tramadol sindrome abstinencia tramadol 50 mg tramadol dosage fibromyalgia

can you take zithromax with xanax buy alprazolam online no prescription movies to watch on xanax

vision side effects of ambien buy ambien online no prescription buy zolpidem online Huntsville

retin a gel malaysia buy retin a online retin a cream for scars

valium toxicology diazepam 5mg can valium make you high

tramadol water extraction tramadol generic is tramadol safer than tylenol

methadone xanax together xanax depression xanax relanium

best website buy phentermine phentermine without prescription phentermine thyroid problems

does ambien contain antihistamine buy ambien online what happens if you split an ambien cr

tramadol prostate pain tramadol 50mg will tramadol show in urine drug test

CULTURA MASS-MEDIA

Posibila întoarcere

June 10th, 2008, com Un comentariu

„Sala Oglinzilor“ de la Uniunea Scriitorilor a fost neîncăpătoare miercuri, 21 mai, când Editura Gramar şi Jurnalul Naţional au organizat o întâlnire cu scriitorul Petru Popescu, autorul faimoaselor romane Prins şi Dulce ca mierea e glonţul patriei. Numeroşi literaţi şi admiratori ai scrisului său au ţinut să-l vadă şi să-l asculte pe cel care, în 1974, deşi cunoscuse un succes fulminant în România, a ales să se împlinească în SUA.

Moderatorul întâlnirii a fost criticul Daniel Cristea Enache, care a remarcat calitatea prozei lui Petru Popescu şi a evidenţiat locul pe care acesta îl ocupă în literatura română contemporană. Vibrant a vorbit şi scriitorul Tudor Călin Zarojanu, care a reliefat impactul pe care l-au avut cărţile mai sus amintite asupra tinerilor de acum câteva decenii. Actorul Marcel Iureş a citit câteva pagini din Copiii Domnului, o altă carte a lui Petru Popescu. Absent din motive obiective, criticul Alex. Ştefănescu a transmis celor prezenţi un mesaj citit de către moderator. Cu aceeaşi ocazie, George Arion a ţinut să-i creioneze lui Petru Popescu un „portret al artistului la tinereţe“.

Portret al artistului la tinereţe

În urmă cu aproximativ patru decenii, întâlneam pe bulevardele Bucureştiului un tânăr cu alură de baschetbalist, arătos şi îmbrăcat cu bun gust. Păşea privind pe deasupra capetelor celorlalţi, nu numai din pricina înălţimii sale. Părea că urmăreşte departe, în zare, un spectacol pe care numai el îl vedea. Aproape de fiecare dată ţinea pe după umeri o fată – niciodată n-am să ştiu dacă era aceeaşi sau o alta. Pe străzi – maşini – e drept, cam puţine pe atunci. Se auzeau claxoane, pe trotuare era înghesuială, mai ales în faţa cinematografelor. Dar el trecea prin acea forfotă nestingherit, dominând cu deliciu emblemele încă firave ale civilizaţiei moderne. Trecătorii – mai ales fetele! – întorceau capul după el, unii şi-l arătau cu degetul. Îi apăruseră deja câteva cărţi, în revista Amfiteatru pleda pentru cunoaşterea limbilor străine, ca şi cum presimţea intrarea într-o altă lume, în care comunicarea trebuia să se facă tot mai uşor, indiferent pe ce meridian te-ai fi aflat. Îl întâlneam şi prin holul Facultăţii de Litere, întotdeauna înconjurat de admiratori şi admiratoare, cărora le vorbea degajat, amical, sigur pe el însuşi, pe statutul său de membru al unei generaţii norocoase, destinată să propună cititorilor o altfel de literatură decât se scrisese până atunci. El, şcolitul, desfidea morga academică. El, uluitorul vorbitor de limbi străine, reuşea să atragă ca un magnet şi pe cei cu studii înalte, dar şi pe oamenii obişnuiţi. Şi păşise încă de la debut pe calea succesului. Părea mai liber decât oricine în gândire, în comportament, chiar dacă nu agrea boema. Aşa că nu m-am mirat când am aflat că a ales să plece într-un loc în care libertatea nu era doar o vorbă în vânt. Mai ţineţi minte coperta de la prima ediţie a romanului Prins? Ea înfăţişează un tânăr care priveşte pe o fereastră cu zăbrele. Petru Popescu a smuls zăbrelele care îi îngrădeau libertatea şi s-a salvat.

Prima oară am vorbit cu el în 1991, la Los Angeles. L-am descoperit la fel de dezinvolt şi de uşor abordabil ca şi odinioară. Reuşita într-un spaţiu unde se răzbeşte cu greu nu-l modificase. După scenariile lui se făcuseră filme la Holywood, romanele lui apăruseră în tiraje de vis, ziare de largă audienţă îi găzduiseră articolele, cunoscuse personalităţi din lumea literaturii şi a cinematografului. Cunoscuse şi o împlinire materială la care un scriitor român încă n-are acces. Dar pentru mine Petru Popescu rămâne acel zeu printre blocurile bucureştene, aureolat de gloria începuturilor sale literare, ţinând protector pe după umeri o fată – să fi fost aceeaşi de fiecare dată?

foto Octavian Tibăr


Taguri:

Comentarii

  1. Awesome website…

    Really nice blog. I will check back for more information on this subject later….

Comenteaza