Unii scriitori se zbuciuma ca sa scrie, au nevoie de stimulente cum sunt alcoolul, ţigările, drogurile si sexul. Sau de dead line-uri ca să-i precipite şi să le focalizeze atenţia. Altora le iese de la prima mână, corecturile ulterioare fiind nesemnificative. Petru Popescu ilustrează strălucit categoria.
Printre condeierii români, Popescu apare ca un tip care conduce o maşină de curse, devansând cu lejeritate maşinile cu motoare înecăcioase ale confraţilor. Şi mai şi conduce relaxat, şi mai şi fredonează o melodie, şi se mai şi uită după lungimea fustelor doamnelor, dacă are chef. Apoi mai arată şi ca un actor de cinema. Şi e şi milionar în dolari, din scris, cu casă în Los Angeles.
A cunoscut de tânăr şi fulgerător succesul. În 1974, a rămas în S.U.A, intuind că va urma strângerea şurubului şi că nu va avea cum să mai practice în scris aceeaşi expansiune a libertăţii şi prospeţimii. Nu ştiu câţi dintre iubitorii de literatură, şi nu mă gândesc la cei care, într-un mod ori altul, au treabă profesionist cu lumea scriitoricească, n-au citit măcar unul dintre romanele sale: Prins, Dulce ca mierea e glonţul patriei, Sfârşitul bahic, Copiii Domnului, Înainte şi după Edith, Revelaţie pe Amazon, În coasta lui Adam, Oaza: amintiri despre dragoste şi supravieţuire într-un lagăr de concentrare, Urme în timp, Supleantul şi Fata din Nazaret? Sigur, puţini. Şi n-am numit toate cărţile publicate de acest autor. Tocmai succesul nu i se iartă lui Petru Popescu. E drept că pe din dos îndeosebi, cu laşitate. Când îi pronunţă numele, în discuţiile particulare, referindu-se la valoarea lui, majoritatea scriitorilor încep bolboroseala: da, dar… Da, dar este comercial… Da, dar a fost iubitul Zoei Ceauşescu… Da, dar n-a mâncat salam cu soia alături de noi în comunism. Da, dar l-a girat în America pe Iliescu… Este înrădăcinată prejudecata că o carte valoroasă nu are cum să devină un bestseller.
text Alexandru Petria foto Intact Images
Petru Popescu, milionar în dolari, de pe urma cărţilor sale.
Ceea ce e profund greşit. Oare, fără să urmăresc o alăturare care ar putea fi interpretată ca o referire valorică, Război şi pace n-a fost un bestseller la vremea apariţiei? Am certitudinea că Popescu e preţuit mai mult de criticii de peste Atlantic decât de criticii români. Dacă Popescu merge cu maşina de curse, de ce să nu-i băgăm o şurubelniţă în roţi? Ha! Să vadă şi el cum e, înfumuratul naibii! Prea se lăfăie! Din fericire, cititorii decid până la urmă.
