sensibilă la condiţiile climaterice – tutunul are nevoie de substanţe nutritive, mult soare, ploi abundente – cele mai valoroase tutunuri cu aromă fină şi frunze catifelate se obţin în Java, Sumatra, Cuba, Porto Rico, Filipine, Brazilia, Virginia şi Kentucky – SUA. Seminţele de tutun sunt foarte mici. Încap 60.000 de seminţe într-o lingură de supă. Cu o asemenea cantitate este suficient să se planteze 800 mp de tutun. În perioada sa de vegetaţie, care durează între cinci şi şapte luni, tutunul – este o plantă anuală – are nevoie de 200 până la 900 de litri de apă. Chiar când să ajungă la maturitate apare floarea de tutun – albă sau roz – care se îndepărtează pentru a permite creşterea mai mare şi mai viguroasă a frunzelor. Planta poate creşte până la 2,5 metri lungime şi poate cântări două kilograme.

O scurtă istorie a fumatului

Iniţial tutunul a fost utilizat pentru fumatul la pipă. Dar foarte la modă au fost şi ţigările de foi sau trabucurile. Primele trabucuri, aşa cum le cunoaştem astăzi, au fost făcute în Spania utilizân?du-se tutunul cubanez, la începutul secolului al XVIII-lea. În 1790 producţia de trabucuri s-a extins şi în Franţa, Germania sau Olanda – batavii au început să producă aşa-numitele trabucuri uscate, din tutun de Java ori Sumatra. Anglia, ca întot?deauna, a rămas o bună bucată de timp tributară pipei, aici gentlemenii fumau pipă. Inventivitatea omului însă a mers mai departe şi mulţi fumători au început să prefere snuff-ul (tutun praf obţinut din pisarea foarte fină a frunzelor de tutun obţinându-se astfel un preparat cu diverse arome) utilizat pentru prizat. Odată cu secolul al XIX-lea apar ţigaretele, acestea fiind fabricate din tutun tăiat în fâşii subţiri înfăşurat în foi de hârtie. Ţigările au o largă răspândire începând cu Primul Război Mondial datorită mecanizării producţiei şi, de aici, preţul scăzut.

Fumatul ăsta nu e aşa de simplu cum crede lumea!

Indiferent dacă eşti fumător de ţigară, trabuc ori pipă, fumatul este asociat adesea cu viciul, iar noile descoperiri medicale privind efectele nocive asupra sănătăţii îl asociază cu boala şi moartea. Dincolo de campaniile antifumat, împătimiţii acestui obicei continuă să-şi savureze porţia de tutun zilnic. Se spune despre fumătorul de pipă că este mai mult decât un simplu fumător, este un pasionat care adoră un tutun de bună calitate savurat în linişte, cu răbdare şi la preţuri evident mari, fiindcă, în general, cei care fumează pipă aparţin unei anumite clase sociale cu un anumit grad de cultură. Fumătorul, de pildă, doreşte să savureze cât mai mult şi mai în tihnă tutunul preferat. Potrivit statisticilor, acest hobby – extrem de costisitor având în vedere că poate atinge şi 1.000 de euro – are o largă răspândire mai cu seamă în zona anglo-saxonă – Germania, Marea Britanie, Suedia – unde oamenii au răbdarea să urmeze toţi paşii ritualului fumării unei pipe.

Fumătorul de pipă e un adevărat gentleman până în vârful unghiilor, un om calm, cu o anumită structură mentală. Cu alte cuvinte, vorba reclamei, să fumezi pipă nu e aşa de simplu cum crede lumea! Savurarea unei pipe începe cu: mirosirea tutunului puţin umed, umplerea delicată a vetrei pipei, primul fum, savurarea fiecărei inspiraţii ce urmează, apoi curăţarea migăloasă a instrumentului cu beţe de bumbac pentru a o pregăti pentru o nouă utilizare. Conaisseur-ii ştiu că, după fiecare utilizare, pipa trebuie lăsată două zile la odihnă, ceea ce înseamnă că, dacă cineva doreşte să fumeze mai multe pipe pe zi, are nevoie de mai multe pipe diferite. La fiecare 10–15 utilizări pipa are nevoie de o igienizare cu şmirghel şi soluţii speciale. Mai mult, pentru tipuri de tutun diferite se folosesc diferite pipe.

Ritualul trabucului

Fumatul de trabucuri a devenit foarte popular în Anglia odată cu Edward al VII-lea, care a susţinut înfiinţarea unor cluburi dedicate fumătorilor de cigars. Cuvântul cigar consacrat pentru trabucuri şi recunoscut mondial îşi are originea în cuvântul sikar din limbajul băştinaşilor din America de Sud şi înseamnă a fuma. Varianta cigaro a intrat în folosinţă generală prin secolul al XVIII-lea. Fumatul unui trabuc trebuie să fie o experienţă plăcută, acesta fiind asociat adesea cu un pahar de vin bun, un cognac fin sau unul de whisky de foarte bună calitate. Ca şi pipa, trabucul a devenit un apanaj al clasei superioare, gentlemenii francezi şi britanici fumând ca un semn al statutului lor. Trabucul fumat după cină acompaniat de un pahar de cognac fin a devenit o tradiţie. Acest ritual al fumatului de trabuc se păstrează şi astăzi. Asemenea savurării unei pipe, un trabuc nu se fumează simplu şi nu se potriveşte cu orice. La aprindere trabucul se ţine în poziţie orizontală, uşor înclinat, în contact direct cu flacăra, rotindu-l între degete astfel încât suprafaţa capătului să se carbonizeze uniform până la înroşire. Se introduce apoi trabucul între buze şi se răsuceşte între degete în aşa fel ca să se aprindă uniform. Nu se inhalează fumul, iar odată aprins trebuie pufăit continuu pentru a-i întreţine arderea. Nu trebuie să ardă nici prea rapid, nici prea încet pentru a putea savura aromele delicate. Fumătorii de trabuc sunt persoane care ştiu să se relaxeze. Durata fumării unui trabuc poate atinge până la trei ore. Un trabuc de calitate arde formând un scrum uniform, lung. Spre deosebire de ţigarete, trabucul se stinge de la sine dacă nu este pufăit. Un trabuc odată stins nu se reaprinde.

De la trabuc la ţigaretă

Ţigaretele cunoscute sub termenul generic de ţigări şi-au făcut intrarea în istoria tutunului ca o alternativă mai ieftină a trabucurilor la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cu filtru, fără filtru, lungi şi subţiri, ţigările au prins teren. Ca şi pipa ori trabucul, ţigareta nu e o invenţie europeană ci tot de la indios provine, şi anume de la maiaşi şi azteci care fumau tutunul introdus într-un soi de tub subţire şi mic. Fumarea ei era deosebit de obişnuită în zona Caraibelor, America Centrală sau de Sud. Ţigările nu erau cunoscute în Europa înainte de Războiul din Crimeea. Termenul de cigarette a început să fie utilizat în Sevilla, prin secolul al XIX-lea, de către cerşetorii care obişnuiau să fumeze chiştocurile de trabuc aruncate pe stradă de domnii din înalta societate. Totuşi, răspândirea termenului de cigarette se datorează francezilor unde au început să fie manufacturate pe scară largă de către monopolul francez al tutunului începând din anul 1843. Prima atestare a fumării de ţigarete apare în trei tablouri de Francisco Goya: La Cometa, La Merienda en el Manzanares şi El juego de la pelota a pala.

Odată cu inventarea unei maşini eficiente de fabricat ţigări, în 1880, care producea 200 de ţigări pe minut, a apărut industria modernă a tutunului. Producţia în masă a determinat reducerea preţului ţigărilor, făcând posibil consumul pe scară largă. Pentru ţigarete, foarte importantă este formarea amestecului de tutun pentru a se da savoare şi consistenţă ţigării. Aria geografică de unde provine tutunul dă arome şi gusturi diferite. Ţigările moderne produse după anii ’50 se bazează tocmai pe acest mix. Mai mult, foarte importantă pentru confecţionarea ţigaretelor este hârtia în care se înfăşoară amestecul de tutun plus filtrul aferent. Ţigara a ajuns astăzi să fie folosită pe scară largă, din păcate, şi de către persoanele sub 18 ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii duce campanii ample de stopare a obiceiului de a fuma care afectează un procent larg de populaţie.

Taguri:

Comenteaza