Pe domeniul prinţilor Ştirbey
June 1st, 2010, Mihail Galatanu
2 comentarii
Tweet
Am plecat spre domeniul Ştirbey cu inima strânsă pe jumătate. Întârziasem, iar de la Piteşti am apucat pe un drum lăturalnic, prin cartierul Trivale. Aflasem că e calea cea mai scurtă. Când am discălicat noi, ceilalţi jurnalişti apucaseră să ajungă, deja, de vreo jumătate de ceas. Se adunaseră pe o terasă a reşedinţei Ştirbey şi erau la ora de degustare. Vinurile Agricolei Ştirbey au deja un ştaif, pentru cine se interesează de licorile alese.
DE LA NEGRU, VIN VÂRTOS, LA CRÂMPOŞIE, VIN ZGLOBIU
Dacă am face o recapitulare, cred că toată lumea a auzit (sau ar fi trebuit să audă) măcar de Crâmpoşie sau de vestitul Negru de la Drăgăşani. Crâmpoşia s-a împământenit şi pe alte zări, de pildă la Murfatlar. Dar cea de la Drăgăşani rămâne, totuşi, referinţa istorică. Cu Negru se întâmplă, de la un punct, uşor diferit: mai mult i s-a dus buhul. Vreau să zic că mai multă lume va fi auzit de el, decât să fi gustat. Dar şi Crâmpoşia de aici, din Drăgăşania, e diferită de cea de la Murfatlar: este un vin mai acid, mai viu şi mai plin de viaţă, mai burzuluit şi mai
„zgomotos“.
Negru e un vin vârtos (şi virtuos), venind din genuni istorice. Cât priveşte Crâmpoşia, e un vin zglobiu. Un cunoscut specialist (în viaţă) în vinurile româneşti a lansat ipoteza că, pe stema Daciei, strugurul de acolo ar fi fost un ciorchine de… Crâmpoşie. Dar să lăsăm palpitanta aventură a vinurilor şi să amuşinăm (adulmecăm) dintr-odată locul. Adică terroir-ul, cu toate ale sale. Parcurgând drumul de la Piteşti la Drăgăşani, vezi că încep să se insinueze, în peisaj, dealurile. Şi un anume gen de văioage, care simulează abruptul. Şoseaua şerpuieşte printre jaloane, umeri deluroase cu livezi, iar cu vreo câteva zeci de kilometri înaintea Drăgăşanilor, izbucnesc viile. Şi câteva crame care îmi amintesc de „pensiunile viticole“ din nordul Sloveniei. Parcă începe, în minte, să cânte şi Nelu Ploieşteanu, La crama din Drăgăşani. Sau Fărâmiţă Lambru. Cu un vin de zile mari. Dar să lăsăm să meargă banda:
„La crama din Drăgăşani
Cu un vin de zile mari
Of-ul meu aş vrea eu Gică
Să mi-l potolesc c-o sticlă
Parfumat, dar nu mort beat,
Cu un vinişor curat of of
O bărdacă de fetească
Sau valea călugărească
Of of of of, of of of of
Că de mă doftoricesc
Of of of of, of of of of
Cu paharul ce-l golesc
Păi ştiu neică că trăiesc
Cât un arbore domnesc
Vesel tot mereu de-oi fi
Trec de anul două mii.“
Nu ştiu: am trecut de anul două mii? Şi mai e o dilemă (trilemă?): care e sexul lui Gică? Parfumat, dar nu mort beat. Că doar suntem oameni, nu suntem animale: nu mergem să ne îmbătăm, ci să degustăm. Aflăm din cîntecul poporal şi despre un soi care tronează p-acolo. Feteasca. Regală, mai cu seamă. Şi e pă bune: e vin de vin. Premiat. Medaliat. Mândrie a ţinutului. Intrăm în Drăgăşani dinspre est-nordest. Oraşul are, ca un fel de linii ale tranşeelor, nişte ghetto-uri populate, mostly, cu parfum gitan. Rătăcim de câteva ori drumul. Ajungem, după preţioase „indicăţii“, la Avicola Ştirbey. Şi nu la Agricola, acolo unde, de fapt, voiam. Ţinem legătura, prin telefon, cu trupa Clubului Român de Presă de Vin. Aici Houston, acolo Pământul. Cape Canaveral ne dirijează la ieşirea dinspre Râmnicu Vâlcea a oraşului, unde găsim bucla temporală & spaţială cuvenită. Am întrebat la o benzinărie, altfel nu ne des?curcam, localnicii încurcând frecvent (credem cu tărie că e un joc de societate!) dreapta cu stânga, atunci când ne explică. O fi din cauza Crâmpoşiei, cine ştie. De altfel, voroava indigenă (fusei/făcui/mă dusei!) dice că soiului îi spune Crâmpoşie după faptul că îţi „crâmpoţeşte“ gura. Gura localnicilor e crâmpoţită gata. Şi pecetluită. Ne-ar trebui, probabil, un translator de romales. E olteni aici cât încape. Sub ?cinci?zeci. Şi, cum dăm de ieşim din oraş, facem la stânga şi urcăm vajnic, cu Dacia noastră strămoşească, pe un promontoriu. De aici se vede şi cuibul familiei Ştirbey. Şi se vede şi oraşul, pe un cot de Olt fumuriu. Băieţi dotaţi, au poluarea la ei. Şi ceţurile, ceţurile… Şoseaua e strâmtă ca o aţă. Ne apropiem de conac. Mai înainte, salutăm locul de pândar. Unde stau de şed câţiva oameni, aşa, la clacă. Paznici năimiţi. Aleea către conac valsează magistral şi umbros sub picioarele noastre
„CASTING“ DE VINURI NEAOŞE
Pe terasă, vinul pare răcoritor. Ne înfigem într-un vin roşu. E un Cabernet Sauvignon, „barbar“ al locului. Oliver, cum îi spune, familiar toată lumea, e neamţ de-al nostru. Oliver Bauer îl cheamă. P.R.-ul este asigurat de Raluca Bauer. Oliver prezintă distribuţia. Şi „casting“-ul e format din vinuri neaoşe. Oliver e enologul care şi-a făcut cuib aici. L-am mai întâlnit, mai demult, la o prezentare, tot de vinuri făcute de AGRICOLA ŞTIRBEY, la clubul de la Muzeul Ţăranului Român. Se poartă aşa frumos cu vinurile de parcă el ar fi ţăranul român. Terasa se topeşte sub soare. Stăm în picioare, orânduiţi într-un fel de potcoavă articulată pe laturi. Mă abţin să fumez, cel puţin la început, îţi virează „răsuflarea“ papilelor. Când dădeam să intrăm, mai-mai să ne ciocnim, cu viteza noastră de croazieră, de un bărbat înalt, uscăţiv, deşirat, cu „favuriţi“. Care e, de fapt, stăpânul locului. „Baronul“. Dar nu local. Ci german. Acum, da, ei bine, putem zice că s-a transplantat. Transhumat. E baronul Jakob Kripp. Familia Ştirbey-lor deţine, de pe la o mie şapte sute, domenii, vii şi pământuri prin partea locului. Se mândresc că vinurile lor ajunseseră deja, de mai demult, pe mesele de la curţile regale. Baroana Ileana Kripp-Costinescu are distincţie. Rasă. Incontestabil, e o femeie rasată. O doamnă, adică. Vorbeşte fluent, impecabil, franceza. Are o înfăţişare de măslină oltenească, alergată, de mică, de copil, de svârlugă, prin vii şi prin livezi. Ne-am împrietenit rapid cu soiurile locurilor. Şi, plecând, am rămas cu nostalgia vinurilor bine făcute. Din 2001, Ileana Ştirbey s-a întors şi „a preluat proprietatea strămoşilor săi“, cum singură şi zice. Iar asta se cunoaşte. Cunoscătorii locului (şi Ileana Kripp printre ei) afirmă că terroir-ul are cumva cevaşilea asemănări cu regiunea Toscana. Pantele sunt expuse în toate direcţiile. Şi, după punctele cardinale ale expunerii, este recomandată plantarea de soiuri albe sau, dimpotrivă, soiuri roşii. Variaţiunile de temperatură între vară şi iarnă sunt şi ele foarte mari, de la minus 20 de grade, pe vreme de iarnă, la peste 40 plus, pe vară. Cel mai cunoscut vlăstar al Ştirbey-lor este chiar fostul domnitor Barbu Ştirbey. Nepotul său, Barbu Alexandru Ştirbey, a jucat un rol însemnat în modernizarea României, fiind şi unul dintre apropiaţii Reginei Maria, consilier al regilor etc. Prinţesa Maria Ştirbey, fiica lui Barbu Alexandru, a moştenit, în 1946, la moartea tatălui ei, viile şi domeniile. Ileana Kripp este nepoata Mariei şi a venit să îşi grijească pământul strămoşilor ei.
foto Mihail Gălăţanu
Cele mai interesante experienţe, dacă ajungeţi acolo, le puteţi avea cu un Rose destul de diafan, dar şi cu un Novac zdravăn, strămoşesc. Geniul Loci îşi spune cuvântul. Dintre vinurile cu care ne-am delectat în conacul familiei Ştirbey ar trebui să nu uităm să menţionăm o Tămâioasă Românească aromată, dar şi un Sauvignon Blanc cu izuri campestre.
6,429 afisari
