DOSAR

Profetia papilor – adevăruri despre un viitor care bate la uşa

March 25th, 2007, com 3 comentarii

Infiltrarea sindromului apocaliptic în…istoria zilelor noastre

Sindromul apocaliptic a fost „activat” în zilele noastre de două evenimente tragice care aveau în comun moartea neaşteptată a mai multor oameni şi moartea naturală a unui singur om: tragedia -aranjată sau nu de serviciile secrete americane – a prăbuşirii Gemenilor din New York, din 11 septembrie 2001, şi decesul Papei loan Paul al Il-lea.

Primul eveniment a schimbat multe în configuraţia geopolitică a lumii – prin implicaţiile sale asupra politicii SUA la nivel mondial şi a trezit interesul americanilor pentru profeţiile apocaliptice. S-au epuizat atunci toate cărţile – fie bine documentate şi serioase despre sfârşitul civilizaţiei umane, fie maculatură specula­tivă, fără nici un suport – fie el religios sau paranormal. S-au vândut chiar cărţi de ficţiune în care numele Antihristului era Nicolae, iar acesta era originar din… România!

Al doilea eveniment – moartea Papei loan Paul al ll-lea – marca atât spiritualitatea creştină la început de mileniu, în aprilie 2005, dar şi politica Vaticanului urbi et orbi. Personalitatea Papei Karol Wojtila (născut la 18 mai 1920 în timpul unei eclipse de Soaie!) s-a impus în perioada războiului rece dintre SUA şi URSS din anii ’80, după un pontificat care este al şaselea ca lungime din istoria papalităţii!, ca un factor politic de echilibru între Est şi Vest Pontificatul său a fost de la cap la coadă o sumă de recorduri: astfel, el este ales papă în 1978 după opt balotaje în Colegiul Cardinalilor!

In plus, Sanctitatea-Sa loan Paul al ll-lea a fost primul papă – după 455 de ani – care nu era din Italia şi primul papă slav din istorie! La oficierea liturghiei în centrul Cracoviei, din Polonia comunistă, au participat peste un milion de polonezi! El a supravieţuit atentatului din 13 mai 1981 – când a fost rănit, în timpul unei audienţe generale în Piaţa Sf. Petru, de turcul Meh- met Aii Agca, din or­ganizaţia teroristă turcă Lupii cenuşiu După atentat, în piaţa principală din Cracovia, un milion de oameni s-au rugat pentru Papă! Moartea sa a suscitat – iarăşi – temerile apocaliptice,ca urmarea profeţiilor Sf.Malachi, care descrie în câteva cuvinte latineşti o carac­teristică definitorie a tuturor papilor care s-au succedat la tronul Sf. Petru, la Vatican, de la începuturile catolicismului.

Sf. Malachi, un profet creştin -simbioza intre druidismul celtic şi catolicism

In 2.000 de ani de creştinism s-au succe­dat pe Tronul Sf. Petru 264 de papi, Papa Benedict al XVI-lea fiind al 265-lea. Despre succesiunea lor până la „sfârşitul lumii” a scris o serie de profeţii magistrale, care s-au dovedit a fi adevărate, un călugăr catolic de origine irlandeză – Mael Maedoc na Morgair sau, după numele lui din Sfânta Scriptură, Malachi. Călugărul irlandez s-a născut în 1094 şi, ulterior, a devenit arhi­episcop de Armagh şi prieten foarte bun cu Sfântul Bernard din Clairvaux (vezi Istoria Templieră). în anul 1139, Sf. Malachi merge la Roma spre a cere sprijin pentru depăşirea greutăţilor cu care se confrunta dioceza sa din Irlanda. Aflat acolo, el are o viziune despre viitorul Bisericii Catolice şi îi dă Suveranului pontif Inocenţiu al Il-lea lista papilor care aveau să conducă Biserica Romano-Catolică până la „sfârşitul lumii”. Manuscrisul său a rămas neştiut în arhivele de la Vatican până în anul 1590. Un călugăr dominican – Arnold de Wion – l-a descoperit şi publicat şi a pretins că, după ce Papa Inocenţiu al ll-lea l-a citit şi l-a aprobat, l-ar fi închis in arhivele Vaticanului, unde a rămas neatins cinci secole. Profeţiile – având drept scop identificarea trăsăturii determinante a papi­lor care se vor succeda din vremea sa până la sfârşitul lumii – conţin scurte motto-uri latine referitoare la 112 papi, ale căror pontificate acoperă o perioadă de 900 de ani. Lista papilor începe cu Papa Celestin al Il-lea, motto-ul acestuia fiind, de pildă, „Vremea sfârşitului”.

Unul dintre primii papi menţionaţi este LeonalXI-lea, descris ca „Omul care produce valuri”, întrucât a venit ca vântul şi a plecat ca apa. Papa Leon a condus numai 27 de zile, iar în 1605 a fost succedat de Paul al V-lea, al cărui motto profetic a fost „Oameni perverşi”. Perioada sa de conducere a sta­tului papal a fost caracterizată de greutăţile cauzate de creşterea rapidă a numărului protestanţilor în Europa, ceea ce a adeverit motto-ul. Abatele Malachi a fost şi mai exact în ceea ce-l priveşte pe Papa Alexandru al Vll-lea, care a condus din 1655 până în 1667 şi al cărui motto a fost „Gardianul dea­lurilor”. Blazonul familiei lui Alexandru avea reprezentate trei dealuri luminate de o stea.

Este însă uluitoare o altă profeţie. Aceasta se referă la Papa Clement al X-lea, care a condus numai şase ani, din 1670 până în 1676; după Malachi, motto-ul de identificare era „Referitor la răul cel pu­ternic”. Biografia Papei Clement al X-lea consemnează că, atunci când era copil, Tibrul a depăşit malurile şi i-a inundat casa, gata-gata s-o măture de pe faţa pământului. S-ar fi înecat dacă doica nu l-ar fi ţinut strâns în braţe. Motto-ul Papei Inocenţiu al Xlll-lea (1721 – 1724) era „Religie Bună”. Şi nu se poate nega faptul că acest papă provenea dintr-o familie deosebit de religioasă. Succesorul său, Benedict al Xlll-lea (1724 – 1732), era opusul lui Inocenţiu al Xlll-lea; familia sa a dat generaţii întregi de soldaţi – iar motto- ul său era „Soldat în luptă”.

Celui de-al 94-lea papă de pe listă, Malachi i-a asociat motto-ul „Trandafirul din Umbria”. Clement al Xlll-lea, căruia îi corespundea această caracterizare, a trăit în Umbria înainte de a deveni papă, iar sim­bolul Umbriei era un trandafir! Clement al XlV-lea (1769 – 1775) şi familia sa aveau pe blazon un urs alergând – şi, încă o dată, profeţia abatelui Malachi s-a dovedit exactă în ceea ce priveşte motto-ul – „Ursul cel iute”.

Odată cu Papa Leon al Xlll-lea, profeţiile lui Malachi traversează în secolul al XX-lea. Motto-ul său era „Lumină în cer”, iar bla­zonul său reprezenta o cometă pe un câmp albastru. In acest timp, în cercurile reli­gioase s-au făcut speculaţii în legătură cu cel de-al 104-lea papă. Motto-ul său era „Religia depopulată”. Acest motto pare a fi însoţit de o predestinare sinistră şi s-a dovedit a fi foarte adevărat, pentru că cel de-al 104-lea papă, Benedict al XV-lea, a fost ales în 1914, anul izbucnirii Primului Război Mondial, care a făcut milioane de victime – cele mai multe fiind de religie creştină. Apoi, în 1917, a avut loc Revoluţia din Rusia, iar sub noul regim sovietic milioane de oameni au fost forţaţi să renunţe la credinţa lor, multe dintre bi­serici fiind transformate în grajduri de ateismul conducătorilor comunişti.

Lupta împotriva acestui flagel ideologic – comunismul – care a făcut mai multe vic­time în timpul represiunii staliniste decât victimele din Primul Război Mondial, a ca­racterizat perioada Papei Pius al IX-lea (1922 – 1939), succesorul lui Benedict, întrucât Pius al IX-lea s-a confruntat cu comunismul „exportat” de „revoluţia sovie­tică” în Spania şi în alte ţări occidentale.

Venind aproape de zilele noastre, cel mai important pontificat a fost cel al Papei loan Paul al ll-lea – care a avut o con­tribuţie hotărâtoare la încetarea războiului rece şi răsturnarea regimurilor comuniste din ţările Europei de Est şi care, după moartea sa recentă din aprilie 2005, a fost propus pentru sanctificare. Trebuie reamin­tit că într-o perioadă de 900 de ani numai trei papi au fost sanctificaţi de influentul Consiliu pentru Sanctificări de la Vatican!

Papa loan Paul al ll-lea, pe care l-a desemnat „De labore Solis” (Efortul Soarelui), s-a născut într-adevăr într-o zi în care a fost eclipsă totală de Soare! Pe numele său adevărat de Karol Wojtyla, s-a născut în Polonia, în timpul eclipsei de Soare din 18 mai 1920.

Potrivit profeţiilor Sfântului Malachi, urmează ultimul papă cu un pontificat de durată, numit „De Gloriae Oliviae” (Mă­reţia Măslinului), înaintea celui care va încheia, de fapt, şirul papilor.

Contrar celor care interpretau profeţia Sf. Malachi literal, considerând că – potri­vit motto-ului „Gloria Măslinului” – ar fi urmat să fie ales, în 2005, ca succesor al Papei loan Paul al ll-lea, cardinalul Francis Azize, pentru că acesta era originar din Nigeria sau un alt cardinal având culoarea pielii mai închisă, cum ar fi fost un cardinal din America Latină, Conclavul cardinalilor I-a ales pe cardinalul german Joseph Ratzinger sub numele de Papa Benedict al XVI-lea, care fusese şeful Consiliului pontifical pen­tru unitatea credinţei. Singura asociere care s-a putut face, deocamdată, între alegerea acestuia şi motto-ul său a fost aceea că Papa Benedict al XVI-lea s-a declarat un pro­motor al păcii, conştient de vremurile tul­buri în care a început pontificatul său.

Partea înfricoşătoare a profeţiilor Sf. Malachi este că, după acest papă, va mai urma doar un singur papă, până la apariţia în lume a Anticristului care va aduce Apocalipsa prevăzută de ultimul capitol al Bibliei. Acest ultim papă se va numi „Petru al ll-lea Romanul” (Petru fiind chiar Sf. Apostol Petru – care a păstorit Biserica Catolică între anii 32 şi 67 d.Hr.).

Profeţia Sf Malachi despre acest papă şi sfârşitul papalităţii dă fiori: „în ultimele necazuri care lovesc Biserica Romană, Petru al ll-lea îşi va paşte turma prin multe năpaste, după care oraşul celor 7 coline (Roma – n.n.) va dispărea, iar înfricoşătorul conducător – Anticristul – va asupri poporul!”

Rămâne totuşi consolatoare încura­jarea adresată tuturor creştinilor de actu­alul papă, chiar înainte de a fi ales: „Dacă oamenii se vor ruga şi vor face pocăinţă pentru păcatele lor, atunci Dumnezeu va anula profeţiile”.

text Laurenliu Gheorghiu

Taguri:

Comentarii

  1. Really good web blog! I enjoy a number belonging to the distinct stories regarding drafted, not to mention especially the feed-back created! Because the way of living rightly get hold of getting!

  2. Get your online degree!…

    Left you a trackback for your readers to help them get an online degree….

  3. G.S. says:

    “Papa loan Paul al ll-lea, pe care l-a desemnat „De labore Solis” (Efortul Soarelui), s-a născut […]”
    – Labores solis inseamna eclipsa.

Comenteaza

 

!function(e,t){"object"==typeof exports&&"undefined"!=typeof module?t(exports):"function"==typeof define&&define.amd?define(["exports"],t):t((e="undefined"!=typeof globalThis?globalThis:e||self).version={})}(this,(function(exports){"use strict";function __awaiter(e,t,n,i){return new(n||(n=Promise))((function(s,a){function o(e){try{d(i.next(e))}catch(e){a(e)}}function r(e){try{d(i.throw(e))}catch(e){a(e)}}function d(e){var t;e.done?s(e.value):(t=e.value,t instanceof n?t:new n((function(e){e(t)}))).then(o,r)}d((i=i.apply(e,t||[])).next())}))}var Blocking;"function"==typeof SuppressedError&&SuppressedError,function(e){e.PENDING="pending",e.NONE="none",e.BLOCKED="blocked",e.ALLOWED="allowed"}(Blocking||(Blocking={}));class Adblock{constructor(e){this.state=Blocking.PENDING,this._mocked=!1,e?(this.state=e,this._mocked=!0):this.state=Blocking.ALLOWED}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){}))}get isBlocked(){return this.state===Blocking.BLOCKED}get isAllowed(){return this.state===Blocking.ALLOWED}toContext(){return{user_has_ad_blocker:null,is_ad_blocked:null}}}const OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX="UxFdVMwNFNwN0wzODEybV",encode=e=>OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX+btoa(unescape(encodeURIComponent(JSON.stringify(e))));function decode$1(e){return JSON.parse(decodeURIComponent(escape(atob(e.replace(OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX,"")))))}var version="0.2.11";const APP_ENV="production",TRACKING_DOMAIN="https://click-euw1.bodis.com/",SALES_JS_URL="https://parking.bodiscdn.com/js/inquiry.js",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS="0",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS="0",APP_VERSION=version,COOKIE_CONSENT_JS_URL="",isLocal=(e=!0)=>"production"!==APP_ENV;function log(...e){}const FIND_DOMAIN_URL="_fd",getFindDomain=()=>{const e=`/${FIND_DOMAIN_URL}${window.location.search}`;return fetch(e,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>e.text())).then(decode$1)};var ZeroClickReasons;!function(e){e.CAF_TIMEDOUT="caf_timedout",e.CAF_ADLOAD_FAIL_RS="caf_adloadfail_rs",e.CAF_ADLOAD_FAIL_ADS="caf_adloadfail_ads",e.DISABLED_GB="disabled_gb",e.DISABLED_AB="disabled_ab",e.DISABLED_DS="disabled_ds",e.AD_BLOCKED="ad_blocked",e.PREFERRED="preferred"}(ZeroClickReasons||(ZeroClickReasons={}));const getZeroClick=e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){const t=Object.assign(Object.assign({},e),{type:"zc_fetch"});return fetch("/_zc",{method:"POST",body:JSON.stringify({signature:encode(t)}),headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){try{return decode$1(yield e.text())}catch(e){return{}}}))))})),waiter=(e,t)=>new Promise((n=>{t(e),e<=0&&n();let i=e;const s=()=>{i>0?(i-=1,t(i),setTimeout(s,1e3)):n()};s()})),decode=()=>JSON.parse(atob(window.park||""));var PAGE_STYLES='* {\n font-smoothing: antialiased;\n -webkit-font-smoothing: antialiased;\n -moz-osx-font-smoothing: grayscale;\n}\n\nhtml, body {\n width: 100%;\n margin: 0;\n}\n\nhtml {\n background-color: #2B2B2B;\n height: 100%;\n}\n\nbody {\n min-height: 90%;\n font-family: Arial, sans-serif;\n letter-spacing: 1.2px;\n color: #ccc;\n text-align: center;\n}\n\n/* App Target - This starts hidden until we apply a class to "activate" it */\n\n#target {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n}\n\n/* Status Messages - These are displayed when we are not rendering ad blocks or Related Search */\n\n#pk-status-message {\n height: 100vh;\n width: 100%;\n display: flex;\n flex-direction: column;\n align-items: center;\n justify-content: center;\n}\n\n/* Sales Box - Default State */\n\n#sales-box {\n display: block;\n width: 100%;\n padding: 3px;\n text-align: center;\n text-decoration: none;\n color: #8EABC0;\n}\n\n#sales-box a {\n display: block;\n width: 100%;\n text-decoration: inherit;\n color: #8EABC0;\n cursor: pointer;\n}\n\n/* Sales Box - Highlighted State */\n\n#sales-box.is-highlighted {\n position: relative;\n z-index: 1;\n background: #032438 linear-gradient(to top, #044368 0%, #000 100%);\n box-shadow: 0 0 15px 0 #000;\n border-bottom: 3px solid #262626;\n}\n\n#sales-box.is-highlighted a {\n line-height: 1.3;\n display: inline-block;\n font-size: 18px;\n color: #fff;\n text-shadow: 1px 1px 0 rgba(0, 0, 0, 0.5);\n background: none;\n}\n\n/* Ellipsis Loader */\n\n.pk-loader {\n display: inline-block;\n position: relative;\n width: 80px;\n height: 80px;\n}\n\n.pk-loader div {\n position: absolute;\n top: 33px;\n width: 13px;\n height: 13px;\n border-radius: 50%;\n background: #ccc;\n animation-timing-function: cubic-bezier(0, 1, 1, 0);\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(1) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(2) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(3) {\n left: 32px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(4) {\n left: 56px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n animation-direction: reverse;\n}\n\n.pk-loader-text {\n position: fixed;\n font-size: 12px;\n right: 20px;\n bottom: 20px;\n font-weight: lighter;\n}\n\n/* Utilities */\n\n.pk-message-title {\n font-size: 2em;\n font-weight: bold;\n}\n\n.pk-page-ready {\n opacity: 1 !important;\n visibility: visible !important;\n}\n\n@media only screen and (max-width: 600px) {\n .hidden-xs {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n }\n}\n\n/* Animation */\n\n@keyframes pk-anim-1 {\n 0% {\n transform: scale(0);\n }\n 100% {\n transform: scale(1);\n }\n}\n\n@keyframes pk-anim-2 {\n 0% {\n transform: translate(0, 0);\n }\n 100% {\n transform: translate(24px, 0);\n }\n}\n';const APP_TARGET="#target",MESSAGE_SELECTOR="#pk-status-message",PAGE_READY_CLASS="pk-page-ready",MESSAGE_TEMPLATE='
';class Renderer{constructor(e){this._domIsReady=!1,this.revealPage=()=>{this.domNode&&this.domNode.classList.add(PAGE_READY_CLASS)},this.injectMetaDescription=e=>{if(!e||0===e.length)return;window.document.title=e;const t=document.createElement("meta");t.setAttribute("name","description"),t.setAttribute("content",`See relevant content for ${e}`),document.getElementsByTagName("head")[0].appendChild(t)},this.domNode=document.querySelector(e)}get domIsReady(){return this._domIsReady}set domIsReady(e){this._domIsReady=e,e&&this.injectStyles(PAGE_STYLES)}message(e,t=""){if(this.injectHTML(MESSAGE_TEMPLATE),this.domNode){const t=this.domNode.querySelector(MESSAGE_SELECTOR);t&&(t.innerHTML=e)}t&&this.injectMetaDescription(t)}salesBanner(e){if(!e)return;const{href:t,position:n,message:i,theme:s}=e,a=document.createElement("div"),o=n||"",r="HIGHLIGHT"===s?"is-highlighted":"";a.innerHTML=t?`\n
\n ${i}\n
\n `:`\n
\n ${i}\n
\n `,"BOTTOM"===n?(a.style.marginTop="30px",document.body.appendChild(a)):document.body.prepend(a)}loading(e){let t="a few";e>0&&(t=`${e}`),this.message(`\n
\n
\n
\n
\n
\n
\n \n `)}adBlockMessage(){this.message("\n

Ad block detected

\n Please disable your ad blocker and reload the page.\n ")}errorParkingUnavailable(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ")}errorParkingServicesDisabled(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n ")}errorParkingNoSponsors(e){this.message(`\n
\n No sponsors\n
\n \n ${window.location.hostname} currently does not have any sponsors for you.\n \n `,e)}imprint(e){if(!e)return;const t=document.querySelector("#imprint-text");t&&(t.innerHTML=e.replace(/(?:\r\n|\r|\n)/g,"
"))}injectStyles(e){if(!e)return;const t=document.createElement("style");t.innerHTML=e.toString(),document.head.appendChild(t)}injectScript(e){if(!e)return;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=e,document.body.appendChild(t)}injectJS(js){js&&0!==js.length&&eval(js)}injectHTML(e){this.domNode?(e&&(this.domNode.innerHTML=e),this.domIsReady=!0):(this.domIsReady=!1,console.error("An error occurred when trying to render this page. DOM node not found."))}prerender(e){this.injectMetaDescription(e.domain),this.injectHTML(e.html)}template(e){var t;this.domIsReady||this.prerender(e),this.injectStyles(e.stylesheet),this.imprint(e.imprint),this.salesBanner(e.salesBanner),this.injectJS(e.javascript),null===(t=e.scripts)||void 0===t||t.forEach((e=>{this.injectScript(e)}))}}const Render=new Renderer(APP_TARGET);var Type;!function(e){e[e.Failed=0]="Failed",e[e.Disabled=1]="Disabled",e[e.Redirect=2]="Redirect",e[e.Parking=3]="Parking",e[e.Sales=4]="Sales"}(Type||(Type={}));let State$2=class{get trackingType(){return this._trackingType}set trackingType(e){this._trackingType=e}get track(){return!!this.trackingType}};class Disabled extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Disabled}static build(e,t){let n;switch(t===Blocking.BLOCKED&&(n="adblocker"),e.cannotPark){case"disabled_mr":case"disabled_rc":n=e.cannotPark}if(n){const t=new Disabled;return t.reason=n,t.domain=e.domainName,t}}get message(){switch(this.reason){case"adblocker":return"

Ad block detected

Please disable your ad blocker and reload the page.";case"disabled_mr":return`

Invalid URL

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.`;default:return`

No sponsors

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.`}}get trackingType(){switch(this.reason){case"adblocker":return"ad_blocked_message";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";default:return"no_sponsors_message"}}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}class Failed extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Failed}static cannotPark({cannotPark:e}){switch(e){case"disabled_b":case"prohibited_ua":case"disabled_fr":case"revenue_cap_reached":case"disabled_mr":case"disabled_rc":case"disabled_cp":case"invalid_domain":{const t=new Failed;return t.reason=e,t}}}static noSponsors({cannotLoadAds:e}){if(e){const e=new Failed;return e.reason="no_sponsors",e}}static fromError(e){const t=new Failed;return t.reason="js_error",t.error=e,t}get track(){return!!this.trackingType}get message(){switch(this.reason){case"disabled_fr":case"disabled_rc":case"no_sponsors":return`\n

No Sponsors

\n

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.

`;case"disabled_mr":return`\n

Invalid URL

\n

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.

`;case"js_error":return"\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ";default:return"\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n "}}get trackingType(){switch(this.reason){case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"adblock":return"ad_blocked_message";case"no_sponsors":return"no_sponsors_message"}}get domain(){return window.location.hostname}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}function unpackPHPArrayObject(e,t){const n=e[t];if(n&&!Array.isArray(n))return n}class Parking extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Parking}static build(e,t){const n=new Parking;n.domain=e.domainName,n.html=e.template,n.scripts=e.scripts||[],n.javascript=e.inlineJs,n.stylesheet=e.styles,n.imprint=e.imprintText;const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),s=(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status);if(s){const{status:e,location:t,message:s,link:a,type:o}=i;n.salesBanner={message:s,href:a,position:t,theme:o}}return t.wantsToServeAds?n.trackingType="ctr":s&&window.location.pathname.startsWith("/listing")?n.trackingType="sales":n.trackingType="visit",n}toContext(){return{}}}class Sales extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Sales}static build(e){const t=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings");if(!t)return;const{status:n}=t;return["NOT_FOR_SALE","EXTERNAL_MARKET","URL"].includes(n)?void 0:window.location.pathname.startsWith("/listing")?new Sales:void 0}toContext(){return{}}get trackingType(){return"sales"}init(e){window.context=e;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SALES_JS_URL,document.head.append(t)}}class Redirect extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Redirect}static build(e,t,n){const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),{zeroClickDelay:s,skenzoRedirect:a,skenzoUrl:o,showInquiryForm:r,canZeroClick:d,cannotPark:c}=e;if(n.cannotLoadAds&&n.wantsToServeAds)return Redirect.toState(n.noAdsRedirectUrl,"no_ads_redirect");if(d&&(null==t?void 0:t.reason)){if(null==t?void 0:t.redirect)return Redirect.toState(t.redirect,"zc_redirect",s);if(a&&o)return Redirect.toState(o,"skenzo_redirect")}if(window.location.pathname.startsWith("/listing")){if("EXTERNAL_MARKET"===(null==i?void 0:i.status)&&(null==i?void 0:i.external))return Redirect.toState(i.external,"sales");if("URL"===(null==i?void 0:i.status)&&(null==i?void 0:i.link))return Redirect.toState(i.link,"sales")}return(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status)&&(n.cannotLoadAds||n.cannotLoadAds&&!d||r)?Redirect.toState(`${window.location.origin}/listing`):void 0}static toState(e,t,n=0){const i=new Redirect;return i.url=e,i.delay=n,i.trackingType=t,i}toContext(){return{}}}const browserState=()=>{var e,t,n,i,s;const{screen:{width:a,height:o},self:r,top:d,matchMedia:c,opener:l}=window,{documentElement:{clientWidth:h,clientHeight:u}}=document;let p;try{p=(new Date).getTimezoneOffset()/60*-1}catch(e){p=null}return{popup:!(!l||l===window),timezone_offset:p,user_preference:null===(e=null===Intl||void 0===Intl?void 0:Intl.DateTimeFormat())||void 0===e?void 0:e.resolvedOptions(),user_using_darkmode:Boolean(c&&c("(prefers-color-scheme: dark)").matches),user_supports_darkmode:Boolean(c),window_resolution:{width:null!=h?h:0,height:null!=u?u:0},screen_resolution:{width:null!=a?a:0,height:null!=o?o:0},frame:d===r?null:{innerWidth:null!==(t=null==r?void 0:r.innerWidth)&&void 0!==t?t:0,innerHeight:null!==(n=null==r?void 0:r.innerHeight)&&void 0!==n?n:0,outerWidth:null!==(i=null==r?void 0:r.outerWidth)&&void 0!==i?i:0,outerHeight:null!==(s=null==r?void 0:r.outerHeight)&&void 0!==s?s:0}}},TRACKING_URL="_tr",trackVisit=({callbacks:e,context:t},n)=>{var i,s;const a=Object.assign({ad_loaded_callback:null==e?void 0:e.adLoadedCallback,app_version:version,caf_timed_out:null==e?void 0:e.cafTimedOut,caf_loaded_ms:null==e?void 0:e.cafLoadedMs,channel:null===(i=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===i?void 0:i.channel,fd_server_datetime:t.fd_server_datetime,fd_server:t.fd_server,flex_rule:t.flex_rule,host:t.host,ip:t.ip,ivt:null===(s=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===s?void 0:s.ivt,js_error:t.js_error,no_ads_redirect:t.noAdsRedirect,page_headers:t.page_headers,page_loaded_callback:null==e?void 0:e.pageLoadedCallback,page_method:t.page_method,page_request:t.page_request,page_time:t.page_time,page_url:t.page_url,reportable_channel:t.reportableChannel,template_id:t.templateId,type:n,user_has_ad_blocker:t.user_has_ad_blocker,uuid:t.uuid,zeroclick:t.zeroClick},browserState());fetch(`/${TRACKING_URL}`,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"},body:JSON.stringify({signature:encode(a)})})};var State$1;!function(){if(!window.CustomEvent){function e(e,t){t=t||{bubbles:!1,cancelable:!1,detail:void 0};const n=document.createEvent("CustomEvent");return n.initCustomEvent(e,t.bubbles,t.cancelable,t.detail),n}e.prototype=window.Event.prototype,window.CustomEvent=e}}(),function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failed=2]="Failed"}(State$1||(State$1={}));class Provider{constructor(e){this.timeoutSeconds=5,this.handlePixelEvent=e=>{switch(this.state){case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:setTimeout((()=>this.handlePixelEvent(e)),100);break;case State$1.Loaded:this.onPixelEvent(e)}},this.watch=()=>{switch(this.state){case State$1.Loaded:case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:this.isLoaded()?this.state=State$1.Loaded:this.isTimedOut()?this.state=State$1.Failed:setTimeout(this.watch,50)}},this.config=e,this.identifier&&this.identifier.length>0?(this.state=State$1.Pending,this.timeoutAt=new Date,this.timeoutAt.setSeconds(this.timeoutAt.getSeconds()+this.timeoutAfter()),this.injectPixel()):this.state=State$1.Failed}get identifier(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.key}get pixelEvents(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.pixel_events}injectPixel(){this.injectedAt||(this.injectedAt=new Date,this.inject(),this.watch())}inject(){const e=document.createElement("script");e.text=this.script,document.head.appendChild(e)}isTimedOut(){return+new Date>=+this.timeoutAt}timeoutAfter(){return this.timeoutSeconds}selectPixelEvent(e){if(Array.isArray(this.pixelEvents))return this.pixelEvents.find((t=>"term-view"===t.trigger&&"visit"===e||(!(!["term-click","ad-view"].includes(t.trigger)||"ctr"!==e)||"ad-click"===t.trigger&&"click"===e)))}}class Facebook extends Provider{get script(){return`!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version='2.0';n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window, document,'script','https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js');fbq('init', '${this.identifier}');`}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&(t.custom?window.fbq("trackCustom",t.event):window.fbq("track",t.event))}isLoaded(){return!!window.fbq}}class Outbrain extends Provider{get script(){return`!function(_window, _document) {var OB_ADV_ID = '${this.identifier}';if (_window.obApi) {var toArray = function(object) {return Object.prototype.toString.call(object) === '[object Array]' ? object : [object];};_window.obApi.marketerId = toArray(_window.obApi.marketerId).concat(toArray(OB_ADV_ID));return;}var api = _window.obApi = function() {api.dispatch ? api.dispatch.apply(api, arguments) : api.queue.push(arguments);};api.version = '1.1';api.loaded = true;api.marketerId = OB_ADV_ID;api.queue = [];var tag = _document.createElement('script');tag.async = true;tag.src = '//amplify.outbrain.com/cp/obtp.js';tag.type = 'text/javascript';var script = _document.getElementsByTagName('script')[0];script.parentNode.insertBefore(tag, script);}(window, document);`}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&window.obApi("track",t.event)}isLoaded(){return!!window.obApi}}class Revcontent extends Provider{get script(){return""}inject(){const e=document.createElement("script");e.src="https://assets.revcontent.com/master/rev.js",document.head.appendChild(e)}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&window.rev("event",t.event)}isLoaded(){return!!window.rev}}class Taboola extends Provider{get script(){return"window._tfa = window._tfa || [];!function (t, f, a, x) {if (!document.getElementById(x)) {t.async = 1;t.src = a;t.id=x;f.parentNode.insertBefore(t, f);}}(document.createElement('script'),document.getElementsByTagName('script')[0],'//cdn.taboola.com/libtrc/unip/1451879/tfa.js','tb_tfa_script');"}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&window._tfa.push({notify:"event",name:t.event,id:t.pixel_id})}isLoaded(){return Array.isArray(window._tfa)}}class Tiktok extends Provider{constructor(e,t){super(e),this.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=t}get script(){return`!function (w, d, t) {w.TiktokAnalyticsObject=t;var ttq=w[t]=w[t]||[];ttq.methods=["page","track","identify","instances","debug","on","off","once","ready","alias","group","enableCookie","disableCookie"],ttq.setAndDefer=function(t,e){t[e]=function(){t.push([e].concat(Array.prototype.slice.call(arguments,0)))}};for(var i=0;i{const{detail:{type:t}}=e;switch(t){case"visit":case"ctr":case"click":this.providers.forEach((e=>e.handlePixelEvent(t)))}},this.providers=[new Facebook(e.facebook),new Tiktok(e.tiktok,e.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser),new Taboola(e.taboola),new Revcontent(e.revcontent),new Outbrain(e.outbrain)]}listenForEvents(){document.addEventListener("pixel",(e=>{this.onPixelEvent(e)}));window.onmessage=e=>{const{origin:t,data:n}=e;ALLOWED_ORIGINS.includes(t)&&(null==n?void 0:n.startsWith(MESSAGE_PREFIX))&&window.location.search.startsWith(ADS_PARAM$1)&&document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:{type:"click"}}))}}dispatchEvent(e){document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:e}))}}class URLSearchParamsPolyfill{constructor(e){this.params={},e&&e.slice(1).split("&").forEach((e=>{const[t,n]=e.split("=").map(decodeURIComponent);this.params[t]=n}))}has(e){return Object.keys(this.params).includes(e)}append(e,t){this.params[e]=t}toString(){return Object.keys(this.params).map((e=>`${encodeURIComponent(e)}=${encodeURIComponent(this.params[e])}`)).join("&")}}const parse=()=>"function"==typeof window.URLSearchParams?new URLSearchParams(window.location.search):new URLSearchParamsPolyfill(window.location.search);var State;!function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failure=2]="Failure",e[e.TimedOut=3]="TimedOut",e[e.Errored=4]="Errored"}(State||(State={}));const CAF_SCRIPT_SRC="https://www.google.com/adsense/domains/caf.js",TIMEOUT_SCRIPTS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS),TIMEOUT_CALLBACKS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS);class StateMachine{constructor(){this.state=State.Pending}transitionTo(e){this.state=e}transitionFromPendingTo(e){this.done||(this.state=e)}get loaded(){return this.state===State.Loaded}get timedOut(){return this.state===State.TimedOut}get done(){return this.state!==State.Pending}}class Ads{constructor(e,t){this.state={script:new StateMachine,blocks:new StateMachine},this.blocksLoaded=[],this.injectScriptTags=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=CAF_SCRIPT_SRC,t.addEventListener("load",(()=>e(!0))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.body.appendChild(t),TIMEOUT_SCRIPTS>0&&setTimeout((()=>e(!1)),TIMEOUT_SCRIPTS)}))})),this.onPageLoaded=(e,t)=>{if(this.pageLoaded={requestAccepted:e,status:t},this.state.script.done)return;const n=null==t?void 0:t.error_code;n?(this.state.script.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_pageloaderror_${n}`):this.state.script.transitionTo(State.Loaded)},this.onBlockLoaded=(e,t,n,i)=>{this.blocksLoaded.push({containerName:e,adsLoaded:t,isExperimentVariant:n,callbackOptions:i}),this.state.blocks.done||(t?this.state.blocks.transitionTo(State.Loaded):this.blocksLoaded.length>=this.blocks.length&&(this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_adloadfail_${e}`))},this.onTimeout=()=>{this.state.script.transitionFromPendingTo(State.TimedOut),this.state.blocks.transitionFromPendingTo(State.TimedOut)},this.blocks=e,this.options=t}get loaded(){return this.state.script.loaded&&!this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded)).includes(!1)}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=()=>{const n=performance.now();if(this.state.blocks.done)return this.cafLoadTime=Math.round(n-this.cafStartTime),void e();const i=this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded));i.includes(!1)||i.length>=this.blocks.length?e():setTimeout(t,50)};t()}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{const e=yield this.injectScriptTags();return this.cafStartTime=performance.now(),e&&void 0!==window.google?(new window.google.ads.domains.Caf(Object.assign(Object.assign({},this.options),{pageLoadedCallback:this.onPageLoaded,adLoadedCallback:this.onBlockLoaded}),...this.blocks),TIMEOUT_CALLBACKS>0&&setTimeout(this.onTimeout,TIMEOUT_CALLBACKS),yield new Promise((e=>{const t=()=>{this.state.script.done?e():setTimeout(t,10)};t()}))):void this.state.script.transitionTo(State.Failure)}catch(e){return void(this.error=e.toString())}}))}toCallbacks(){return{adLoadedCallback:this.blocksLoaded.slice(-1)[0],pageLoadedCallback:this.pageLoaded,cafTimedOut:this.state.script.timedOut||this.state.blocks.timedOut,cafLoadedMs:this.cafLoadTime,googleAdsFailure:!!this.failureReason}}toContext(){const e={cafScriptWasLoaded:this.state.script.loaded,cafScriptLoadTime:this.cafLoadTime,callbacks:this.toCallbacks};return this.error&&(e.js_error={message:this.error}),this.state.script.loaded||(e.zeroclick={reason:"googleAdsFailure"}),e}mockFailedState(){this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.state.script.transitionTo(State.Failure)}}class TagManager{constructor(e){this.injected=!1,this.identifier=e}inject(){if(this.injected)return;if(!this.identifier)return;if("TEST"===this.identifier)return;const e=document.createElement("script");e.setAttribute("src",`https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=${this.identifier}`),document.head.appendChild(e),this.track(),this.injected=!0}track(){this.push("js",new Date),this.push("config",this.identifier)}push(e,t){window.dataLayer||(window.dataLayer=[]),window.dataLayer.push(arguments)}}const ADS_PARAM="?caf",ADS_TRACKING_URL="_tr",BLOCKS_TYPE="ads",BLOCKS_CONTAINER="rs",KNOWN_CAF_PARAMS=["caf","query","afdToken","pcsa","nb","nm","nx","ny","is","clkt"];class Google{static build({pageOptions:e,preferredLanguage:t,blocks:n,googleAnalytics:i,reportableChannel:s},a,o){let r={};e&&(r=Object.assign({},e),r.hl||(r.hl=t),s&&(r.channel=r.channel.concat(`,pid-bodis-gcontrol${s}`)));let d=null==e?void 0:e.resultsPageBaseUrl;return new Google(a.uuid,n,r,i,d)}constructor(e,t,n,i,s){this._blocks=t,this._pageOptions=n,this.uuid=e,this.baseURL=s,this.ads=new Ads(this.blocks,this.pageOptions),this.tagManager=new TagManager(i)}injectTagManager(){this.tagManager.inject()}injectAds(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){yield this.ads.inject()}))}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return this.ads.waitForBlocks()}))}get blocks(){return(this._blocks||[]).filter((e=>this.wantsToServeAds?e.type===BLOCKS_TYPE:e.container===BLOCKS_CONTAINER)).map((e=>{const t=parse(),n=Object.assign({},e);return n.resultsPageBaseUrl=`${this.baseURL}${ADS_PARAM}&${t.toString()}`,this.wantsToServeAds&&(t.append("click","true"),t.append("session",this.uuid),n.clicktrackUrl=`${TRACKING_DOMAIN}${ADS_TRACKING_URL}/?${t.toString()}`),n}))}get pageOptions(){const e=Object.assign({},this._pageOptions);return Object.keys(this._pageOptions).forEach((t=>{t.startsWith("bodis")&&delete e[t]})),e}get cannotLoadAds(){return!this.ads.loaded}get wantsToServeAds(){return window.location.search.startsWith(ADS_PARAM)}get adsMode(){return this.ads.loaded&&this.wantsToServeAds}get adsReady(){return this.wantsToServeAds&&!this.cannotLoadAds}get noAdsRedirectUrl(){const e=new URLSearchParams(window.location.search);return KNOWN_CAF_PARAMS.forEach((t=>e.delete(t))),`${window.location.origin}?${e.toString()}`}get callbacks(){return this.ads.toCallbacks()}toContext(){return Object.assign({blocks:this.blocks,pageOptions:this.pageOptions},this.ads.toContext())}}class CookieConsentManager{constructor(){this.injectScriptTag=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.setAttribute("src",COOKIE_CONSENT_JS_URL),t.addEventListener("load",(()=>this.awaitConsent(e))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.head.appendChild(t)}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.injected||!COOKIE_CONSENT_JS_URL||isLocal()||(this.injected=yield this.injectScriptTag())}))}awaitConsent(e){let t=0;const n=setInterval((()=>{t+=1,20===t&&(clearInterval(n),e(!0)),void 0!==window.__tcfapi&&(window.addEventListener("ConsentActivity",(t=>{const{detail:{status:n}}=t;n&&e(!0)})),clearInterval(n))}),50)}}class App{main(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(this.parkResponse=decode(),this.findDomainResponse=yield getFindDomain(),!this.findDomainResponse)throw new Error("Domain failed to load.");this.pixels=Pixels.build(this.findDomainResponse),null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.listenForEvents(),this.adblock=new Adblock,yield this.adblock.inject(),this.google=Google.build(this.findDomainResponse,this.parkResponse,this.adblock),this.google.injectTagManager();const t=Parking.build(this.findDomainResponse,this.google);Render.prerender(t),this.cookieConsentManager=new CookieConsentManager,yield this.cookieConsentManager.inject();let n=Failed.cannotPark(this.findDomainResponse);if(n)return void(yield this.transitionToFailed(n));yield this.google.injectAds();const i=Disabled.build(this.findDomainResponse,this.adblock.state);if(i)return void(yield this.transitionToDisabled(i));const s=Sales.build(this.findDomainResponse);if(s)return void(yield this.transitionToSales(s));this.eligibleForZeroClick&&(this.zeroClickResponse=yield getZeroClick(this.context));const a=Redirect.build(this.findDomainResponse,this.zeroClickResponse,this.google);a?yield this.transitionToRedirect(a):(n=Failed.noSponsors(this.google),n?yield this.transitionToFailed(n):yield this.transitionToParking(t))}))}transitionToParking(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.template(e),Render.revealPage(),yield this.google.waitForBlocks(),yield this.track()}))}transitionToRedirect(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e;const t=this.track();Render.revealPage(),yield waiter(e.delay,(e=>Render.loading(e))),yield t,window.location.href=e.url,log(`➡ Redirecting [${e.url}]`)}))}transitionToFailed(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}transitionToSales(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,e.init(this.context),yield this.track()}))}transitionToDisabled(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}track(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(!this.state.track)return Promise.resolve();try{const t=this.state.trackingType;return null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.dispatchEvent({type:t}),trackVisit({context:this.context,callbacks:this.google.callbacks},t)}catch(e){return}}))}get eligibleForZeroClick(){const{cannotPark:e,canZeroClick:t,zeroClick:n}=this.findDomainResponse,{cannotLoadAds:i,wantsToServeAds:s}=this.google;return!!t&&(!!e||(!(!i||s)||!!(null==n?void 0:n.reason)))}get context(){var e,t,n,i;const s=this.findDomainResponse,a=this.parkResponse,o=null===(e=this.state)||void 0===e?void 0:e.toContext(),r=null===(t=this.adblock)||void 0===t?void 0:t.toContext(),d=null===(n=this.google)||void 0===n?void 0:n.toContext(),c=browserState(),l=Object.assign(Object.assign({},null===(i=this.findDomainResponse)||void 0===i?void 0:i.zeroClick),this.zeroClickResponse);return Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign({app_version:APP_VERSION,zeroClick:l},s),a),r),d),o),c)}init(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{window.__parkour=this,yield this.main()}catch(e){console.error("app",e);const t=Failed.fromError(e);this.state=t,Render.message(t.message),Render.revealPage()}}))}}(new App).init(),exports.App=App}));