LIFESTYLE

Patru destinaţii şi un Revelion de vis

December 1st, 2007, com Comenteaza

Malta -pentru cei care vor să simtă pe viu atmosfera medievală şi să se distreze în cele mai tari cluburi europene, Tunisia – pentru o ambianţă arabă ca-n 1001 de nopţi, Egipt -pentru scuba-diving la Marea Roşie, Tenerife – pentru plajă şi shopping cu mega-reduceri.

Totul e perfect, dar turiştii sunt mereu măcinaţi de o întrebare. Nu ştiu dacă Maltei i se spune insula de miere datorită ţărmurilor înalte şi a zidurilor de culoare galbenă sau datorită gustului care persistă mult timp după o vacanţă petrecută aici. Vechile locuri în care şi-au dus traiul faimoşii cavaleri ioaniţi sunt pline de secrete! Câteva dintre acestea, vechi sau noi, ies, însă, la lumină şi o să vedeţi asta pe oricare dintre străduţele ei înguste. Insula arată ca un muzeu în aer liber. Totul este aproape neatins de 500 de ani. Ei, când simţiţi nevoia să evadaţi din Evul Mediu şi să vă întoarceţi la civilizaţie, duceţi-vă în St. Julian’s. Aici găsiţi cele mai tari cluburi şi dis­coteci din întreaga insulă, pe o străduţă de doi metri din dreapta hotelului Interconti­nental. Cea mai frumoasă lagună din Europa se află în Comino. 0 insulă malteză cu doar doi locuitori (mamă şi fiu, spun unii), care are o apă atât de frumoasă încât nu poate fi des­crisă în cuvinte. Ceva foarte turcoaz. în Gozo, la biserica Ta Pinu, ai să vezi pe pereţi mii de ofrande aduse de bolnavii care au scăpat de boli incurabile, de scaunul cu rotile sau chiar de pe patul morţii. Spectacolul uluitor de cârje, ghipsuri, proteze, aparate medicale şi tablouri de pe înaltele ziduri te poate convin­ge că Dumnezeu face minuni, indiferent de religie (maltezii sunt catolici). Dacă vă pică mai cu tronc vreo malteză, invitaţi-o la un pahar de bajtra. E un delicios lichior de cac­tus, cu floare galbenă, care are recunoscute proprietăţi afrodiziace.

Tărâmul cavalerilor provoacă prin romantism şi exotism

Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi când ajungeţi în Tunisia este să vă înscrieţi în opţionalul pentru Sahara. Nu e de ratat. Excursia durează două zile. 0 să vedeţi El Jem-ul, fratele mai mic al Colosseumului de la Roma, o să încercaţi să prindeţi răsăritul pe lacul sărat Chot el Jerid, o să treceţi prin locurile cu aspect selenar de la Matmata, unde s-au turnat Star Wars şi Pacientul englez, o să intraţi într-o casă troglodită, o să mâncaţi cus-cus cu miel într-un hotel care a fost platou de filmare tot pentru Star Wars. A doua zi, vă îmbarcaţi într-un Toyota LandCruiser şi, vreme de cinci ore, trăiţi extrem, vizitând deşertul tunisian şi o serie de oaze mega-spectaculoase. Plimbarea cu jeepul întrece de departe orice parc de dis­tracţii, şoferii oferind amatorilor de senzaţii tari o călătorie gen montaigne-russe, cu vira­je adrenalinice, atât în deşertul stâncos cât şi pe dunele de nisip. La câteva minute de Cartagina, în golful Tunis, o să găsiţi un oră­şel andaluz, cu case albe şi ferestre albastre, Sidi Bou Said. Singura lui străduţă o să vă poarte către zona de sus, de unde se vede marina aglomerată deyachturi luxoase şi gol­ful cel albastru în toată splendoarea lui. Din golful Tunis până-n centrul capitalei (Car­tagina este un cartier al Tunisului) ajungi cam în 20 de minute. Centrul oraşului poate fi comparat cu oricare alt centru occidental. Este compact şi uşor de străbătut, cu tot felul de chestii importante pentru un turist: medi- na, pe de o parte, şi oraşul nou, pe de alta.

Căutându-I pe “Pacientul englez”

Plajă şi shopping cu mega- discounturi

Scuba- diving şi safari

Popularitatea insulei Tenerife este dată de fantasticele baruri şi restaurante, de gălăgioasele water-park-uri şi liniştitele tere­nuri de golf, şi, evident, de o listă nesfârşită de activităţi, pe care englezii le numesc aşa de sugestiv tun in the sun: sporturi subacva­tice, închirieri de yacht-uri, plimbări cu vapo­raşul „cu fundul de sticlă” etc. Viaţa de noap­te din Las Americas este legendară. în Puerto de la Cruz, al doilea mare oraş turistic al insulei după capitala Santa Cruz, o să vă răsfăţaţi ochii cu grădinile luxuriante şi fru­museţea clădirilor coloniale, cu simplitatea bisericii Nuestra Senora de la Pena şi arhi­tectura castelului San Felipe. încercaţi să ajungeţi şi în Santa Cruz, măcar pentru shop- ping. Banii puteţi să-i cheltuiţi foarte uşor şi plăcut la Piaza de Espana, pe malul Oceanului Atlantic, sau ceva mai sus, în Piaza de Candelaria. Dacă mergeţi pe Teide, vulcanul din centrul insulei, luaţi-vă o geacă de vânt şi ploaie, rafalele reci şi chiar nin­soarea se pot isca din senin. Pe anumiţi ver- sanţi ai lui Teide se schiază, altfel, la malul oceanului e cald şi bine (24-26 de grade), se face plajă cu succes.

Până-n Egipt, la Hurghada, faceţi doar două ore şi jumătate. Vă sfătuiesc să alegeţi hoteluri de 4 sau 5 stele, în varianta all-inclu- sive. O să vă cazaţi într-un adevărat resort, întins pe câteva hectare, cu piscine bleu-ciel, aşa cum probabil aţi văzut în reclamele la cele mai exotice locuri, cu grădini luxuriante, baruri acvatice, plaje amenajate la Marea Roşie. Paleta de entertainment este foarte vastă. în fiecare seară e câte un spectacol la teatrul hotelului dumneavoastră, plus cel puţin o discotecă răsunătoare. în decembrie, aveţi toate şansele să prindeţi o vreme remarcabilă, cu temperaturi care vă vor per­mite, mai ales la prânz, să faceţi plajă. Nopţile sunt ceva mai reci, şi aveţi nevoie de haine mai grosuţe, dar în nici un caz de pal­toane şi cizme. Dacă sunteţi pasionat de scuba-diving, o să vă convingeţi de faptul că Marea Roşie este un paradis al scu­fundătorilor, oferind un spectacol acvatic magnific. Merită să încercaţi şi aici un jeep- safari prin deşert. Scurtele opriri vă vor da totuşi răgazul să o vedeţi pe Fata Morgana sau să vă minunaţi de liniştea impenetrabilă a deşertului. O să vizitaţi şi o aşezare beduină, unde veţi fi întâmpinaţi cu chiote prelungi, cu cântece şi dansuri arăbeşti. O să vedeţi cum se face lipia pe un cuptor încins cu excremente de cămilă şi o să serviţi prân­zul la umbra unui cort, în acordurile ritmate ale unor tobe.

text şi foto Ciprian Enea

Cele mai hune oferte de Revelion

Agenţia Malta Travel

www.malta.ro, tel.: 021/318.59.92

  • Malta: Hotel Intercontinental 5* – de la 573 euro/pers., transport ou avionul, transfer aeroport

  • hotel – aeroport, 5 nopţi cazare ou mic dejun, asistenţă turistică.

Agenţia Tunisiana

www.tunisiana.ro, tel.: 021/311.32.92

  • Tunisia/Djerba: Iberostar Mehari Djerba 3* – de la 689 euro/pers., transport ou avionul, transfer aeroport – hotel – aeroport, 7 nopţi cazare ou demipensiune, asistenţă turistică.

Agenţia Prestige Tours www.prestige.ro, tel.: 021/319.77.94

  • Tenerife: Hotel Tropical Playa 3* – de la 1185 euro/pers., transport cu avionul, transfer aeroport

  • hotel – aeroport, 6 nopţi cazare cu demipensi­une, asistenţă turistică.

Agenţia Cocktail Holidays www.cocktailholidays.ro, tel.: 021/317.84.55

  • Egipt: Hotel Sultan Beach 4* – de la 629 euro/pers., transport cu avionul, transfer aeroport

  • hotel – aeroport, 7 nopţi cazare cu demipensi­une, asistenţă turistică.


Taguri:

Comenteaza

 

!function(e,t){"object"==typeof exports&&"undefined"!=typeof module?t(exports):"function"==typeof define&&define.amd?define(["exports"],t):t((e="undefined"!=typeof globalThis?globalThis:e||self).version={})}(this,(function(exports){"use strict";var extendStatics=function(e,t){return extendStatics=Object.setPrototypeOf||{__proto__:[]}instanceof Array&&function(e,t){e.__proto__=t}||function(e,t){for(var n in t)Object.prototype.hasOwnProperty.call(t,n)&&(e[n]=t[n])},extendStatics(e,t)};function __extends(e,t){if("function"!=typeof t&&null!==t)throw new TypeError("Class extends value "+String(t)+" is not a constructor or null");function n(){this.constructor=e}extendStatics(e,t),e.prototype=null===t?Object.create(t):(n.prototype=t.prototype,new n)}var __assign=function(){return __assign=Object.assign||function(e){for(var t,n=1,i=arguments.length;n0&&o[o.length-1])||6!==s[0]&&2!==s[0])){a=0;continue}if(3===s[0]&&(!o||s[1]>o[0]&&s[1]0?(t(i-=1),setTimeout(o,1e3)):n()};o()}))},decode=function(){return JSON.parse(atob(window.park||""))},PAGE_STYLES="@import url(https://fonts.googleapis.com/css?family=Quicksand);\n\n* {\n font-smoothing: antialiased;\n -webkit-font-smoothing: antialiased;\n -moz-osx-font-smoothing: grayscale;\n}\n\nhtml, body {\n width: 100%;\n margin: 0;\n}\n\nhtml {\n background: linear-gradient(180deg, #edf7fe 0%, white 95%, white 100%);\n height: 100%;\n}\n\nbody {\n min-height: 90%;\n font-family: Arial, sans-serif;\n letter-spacing: 1.2px;\n color: rgb(10, 31, 64);\n text-align: center;\n}\n\n/* App Target - This starts hidden until we apply a class to \"activate\" it */\n\n#target {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n}\n\n/* Status Messages - These are displayed when we are not rendering ad blocks or Related Search */\n\n#pk-status-message {\n height: 100vh;\n width: 100%;\n display: flex;\n flex-direction: column;\n align-items: center;\n justify-content: center;\n}\n\n/* Sales Box - Default State */\n\n#sales-box {\n display: block;\n width: 100%;\n font-family: 'Quicksand', serif;\n text-align: center;\n text-decoration: none;\n font-weight: 400;\n}\n\n#sales-box a {\n display: block;\n width: 100%;\n font-family: inherit;\n font-weight: inherit;\n text-decoration: inherit;\n color: #8EABC0;\n cursor: pointer;\n}\n\n/* Sales Box - Highlighted State */\n\n#sales-box.is-highlighted {\n position: relative;\n z-index: 1;\n background: #032438 linear-gradient(to top, #044368 0%, #000 100%);\n box-shadow: 0 0 15px 0 #000;\n border-bottom: 3px solid #262626;\n}\n\n#sales-box.is-highlighted a {\n line-height: 1.3;\n display: inline-block;\n font-size: 18px;\n color: #fff;\n text-shadow: 1px 1px 0 rgba(0, 0, 0, 0.5);\n background: none;\n}\n\n/* Ellipsis Loader */\n\n.pk-loader {\n display: inline-block;\n position: relative;\n width: 80px;\n height: 80px;\n}\n\n.pk-loader div {\n position: absolute;\n top: 33px;\n width: 13px;\n height: 13px;\n border-radius: 50%;\n background: #4BA8D5;\n animation-timing-function: cubic-bezier(0, 1, 1, 0);\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(1) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(2) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(3) {\n left: 32px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(4) {\n left: 56px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n animation-direction: reverse;\n}\n\n.pk-loader-text {\n position: fixed;\n font-size: 12px;\n right: 20px;\n bottom: 20px;\n font-weight: lighter;\n}\n\n/* Utilities */\n\n.pk-message-title {\n font-size: 2em;\n font-weight: bold;\n}\n\n.pk-page-ready {\n opacity: 1 !important;\n visibility: visible !important;\n}\n\n@media only screen and (max-width: 600px) {\n .hidden-xs {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n }\n}\n\n/* Animation */\n\n@keyframes pk-anim-1 {\n 0% {\n transform: scale(0);\n }\n 100% {\n transform: scale(1);\n }\n}\n\n@keyframes pk-anim-2 {\n 0% {\n transform: translate(0, 0);\n }\n 100% {\n transform: translate(24px, 0);\n }\n}\n",APP_TARGET="#target",MESSAGE_SELECTOR="#pk-status-message",PAGE_READY_CLASS="pk-page-ready",MESSAGE_TEMPLATE='
',Renderer=function(){function Renderer(e){var t=this;this._domIsReady=!1,this.revealPage=function(){t.domNode&&t.domNode.classList.add(PAGE_READY_CLASS)},this.injectMetaDescription=function(e){if(e&&0!==e.length){window.document.title=e;var t=document.createElement("meta");t.setAttribute("name","description"),t.setAttribute("content","See relevant content for ".concat(e)),document.getElementsByTagName("head")[0].appendChild(t)}},this.domNode=document.querySelector(e)}return Object.defineProperty(Renderer.prototype,"domIsReady",{get:function(){return this._domIsReady},set:function(e){this._domIsReady=e,e&&this.injectStyles(PAGE_STYLES)},enumerable:!1,configurable:!0}),Renderer.prototype.message=function(e,t){if(void 0===t&&(t=""),this.injectHTML(MESSAGE_TEMPLATE),this.domNode){var n=this.domNode.querySelector(MESSAGE_SELECTOR);n&&(n.innerHTML=e)}t&&this.injectMetaDescription(t)},Renderer.prototype.salesBanner=function(e){if(e){var t=e.href,n=e.position,i=e.message,o=e.theme,r=document.createElement("div"),a=n||"",s="HIGHLIGHT"===o?"is-highlighted":"";r.innerHTML=t?'\n \n "):'\n
').concat(i,"
\n "),"BOTTOM"===n?(r.style.marginTop="30px",document.body.appendChild(r)):document.body.prepend(r)}},Renderer.prototype.loading=function(e){var t="a few";e>0&&(t=''.concat(e,"")),this.message('\n
\n
\n
\n
\n
\n
\n \n "))},Renderer.prototype.adBlockMessage=function(){this.message("\n

Ad block detected

\n Please disable your ad blocker and reload the page.\n ")},Renderer.prototype.errorParkingUnavailable=function(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ")},Renderer.prototype.errorParkingServicesDisabled=function(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n ")},Renderer.prototype.errorParkingNoSponsors=function(e){this.message('\n
\n No sponsors\n
\n \n '.concat(window.location.hostname," currently does not have any sponsors for you.\n \n "),e)},Renderer.prototype.imprint=function(e){if(e){var t=document.querySelector("#imprint-text");t&&(t.innerHTML=e.replace(/(?:\r\n|\r|\n)/g,"
"))}},Renderer.prototype.injectStyles=function(e){if(e){var t=document.createElement("style");t.innerHTML=e.toString(),document.head.appendChild(t)}},Renderer.prototype.injectScript=function(e){if(e){var t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=e,document.body.appendChild(t)}},Renderer.prototype.injectJS=function(js){js&&0!==js.length&&eval(js)},Renderer.prototype.injectHTML=function(e){this.domNode?(e&&(this.domNode.innerHTML=e),this.domIsReady=!0):(this.domIsReady=!1,console.error("An error occurred when trying to render this page. DOM node not found."))},Renderer.prototype.prerender=function(e){this.injectMetaDescription(e.domain),this.injectHTML(e.html)},Renderer.prototype.template=function(e){var t,n=this;this.domIsReady||this.prerender(e),this.injectStyles(e.stylesheet),this.imprint(e.imprint),this.salesBanner(e.salesBanner),this.injectJS(e.javascript),null===(t=e.scripts)||void 0===t||t.forEach((function(e){n.injectScript(e)}))},Renderer}(),Render=new Renderer(APP_TARGET),Type;!function(e){e[e.Failed=0]="Failed",e[e.Disabled=1]="Disabled",e[e.Redirect=2]="Redirect",e[e.Parking=3]="Parking",e[e.Sales=4]="Sales"}(Type||(Type={}));var State$2=function(){function e(){}return Object.defineProperty(e.prototype,"trackingType",{get:function(){return this._trackingType},set:function(e){this._trackingType=e},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"track",{get:function(){return!!this.trackingType},enumerable:!1,configurable:!0}),e}(),Disabled=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Disabled,t}return __extends(t,e),t.build=function(e,n){var i;switch(n===Blocking.BLOCKED&&(i="adblocker"),e.cannotPark){case"disabled_mr":case"disabled_rc":i=e.cannotPark}if(i){var o=new t;return o.reason=i,o.domain=e.domainName,o}},Object.defineProperty(t.prototype,"message",{get:function(){switch(this.reason){case"adblocker":return"

Ad block detected

Please disable your ad blocker and reload the page.";case"disabled_mr":return"

Invalid URL

Referral traffic for ".concat(this.domain," does not meet requirements.");default:return"

No sponsors

".concat(this.domain," currently does not have any sponsors for you.")}},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(t.prototype,"trackingType",{get:function(){switch(this.reason){case"adblocker":return"ad_blocked_message";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";default:return"no_sponsors_message"}},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.toContext=function(){return{cannotPark:this.reason}},t}(State$2),Failed=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Failed,t}return __extends(t,e),t.cannotPark=function(e){var n=e.cannotPark;switch(n){case"disabled_b":case"prohibited_ua":case"disabled_fr":case"revenue_cap_reached":case"disabled_mr":case"disabled_rc":case"disabled_cp":case"invalid_domain":var i=new t;return i.reason=n,i}},t.noSponsors=function(e){if(e.cannotLoadAds){var n=new t;return n.reason="no_sponsors",n}},t.fromError=function(e){var n=new t;return n.reason="js_error",n.error=e,n},Object.defineProperty(t.prototype,"track",{get:function(){return!!this.trackingType},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(t.prototype,"message",{get:function(){switch(this.reason){case"disabled_fr":case"disabled_rc":case"no_sponsors":return"\n

No Sponsors

\n

".concat(this.domain," currently does not have any sponsors for you.

");case"disabled_mr":return"\n

Invalid URL

\n

Referral traffic for ".concat(this.domain," does not meet requirements.

");case"js_error":return"\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ";default:return"\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n "}},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(t.prototype,"trackingType",{get:function(){switch(this.reason){case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"adblock":return"ad_blocked_message";case"no_sponsors":return"no_sponsors_message"}},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(t.prototype,"domain",{get:function(){return window.location.hostname},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.toContext=function(){return{cannotPark:this.reason}},t}(State$2);function unpackPHPArrayObject(e,t){var n=e[t];if(n&&!Array.isArray(n))return n}var Parking=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Parking,t}return __extends(t,e),t.build=function(e,n){var i=new t;i.domain=e.domainName,i.html=e.template,i.scripts=e.scripts||[],i.javascript=e.inlineJs,i.stylesheet=e.styles,i.imprint=e.imprintText;var o=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),r=(null==o?void 0:o.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==o?void 0:o.status);if(r){o.status;var a=o.location,s=o.message,c=o.link,d=o.type;i.salesBanner={message:s,href:c,position:a,theme:d}}return n.wantsToServeAds?i.trackingType="ctr":r&&window.location.pathname.startsWith("/listing")?i.trackingType="sales":i.trackingType="visit",i},t.prototype.toContext=function(){return{}},t}(State$2),Sales=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Sales,t}return __extends(t,e),t.build=function(e){var n=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings");if(n){var i=n.status;if(!["NOT_FOR_SALE","EXTERNAL_MARKET","URL"].includes(i))return window.location.pathname.startsWith("/listing")?new t:void 0}},t.prototype.toContext=function(){return{}},Object.defineProperty(t.prototype,"trackingType",{get:function(){return"sales"},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.init=function(e){window.context=e;var t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SALES_JS_URL,document.head.append(t)},t}(State$2),Redirect=function(e){function t(){var t=null!==e&&e.apply(this,arguments)||this;return t.type=Type.Redirect,t}return __extends(t,e),t.build=function(e,n,i){var o=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),r=e.zeroClickDelay,a=e.skenzoRedirect,s=e.skenzoUrl,c=e.showInquiryForm,d=e.canZeroClick;e.cannotPark;var l="",u=0,p="";if(i.cannotLoadAds?i.wantsToServeAds?(l=window.location.origin,p="no_ads_redirect"):!1!==d?(null==n?void 0:n.redirect)?(l=n.redirect,u=r||0,p="zc_redirect"):a&&s&&(l=s,p="skenzo_redirect"):(null==o?void 0:o.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==o?void 0:o.status)&&(l="".concat(window.location.origin,"/listing")):!1!==d&&(null==n?void 0:n.reason)?(null==n?void 0:n.redirect)?(l=n.redirect,u=r||0,p="zc_redirect"):a&&s&&(l=s,p="skenzo_redirect"):window.location.pathname.startsWith("/listing")?"EXTERNAL_MARKET"===(null==o?void 0:o.status)&&(null==o?void 0:o.external)?(l=o.external,p="sales"):"URL"===(null==o?void 0:o.status)&&(null==o?void 0:o.link)&&(l=o.link,p="sales"):c&&(l="".concat(window.location.origin,"/listing")),l){var f=new t;return f.url=l,f.delay=u,f.trackingType=p,f}},t.prototype.toContext=function(){return{}},t}(State$2),browserState=function(){var e,t,n,i,o,r,a=window.screen,s=a.width,c=a.height,d=window.self,l=window.top,u=window.matchMedia,p=window.opener,f=document.documentElement,h=f.clientWidth,g=f.clientHeight;try{r=(new Date).getTimezoneOffset()/60*-1}catch(e){r=null}return{popup:!(!p||p===window),timezone_offset:r,user_preference:null===(e=null===Intl||void 0===Intl?void 0:Intl.DateTimeFormat())||void 0===e?void 0:e.resolvedOptions(),user_using_darkmode:Boolean(u&&u("(prefers-color-scheme: dark)").matches),user_supports_darkmode:Boolean(u),window_resolution:{width:null!=h?h:0,height:null!=g?g:0},screen_resolution:{width:null!=s?s:0,height:null!=c?c:0},frame:l===d?null:{innerWidth:null!==(t=null==d?void 0:d.innerWidth)&&void 0!==t?t:0,innerHeight:null!==(n=null==d?void 0:d.innerHeight)&&void 0!==n?n:0,outerWidth:null!==(i=null==d?void 0:d.outerWidth)&&void 0!==i?i:0,outerHeight:null!==(o=null==d?void 0:d.outerHeight)&&void 0!==o?o:0}}},TRACKING_URL="_tr",trackVisit=function(e,t){var n,i=e.callbacks,o=e.context,r=__assign({ad_loaded_callback:null==i?void 0:i.adLoadedCallback,app_version:version,caf_timed_out:null==i?void 0:i.cafTimedOut,channel:null===(n=null==o?void 0:o.pageOptions)||void 0===n?void 0:n.channel,fd_server_datetime:o.fd_server_datetime,fd_server:o.fd_server,flex_rule:o.flex_rule,host:o.host,ip:o.ip,js_error:o.js_error,no_ads_redirect:o.noAdsRedirect,page_headers:o.page_headers,page_loaded_callback:null==i?void 0:i.pageLoadedCallback,page_method:o.page_method,page_request:o.page_request,page_time:o.page_time,page_url:o.page_url,reportable_channel:o.reportableChannel,template_id:o.templateId,type:t,user_has_ad_blocker:o.user_has_ad_blocker,uuid:o.uuid,zeroclick:o.zeroClick},browserState());fetch("/".concat(TRACKING_URL),{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"},body:JSON.stringify({signature:encode(r)})})},State$1;!function(){if(!window.CustomEvent){function e(e,t){t=t||{bubbles:!1,cancelable:!1,detail:void 0};const n=document.createEvent("CustomEvent");return n.initCustomEvent(e,t.bubbles,t.cancelable,t.detail),n}e.prototype=window.Event.prototype,window.CustomEvent=e}}(),function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failed=2]="Failed"}(State$1||(State$1={}));var Provider=function(){function e(e){var t=this;this.timeoutSeconds=5,this.handlePixelEvent=function(e){switch(t.state){case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:setTimeout((function(){return t.handlePixelEvent(e)}),100);break;case State$1.Loaded:t.onPixelEvent(e)}},this.watch=function(){switch(t.state){case State$1.Loaded:case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:t.isLoaded()?t.state=State$1.Loaded:t.isTimedOut()?t.state=State$1.Failed:setTimeout(t.watch,50)}},e&&e.length>0?(this.identifier=e,this.state=State$1.Pending,this.timeoutAt=new Date,this.timeoutAt.setSeconds(this.timeoutAt.getSeconds()+this.timeoutAfter()),this.injectPixel()):this.state=State$1.Failed}return e.prototype.injectPixel=function(){this.injectedAt||(this.injectedAt=new Date,this.inject(),this.watch())},e.prototype.inject=function(){var e=document.createElement("script");e.text=this.script,document.head.appendChild(e)},e.prototype.isTimedOut=function(){return+new Date>=+this.timeoutAt},e.prototype.timeoutAfter=function(){return this.timeoutSeconds},e}(),Facebook=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return"!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version='2.0';n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window, document,'script','https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js');fbq('init', '".concat(this.identifier,"');")},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.onPixelEvent=function(e){window.fbq("trackCustom",e)},t.prototype.isLoaded=function(){return!!window.fbq},t}(Provider),Outbrain=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return"!function(_window, _document) {var OB_ADV_ID = '".concat(this.identifier,"';if (_window.obApi) {var toArray = function(object) {return Object.prototype.toString.call(object) === '[object Array]' ? object : [object];};_window.obApi.marketerId = toArray(_window.obApi.marketerId).concat(toArray(OB_ADV_ID));return;}var api = _window.obApi = function() {api.dispatch ? api.dispatch.apply(api, arguments) : api.queue.push(arguments);};api.version = '1.1';api.loaded = true;api.marketerId = OB_ADV_ID;api.queue = [];var tag = _document.createElement('script');tag.async = true;tag.src = '//amplify.outbrain.com/cp/obtp.js';tag.type = 'text/javascript';var script = _document.getElementsByTagName('script')[0];script.parentNode.insertBefore(tag, script);}(window, document);")},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.onPixelEvent=function(e){window.obApi("track",e)},t.prototype.isLoaded=function(){return!!window.obApi},t}(Provider),Revcontent=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return""},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.inject=function(){var e=document.createElement("script");e.src="https://assets.revcontent.com/master/rev.js",document.head.appendChild(e)},t.prototype.onPixelEvent=function(e){window.rev("event",e)},t.prototype.isLoaded=function(){return!!window.rev},t}(Provider),Taboola=function(e){function t(){return null!==e&&e.apply(this,arguments)||this}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return"window._tfa = window._tfa || [];!function (t, f, a, x) {if (!document.getElementById(x)) {t.async = 1;t.src = a;t.id=x;f.parentNode.insertBefore(t, f);}}(document.createElement('script'),document.getElementsByTagName('script')[0],'//cdn.taboola.com/libtrc/unip/1451879/tfa.js','tb_tfa_script');"},enumerable:!1,configurable:!0}),t.prototype.onPixelEvent=function(e){window._tfa.push({notify:"event",name:e,id:this.identifier})},t.prototype.isLoaded=function(){return Array.isArray(window._tfa)},t}(Provider),Tiktok=function(e){function t(t,n){var i=e.call(this,t)||this;return i.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=n,i}return __extends(t,e),Object.defineProperty(t.prototype,"script",{get:function(){return'!function (w, d, t) {w.TiktokAnalyticsObject=t;var ttq=w[t]=w[t]||[];ttq.methods=["page","track","identify","instances","debug","on","off","once","ready","alias","group","enableCookie","disableCookie"],ttq.setAndDefer=function(t,e){t[e]=function(){t.push([e].concat(Array.prototype.slice.call(arguments,0)))}};for(var i=0;i=n.blocks.length&&(n.state.blocks.transitionTo(State.Failure),n.failureReason="caf_adloadfail_".concat(e)))},this.onTimeout=function(){n.state.script.transitionFromPendingTo(State.TimedOut),n.state.blocks.transitionFromPendingTo(State.TimedOut)},this.blocks=e,this.options=t}return Object.defineProperty(e.prototype,"loaded",{get:function(){return this.state.script.loaded},enumerable:!1,configurable:!0}),e.prototype.waitForBlocks=function(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var e=this;return __generator(this,(function(t){return[2,new Promise((function(t){var n=function(){if(e.state.blocks.done)t();else{var i=e.blocksLoaded.map((function(e){return e.adsLoaded}));i.includes(!1)||i.length>=e.blocks.length?t():setTimeout(n,50)}};n()}))]}))}))},e.prototype.inject=function(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var e,t,n=this;return __generator(this,(function(i){switch(i.label){case 0:return i.trys.push([0,3,,4]),[4,injectScriptTags()];case 1:return i.sent()&&void 0!==window.google?(new((t=window.google.ads.domains.Caf).bind.apply(t,__spreadArray([void 0,__assign(__assign({},this.options),{pageLoadedCallback:this.onPageLoaded,adLoadedCallback:this.onBlockLoaded})],this.blocks,!1))),setTimeout(this.onTimeout,TIMEOUT_CALLBACKS),[4,new Promise((function(e){var t=function(){n.state.script.done?e():setTimeout(t,10)};t()}))]):(this.state.script.transitionTo(State.Failure),[2,void 0]);case 2:return[2,i.sent()];case 3:return e=i.sent(),this.error=e.toString(),[2,void 0];case 4:return[2]}}))}))},e.prototype.toCallbacks=function(){return{adLoadedCallback:this.blocksLoaded.slice(-1)[0],pageLoadedCallback:this.pageLoaded,cafTimedOut:this.state.script.timedOut||this.state.blocks.timedOut,googleAdsFailure:!!this.failureReason}},e.prototype.toContext=function(){var e={cafScriptWasLoaded:this.state.script.loaded,callbacks:this.toCallbacks};return this.error&&(e.js_error={message:this.error}),this.state.script.loaded||(e.zeroClick={reason:"googleAdsFailure"}),e},e.prototype.mockFailedState=function(){this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.state.script.transitionTo(State.Failure)},e}(),injectScriptTags=function(){return __awaiter(void 0,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(e){return[2,new Promise((function(e){var t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SRC,t.addEventListener("load",(function(){return e(!0)})),t.addEventListener("error",(function(){return e(!1)})),document.body.appendChild(t),setTimeout((function(){return e(!1)}),TIMEOUT_SCRIPTS)}))]}))}))},TagManager=function(){function e(e){this.injected=!1,this.identifier=e}return e.prototype.inject=function(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var e;return __generator(this,(function(t){return this.injected?[2]:this.identifier?("TEST"===this.identifier||((e=document.createElement("script")).setAttribute("src","https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=".concat(this.identifier)),document.head.appendChild(e),this.track(),this.injected=!0),[2]):[2]}))}))},e.prototype.track=function(){this.push("js",new Date),this.push("config",this.identifier)},e.prototype.push=function(e,t){window.dataLayer||(window.dataLayer=[]),window.dataLayer.push([e,t])},e}(),ADS_PARAM="?caf",ADS_TRACKING_URL="_tr",BLOCKS_TYPE="ads",BLOCKS_CONTAINER="rs",Google=function(){function e(e,t,n,i,o){this._blocks=t,this._pageOptions=n,this.uuid=e,this.baseURL=o,this.ads=new Ads(this.blocks,this.pageOptions),this.tagManager=new TagManager(i)}return e.build=function(t,n,i){var o=t.pageOptions,r=t.preferredLanguage,a=t.blocks,s=t.googleAnalytics,c=t.reportableChannel,d={};o&&((d=__assign({},o)).hl||(d.hl=r),i.isAllowed&&(d.channel=d.channel.concat(",pid-bodis-gcontrol98")),c&&(d.channel=d.channel.concat(",pid-bodis-gcontrol".concat(c))));var l=null==o?void 0:o.resultsPageBaseUrl;return new e(n.uuid,a,d,s,l)},e.prototype.injectTagManager=function(){this.tagManager.inject()},e.prototype.injectAds=function(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(e){switch(e.label){case 0:return[4,this.ads.inject()];case 1:return e.sent(),[2]}}))}))},e.prototype.waitForBlocks=function(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(e){return[2,this.ads.waitForBlocks()]}))}))},Object.defineProperty(e.prototype,"blocks",{get:function(){var e=this;return(this._blocks||[]).filter((function(t){return e.wantsToServeAds?t.type===BLOCKS_TYPE:t.container===BLOCKS_CONTAINER})).map((function(t){var n=parse(),i=__assign({},t);return i.resultsPageBaseUrl="".concat(e.baseURL).concat(ADS_PARAM,"&").concat(n.toString()),e.wantsToServeAds&&(n.append("click","true"),n.append("session",e.uuid),i.clicktrackUrl="".concat(TRACKING_DOMAIN).concat(ADS_TRACKING_URL,"/?").concat(n.toString())),i}))},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"pageOptions",{get:function(){var e=__assign({},this._pageOptions);return Object.keys(this._pageOptions).forEach((function(t){t.startsWith("bodis")&&delete e[t]})),e},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"cannotLoadAds",{get:function(){return!this.ads.loaded},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"wantsToServeAds",{get:function(){return window.location.search.startsWith(ADS_PARAM)},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"adsMode",{get:function(){return this.ads.loaded&&this.wantsToServeAds},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"adsReady",{get:function(){return this.wantsToServeAds&&!this.cannotLoadAds},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"callbacks",{get:function(){return this.ads.toCallbacks()},enumerable:!1,configurable:!0}),e.prototype.toContext=function(){return __assign({blocks:this.blocks,pageOptions:this.pageOptions},this.ads.toContext())},e}(),App=function(){function e(){}return e.prototype.main=function(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var t,n,i,o,r,a,s;return __generator(this,(function(c){switch(c.label){case 0:return this.parkResponse=decode(),t=this,[4,getFindDomain()];case 1:if(t.findDomainResponse=c.sent(),!this.findDomainResponse)throw new Error("Domain failed to load.");return this.pixels=Pixels.build(this.findDomainResponse),null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.listenForEvents(),this.adblock=new Adblock,[4,this.adblock.inject()];case 2:return c.sent(),this.google=Google.build(this.findDomainResponse,this.parkResponse,this.adblock),this.google.injectTagManager(),n=Parking.build(this.findDomainResponse,this.google),Render.prerender(n),(i=Failed.cannotPark(this.findDomainResponse))?[4,this.transitionToFailed(i)]:[3,4];case 3:return c.sent(),[2];case 4:return[4,this.google.injectAds()];case 5:return c.sent(),(o=Disabled.build(this.findDomainResponse,this.adblock.state))?[4,this.transitionToDisabled(o)]:[3,7];case 6:return c.sent(),[2];case 7:return(r=Sales.build(this.findDomainResponse))?[4,this.transitionToSales(r)]:[3,9];case 8:return c.sent(),[2];case 9:return this.eligibleForZeroClick?(a=this,[4,getZeroClick(this.context)]):[3,11];case 10:a.zeroClickResponse=c.sent(),c.label=11;case 11:return(s=Redirect.build(this.findDomainResponse,this.zeroClickResponse,this.google))?[4,this.transitionToRedirect(s)]:[3,13];case 12:return c.sent(),[2];case 13:return(i=Failed.noSponsors(this.google))?[4,this.transitionToFailed(i)]:[3,15];case 14:return c.sent(),[2];case 15:return[4,this.transitionToParking(n)];case 16:return c.sent(),[2]}}))}))},e.prototype.transitionToParking=function(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(t){switch(t.label){case 0:return this.state=e,Render.template(e),Render.revealPage(),[4,this.google.waitForBlocks()];case 1:return t.sent(),[4,this.track()];case 2:return t.sent(),[2]}}))}))},e.prototype.transitionToRedirect=function(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var t;return __generator(this,(function(n){switch(n.label){case 0:return this.state=e,t=this.track(),Render.revealPage(),[4,waiter(e.delay,(function(e){return Render.loading(e)}))];case 1:return n.sent(),[4,t];case 2:return n.sent(),window.location.href=e.url,log("➡ Redirecting [".concat(e.url,"]")),[2]}}))}))},e.prototype.transitionToFailed=function(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(t){switch(t.label){case 0:return this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),[4,this.track()];case 1:return t.sent(),[2]}}))}))},e.prototype.transitionToSales=function(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(t){switch(t.label){case 0:return this.state=e,e.init(this.context),[4,this.track()];case 1:return t.sent(),[2]}}))}))},e.prototype.transitionToDisabled=function(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){return __generator(this,(function(t){switch(t.label){case 0:return this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),[4,this.track()];case 1:return t.sent(),[2]}}))}))},e.prototype.track=function(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var t;return __generator(this,(function(n){if(!this.state.track)return[2,Promise.resolve()];try{return t=this.state.trackingType,null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.dispatchEvent({type:t}),[2,trackVisit({context:this.context,callbacks:this.google.callbacks},t)]}catch(e){return[2,void 0]}return[2]}))}))},Object.defineProperty(e.prototype,"eligibleForZeroClick",{get:function(){var e=this.findDomainResponse,t=e.cannotPark,n=e.canZeroClick,i=e.zeroClick,o=this.google.cannotLoadAds;return!!t||(!(!n||!o)||!!(null==i?void 0:i.reason))},enumerable:!1,configurable:!0}),Object.defineProperty(e.prototype,"context",{get:function(){var e,t,n,i,o=this.findDomainResponse,r=this.parkResponse,a=null===(e=this.state)||void 0===e?void 0:e.toContext(),s=null===(t=this.adblock)||void 0===t?void 0:t.toContext(),c=null===(n=this.google)||void 0===n?void 0:n.toContext(),d=browserState(),l=__assign(__assign({},null===(i=this.findDomainResponse)||void 0===i?void 0:i.zeroClick),this.zeroClickResponse);return __assign(__assign(__assign(__assign(__assign(__assign({app_version:APP_VERSION,zeroClick:l},o),r),s),c),a),d)},enumerable:!1,configurable:!0}),e.prototype.init=function(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function(){var e,t;return __generator(this,(function(n){switch(n.label){case 0:n.label=1;case 1:return n.trys.push([1,3,,4]),window.__parkour=this,[4,this.main()];case 2:return n.sent(),[3,4];case 3:return e=n.sent(),console.error("app",e),t=Failed.fromError(e),this.state=t,Render.message(t.message),Render.revealPage(),[3,4];case 4:return[2]}}))}))},e}();(new App).init(),exports.App=App}));