PREZIDENŢIABILII
July 20th, 2009, Revista Flacara
2 comentarii
Tweet
Cine poate aspira la preşedinţie? Şi, dintre aceştia, cine poate chiar să-şi afirme candidatura? Iată lista. E îndeajuns să vă uitaţi. Puteţi adăuga, în gând sau pe hârtie (şi să ne scrieţi chiar) un alt nume, pe care îl consideraţi a fi lipsind – sau adecvat cu tema. Vom mai reveni, aproape în fiecare număr, căci aceasta e nicovala următorului semestru politic. Şi se va înfierbânta, se va înfierbânta din ce în ce mai tare.
Începem din acest număr, o trecere în revistă a scenariilor posibile, care s-ar putea concretiza în următorul semestru politic, toate legate de spectrul alegerilor prezidenţiale
TRAIAN BâSESCU. Rămâne Jupiterius-ul (tonans?) al nostru, nene. Ca el, mai rar. Plânge, deopotrivă, cu armata (generalii) – şi cu Stolo. Bea cu Becali. Plânge şi bea cu oricine, oricând, cum poate, dansează cu oricine, e sufletul petrecerilor & miezul întâlnirilor de taină. Poate face orice. Se erodează fără să se erodeze. Este un politician autentic, chiar dacă bun sau rău, poate fi un „dur“, cum poate fi şi un „icon“ care mesmerizează/păcăleşte mulţimile. Dovadă că mulţimile ascultă. A ajuns brand politic, dar a greşit fundamental încercând să-şi facă şi familia brand politic. Şi aici e un câmp de speculat pentru adversarii săi.
MIRCEA GEOANâ. Prostănacul va mai urca o treaptă. Până la prezidenţiabil, prostuţul de el. În faţa lui Băsescu nu este cotat cu foarte multe şanse. Lumea îşi aminteşte, oricum, marile cugetări despre banii care se vor oferi, colaci în coadă, celor care se întorc din străinătăţurile pă unde lucrează. Candidatura la preşedinţie e o piatră de încercare. O muchie cu două tăişuri. Şansele de a reuşi sunt mici. Foarte mari şanse de a se face de râs. Iar dacă pierde alegerile prezidenţiale, ceea ce e de aşteptat, capul său se va rostogoli mai rău ca al lui Adrian Năstase. Geoană îşi joacă ultima carte politică.
CRIN ANTONESCU. Este, cu adevărat, crinul cu miresme tari al politicii româneşti. Uscat, curat. Dar, parcă, tocmai asta-i culmea, prea uscat şi prea curat. De i s-ar putea zice chiar PREACURATU’. Aici se pot face marile dezvăluiri. Despre el putem afla cele mai multe. Şi asta pentru că ştim mai nimic. Aici se pot face, în caz de turul doi, săpături intransigente şi adânci, neaşteptate. Nu ştim nici dacă are puteri de repliere neaşteptate, absolut necesare unui candidat la preşedinţie. Nu e îndeajuns să fii alesul unui partid important/istoric ca să ai şanse de reuşită la prezidenţiale.
SORIN OPRESCU. Oprescu la prima şi coboriu la prima, căci nehotărâtiu tare mai iaşte. Sau diplomat. Când spune că nu va catinda, când se zvoneşte, iar, prin târg, că ar fi o soluţie, poate singura, capabilă să-l contracareze pe celălalt catindat de marcă, Băsescu. Este soluţia eternă, imprevizibilă, care nu pare a fi soluţie. Singurul capabil să îl învingă pe căpitanul Băsescu, chiar dacă nu o va face. Sigur că trebuie, mai întâi, să facă (şi) ceva pentru Bucureşti. Dar e un politician pur-sânge, printre puţinii pe care îi avem. Şi are şi alunecarea înşelătoare a păstrăvului: chiar dacă nu face prea mare lucru pentru Capitală, e un personaj haios, iar lumea o să-l voteze, aşa, pentru că dă bine să fii fan Oprescu: omul are umor, ştie să facă, uneori, caragaţă, poate să fie şi serios, e pontos, mucalit şi inteligent. Mai are o calitate, de căpătâi la Traian Băsescu: este spontan! Contează enorm, în înfruntările unu la unu!
RADU DUDA. Este copacul arborelui regal şi genealogic al monarhiei româneşti. Este cea mai interesantă dintre perspective. Sigur, unii aduc aici în discuţiune modelul bulgar, dar nu cred că se pune. Nu e aceeaşi gâscă în aceeaşi traistă. Simeon a fost, el însuşi, prim-ministru. Pe când prinţul Radu Duda catindează la o altă categorie (& alegorie!), cea a „prezidenţialelor“. Totuşi, Duda se bate la categoria „numărul unu în stat“. Similitudinile bulgaro-române nu cadrează. Un „excentric“ în cursa pentru preşedinţia României. De fapt, el s-a înscris în cursă pentru a căpăta popularitate, charismă. Pe care să şi-o crească, să o cultive. Chiar dacă n-are şanse acum, pariez că el, Radu Duda, se gândeşte… intens la un post, să zicem, de… ministru de Externe?!
CINE AR MAI PUTEA FI/AR MAI FI PUTUT FI (ŞI NU SE BAGĂ. SAU/ŞI NU MAI POATE):
CĂLIN POPESCU TâRICEANU. După cât a amuşinat cât petrol & nămol e păn Marea Neagră, Călinul, dragul de el, s-a tot apărat pă la televizoare. Că el n-a avut habar despre ce hram mănâncă agenţia guvernamentală a resurselor. S-a dus, numa’ n şlapi şi-n bermude, păn niscaiva insule. Să se destindă. Pentru că era comprimat. S-a destins. Atât de tare încât a început să nu prea mai conteze nici în Partidul Naţional Liberal. Evident că s-a erodat cât a fost la guvernare. Dar este inadmisibil ca un fost prim-ministru al chiar guvernului anterior să n-aibă nici un cuvânt de spus în Campania electorală care urmează. Să te duci, aşa, la fund, imediat după ce ai trăit gloria de a fi unul dintre primii oameni ai statului şi, he-hei, nu-i lucru puţin, ŞEFUL EXECUTIVULUI, este chiar inacceptabil politic.
EMIL BOC. Mic la stat, mare la sfat. Ca Ştefan cel Mare, dar ca unu’ care a greşit oraşu’: nu Suceava, ci Clujul. Dat fiind că unii bănuiesc că, de fapt, el nu există, ci-i tocmai o păpuşă cu arc, acţionată de sub pulpanele mantiei (era să zic sutanei) cu volănaşe a lu’ nea Trăienică, nu ştim perfect sigur dacă o păpuşă cu arc poate să îndrăznească să se înscrie în vreo cursă. Nici măcar de şoareci. Darămite cea prezidenţială? În plus, o cursă e o cursă: poţi să fii prins în capcană, aşa cum, de pildă, s-a trezit anul trecut Vasile Blaga la alegerile pentru primăria Capitalei, şi nu i-a prea fost moale. Chiar dacă e, actualmente, şeful Guvernului, din nefericire pentru el, Emil Boc are parte de o imagine mai proastă. Sau considerabil mai proastă pentru un om care, de bine sau de rău, este, totuşi, premier. Cauza acestei imagini: subordonarea fără crâcnire, aproape servilă, faţă de şeful statului. Brandul Boc are nevoie de un şoc electric: cel al emancipării!
ADRIAN NâSTASE. Şi Adi s-ar băga, da’ nu prea-l lasă mătuşa. Şi-l cam strâng termopanele. Aşa, pă la umeri. Dă culturist. Băiat cultivat, deh. Dar cu succes la intelectuali. Şi la baroni locali. I s-a reproşat, ades, o anume lăcomie. Existenţială. Deşi, după înfrângerea în faţa lui Băsescu de acum patru ani, este preferabil să aştepte alt candidat cu care să se războiască. În alt context, Adrian Năstase ar putea fi scos de la naftalină. În luptă cu un Vasile Blaga sau Emil Boc, Năstase are o şansă. Nu e chiar lipsit de notorietate. Are notorietate, dar nu (prea) are popularitate.
MARIEAN VANGHELIE. Gurile rele (căci aşa e gura lumiiJ!) pretind că MR. GOAGâL al politicii româneşti se antrenează, pă tuşe, pentru alegerile viitoare. La astea e, încă, neîncălzit. Şi nepregătit. Da’ ar vrea. Da’ s-ar cam cere. Şi lui nici nu i-ar păsa că ar fi nepregătit. Ce e aia nepregătit, când e vorba de bătălii politice? Pare, aşa, cam cioplit cu securea lui Dostoievski, dintr-un personaj. Dar are o mare calitate politică: tenacitatea. Pentru mine, el este BULDOZERUL politicii româneşti: nu îl dă afară din casă fineţea, dar are pasul greu, de elefant – şi, la fel, pielea. Bine tăbăcită. Este un om cu care poţi să faci o alianţă. N-are îndeajuns de multă imaginaţie ca să te trădeze.
STOLO. E veşnicul „nu mă bag, nene“. Şi nici nu ştiu „dacă m-aş băga“. Dacă ar trebui să mă bag. Ori n-ar trebui să mă. Nu mai ştie nimeni nimic. Este un prim-ministru care a stagnat la acea treaptă, devenind, de mai multe ori, prim-ministru de rezervă, dar niciodată adjudecat. Nu poţi să ai nici o încredere într-o asemenea „umbră“ politică. Poate fi doar o roată de rezervă. Şi nici aia. Are, însă, o notorietate apreciabilă, care poate fi folosită, într-un fel sau altul. Şi, poate, are şi o oarecare mică popularitate, lipsită, însă, total de charismă. Prost stă şi la capitolul presă. Slabe şanse să mai conteze în actuala campanie prezidenţială.
4,317 afisari
