- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Povestea unor jocuri serioase

 

Călător fiind prin ţări  străine primeşti de multe  ori întrebarea directă: De unde vii? Cu sfială, jenă  şi un patriotism de multe ori ascuns, răspunzi: „Din România.“ Şi dacă nu eşti privit urât, pentru că în zona respectivă nu au apărut  încă hoţii de buzunare,  cerşetorii sau cântăreţii ambulanţi, persoana respectivă îţi va zice cu un zâmbet larg: „Ahaa, Hagi, Ceauşescu şi Nadia!“ Desigur, nu neapărat în ordinea asta. Câteodată lipseşte Ceauşescu, alteori Hagi,  niciodată Nadia.  Chiar  dacă alăturarea este bizară şi  chiar  nefericită, ea  nu  dovedeşte decât că fenomenul Jocurilor Olimpice a reuşit cumva-cumva să unească neamuri foarte diferite  aflate  la multe mii de kilometri  distanţă. Şi când te gândeşti că totul a început în anul 776 î.Hr. în Olympia, Grecia, apoi jocurile,  la care  aveau voie să participe numai  bărbaţi greci,  cu rang  de cetăţeni liberi, au fost desfiinţate de împăratul roman Teodosiu  I în 393… Şi a urmat o lungă perioadă de pauză, până când  baronul francez Pierre de Coubertin a avut iniţiativa reluării acestor întreceri la nivel internaţional. În 1896 începe  povestea cea nouă a Jocurilor Olimpice.