Daca tot nu facem mare lucru impotriva ei, a crizei, adica, nici nu mai zic de care, ca mi s-a urat, macar s-o sfidam. Frumos, cu eleganta, chiar, cu arta. Duminica, 26 aprilie, la orele 12, Casa de licitatie Gold Art a pus in vanzare un tablou estimat intre 263.000 si 300.000 de euro. Varog sa nu lesinati inainte sa va spun ca este, totusi, un Ion Andreescu. Lucrarea Cap de fetita provine din colectia Paul Petrini si a fost cumparata de colectionar direct de la autor.
Reguli de baza ale colectionarului, de la Octavian Tudor citire: sa cumperi bine, e la ignoranti, lasandu-i sa creada ca te-au pacalitl sa stii sa vezi sansele unei lucrari, ca aici e un joc, e important sa cumperi o calitate careia nu i-a venit, inca, timpull sa iei de unde e mult si nu conteazal sa achizitionezi doar lucruri care pot fi revandute, care nu intra in infundatural sa ai control pe evolutia calitatii, sa-ti dai seama daca ceva e doar la moda, la un moment dat, sau e valoare pe termen lung.
Sigur ca Andreescu nu s-a vandut. Dar macar a adunat la licitatie o gramada de lume. De la mari iubitori de arta, pana la mari gura casca. Ca nu-i de ici, de colo, sa pui mana, ca sa zicem asa, pe un Andreescu. Luminita Ghildus, directorul Gold Art, nici nu se astepta, de altfel, la o vanzare: “Este o suma prea mare in perioada asta, psihologic nu avea cum sa se vanda, chiar daca pretul pentru lucrare este corect. Andreescu apare rar in licitatii, ultima data s-a vandut in 1999, cu 52.000 de euro, respectiv cam cat costa atunci si un apartament cu patru camere. Peste zece ani, cel care nu a cumparat astazi se va zgaria pe ochi, pentru ca pretul va creste sigur la doua milioane de euro. Asa arata piata, dar momentul de acum este, intr-adevar, nefericit pentru a licita un Andreescu. Am oferte, insa, intre 120.000 si 200.000 de euro, daca proprietarul accepta sa lase din suma stabilita. in rest, licitatia a mers destul de bine pentru vremurile astea, in sensul ca s-au vandut cam 40% dintre lucrarile prezentate. Cea mai mare suma s-a dat pentru Octav Bancila, Vas cu flori, 25.000 de lei”.
Cam la fel au stat lucrurile si la ultima licitatie a Casei Alis, din 25 aprilie. Cel mai bine s-au vandut lucrarile de valoare medie, chiar daca ochii colectionarilor s-au scurs mai degaba dupa capodopere gen Odihna in gradina, semnata de Samuel Mutzner, pret de pornire 43.000 de euro.
Pe langa jocul de sume mari, uneori spre halucinante, si arta pe paine, orce licitatie are si partea ei de spectacol. Licitatia de primavara, Artmark, de pilda, desfasurata la Hotel Radisson, putea fi luata, cel putin de necunoscatori, drept o petrecere mondena. Cupe de sampanie, muzica in surdina, conversatii in mai multe limbi.
Pustoaice emo si doamne din inalta societate, ambasadori si vanzatori ambulanti, oameni de afaceri si colectionari batrani, veniti in carje pentru un Grigorescu. in timp ce ma agitam, in stanga si-n drepata, cu fel si fel de intrebari indiscrete, un amic cunoscator al pietei de arta si doctor in licitatii, mi-a soptit, discret: “nu te mai obosi, marii colectionari si cumparatorii importanti nu apar in public, nu vor sa fie cunoscuti. in cel mai rau caz, isi trimit un reprezentant. Dar, de regula, marile licitatii se fac prin telefon sau pe internet, nu in spatii publice, cu atata lume si presa in jur!”
Dezamagita, jurnalistic vorbind, m-am consolat in fata unui Tonitza. Marionetele, tablou estimat cam la 120.000 de euro, 75.000 de euro pretul de pornire in licitatie. Da, imi place rau! numai ca nici daca mi-as scutura tot neamul nu as reusi sa-l cumpar. Si cu privitul asta mai usor, ca au venit baietii sa duca lucrarile din expozitie in sala de licitatie. Sunt imbracati la patru ace, cu manusi albe si gesturi teatrale, ca doar cara valori, nu saci de cartofi. in fine, cu o traditionala intarziere, de vreo ora, a inceput si targuiala. Timid, fara prea multe cartonase pe sus. La un moment dat, exasperat ca nimeni nu vrea Figura violacee, la pretul de pornire de 61.600 de euro, Victor Safta, licitatorul, cere sprijin din prezidiu: “Domnule Radu Boureanu, ajutati-ma, e, totusi, }uculescu!” Fostul ambasador intervine imediat: “Ca sa folosesc o expresie din lumea culturii, e o pleasca! Dintre pictorii nostri moderni, }uculescu e singurul care are capacitatea intacta de a fi relansat pe piata europeana”. Chiar si cu aceasta pledoarie, insa, tabloul a ramas fara oferte. in schimb, la capitoul lucrari grele, s-au vandut un Grigorescu, Pahar cu flori, 25.000 de euro, si Friedrich Miess, Coronita de flori, 20.000 de euro.
Asa stand lucrurile, nu as putea spune ca am asistat la o licitatie senzationala. Dar mai bine sa o caracterizeze specialistii, respectiv Pavel Susara, critic de arta si curatorul Galeriei Luchian 12: “Spectaculoasa, ca ambianta, monotona si plina de balbaieli, in desfasurare, si sub asteptari, ca rezultat.
Desi numarul de lucrari vandute este semnificativ, majoritatea coplesitoare o reprezinta lucrarile marunte”. nici Dragos Farmazon, director de marketing la Artmark, nu a fost foarte incantat: “Criza financiara resimtita de economia romaneasca si-a spus cuvantul, cum era firesc, si asupra vanzarilor inregistrate la Licitatia de primavara, situate sub cifra esimata”.
Ca sa intelegem, cat de cat, ce se intampla in piata romaneasca de arta, atata cata este ea, am stat de vorba cu Tudor Octavian, scriitr, critic de arta, colectionar, chiar daca el zice ca de rang doi, si mai ales, un bun cunoscator al targuielilor in domeniu. Domnia sa sustine ca, in acest tip de comert, orice nenorocire vine cu o doza de bine si invers. in perioada aceasta, de pilda, artistii, galeriile si licitatiile vand prost, la preturi mici, dar pasionatii si colectionarii cumpara bine, la preturi avantajoase: “in arta, banii sunt cam aceiasi, doar ca repartizarea e alta. Asa ca, daca nu se duce dracului totul, acum, pe criza, e vreme de cumparat! La acest capitol, in relatia cu piata artei, snt doua feluri de interesati: cei care isi fac placeri, cumpara doar din pasiune, fara sa investeasca, si cei care au o cultura a investitiei in arta si trateaza criza farte personalizat, functie de cunostintele si priceperea lor. in Romania exista un pluton, nu un regiment, e colectionari noi, care nu se adauga la cei vechi, pentru ca de la ei vine acum oferta, isi lichideaza sau isi subtiaza colectiile. SPre deosebire de vechea garda, ca sa zic asa, colectionari umblati prin lume, buni cunoscatori ai domeniului, astia noi vor pedigre, nu valori. Cei mai multi cumpara si atat, la fel cum aduna carti pe care nu le citesc, nu e inteleg. Sunt fericiti doar ca pot spune: Grigorescu? Am! numai ca si aici e o mica problema. Andreescu a lasat cam 300 de lucrari, dintre care 900 se gasesc in colectiile din Romania. Cam la fel stau lucrurile si cu Grigorescu. El a murit in 1907, imediat dupa aceea exista obiceiul, in scoli, sa se execute copii dupa clasici. Se faceau la care cu boi intr-o veselie, pe aceleasi panze, cu aceleasi vopsele, unii dintre elevi erau chiar talentati, aveau mana si intelegeau spiritul maestrului. negustorii scriau, jos Grigoresc, si, dupa o suta de ani, cum mai faci deosebirea? Plus ca unii experti au si interesul sa nu spuna prea multe, fiindca presiunea celor care vor grigoresti e atat de mare incat e mai sanatos sa n-ai de-a face cu ei”.
Dupa cum se vede, chiar si cu ochiul liber, la noi pictura scoate din competitie alte categorii. in orice galerie te duci, arta decorativa romaneasca este aproape inexistenta. Gasesti doar piese de rang doi, valoric vorbind, cumparate de negustori de prin Europa. Explicatia pare destul de simpla: nici nu am produs multe lucruri de referinta, in acest domeniu, iar cele existente au cam fost distruse de comunisti. Tudor Octavian sustine ca ar mai exista, totusi, cate ceva, doar ca nimeni nu se gandeste la valorificare: “Romania are o oferta fabuloasa pentru numeroase categorii de colectionari din toata lumea, doar ca nici ei nu stiu asta, nici noi. Dincolo exista o furie a colectionarilor, se colectioneaza aproape orice, asa ca tesaturile de mana, de pilda, sau mobilierul taranesc pictat ar fi o oferta de zile mari. Ei vor, noii avem, dar nu stim unii de altii. ne place ori ba, nu suntem racordati la sistemul de valorizare international, nici macar cu pictura. Ramanem o arta regionala, dar cu oportunitati exceptionale”.
“La noi lipsesc doua categorii-meserii vitale pentru comertul de arta: agentul si consilierul. noii imbogatiti inteleg prin consilier o persoana care sa-i aprobe. Vor sa te plateasca doar ca sa-i asculti, ca daca au castigat niste bani, nu mai zicem cum, e imposibil sa nu se priceapa si la Renastere. in comertul de arta reusesti doar daca pleci de la ideea ca esti prost si vrei sa inveti, numai asa ai o sansa”, sustine Tudor Octavian
Piata romaneasca de arta este inca infantila”, sustine Pavel Susara, critic de arta si curatorul Galeriei Luchian 12
“Arta romaneasca este un bun inaterabil, ea este accesibila in aceeasi masura individului si grupurilor mari, ea ne reprezinta si ne defineste simbolic si moral, dar poate constitui si un reper economic sigur, in vremuri confuze sau de-a dreptul nesigure”, sustine Pavel Susara.
– Exista o piata reala de arta in Romania?
– Exista o piata de arta in curs de realizare, ca sa-i sun asa. Ea este mult mai evoluata acum, din toate punctele de vedere, fata de ceea ce era cu zece an in urma, dar daca o raportam la piata romaneasca este inca infantila.
– Se simte criza economica si pe piata de arta de la noi? Daca da, cum anume?
– nu se simte intr-o masura decisa, care sa permita o analiza judicioasa. in general, se vand mai bine lucrarile scumpe, ceea ce semnaleaza o reorientare a investitiilor dar vanzarea, cu precadere, a lucrarilor ieftine, la Artmark, de pilda, dovedeste ca nu exista un comportament previzibil al cumparatorului. Criza se manifesta, asadar, mai degraba prin comportamentul haotic si, in consecinta, impredictibil, al cumparatorilor.
– Ce ne puteti spune despre urmatoarele capitole: Cine vinde? Ce se vinde? Cine cumpara?
– Vand oamenii stramtorati, cei care au nevoie de lichiditati pentru finantarea unor proiecte noi, colectionarii care isi regasesc sau isi restrang colectiile. De vandut, se vand, in general, numele importante, Grigorescu, Luchian, Tonitza, Iser, }uculescu, Baba, Ciucurencu, L. Grigorescu, avangarda, in ansamblul ei, dar si lucrari bune, semnate de autri mai putin cunoscuti, insa usor de regasit in colectiile muzeelor sau in rafturile bibliotecilor. De cumparat, cumpara oameni cu bani, din noile generatii, oameni de afaceri activi si informati, care cumpara pe banii lor, spre deosebire de cumparatorii de acum zece-cinsprezece ani.
– Exista investitori seriosi in arta in Romania? Este o investitie profitabila?
– Da este o investitie foarte profitabila, cea mai profitabila in acest moment, si nu numai, insa investitori seriosi in arta nu avem in Romania. Bani exista, dar nu exista la nivelul de intelegere si decizia psihologica pentru a se face mari investitii in arta. Cel care accepta fara mari dileme sa imobilizeze 300.000/400.000 de euro, nu poate concepte un plasament de 100.000 pe o opera de arta.
– Care sunt artistii romani cu o cota europeana, internationala?
– Cei care au trait si s-au impus in Occident. Brancusi, Brauner, Dimitrie Chiparus, Paul neagu, dar si cativa tineri, in special de la Cluj, cei din ambianta galeriei Plan B, cum ar fi Ghenie, Savu S.a., dar aici lucrurile sunt in plina miscare si nu pot fi socotite definitive. Si Mircea Ciobanu avea, acum zece ani, preturi de zeci si de sute de mii de franci elvetieni, iar acum paraziteaza colectii occidentale si este, practic, nevandabil.
Text Liliana Petrus
Foto Octavian Tibar
Vasile Parizescu: “A coleciona este o stiinta”
Sa fii colectionar de arta inseamna sa fii pasionat intr-atat incat sa umbli ani intregi dupa o piesa valoroasa, sa nu dormi nopti la rand de placerea pe care ti-o dau obiectele aflate in casa, sa te bucuri in fiecare zi de frumusetea lor, sa le descoperi ori de cate ori le privesti, sa le mangai din priviri. Asa face Vasile Parizescu, pictor si Presedintele Societatii Colectionarilor de Arta din Romania, Presedintele de onoare al Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti si, probabil, cel mai important colectionar de tablouri si antichitati din Romania.
Acasa la Vasile Parizescu. Un apartament de bloc obisnuit, pana ii treci pragul. Dincolo de usa se afla un intreg univers de colectionar asiduu. Totul este tapetat cu tablouri si obiecte vechi de valoare. Sticla de Murano, vase Daume, Gallé, Müller, portelanuri de Meissen, Aldvin sau Sévres de la 1784 la 1810, amfore grecesti, Buddha miniaturali din fildes, bronz sau argint, statuete chinezesti intruchipand gheisele secolului XVII-lea, servicii de cafea din portelanul cel mai fin, lampi si lustre decorate manual, obiecte din fildes, capul unui faraon de acum 3000 de ani, un ceas Biedermeir, fabricat in 1840, pe scurt, un univers vechi de sute si chiar mii de ani. nu mai vorbim despre tablourile de valoare, al caror numar maestrul nu-l mai stie. Si toate au o poveste. “Acest cap de faraon l-am ales dintre sute de obiecte marunte, dar, avand ochiul format, mi-am dat seama cat de este de valoros. Ca sa faci colectii de valoare, trebuie sa ai ochiul format, a colectiona este o stiinta! Colectia mea nu a fost facuta cu multi bani, ci cu multa stiinta. Pentru mine anunturile din Romania libera erau sfinte. Imediat stabileam intalnirea cu persoana respectiva. nu discutam direct despre obiectul care ma interesa, ci despre viata, literatur, filosofie. Cream e o relatie pe plan psihologic, iar oamenii se trezeau in fata unui peprsonaj deosebit. Daca eu ofeream un acont de 500/1000 de lei si-mi dadeau obiectul?! Mai ramaneau de obicei 16 rate de platit pentru respectivul obiect!”, explica pictorul. Artistul are si o impresionanta colectie de covoare vechi de 250 de ani: aici este un covor de rugaciune cu 1.200 puncte pe decimetru patrat – un Gheordez Lädik, colo este un Bukhara, acolo e un Tabriz, eu stau pe un Sirvan, iar sub toate acestea se afla un anatolian cu libelule, pe fond albastru.
“A face colectie a reprezentat pentru mine o mare bucurie si o mare multumire sufleteasca. Am avut un mentor. nu exista colectionar care sa nu aiba un mentor. Trebuie totdeauna sa iti spuna cineva: asta da, asta nu! Al meu a fost un militar de cariera, Dimitrie Hogea, de la care am cumparat, de altfel, diverse obiecte. Am avut rata la el timp de 25 de ani. nu am mers niciodata la casele de licitatie. Merg Foarte rar la magazinele de antichitati pentru simplul motiv ca sunt multe falsuri si nu reusesc sa ma stapanesc si sa nu spun, indicand c bastonul: dati jos acest tablou fiindca e un fals! Stric piata si nasc injuraturi!” spune Vasile Parizescu. (Alice Gherman)