Am intrat în 2012. La mulţi ani! Dacă o fi posibil… Sunteţi bine, sănătoşi? Ştiţi ce an este acesta, da? De data asta nu mai e vorba despre calcule cabalistice, în care se înmulţeşte numărul trompetelor cu cel al cailor de foc şi se scade numărul psalmilor din Apocalipsă, eventual repetitiv, până iese 1000 sau 2000, că, ştiţi, din două-trei numere se poate obţine orice. De data asta avem profeţii la punct fix.
Calendarul mayaş se opreşte la 21 decembrie 2012. Asta înseamnă fie că atunci se va termina lumea, fie că se va schimba radical, fie că, pur şi simplu, până acolo au vrut mayaşii să calculeze. Imaginaţi-vă că această lume mai are de trăit un milion de ani – cum ar fi trebuit să arate bietul calendar?
E drept că nu numai mayaşii au avut o problemă cu 2012. Acelaşi an, drept capăt de drum, apare în vechi scrieri aztece, chineze sau hinduse. La fel de adevărat este însă că ar trebui înainte de toate să încercăm să ne lămurim despre care 2012 vorbim. Noi măsurăm timpul de la naşterea lui Iisus Hristos. La doar câteva secole de la acest moment şi cu un mileniu mai devreme de Columb, implicit înainte ca primele semne ale creştinismului să debarce în America, e puţin probabil ca mayaşii să fi avut acelaşi reper. Nici măcar aztecii, civilizaţie care a fost distrusă la scurt timp după sosirea conchistadorilor, ca direct efect al acesteia. Cât despre vechii chinezi şi hinduşi…
Pe de altă parte, mai avem o încurcătură. Dionisie Exiguul („cel smerit”), teolog născut pe tărâmurile noastre, mai exact în Scythia Minor, adică în Dobrogea, pe la anul 470, este cel care a fixat cronologia erei creștine, luând ca punct de plecare nașterea Mântuitorului, „începutul nădejdii noastre”, pe care a fixat-o în 754 sau 753 de la întemeierea Romei, în loc de 749, aşa cum era corect, deci cu o eroare de patru-cinci ani. Calendarul lui a fost adoptat în secolul al VII-lea în Italia, apoi în Anglia, Franţa şi, cu timpul, în toate ţările lumii, inclusiv cele care nu sunt majoritar creştine. Asta înseamnă, concret, că de la întruparea lui Dumnezeu au trecut 2012 cicluri anuale prin anul 2007-2008. Din câte am putut băga de seamă, lumea nu pare să se fi sfârşit şi nici măcar nu s-a schimbat radical. Decât dacă nu cumva toate aceste proorociri multiseculare au indicat – corect! – debutul crizei economico-financiare mondiale!
Cu toate acestea, n-ar fi prea prudent să luăm peste picior coloratura posibil apocaliptică a anului în care tocmai am intrat. Nu de alta, dar destule indicaţii îngrijorătoare vin nu din zona profeţiilor străvechi, ci a unor anticipări recente de natură ştiinţifică.
Cea mai vehiculată priveşte inversarea polilor magnetici ai Pământului. Fenomenul s-ar întâmpla, în istoria planetei, cam la jumătate de milion de ani. Nu c-ar exista vreun martor de la răsturnarea precedentă, dar s-au făcut nişte calcule. Nimeni nu ştie precis cum devine fenomenul şi cu ce urmări. Se pare însă că, pentru o perioadă care poate dura câţiva ani, va slăbi – până în pragul dispariţiei – protecţia magnetosferei. Este vorba despre Centurile Van Allen, care ne apără de ucigaşele radiaţii cosmice.
Ar mai fi faza cu soarele. Dumitru Prunariu, românul care a zburat în spaţiul cosmic, a declarat că „2012 va fi o perioadă de intensă activitate solară, poate cea mai intensă din ultimii 50-100 de ani. Ceea ce va influenţa sistemele electrice de pe Pământ, cu un impact masiv asupra ţărilor dezvoltate” (deci noi putem dormi liniştiţi, nu? Mai ales că suntem veterani în materie de întreruperi ale curentului electric). Afirmaţia lui e întărită de cei de la Centrul de Cercetări Atmosferice NCAR, care susţin că următorul ciclu solar va fi cu până la 50% mai puternic decât ultimul. Asta parcă am mai auzit-o, mai exact în fiecare an, e ca dublarea cotelor de întreţinere, anunţată toamnă de toamnă de către presă. Deocamdată nu s-a întâmplat nimic, nici măcar nu s-au întrerupt comunicaţiile, cum am tot fost ameninţaţi, necum să ne trezim cu o planetară furtună electromagnetică declanşând fie scoaterea din uz, fie comportamentul incontrolabil al aparaturii casnice, aşa cum am văzut prin filmele de profil: cuptorul cu microunde sare la atac, aspiratorul porneşte singur pe stradă, frigiderul ne pocneşte cu uşa şi aşa mai departe. În plus, ce să vezi?, între 2006 și 2010 petele solare au cam lipsit la apel, ceea ce subminează teoria. Profesorul englez Michael Lockwood, de pildă, consideră că iarna europeană 2009-2010 a fost rece din cauza unei activităţi solare reduse. Repliindu-se, propovăduitorii petelor încearcă acum să susţină că tocmai absenţa lor poate duce la o explozie cu efecte apocaliptice. Cum ar fi, şi-au ţinut petele răsuflarea, şi-acum să vezi!
Un grup de geofizicieni ruşi (deci nu celebrii cercetători britanici) susţin că întregul nostru sistem solar a intrat deja într-un nor interstelar de energie. Ce-nseamnă asta, însă, au omis să precizeze. La rândul lor, vulcanologii (tot anonimi, fireşte, aşa sunt ştirile astea apocaliptice, prea grave ca să poată fi citate persoane cu nume şi prenume) susţin că a cam venit vremea să sară-n aer supervulcanul Yellowstone, care erupe o dată la 700.000 de ani. În cazul ăsta, ar urma să fie distruse două treimi din suprafaţa Statelor Unite şi nici restul planetei nu s-ar simţi prea bine, din motive de zguduială şi nor de cenuşă. N-are rost să mai insistăm şi aici pe felul în care s-a obţinut cifra de 700.000 de ani, e suficient să remarcăm că, la o asemenea valoare, o aproximare de 3% (ca-n sondaje) înseamnă plus-minus 21.000 de ani.
Ce ne facem însă cu planeta invizibilă Nibiru, care vine peste noi? Ea ar fi fost descoperită încă de sumerieni şi de-atunci tot vine către Terra, dar pe şest. Scriitorul Zecharia Sitchin susţine că ar fi găsit și tradus documente sumeriene care identifică planeta Nibiru, orbitând în jurul Soarelui la fiecare 3.600 de ani. Nancy Lieder, o clarvăzătoare care vehiculează mesaje recepţionate de la extratereștri, a confirmat pericolul pe site-ul propriu (!), citând locuitorii unei planete necunoscute a stelei Zeta Reticuli, care au vizitat-o… Primul termen al impactului a fost 2003, dar, cum nevăzuta Nibiru ne-a ocolit, coliziunea a fost reprogramată pentru decembrie 2012, probabil ca să rimeze cu profeţia mayașilor.
Un răspuns delicios oferă David Morrison, de la Institutul de Astrobiologie al NASA, citat de revista Descoperă. Întrebat „Dacă guvernul american ar fi la curent cu existenţa planetei Nibiru, nu-i așa că ar ţine-o secretă pentru a evita panica in rândul populaţiei?”, omul răspunde: „Guvernul american are multe obiective, dar printre ele nu se numără și acela de a menţine populaţia calmă. În baza experienţei mele, uneori anumite părţi din guvern fac exact contrariul”… Ar mai fi o problemă legată de alinierea planetelor în 2012, când Terra va fi în centrul Căii Lactee. Mai exact, problema e legată de faptul că nu va exista nici o aliniere de planete în 2012, iar Pământul se află în continuare la 30.000 de ani-lumină distanţă de centrul galaxiei. Ceea ce, desigur, n-are cum să împiedice proliferarea „informaţiilor“ despre cele două fenomene inexistente. Cum bine spune avid Morrison, “libertatea de exprimare e sfântă, și asta include și libertatea de a minţi”.
Cu asteroizii şi meteoriţii gigantici treaba e mai greu de administrat de către catastrofici, pentru că NASA s-a apucat să pună la punct Spaceguard Survey pentru a detecta cu mult înainte eventualii musafiri cosmici nepoftiţi, iar descoperirile sunt publicate prompt pe site-ul agenţiei. Ce birocraţie!
Interesant este că din avalanşa de scenarii apocaliptice dedicate anului 2012 lipseşte cel mai plauzibil dintre toate (nu numai anul acesta, e drept), şi anume războiul atomic. Există oficial opt state cu armament nuclear, dintre care două (India şi Pakistan) sunt în permanentă tensiune, iar altul (Coreea de Nord) are severe probleme cu Sudul şi, de fapt, cam cu restul lumii. Pe lângă acestea, şi despre alte ţări – inclusiv dintre cele aflate în conflicte deschise, de pildă Israelul – se bănuieşte că ar avea armament atomic. Faptul că SUA şi Rusia au încheiat (să zicem…) războiul rece, au semnat tratate de dezarmare, au dezafectat ogive nucleare şi se verifică reciproc e departe de-a fi un motiv suficient de linişte, căci „iepuraşul” poate sări din cu totul altă parte, Doamne fereşte, şi după aceea, vrând-nevrând, intră toţi în joc.
Oricum, în această perioadă în care sunt redescoperite, reinventate și reinterpretate din ce în ce mai multe teze apocaliptice, există una care îi poate determina nu doar să stea liniștiţi, ci şi să fie încântaţi! Este vorba de o previziune făcută de evanghelistul creștin indian Sundar Singh în timpul unei vizite în România, la începutul secolului XX, redezgropată recent: „În acele timpuri de mari schimbări, un sfert din omenire va dispărea fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămași în viaţă și îngroziţi se vor suprima încă aproape un sfert, restul se vor orienta trup și suflet către Dumnezeu – de la cel aflat la sânul mamei și până la cel mai îndârjit tiran ce pășește pe scoarţa pământului”. Dar, zicea Sundar Singh, România va trece atunci prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind un focar spiritual, un nou Canaan, iar Bucureștiul va fi centrul acestui focar, polul spiritual al planetei! Capitala va fi aproape în întregime reconstruită, într-o formă inelară, cu 7 kilometri în diametru. Cu sau fără autostradă suspendată – asta omul n-a mai zis.
Conform spiritelor mai puţin catastrofice, calendarul mayaş se termină în 21.12.12 din simplul motiv că s-a terminat spaţiul pe discul de piatră…
Şi totuşi, cea mai probabilă Apocalipsă rămâne „bătrânul“ război nuclear, care ar putea porni de oriunde şi pentru orice motiv.
În „zona nucleară“ Fukushima nivelul de iod radioactiv a atins, la un moment dat, de 3.355 de ori valoarea normală.
Yellowstone, poate cea mai frumoasă rezervaţie naturală din lume, ascunde un supervulcan despre care se zice că sare-n aer o dată la 700.000 de ani. Cică a venit vremea…
Apocalipsa Sfåntului Ioan…
● Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,
● Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
● Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
● Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.
● Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
● Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe.
● În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
… şi Apocalipsa noastră
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul ne oferă o serie de semne prevestitoare ale sfârşitului acestei lumi. Semnele sunt, inevitabil, interpretabile, drept care unii susţin că le-au văzut de mult. Unii pe la anul 1000…
În atare condiţii, nu ne rămâne decât să fim atenţi la tot ceea ce se întâmplă mai ciudat şi mai înspăimântător. Anul precedent ne-a cam dat semne… În Beebe, Arkansas, dar şi la Point Coupée Parish, a plouat cu păsări negre. S-au înmulţit demenţii care împuşcă la întâmplare, precum cel din Arizona, care a ucis şase oameni şi a rănit 12, printre care şi Gabrielle Giffords, membră a Congresului, împuşcată în cap. Inundaţiile din Filipine au ucis „doar” 47 de oameni, dar au afectat un milion şi jumătate. Cele din Brazilia au lăsat în urmă peste 700 de morţi. Un cutremur de 7,4 grade a lovit Pakistanul. Pe aeroportul Domodedovo din Moscova o femeie-kamikaze s-a aruncat în aer, asasinând 35 de oameni şi rănind 130. Apoi a fost rândul Japoniei… Cutremur de peste 9 grade pe scara Richter, tsunami ucigaş, ameninţare nucleară la centrala Fukushima, unde nivelul de iod radioactiv din mare a atins, la un moment dat, de 3.355 de ori valoarea normală. 22.000 de morţi şi dispăruţi, pagube de peste 210 miliarde de dolari.
Atentat la metroul din Minsk: 12 morţi, 120 de răniţi. În Statele Unite, peste 300 de morţi în urma tornadelor şi a inundaţiilor. O tornadă a distrus aproape integral oraşul Joplin din Missouri. Apoi a venit rândul Norvegiei… 77 de oameni, majoritatea foarte tineri, ucişi de un compatriot care voia să demonstreze ceva. În Ohio, alt dement a împuşcat mortal şapte persoane, printre care şi un copil de 11 ani. Un cutremur catastrofal a lovit Turcia, lăsând în urmă peste 600 de morţi şi 4.100 de răniţi. Un cercetător olandez, Ron Fouchier, de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, a creat un virus cu potenţialul de a ucide jumătate din populaţia planetei. Este o tulpină de gripă aviară H5N1 modificată genetic pentru a fi mult mai contagioasă. O parte din comunitatea ştiinţifică insistă ca rezultatele să fie publicate pe internet, în folosul tuturor. Inclusiv al potenţialilor terorişti biologici, adăugăm noi.
Oribil. Numai că nimic din toate astea nu e nou. Tsunami-ul din Indonezia a ucis de zece ori mai mulţi oameni acum şapte ani, cutremurul din China din urmă cu 35 de ani a înregistrat 255.000 de morţi, Cernobîlul nici nu se poate compara cu Fukushima, atacuri teroriste au tot fost, din păcate. Poate că totuşi mai avem de aşteptat sfârşitul lumii.
text Dana Isabelle Zarojanu şi Tudor Călin Zarojanu
foto Agerpres şi Dreamstime