Nu am nici o plăcere să pun pe cineva la zid. Si nici n-o fac. Îi stimez chiar [i pe autorii care scriu tâmpenii, pentru faptul în sine ca scriu. Ca aspiră la ceva mai înalt decât viaţa prozaica de fiecare zi. Campania pe care o duc nu este îndreptată împotriva lor, ci împotriva cărţilor lor.
În 1955 a apărut la Bucureşti Antologia poeziei sovietice, sub îngrijirea unei comisii a Uniunii Scriitorilor. Traducerea textelor în limba română se datora unor poeţi ca Victor Tulbure sau Veronica Porumbacu aserviţi partidului comunist.
Antologia era nu doar o antologie, ci şi un model de poezie propagandistică. Dacă deschidem azi acest uriaş volum cartonat, simţim o strângere de inimă, văzând cât de rău putea fi înjosită poezia. Dar mai înţelept este să facem un efort de detaşare şi să încercăm să ne amuzăm pe seama aberaţiilor generate de politizarea totală a creaţiei literare.
Într-un amplu poem, intitulat Cântarea colhozului „bolşevic” şi tradus în limba română de A. Toma, Nikolai Gribaciov face un eveniment politic din faptul că pe masa unei familii de ţărani se află o pâine:
„Din zori/ până-n zori,/ zoriţi, vestitori,/ zvoniţi buna veste:/ – Pâine este!/ – Pâine este!/ Copilaş octombrist/ cu ochi mari de ametist,/ nu pricepi ce te deşteaptă -/ din somn ochii ţi-i îndreaptă/ spre minunea de pe masă.”
Exclamaţia repetată „- Pâine este!/ – Pâine este!” provoacă, inevitabil, ilaritate. Ca să nu mai vorbim de faptul că, luând în considerare trenurile încărcate cu grâu românesc trimise pe atunci necontenit către Uniunea Sovietică, am putea adăuga referitor la acea pâine: „Din România este”, „Din România este!” Pe de altă parte, versurile „Copilaş octombrist/ cu ochi mari de ametist” sunt un kitsch care ofensează ideea de copil.
Copilul din poem exultă şi îşi întreabă mama:
„- Mamă dragă, asta cine/ ne-a adus – de unde vine?”
Iar mama îi răspunde în stilul unui secretar cu propaganda:
„- Din colhozuri, măi băiete, pentru tine, pentru mine,/ scumpa ţară ne-o trimete”.
Cele aproape 1.000 de pagini ale antologiei sunt pline de asemenea combinaţii rebarbative de politică şi viaţă intimă. Iată încă un exemplu, din poemul Carnetul de comsomo- list, de Vasili Lebedev-Kumaci, tradus în româneşte de Constantin Argeşanu:
„Lângă inimi, carnetul de comsomolist/ Ne rămâne atât de fierbinte,/ Între poza iubitei cu ochi de-ametist/ Şi-ale mamei duioase cuvinte!”
