Prasat Preah Vihear este unul dintre cele mai frumoase temple din Asia de Sud-Est, aşezat La confluenţa a două ţări, Cambodgia şi Thailanda.
În iulie 2008, templul hindus a fost declarat Patrimoniu UNESCO, dar, din păcate, cu o lună înainte, începea un conflict între cele două ţări pentru revendicarea sa, conflict care nu s-a încheiat nici astăzi si escaladează pe zi ce trece. Thailanda si Cambodgia au, de fapt, neînţelegeri vechi de un secol asupra templului, dar acestea păreau că s-au încheiat în 1962 când Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a acordat templul Cambodgiei. Ce motiv au însă cele două ţări pentru înverşunarea lor?
Un templu revendicat de două ţări: Cambodgia şi Thailanda.
Prasat Preah Vihear se abate cu mult de la traseele turistice comune atât din Thailanda, cât si din Cambodgia. În vara anului 2007 vizitam însă câţiva prieteni în Nord-Est-ul Thailandei si auzisem de vechiul templu, care nu era încă Patrimoniu UNESCO. Si nici nu aveam măcar nevoie de viză cambodgiană ca să vizitez templul. De la Sisaket încolo so- seaua spre Prasat Preah Vihear era liberă, nimeni nu se înghesuia înspre templu. Trebuia să ne lăsăm masina într-o parcare pe teritoriul Thai si să mergem cam un kilometru pe jos până la templu. Am ajuns la aşezarea de la poalele dealului pe care se ridică templul si aici era un teritoriu duty-free, cu multe tarabe care vindeau alcooluri, ţigări sau suveniruri. Numai că noi eram singurii drept cumpărători. Am lăsat duty free-ul la urmă si am urcat primele trepte către templu. Erau foarte abrupte si înalte si în general trebuie să fii în bună condiţie fizică pentru a vizita Preah Vihear. O fetiţă de doisprezece ani, cambodgiană, se oferise a fi ghidul nostru.
Prasat Preah Vihear a fost şi unul dintre ultimele puncte de rezistenţă ale Khmerilor Roşii.
Templul fusese construit în secolele IX şi X de Imperiul Khmer. Thailanda cucerise această provincie din Cambodgia în timpul dinastiei Ayyuthaya, de unde pretenţiile sale asupra templului. În acelaşi timp, în vremurile moderne, templul fusese unul dintre ultimele puncte de rezistenţă ale Khmerilor Roşii. Zeitatea principală a Preah Vihearului este Shiva, Creatorul, dar, iată, în ruinele construcţiei aflate pe primul platou, îl zărim pe Phikanet, omul cu trompă de elefant si braţe multiple, care susţinuse pe coroana sa acoperişul ce nu mai există al templului. Dar coloanele care îl au în vârf pe Phikanet se profilează atât de sacru pe verdele peisajului din jur! Phikanet este numele sud-est asiatic pentru Ganesh, zeul artei. Alături de construcţie, un vechi tun, probabil al Khmerilor Roşii, şi inscripţia DANGER. LAND- MINES. Suntem speriaţi, totuşi urcăm treptele către următorul platou. Aici este o construcţie care le are ca eroine pe Apsara, dansatoarele sacre hinduse, soţiile zeilor Ghandavara. Ne fotografiem în poziţii de dans, alături de ele.
În sfârşit, suntem acum pe ultimul platou, unde se află templul propriu-zis, mic în comparaţie cu ruinele pe care le-am lăsat în urmă. Aici este venerat Shiva şi câţiva cam- bodgieni i-au adus flori şi lumânări parfumate. Ieşind din templu, mergem către gardul de sârmă din partea opusă celei din care am venit. Munţii se văd cât cuprinzi cu ochii. Sunt munţii cambodgieni, iar gardul de sârmă este pentru a descuraja pe oricine ar putea să urce până aici să intre pe acest teritoriu în care cambodgienii de aiurea nu au voie fără acte speciale. Am întâlnit de altfel mulţi soldaţi cambodgieni în calea noastră, dar nimic în acel torid 2007 nu lăsa să se întrevadă faptul că templul nu avea să mai poată fi vizitat pentru multă vreme.
Nu ştiu dacă am reuşit să exprim cât de frumos este templul Prasat Preah Vihear. În orice caz, depărtarea sa de traseele turistice, faptul că eşti singur cu vechile construcţii îl face cu atât mai atrăgător. Este de avut în vedere şi caracterul profund religios al poporului Thai, cât şi mândria sa de a fi fost singurul popor din Asia de Sud-Est care nu a fost vreodată supus de o putere străină. Thailandezii au fost primii care au deschis focul la Preah Vihear, dorindu-şi templul care a fost al lor în epoca Ayyut- haya.
Templul se află în afara traseelor turistice comune, pe un drum izolat şi anevoios, astfel încât trebuie să mergi pe jos cam un kilometru
Conflictul a escaladat la sfârşitul anului 2010, cu câteva întreruperi, dar continuând până în prezent, în luna mai 2011. În martie 2011 părţile au acceptat să se întâlnească şi să discute paşnic la Bogol, în Indonezia. Dar situaţia era deja destul de gravă. Templul, şi aşa şubrezit, aflat practic în ruine, fusese vătămat de un foc al armatei thai. Deşi primul-mi- nistru thailandez Abhisit Vejjajiva se abţinea de la comentarii, premierul cambodgian Hun Sen declarase în februarie 2011 situaţia de la Preah Vihear ca război între cele două ţări. În mai 2011, schimbul de focuri a fost reluat ajungându-se la situaţia fără precedent a uciderii a doi civili.
Nu văd situaţia de la Preah Vihear rezolvându-se în curând. Thailanda nu va mai da înapoi, iar Cambodgia nu poate renunţa la templul construit de strămoşii săi khmeri. Nu va mai fi probabil în curând linişte la Prasat Preah Vihear. Mă simt infinit de fericită de a fi văzut relicvele khmere în perioada lor de pace şi mi-aş dori ca ele să rămână intacte pentru ca şi alţi călători să se bucure de ele. Acest templu, poate la fel de frumos ca Angkor Vat, îşi merită liniştea pentru a putea fi admirat în voie.
