Platoul Meledic

Cu gândul de a vizita locuri mai puţin cunoscute si, prin urmare, mai puţin aglomerate, am pornit într-o dimineaţa către nordul judeţului Buzău.

Intenţia era să ajung pe Platoul Meledic şi să văd Muntele de Sare din Comuna Mânzăleşti, despre care istoricii spun că ar fi „una dintre cele mai vechi aşezări din România, dovadă fiind zăcămintele de sare de suprafaţă, unice în Europa”.

„La Grunj” este un spectacol natural care aminteşte de celebrul munte „Căpăţâna de zahăr”, din Copacabana, Brazilia.

După o mai veche expe­rienţă în comuna Colţi, tot în acest judeţ, cu drumul neprie­tenos pentru o maşină care nu era de teren, am plecat cu inima cam strânsă, căci nu ştiam la ce să mă aştept, iar ora era destul de înaintată, aproape de prânz. M-am pre­gătit, aşadar, pentru un drum de 52 km. După ce se trece podul de la Mărăcineni, tra­seul te duce spre Săpoca, Zărneşti, Aldeni, Fulga… Pârâul Slănic nu te slăbeşte o clipă, de parcă ar vrea să-ţi fie ghid. După o jumătate de oră de condus, fac un prim popas în Beceni, unde deja se simte aerul mai curat, iar peisajul este presărat cu brazi. Ur­mează Grabicina, Vintilă-Vo- dă… O intersecţie de drumuri, cu indicatoare ce arată direcţii total opuse, una către Lopătari şi cealaltă către Bisoca, mă pune pe gânduri. Parcă aş fi vrut să ajung şi în Bisoca, des­pre ale cărei peisaje auzisem vorbindu-se destul de des, însă timpul mă presa şi am rămas la itinerariul iniţial. Deci, Lopătari să fie! Drumul îmi scotea în cale case îngrijite, unele mai bine întreţinute, altele mai sărăcăcioase, cu băncuţe la poartă, care la ora aceea de amiază erau cam goale.

Chiar daca, din când în când, sunt întrerupţi de turişti, Localnicii îşi văd Liniştiţi de treburile Lor.

N-ar fi fost rău dacă s-ar fi amenajat un pic şi şoseaua ce prezenta din loc în loc gropi, dar poate că asta este o caracteristică a români­lor: de ce să reparăm dacă încă se poate folosi? Trecând prin comuna Mânzăleşti, la conflu­enţa Slănicului cu pârâul Jgheab se zăreşte, la un moment dat, pe partea dreap­tă a străzii, o formă conică neregulată, albă, cu o cruce mare în vârf. Întrebând local­nicii, aflu că aglomerarea de materie este numită „La Grunj” şi e alcătuită din marne albe cineritice. Este un monu­ment al naturii, de interes geo­logic, cu o suprafaţă de 0,025 ha la bază şi 10 m înălţime. De fapt, întreaga zonă a fost declarată din 1973 regiune ocrotită. Grunjul aminteşte unora de celebrul munte „Căpăţâna de zahăr” din Co- pacabana, Brazilia. Evident, comparaţia este posibilă păs­trând proporţiile.

Îmi continui drumul către Platoul Meledic, unde ajung după încă o jumătate de oră de condus pe un drum pietruit de ţară, ce urcă şerpuind. După ce las în urmă şi ultimele case, mi se deschide în faţă platoul, lăsând deasupra mea doar un cer de un albastru copleşitor. Impresia de libertate dată de orizonturile largi te face să tragi şi mai adânc aer în piept. O poartă de fier indică locul de unde începe… partea comercială: te pregăteşti să intri în „Complexul turistic Meledic”. Păşesc şi eu dincolo de această poartă. Un magazin micuţ te întâmpină de cum faci primii paşi; cinci căsuţe de lemn, administrate de primă­rie, sunt puse la dispoziţia turiştilor. Sunt întâmpinată de un sătean dornic să îmi furni­zeze toate informaţiile de care aş avea nevoie.

Lacul este înconjurat de câteva zeci de sculpturi din lemn, făurite de meşterii populari din zonă, printre care sculptoriţa Cornelia Ciurumelea, despre care se spune că este prima femeie care realizează troiţe.

Mă ghidează prin rezer­vaţie: „Lacul Meledic”, spune el, „este o minune a naturii. Chiar dacă stă pe un munte de sare, el are apă dulce.” Informându-mă mai mult, am reuşit să descifrez „minunea”: datorită precipitaţiilor, a avut loc un transport de material aluvionar care a impermeabi- lizat fundul lacului, întreru­pând legătura cu masivul de sare. Aportul apei de ploaie şi lipsa contactului cu masivul de sare pe care s-a format lacul a determinat îndulcirea apei şi, implicit, schimbarea vege­taţiei.

Lacul este înconjurat de câteva zeci de sculpturi din lemn, făurite de meşterii populari din zonă, printre care sculptoriţa Cornelia Ciurume- lea, despre care se spune că este prima femeie care reali­zează troiţe. Alături de aceste sculpturi, pe mal sunt presăra­te bănci şi măsuţe din lemn, unde îţi poţi trage sufletul, dacă urcuşul până acolo te-a obosit.

La câteva sute de metri depărtare, mergând prin pă­durea de tei din apropierea lacului, se află Peştera de Sare, despre care se spune că ar avea o lungime de peste 30 km şi ale cărei săli s-ar înălţa în unele locuri până la 200 m. Din păcate, intrarea a fost blo­cată de o alunecare de teren care a dat naştere unui crater adânc de peste 100 m şi nu mai poate fi vizitată. Re­prezentanţii Muzeului jude­ţean Buzău intenţionează să o deblocheze, redând-o circuitu­lui turistic.

Însă peştera aceasta nu este singura. Peşterile de sare de la Mânzăleşti constituie o salbă de 35 mari cavităţi – în platoul Meledic şi bazinul Jgheabului. Peşterile prezintă o diversitate de forme însoţită de o policromie fascinantă: alb imaculat, galben, roz, roşu, maro, cenuşiu. Stalactitele ajung până la 1,5 m lungime cu grosimi la bază de 30 cm. Stalagmitele sunt reduse, având câţiva centimetri înăl­ţime şi aproximativ 8 cm dia­metru la bază.

Localnicii spun că Regina Elisabeta, încântată de frumu­seţea peisajului de aici, a dorit iniţial să ridice castelul Peleş pe aceste meleaguri.

Astăzi, turiştii sunt cei care vizitează locurile. Ei se pot caza la căsuţele de pe malul lacului, pentru 20 lei pe noap­te, sau la Pensiunea Meledic, unde o cameră costă 80 de lei. Pensiunea, o fostă cabană de vânătoare, a fost modernizată şi acum pune la dispoziţie 32 de locuri de cazare, cu vedere la pădurea de tei sau Lacul Meledic. De aici se pot organi­za drumeţii către Focurile Vii de la Lopătari, Sfinxul de la Buştea sau Mânăstirea Găvana.

Este un loc izolat, liniştit… Tocmai această linişte este atuul său. Cei care deja au descoperit zona au fost cu­ceriţi de spaţiile largi şi încep să ridice căsuţe de vacanţă. Una dintre cele mai frumoase case (cea mai frumoasă casă – dacă îmi permiteţi o opinie personală) aparţine scul- ptoriţei Cornelia Ciurumelea.

Oamenii speră ca zona să rămână la fel de liniştită ca şi până acum: un colţ de recreere dăruit cu bogăţii şi rarităţi ale naturii şi protejat de invazia „civilizaţiei”.

Cu o faună reprezentată de râşi, veveriţe, iepuri, că­prioare, urşi, porci mistreţi şi o floră la fel de interesantă (tei, mesteceni albi, conifere), valoarea ştiinţifică este com­pletată de existenţa în zonă a broaştei ţestoase şi a scorpio­nului. Platoul Meledic, situat la 600 m altitudine, în Sub- carpaţii de Curbură, şi ai cărui versanţi au canioane adânci de 5-6 m este, aşadar, o rezer­vaţie mixtă: geologică, speolo­gică, botanică, zoologică, având o suprafaţă de 67,5 ha.

Localnicii se mândresc cu faptul că însăşi Regina Elisabeta a fost încântată de frumuseţea acestor locuri.