soma e produto das raízes exercicios buy soma faço fazer soma excel

soma oxford handlebar order soma online can soma cause gas

what class is valium uk buy generic valium can i take tylenol pm with valium

ambien bear zolpidem no prescription average cost of ambien

xanax gocce ci vuole ricetta buy xanax xanax lexotan differenze

tramadol hcl narcotic buy tramadol online no prescription administração de tramadol subcutaneo

phentermine warnings side effects generic phentermine phentermine severe constipation

pvr ambience mall gurgaon movie timings ambien 10mg generic ambien blue pill

methadone and soma drug interactions buy soma online soma triathlon az

wine and ambien effects ambien for sale ambien in females

DOSAR

Pe-un picior de Sharon Stone, pe-o gură, mă rog, fustă, de Lady Gaga

November 5th, 2012, com Comenteaza

Duncan & Pappics

A părăsit Londra pentru  Maramureş. „Unde se agaţă harta  în cui“, cum îi place să spună. A renunţat să mai  „tragă“  în Familia  regală britanică, preferă să tragă la coasă. În satul   Breb,  unde,  de  altfel,   este vecin cu Prinţul Charles.  Da, are şi el o casă acolo.  N-o mai urmăreşte pe Madonna, dar îi învaţă pe alţii s-o „prindă“ pe Nicoleta Luciu, de pildă. Celebrul paparazzo Duncan  Ridgley s-a  stabilit  în România şi  a înfiinţat Agenţia „Pappics“.

Duncan Ridgley, în timp ce o „vâna“ pe Lady Di. „Prinţesa Diana a fost specialitatea mea“, îşi aminteşte celebrul paparazzo.

Un  birou  obișnuit, undeva în  zona  Piaţa Romană, din  București. Central, adică,  în zece minute ai ajuns  la orice  eveniment. „Chit  că apoi te învârtești vreo două ore ca să parchezi, da’ e bine!”, după cum spune unul dintre paparazzii   de  la  Pappics. Pereţii   sunt   tapetaţi cu isprăvile lor de copertă: Fetele lui Băsescu se fac frumoase pentru referendum; Iubita lui Cataramă, cu chiloţii la vedere sau  Piţurcă junior, dezmăţ în club cu piticul  porno. Fotografii inedite, unele deocheate, exclusivităţi, posibile  dureri de cap, sigur  oareșce  înjurături din  partea subiecţilor, cu varianta acatiste,  în cazul  Oanei  Zăvoranu, de pildă.

Apoi tabla cu subiectele zilei, scheme  făcute  în  cretă,   personaje  de  urmărit,  ponturi, bârfe…  Sigur  că nu spunem care, secret  profesional,  ce naiba?  Și arhiva, doi  ani îndosariaţi frumos  de  Luiza,   singurul  accident feminin între nouă paparazzi fioroși . Vorba vine, că sunt băieţi faini, mai mare dragul să stai la taclale cu ei. În fine, un Nikon D3 profesional, așezat,  așa, ca din  întâmplare, pe masă.  În loc de carte  de identitate, pașaport, legitimaţie, asigurare de sănătate și tot ce mai vreţi.  Proprietarul nu  se prea  îndură să-l lase din mână.  Să plece undeva fără el, nici vorbă! „Dar cel mai important e să crezi că poţi  prinde fotografia, nu aparatul, inspiraţia, pontul sau norocul”, susţine Duncan Ridgley.

„Dacă ai 19 ani şi ambiţia să schimbi ceva în ţara asta, atunci mass-media e locul! Ai nevoie doar de pasiune şi curaj. Eu nu fac o şcoală, nu cred că pasiunea se poate învăţa, dar o şansă aş da oricui. Mi-ar plăcea ca de la Pappics să se ridice, în câţiva ani, un haiduc, aşa, un fel de Robin Hood care să schimbe lucrurile în bine“. Duncan a predat din tainele profesiei sale şi studenţilor de la Universitatea Bucureşti. Dar n-a venit nici un băiat, doar vreo 14 fete, care au avut o singură întrebare: „Single sau căsătorit?”

Și cum a fost cu Madonna? „Când a venit să filmeze  în Londra, era securitate câtă frunză și iarbă.  Stătea  într-un hotel  care avea  o aripă  în construcţie, așa că m-am  angajat  ca instalator. Partea proastă e că a trebuit să și lucrez. Dar am reușit   să  fac  niște  fotografii  chiar  speciale”. Apoi Michael  Jackson, urmărit cu motocicleta, Margaret Thatcher, Nelson Mandela, George Michael, Boy George, Familia regală britanică… Și cam  tot  atâtea exclusivităţi, coperte în The Sun,   News  of  The  World,  Marie  Claire sau Cosmopolitan. Și, desigur, și bani. Cu un vârf de 10.000 de  lire, pentru o fotografie cu Prinţesa Diana.  Belele? Evident, de la ameninţări, arme la tâmplă, până la tentativă de omor, de-a dreptul:  „Era  un  individ, o vedetă de  televiziune, l-am tot fotografiat. Într-o zi am pus niște copii să bată la ușa lui. A deschis  soţia, era însărcinată, am făcut poze. Tipul s-a enervat, a zis că mă atacă dacă nu mă potolesc. La următoarele fotografii, că, sigur,  nu  m-am  oprit,  mi-a  zis: Dacă îmi mai faci vreodată poze, te omor, știi că am mai făcut-o! Fusese în închisoare, chiar a ucis pe cineva.  Peste  câteva  zile, am auzit  la știri că a trecut  cu mașina peste  un  fotograf. A coborât și, uimit,  a zis: Îmi pare rău, credeam că ești altcineva. Fotograful cu pricina, ghinion, semăna cu mine”.

După 24 de ani de vânătoare, într-ale vedetelor, desigur, Duncan a hotărât să ia o pauză, să cutreiere lumea,  cu soţia  și cei trei copii.  Au  plecat  în  Sri  Lanka,   de  Crăciun, unde veselia  li s-a terminat în 24 de ore, din motive de tsunami. Fuga în Egipt,  părea mai prietenos, aici  a  cumpărat o  casă,  în  oaza Siwa,  a  dezvoltat și  ceva  afaceri  hoteliere. Dar, parcă, povestea mai cerea ceva, așa, simplu,  natural… „Asta  e!”, și-a zis când  a ajuns în România. A stat, o vreme, în zona Moeciu, dar acolo sunt  „mulţi din București, cu Range Rover, șmecheri, cu fiţe”.   Întrebând, în stânga  și-n  dreapta, unde e România autentică, reală,  toţi îi spuneau de Maramureș. Păi, hai acolo! Și-a construit o casă de lemn,  în satul Breb,  și  a  cumpărat vreo  25 de  hectare de pământ. Trăiește   simplu, ca  orice  localnic, lucrează în  grădină, merge  la  coasă.  Are  și vreo șase case de oaspeţi în care aduce turiști străini. E îndrăgostit de  Maramureș, ce s-o mai  lungim!  Îl  părăsește  doar   iarna,   când merge  în Egipt, la căldură.

Băieţii de la Pappics nu prea pun botul la telefoanele prin care vedetele vor să-şi facă publicitate: „Dacă unul dintre noi face blat, cum îi spunem pe-aici, e de râsul celorlalţi“, ne asigură Cătălin.

Microbul paparazzo, însă, pare  mai puternic decât  tihna  vieţii  la ţară.  Așa că, în 2010,  a  înfiinţat agenţia  Pappics. Presa  din București nu l-a primit cu braţele  deschise, ci cu o anume suspiciune: „Toţi  se întreabă de ce-ar  fi venit  un  paparazzo de  la Londra să locuiască  în România și să facă o agenţie?  Am dat anunţuri pe site, nici un ziar nu m-a contactat.  Nici  percepţia publică nu  e bună,  se crede  că paparazzii fac fotografii ca să șantajeze sau  mai  știu  eu  ce alte  jocuri  murdare, șmecherii. La Londra e altfel,  suntem văzuţi ca un  fel de haiduci, ai poporului, ai omului simplu, acolo primeam ponturi de la public. Aici e invers,  oamenii se sperie,  nimeni nu dă vreo  informaţie despre șef  de  teamă   că  se întâmplă nu  știu  ce. Nici vorbă,  e o meserie ca oricare  alta, chiar bună,  nu suntem poliţie secretă.  Doar  că,  într-adevăr, dacă  ai  călcat strâmb noi suntem cu ochii pe tine și te prindem.  Tot  spre  deosebire de  Londra, ziarele de  aici  preferă vedetele surprinse de  paparazzi. Ca să nu le doară capul.  Dacă e ceva cu Ponta,  Antonescu sau mai știu eu ce personaj politic  sau  economic, reacţia  e de  genul  păi, stai, să vedem, să ne mai gândim. Doar  Click și Adevărul chiar vor să se vândă, cred eu, cu ei avem   și  contracte de  colaborare, sunt   deschiși”.

Pentru o fotografie-poveste de copertă, cum ar fi Lady Gaga, pe sub fustă, „Click“ oferă până la 10.000 de euro, susţin paparazzi.

Și cum  ar trebui să fie un  fotograf  ca să-l angajeze la Pappics? „Bun! Vânător!  Să lucreze nu doar  pentru un salariu, ci din  pasiune. Să se distreze, să-și facă job-ul cu plăcere.  Să fie mai important pentru el să-și vadă poza pe prima pagină decât să primească banii pe ea”.

Acestea  fiind  zise,  în  agenţie vin  mulţi, dar  rămân puţini, îmi  spune Cătălin,  șeful biroului din  București. El a terminat ASE-ul, dar  se  cam  plictisea  în  zona  de  marketing. Așa că a făcut o echipă  de paparazzi, cu niște prieteni.  Din  joacă,  mai  apoi   i-a  intrat   în sânge.  Și cum arată  o zi din viaţa  unui paparazzo?  „Păi,  în primul rând, e foarte  lungă! Plec dimineaţa de  acasă  și nu  știu  niciodată când  mă  întorc.  Trec  pe  la birou,  văd  dacă sunt  noutăţi, ce fac colegii… Apoi ies în oraș, uneori am  o ţintă,  alteori  mă  plimb,  pur  și simplu, știu locuri  unde se duc vedetele, depinde de situaţie. Uneori  avem  un pont,  o temă,  alteori  urmărim o persoană, o situaţie. De regulă nu  ne interesează doar  poza,  ci și povestea. Un  exemplu? Hai  să-l  zicem  pe ultimul, scandalul ăsta  cu Nicoleta Luciu  și vezi divorţul, nu-i divorţul. Știu unde stă, ce mașină  are,  numărul  de  înmatriculare,  cu cine se vede  de obicei etc. Așa că am prins-o acasă la nașul  ei, într-o  postură nu prea  veselă, vezi prima pagină din Click. Sigur că lucrurile nu  sunt  întotdeauna atât  de  simple,  mai apar   și  probleme.  Zilele  trecute,  de  pildă, într-o  parcare, băieţii  au  închis  porţile, ameninţări, lovit  în  mașină, venit   poliţia…   Nu prea  au ce să ne facă, dacă e domeniu public, dar  ne  hărţuiesc. Uneori  ne  iau  aparatul  și șterg  pozele  de pe card.  Așa s-a întâmplat cu Lady  Gaga,  știţi,  fotografiile acelea  pe  sub fustă.   Ei,  ghinion,  că  le-am   recuperat, au făcut, deja, înconjurul lumii.  Când  e vorba  de o vedetă internaţională, lăsăm  totul  baltă  și mergem  acolo.  Ies  fotografii  care  se  vând afară,  se plătesc  mai bine, ne fac cunoscuţi în lume.  Noi lucrăm cu o agenţie internaţională, ei ne vând peste tot, iau 50% din preţ. Așa am vândut  foarte   bine   fotografiile  cu  Prinţul Harry, de pildă.  A fost pe Valea Zălanului, în zona   Miercurea  Ciuc,   în   pustietate,  fără curent,  apă,   sau   alte  semne   de  civilizaţie. Eram după el, pe coclauri,  mașina mi-a cedat, a căzut  toba,  s-a spart  baia de ulei. Am mers vreo  15  kilometri prin   pădure, era  frig,  în luna  martie, aveam doar  un tricou  pe mine… Mă  rog,  aventuri de  paparazzi! Dar  a meritat!”

Andy Garcia la „Împinge tava“ prin Centrul Vechi

Hariton e cel mai mare  paparazzo din România.  La  propriu. O  namilă de  om,  la prima vedere, vorbă  blândă, umor cu  carul, suflet   și  mai   mare,   dacă   ai  răbdarea  să-l cunoști niţel. Colegii râd  de el, că „are faţă de mecanic,  trece neobservat”. Se consideră vânător, desigur, mai  lunetist,  așa,  că  îi place  să tragă   poze  de  la  distanţă, de  pe  clădiri,  de după  garduri, să  nu   fie  văzut.  „Știi  că  o căprioară mănâncă porumb,  păi,  te  duci  la pândă, în  lanul  de  porumb. Ca  orice  om,  și vedetele au  tabieturile lor,  locurile   unde se duc   frecvent, prietenii  pe  care  îi  vizitează. Dacă stai vreo 18 ore pe zi doar  în locurile  cu pricina, e imposibil să nu  prinzi ceva. Că am patru-cinci secunde la dispoziţie, după o pândă lungă și obositoare, la plus 40 de grade Celsius  sau la minus 20 de grade, asta e altceva! Dar eu nu sunt artist, să am ședinţe foto de câteva  ore, trag  și gata! Așa am tot prins-o pe EBA, e prietena mea! Am fotografiat-o căzând, când  și-a scăpat  inelul,  tot felul de situaţii”.

Sharon Stone, de mână cu soţul său, prin Bucureşti

Hariton își justifică profesia printr-o repli- că deja celebră: „Toată lumea  mănâncă carne, dar  nimănui nu-i  place  să  fie  măcelar!”  Ei, nici  lui  nu-i  place  chiar  tot  timpul: „Partea idilică  îţi trece după vreo  șapte  ore de stat în mașina cu  geamuri fumurii, nemâncat și cu nevoi  fiziologice  presante. Uite,  asta  nu-mi place, că mașinile nu sunt  dotate cu ploscă!”

Puiu  este cel mai nou  în agenţie, de doar cinci  luni,  și  singurul familist.   „Băieţelul  îi zice  nenea”,  glumesc  colegii.   Împreună  cu Alex,  că  unul  era  paravan,  au  prins-o pe Sharon  Stone  în  sutien, în  Centrul Vechi  al Bucureștiului. Nici  n-a  fost  foarte  greu,  era cald afară, ea se schimba, la filmări, au aparatură  performantă, camere  ascunse în pixuri, brichete, scrumiere, orice.

Băieţii de la Pappics se ocupă  și de lucruri mai  serioase, sau,  mă  rog,  mai  grave   decât nicoletele și botezaţii autohtoni: întâlniri politice de taină,  Elena  Udrea,  noaptea, la Băsescu, delegaţii FMI, campanii electorale. Doar că, așa cum spuneam, deja, vedetele se vând mai bine.

Alte of-uri? „Să nu mai fim văzuţi ca scursurile societăţii, să  nu  se mai  creadă că facem  o  meserie murdară”, răspunde Hariton.  „Știţi,  pe  fiecare   stradă  din   București există  cel puţin un  bodyguard, o babă  la vreo 80 de ani, în capot, care își plimbă căţelul.  Mă vede  că stau în mașină, în timp  ce-și face rondul,  și sună  la poliţie:  Veniţi,  repede, hoţul! Și uite-așa  îmi  distruge  o  frumoasă  poveste, după care  eu  alerg,   poate,   de  câteva   luni. Ratez magistral subiectul, adio  acoperire!”.

Taguri:

Comenteaza