Niciodată nu mi-am propus să vizitez Armenia, dar când întâmplarea mi-a oferit ocazia, nu am ratat-o! Mi-am început periplul prin această țară chiar de la Erevan – Yerevan, după cum îi spun armenii Capitalei lor. Am descoperit un oraș puternic afectat de epoca sovietică, dar, care privește cu încredere către bunăstarea vestică.
Se zice că la Radio Erevan un ascultător întreabă: Care e cel mai frumos oraş din lume? I se răspunde, cum era firesc: Erevan. Dar încăpăţânatul ascultător plusează: De câte bombe atomice e nevoie să-l distrugi? Faimosul Radio răspunde: Şi Baku e un oraş frumos! Lăsând gluma de-o parte, trebuie spus totuşi că bancul reflectă tristul adevăr despre relaţiile tensionate dintre armeni şi vecinii săi azeri, nu mai zicem de cele cu turcii. Armenia nu are relaţii prea bune cu Azerbaidjanul – dovadă că s-a retras de la Eurovision 2012, din cauza mult disputatei regiuni Nagorno- Karabah, iar cu Turcia graniţele sunt închise şi în ziua de azi fiindcă nici un guvern turc de până acum, nu a recunoscut genocidul otoman asupra armenilor făcut în Primul Război Mondial. Mai mult, de-a lungul timpului Armenia a pierdut teritorii imense fiind redusă la doar 29.800 kmp. Dar să trecem peste bancurile cu Radio Erevan (pe care le-am inventat noi, românii) sau realităţile crude ale istoriei armenilor şi revenim la Erevan.
Capitala armeană îşi întâmpină oaspeţii încă de la aeroportul Zvartnots cu o clădire nou-nouţă, ultramodernă, care a înlocuit vechiul aeroport în stil sovietic, semn că Armenia priveşte către viitor şi nu spre trecut. O ploaie călduţă ne însoţeşte până la hotel, unde ne odihnim puţin şi ne lăsăm bagajele. Fiind 4.00 dimineaţa şi încă întuneric afară, nu putem admira decât bulevardele extrem de late, moştenire de la vechea URSS – bine ar fi să avem şi noi aşa bulevarde în Bucureşti – şi un oraş luminat feeric. Se vede că aici nu se face economie la energia electrică. |nsă când se luminează afară şi pornim în sfârşit să colindăm Erevanul, priveliştea arată un pic diferit. S-a dus farmecul iluminatului public din timpul nopţii care punea în valoare bulevardele şi clădirile, chiar pe cele mai puţin interesante din punct de vedere arhitectural. Au rămas culorile galbenă sau cenuşie a tufului vulcanic şi a bazaltului, atât de prezente în toate imobilele din Erevan şi nu numai, care, împreună cu plafonul gros de nori ce ascunde soarele, dau oraşului o impresie sumbră. Adăugaţi la asta şi numeroasele clădiri de inspiraţie sovietică şi o să înţelegeţi de ce începutul primei zile la Erevan m-a neliniştit un pic. Pătrunzând în inima Erevanului, pe zi ce trecea, însă, am învăţat să îl iubesc, să îl respect, să îl admir şi să vi-l recomand.
Citisem că Erevanul e mai vechi cu 29 de ani decât Roma ca atestare documentară. Mă aşteptam să văd vestigii antice. Nimic din toate acestea nu am regăsit. Motivul? Din Antichitate nu a mai rămas piatră pe piatră. Dar nici clădirile construite în secolele care au urmat Antichităţii nu au avut o soartă mai uşoară. Au distrus şi reconstruit pe rând Erevanul arabii, bizantinii, otomanii, ruşii, dar mai ales numeroasele cutremure care au zguduit zona, cel din secolul al XVII-lea fiind memorabil prin distrugerile provocate. Totuşi, dacă vrei să reconstruieşti imaginea antichităţii armeneşti cel mai bine este să mergi la Muzeul de Istorie din Erevan, aflat în Piaţa Republicii şi să completezi această vizită cu o alta la Muzeul Manuscriselor Matenadaran de pe bulevardul Mashtots.
Eu am început cu Matenadaran – Institutul de Manuscrise Antice Mesrop Mashtots – unde se află circa 17.000 de manuscrise şi peste 30.000 de alte documente care acoperă cele mai diverse domenii de la religie la medicină, de la ştiinţe exacte la filosofie ş.a.m.d. Aici se găsesc primele manuscrise armene – călugărul sfânt Mesrop Mashtots a fost inventatorul alfabetului armean, dar şi a celui georgian, tot el a făcut cea mai exactă traducere a Bibliei, din câte spun experţii în domeniu – dar şi manuscrise în peste 2.000 de limbi din care nu lipsesc sanscrita, japoneza, ebraica, persana, araba sau rusa. Deşi un muzeu al manuscriselor, cum este Matenadaran, ar putea să pară plictisitor unui turist, vă asigur că muzeul merită pe deplin văzut. Mai ales că în Erevan am descoperit unii dintre cei mai concişi şi mai la obiect curatori de muzeu din câţi am avut parte de-a lungul călătoriilor mele, oameni care au ştiut să-şi facă atractivă prezentarea, fără a lungi inutil povestea exponatelor, dar determinându-te să reţii esenţialul despre ele. S-a întâmplat la Matenadaran, dar şi în Muzeul de Istorie din Erevan, unde ambii ghizi au reuşit să capteze interesul pe tot parcursul expunerii vorbind o engleză impecabilă.
De la Matenadaran la Muzeul de Istorie se poate merge cu un autobuz care are traseul pe bd. Mashtots până la intersecţia cu str. Amirian, de unde, foarte uşor, se poate ajunge pe jos în Piaţa Republicii.
Piaţa este monumentală, foarte frumoasă, construită după planurile arhitectului armean Alexander Tamanian, cel care a conceput în 1920 şi clădirea Operei din Erevan – un alt monument cu valoare arhitecturală mare în acest oraş. Lucrările în Pţa Republicii au fost începute între 1924 şi 1929, când deja Armenia intrase în componenţa URSS, şi terminate cu adevărat în 1952. Fiindcă Moscova a considerat piaţa mult prea monumentală pentru ambiţiile armenilor, aceştia au avut nevoie de aprobări speciale din partea URSS pentru a ridica edificiile care intră în componenţa ei. Astăzi, aici se află Galeriile Naţionale de Artă şi Muzeul de Istorie, un hotel Marriott, Palatul Parlamentului, Ministerul de Externe şi alte instituţii administrative. Ziua sau noaptea piaţa este superbă, beneficiind şi de existenţa unei frumoase fântâni arteziene.
În Muzeul de Istorie din Erevan descoperi cu adevărat viaţa poporului armean de-a lungul secolelor: din paleolitic şi până în prezent. Fără lamentări inutile – deşi la câte au îndurat ar avea multe de spus pe această temă – fără mândrie exacerbată, dar cu o demnitate extraordinară. Aici am putut vedea piatra inscripţionată cu scrierea cuneiformă care atestă documentar existenţa Erevanului – sub numele de Erebuni, încă din anul 782 î.Hr., adică cu 29 de ani mai în vârstă decât Cetatea Eternă – Roma. Oraşul a fost ridicat în timpul regelui urarat Argišti I, dar în anul 585 î.Hr. Erebuni a fost distrus de către sciţi şi mezi. Muzeul deţine o colecţie de peste 400.000 de obiecte aparţinând arheologiei, etnografiei şi numismaticii.
Pe lângă muzeul de istorie a meritat să vizitez Casa memorială a regizorului armean Serghei Parajanov, unde am descoperit atât viaţa celui care a realizat Umbrele strămoşilor uitaţi, Culoarea rodiei, Legenda fortăreţei Suram şi multe altele, cât şi o impresionantă colecţie de colaje deosebit de interesante, realizate de Parajanov, fie în libertate, fie suportând rigorile închisorilor sovietice.
Tot în linia monumentelor cu valoare istorică pentru Erevan şi armeni se înscrie Muzeul şi Memorialul închinat Genocidului Armean. Ridicat pe o colină, de unde ai o perspectivă superbă asupra oraşului, iar muntele Ararat – preluat de Republica Turcă în 1923, cu promisiunea că odată va reveni armenilor – domină zarea, Muzeul şi Monumentul Genocidului Armean reprezintă două construcţii austere dedicate celor două milioane de armeni ucişi şi torturaţi de trupele turceşti la începutul secolului trecut. Genocid pe care nici turcii, nici chiar SUA sau Rusia nu-l recunosc.
Afară de partea pur istorică alcătuită din muzee şi monumente ale eroilor naţionali, în Erevan sunt demne de văzut o serie de biserici vechi foarte frumoase, care au rezistat cutremurelor, precum Katoghike, Hovhannes, Astavatsatsin, Narekatsi sau Yerrordutyun. Nici noua catedrală închinată Sf. Grigorie Luminătorul şi inaugurată în 2001 nu este de ocolit, mai ales că la ea se poate ajunge luând metroul din Piaţa Republicii şi coborând la staţia Zoravar Andranik. Capitala armeană are metrou din martie 1981 când oraşul a atins un milion de locuitori, iar sovieticii au decis că fiecare oraş care atinge un milion de locuitori va fi „dotat“ cu o linie de metrou. De asemenea, merită să vizitezi Moscheea albastră din Erevan, situată pe bd. Mashtots, edificiu datând din perioada dominaţiei musulmane, ridicat între 1764 şi 1768 sub guvernarea lui Husayn Ali Khan.
Afară de clădiri, în Erevan există o serie de parcuri centrale frumoase şi curate, iar viaţa de noapte a oraşului se desfăşoară în restaurantele, terasele şi cluburile din zona Pieţei Republicii şi străzile din apropiere. Trotuarele Bd. Abovian sunt înţesate de lume seara, iar str. Nordului, care duce direct în zona Operei Naţionale, este un fel de Lipscani modern. În zonă sunt numeroase restaurante cu meniu tradiţional armean, dar şi internaţional. Eu recomand să încercaţi specialităţile locale și coniacul armenesc Ararat.