ZOOM

PDLături

July 7th, 2011, com 20 comentarii

A fost o lună cam „sleită”, una care s-a scurs greu, ca uleiul pe gâtul (dinăuntru) al sticlelor. O lună de eclipsă, care s-a târât, toropită, spre arsita verii. Una cu muscături politice, cu turniruri obosite, fără vlagă, doar cu mici isterii de cartier. Si, mai ales, cu un de neînteles, aproape, atac la Rege. Un sah la Rege pe care l-a dat, cu un tupeu greu justificabil prin ceva, însusi Presedintele.

Odată cu „sujetul” reîmpărţirilor adminis- trativ-teritoriale, s-a văzut, încă o dată (dacă mai trebuia, adicătelea dacă lucrul ăsta chiar mai trebuia probat!) cât de PDLături sunt Traian Băsescu şi gaşca lui. S-au emis multiple mobi- luri pentru care o asemenea propunere a fost aruncată în joc: că s-ar dori controlarea/falsifi­carea alegerilor, reîmpărţirea în circumscripţii electorale. Toate convingătoare – şi nu prea.

Da, dar ultimul care a făcut o reîmpărţire administrativ-teritorială a unităţilor a fost (regimul) Ceauşescu, în anul 1968.

Succesiv, România a fost împărţită, de-a lungul istoriei ei personale, în ţinuturi, plase, regiuni, judeţe.

Acum, nu cred că se mai poate identifica vreo raţiune cât de cât coerentă pentru care să se „schimbe” schimbarea. Decât bucuria nebu­nilor. Ba chiar regimul Ceauşescu nu proceda­se chiar prost împărţind ţara în judeţe, adică în unităţi cât mai mici şi mai uşor de administrat. Singurul lucru înţelept ar fi fost repunerea în drepturi a judeţelor abuziv desfiinţate.

În rest, să mergi de la Focşani – sau de la Măcin – la Constanţa pentru o cât de mică aprobare şi pentru niscai hârţoage – chiar nu are sens şi, în plus, e nebunie curată. Vecină cu paranoia de bună calitate.

Sorin Oprescu are un pasaj pe care ar putea să îşi scrie numele: un bărbat de trecere

Până la urmă, tembelismul ăsta fără sea­măn, făcut de nişte găozari ai gândirii, nu slu­jeşte nimănui. Nu îi va face pe pedelişti să câşti­ge alegerile. Pentru că nimic nu îi mai poate face. Ar face bine să se pregătească pentru o lungă perioadă de opoziţie.

Schimbarea administrativ-teritorială a ţării, bucuria nebunilor

Într-unul dintre ultimele week-end-uri, Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a inaugurat pasajul Basarab. Se pare că nu a fost doar un simplu pasaj, ci (re)aprinderea unei rivalităţi politice.

S-au lansat fluturaşi care atribuiau reuşita (după îndelungi strădanii, strofocări, ovaţii & ovulaţii) lui Traian Băsescu.

Sorin Oprescu a recunoscut: pasajul a fost început de Băsescu şi terminat de Oprescu.

O nouă contră care se consumă în războiul, interminabil parcă, al lui Traian Băsescu cu Sorin Oprescu – şi, mai mult, al lui Băsescu (personal) cu restul lumii (minus PDL, deşi nici aici nu suntem prea siguri).

O întrebare recurentă: Mai are sau nu fami­lia regală şanse de a-i convinge pe români? Proaspăt reales, în urmă cu două săptămâni şi mai bine, în funcţia de preşedinte al PNŢCD, Victor Ciorbea s-a gândit să reia eterna temă a monarhiei.

Şi, cum ar fi ea mai bine reluată decât printr-un referendum?

Dar, chiar dacă şansele monarhiei de a reveni în forţă nu par să fi crescut considerabil, meritul lui Ciorbea este că, măcar, readuce în discuţie o reparaţiune istorică.

Tot acum, colac peste pupăză, Traian Băsescu a ieşit la rampă cu o declaraţie greu explicabilă. Ea i-a băgat în buzunar Regelui Mihai voturi şi simpatii de la cetăţeni la care nu se aştepta.

De la vreo 1-2, poate chiar 3%, simpati­zanţii monarhiei au crescut, brusc, spre un onorant 8%. De ce va fi făcut celebrele decla­raţii Băsescu? Să fie, în ele, un instinct de animal politic? Să urmărească Traian Băsescu vârârea de voturi în buzunarul Monarhiei tocmai pen­tru a o susţine ulterior? Oricum, cert e că PDL se află într-o situaţie disperată.

TOATE măsurile pe care le ia sunt abulice. Numai gugumănii: reîmpărţirea teritorială, eti­chetarea Regelui ca laş (pentru că ar fi cedat, chipurile, coroana de bunăvoie; de parcă există pe lume vreun rege care să fi renunţat pe degeaba/ de florile mărului la atribuţiunile unui cap încoronat).

Suntem pe ultima sută de metri a unui regim (l-am numit pe Băsescu) ruşinos, care iese pe uşa din spate a istoriei. Păcat: ar fi putut fi un moment exemplar pentru România. Dar, vorba lui Noica, încă o dată: n-a fost să fie…

Taguri:

Comentarii

  1. Yosh says:

    Best Links 2011…

    It’s really a great and useful piece of info. I am glad that you shared this helpful info with us. Please keep us informed like this. Thanks for sharing….

  2. Best Links 2011…

    Great post. I am facing a couple of these problems….

  3. Best Links 2011…

    This is a topic close to my heart cheers, where are your contact details though?…

  4. Best Links 2011…

    Thanks, I’ve just been looking for info about this subject for ages and yours is the best I’ve discovered so far. But, what about the conclusion? Are you sure about the source?…

  5. Best Links 2011…

    I would like to thank you for the efforts you’ve put in writing this site. I’m hoping the same high-grade web site post from you in the upcoming also. In fact your creative writing abilities has inspired me to get my own blog now. Really the blogging…

  6. Best Links 2011…

    I love it when people come together and share opinions, great blog, keep it up….

  7. Best Links 2011…

    I’m really impressed with your writing skills and also with the layout on your blog. Is this a paid theme or did you modify it yourself? Anyway keep up the excellent quality writing, it’s rare to see a nice blog like this one today…..

  8. Subliminal says:

    Best Links 2011…

    I couldn’t resist commenting…

  9. Best Links 2011…

    Hello, you used to write magnificent, but the last few posts have been kinda boring… I miss your super writings. Past several posts are just a little out of track! come on!…

  10. Best Links 2011…

    Good – I should definitely pronounce, impressed with your site. I had no trouble navigating through all tabs as well as related information ended up being truly easy to do to access. I recently found what I hoped for before you know it at all. Reasonab…

  11. Best Links 2011…

    Hello, you used to write fantastic, but the last several posts have been kinda boring… I miss your super writings. Past few posts are just a little out of track! come on!…

  12. Best Links 2011…

    Having read this I thought it was very informative. I appreciate you taking the time and effort to put this article together. I once again find myself spending way to much time both reading and commenting. But so what, it was still worth it!…

  13. Best Links 2011…

    I like the valuable information you provide in your articles. I’ll bookmark your blog and check again here frequently. I’m quite sure I’ll learn plenty of new stuff right here! Good luck for the next!…

  14. Best Links 2011…

    I’ve recently started a web site, the info you offer on this site has helped me greatly. Thank you for all of your time & work….

  15. Best Links 2011…

    Heya i am for the first time here. I came across this board and I find It truly useful & it helped me out much. I hope to give something back and help others like you aided me….

  16. PLR Products says:

    Best Links 2011…

    Valuable information. Lucky me I found your site by accident, and I’m shocked why this accident didn’t happened earlier! I bookmarked it….

  17. OH HAI…

    Nice read, I just passed this onto a colleague who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile Thus let me rephrase that: Thank you for lunch!…

  18. http://www.eRealEstateSanDiego.com...

    Pacific Real Estate Broker serving all of your San Diego county real estate needs. Search Ca homes for sale using our MLS search. Receive email updates of Realtor listings with prices and blog. Whether single-family houses, townhomes, luxury homes, bea…

  19. 2011…

    Way cool, some valid points! I appreciate you making this article available, the rest of the site is also high quality. Have a fun….

  20. Websites you should visit…

    I really liked your blog, appreciate the great information….

Comenteaza