Niciodată nu mi-am propus să vizitez Armenia, dar când întâmplarea mi-a oferit ocazia, nu am ratat-o! Mi-am început periplul prin această țară chiar  de la Erevan  – Yerevan, după cum  îi spun armenii Capitalei  lor. Am descoperit un oraș puternic  afectat  de   epoca   sovietică,  dar,   care privește cu încredere către bunăstarea vestică.

Se zice că la Radio Erevan un ascultător întreabă: Care e cel mai frumos oraş din lume? I se răspunde, cum  era  firesc: Erevan. Dar încăpăţânatul ascultător plusează: De câte bombe atomice e nevoie să-l distrugi? Faimosul Radio răspunde: Şi Baku e un oraş frumos! Lăsând gluma de-o parte, trebuie spus totuşi că bancul reflectă tristul adevăr despre relaţiile tensionate dintre armeni şi vecinii săi azeri, nu mai zicem de cele cu turcii. Armenia nu are relaţii  prea  bune  cu Azerbaidjanul – dovadă că s-a retras de la Eurovision 2012, din cauza  mult disputatei regiuni Nagorno- Karabah, iar cu Turcia graniţele sunt  închise  şi în ziua de azi fiindcă  nici  un  guvern turc  de până acum, nu a recunoscut genocidul otoman asupra armenilor făcut în Primul Război Mondial. Mai mult, de-a lungul timpului Armenia a pierdut teritorii  imense  fiind  redusă la doar 29.800 kmp.  Dar să trecem peste  bancurile cu Radio Erevan (pe care le-am inventat noi, românii)  sau  realităţile crude ale istoriei  armenilor şi revenim la Erevan.

Capitala armeană îşi întâmpină oaspeţii încă de la aeroportul Zvartnots cu  o clădire nou-nouţă, ultramodernă, care a înlocuit vechiul aeroport în stil sovietic, semn că Armenia priveşte către  viitor  şi nu  spre trecut.  O ploaie  călduţă ne însoţeşte  până  la hotel,  unde ne odihnim puţin şi ne lăsăm bagajele. Fiind 4.00 dimineaţa şi încă întuneric afară,  nu  putem admira  decât  bulevardele extrem de late, moştenire de la vechea URSS – bine ar fi să avem şi noi aşa bulevarde în Bucureşti – şi un oraş luminat feeric. Se vede că aici nu  se face economie la energia electrică.  |nsă când  se luminează afară  şi pornim în sfârşit  să  colindăm Erevanul, priveliştea arată  un  pic diferit. S-a dus  farmecul iluminatului public  din  timpul nopţii care punea în valoare bulevardele şi clădirile, chiar  pe cele mai puţin interesante din punct de vedere arhitectural. Au rămas culorile galbenă sau  cenuşie  a tufului vulcanic şi a bazaltului, atât de prezente în toate  imobilele din Erevan  şi nu  numai, care,  împreună cu plafonul gros de nori ce ascunde soarele, dau oraşului o impresie sumbră. Adăugaţi la asta  şi numeroasele clădiri  de inspiraţie sovietică  şi o să înţelegeţi de ce începutul primei zile la Erevan  m-a neliniştit un pic. Pătrunzând în inima  Erevanului, pe zi ce trecea, însă, am învăţat să îl iubesc, să îl respect, să îl admir şi să vi-l recomand.

Citisem  că Erevanul e mai vechi cu 29 de ani decât Roma ca atestare documentară. Mă aşteptam să văd vestigii  antice. Nimic  din  toate  acestea  nu am regăsit.  Motivul? Din  Antichitate  nu  a mai  rămas piatră pe piatră. Dar  nici  clădirile  construite în secolele care au urmat Antichităţii nu au avut o soartă mai uşoară. Au distrus şi reconstruit pe rând Erevanul arabii, bizantinii, otomanii, ruşii,  dar mai ales numeroasele cutremure  care au zguduit zona,  cel din secolul al XVII-lea fiind memorabil prin  distrugerile provocate. Totuşi,  dacă  vrei  să reconstruieşti imaginea antichităţii  armeneşti cel mai  bine este să mergi la Muzeul de Istorie din Erevan, aflat în Piaţa Republicii şi să completezi această vizită cu o alta la Muzeul Manuscriselor Matenadaran de pe bulevardul Mashtots.

Eu am început cu Matenadaran – Institutul de Manuscrise Antice Mesrop Mashtots – unde se află circa 17.000 de manuscrise şi peste  30.000 de alte documente care  acoperă cele mai  diverse domenii de  la religie  la medicină, de la ştiinţe exacte la filosofie  ş.a.m.d.  Aici se găsesc primele manuscrise armene – călugărul sfânt  Mesrop Mashtots a fost inventatorul alfabetului armean, dar  şi a celui georgian, tot el a făcut cea mai exactă traducere a Bibliei, din câte spun experţii în  domeniu – dar  şi manuscrise în  peste  2.000 de limbi din care nu lipsesc sanscrita,  japoneza, ebraica,  persana, araba sau rusa. Deşi un muzeu al manuscriselor, cum este  Matenadaran, ar  putea să pară  plictisitor unui turist,  vă asigur că muzeul merită pe deplin văzut. Mai ales că în Erevan  am  descoperit unii  dintre cei mai concişi  şi mai la obiect curatori de muzeu din  câţi am avut  parte  de-a lungul călătoriilor mele,  oameni care au ştiut să-şi facă atractivă prezentarea, fără a lungi  inutil  povestea exponatelor, dar determinându-te să reţii esenţialul despre ele. S-a întâmplat la Matenadaran, dar şi în Muzeul de Istorie din Erevan, unde ambii  ghizi  au  reuşit  să capteze interesul  pe  tot  parcursul expunerii vorbind o engleză impecabilă.

De la Matenadaran la Muzeul de Istorie se poate  merge  cu un autobuz care are traseul pe bd. Mashtots până  la intersecţia cu str.  Amirian, de  unde, foarte uşor,  se poate  ajunge  pe jos în Piaţa Republicii.

Piaţa este monumentală, foarte  frumoasă, construită după planurile arhitectului armean Alexander Tamanian, cel care a conceput în 1920 şi clădirea Operei  din Erevan  – un alt monument cu valoare arhitecturală mare  în acest oraş. Lucrările în Pţa  Republicii au fost începute între 1924 şi 1929, când  deja  Armenia intrase în componenţa URSS, şi  terminate  cu  adevărat în  1952. Fiindcă Moscova a considerat piaţa mult prea monumentală pentru ambiţiile armenilor, aceştia au avut nevoie de aprobări speciale   din  partea URSS pentru a ridica  edificiile care  intră  în  componenţa ei. Astăzi, aici se află Galeriile Naţionale de Artă şi Muzeul de Istorie, un hotel Marriott, Palatul  Parlamentului, Ministerul de Externe  şi alte instituţii administrative. Ziua sau noaptea piaţa  este superbă, beneficiind şi de  existenţa unei  frumoase fântâni arteziene.

În Muzeul de Istorie din Erevan descoperi cu adevărat viaţa poporului armean de-a  lungul secolelor:  din  paleolitic şi până în prezent. Fără  lamentări inutile – deşi la câte au îndurat ar avea  multe  de spus  pe această temă – fără mândrie exacerbată, dar  cu o demnitate extraordinară. Aici am putut vedea piatra inscripţionată cu scrierea cuneiformă care  atestă  documentar existenţa Erevanului – sub numele de Erebuni, încă din anul 782 î.Hr., adică cu 29 de ani mai în vârstă decât  Cetatea Eternă  – Roma.  Oraşul a fost ridicat în timpul regelui urarat Argišti  I, dar  în anul  585 î.Hr. Erebuni a fost distrus de către sciţi şi mezi.  Muzeul deţine o colecţie de peste 400.000 de obiecte  aparţinând arheologiei, etnografiei şi numismaticii.

Pe lângă muzeul de istorie a meritat să vizitez Casa memorială a regizorului armean Serghei Parajanov, unde am descoperit atât  viaţa  celui  care  a realizat Umbrele strămoşilor uitaţi,  Culoarea rodiei, Legenda fortăreţei Suram şi multe altele, cât şi o impresionantă colecţie  de  colaje deosebit de interesante, realizate de Parajanov, fie în libertate, fie suportând rigorile  închisorilor sovietice.

Tot în linia  monumentelor cu valoare istorică  pentru Erevan şi armeni se înscrie Muzeul şi Memorialul închinat Genocidului Armean. Ridicat  pe  o colină, de unde ai o perspectivă superbă  asupra  oraşului, iar muntele Ararat – preluat de Republica Turcă în 1923, cu promisiunea că odată va reveni armenilor – domină zarea, Muzeul şi Monumentul Genocidului Armean  reprezintă două construcţii austere dedicate celor două milioane de armeni ucişi şi torturaţi de  trupele turceşti la începutul secolului trecut. Genocid pe care nici turcii, nici chiar SUA sau Rusia nu-l recunosc.

Afară de partea pur istorică alcătuită din  muzee şi monumente  ale eroilor  naţionali, în Erevan  sunt  demne de văzut o serie de biserici vechi foarte frumoase, care au rezistat cutremurelor,  precum Katoghike, Hovhannes, Astavatsatsin,  Narekatsi sau Yerrordutyun. Nici noua catedrală închinată Sf. Grigorie Luminătorul şi inaugurată în 2001 nu este de ocolit, mai ales că la ea se poate  ajunge  luând metroul din  Piaţa  Republicii şi coborând la staţia  Zoravar Andranik. Capitala armeană are metrou din  martie 1981 când oraşul   a  atins   un  milion   de locuitori, iar sovieticii  au decis că fiecare  oraş  care  atinge  un milion de locuitori va fi „dotat“ cu o linie de metrou. De asemenea, merită să vizitezi Moscheea albastră din  Erevan,  situată pe bd.  Mashtots, edificiu  datând din perioada dominaţiei musulmane,  ridicat între  1764 şi 1768 sub guvernarea lui Husayn Ali Khan.

Afară  de  clădiri,  în Erevan există o serie de parcuri centrale frumoase şi curate,  iar viaţa  de noapte a oraşului se desfăşoară în restaurantele, terasele şi cluburile din  zona  Pieţei  Republicii şi străzile din apropiere. Trotuarele Bd.  Abovian sunt înţesate de  lume  seara,  iar str. Nordului, care  duce  direct  în zona  Operei  Naţionale, este un fel de Lipscani modern. În zonă sunt  numeroase restaurante cu meniu tradiţional armean, dar şi internaţional. Eu recomand să încercaţi specialităţile locale  și coniacul armenesc Ararat.

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Thursday, September 20th, 2012 at 2:03 am, ALMANAH FLACARA, RSS feed