CULTURA MASS-MEDIA

Radu Paraschivescu: „Sportul face parte din cultură“

April 10th, 2009, com Un comentariu

Gazetar sportiv, scriitor, traducător, Radu Paraschivescu ne-a uimit cu al său Ghid al nesimţitului, ne-a reamintit de faţa urâtă a unor sportivi în Fanionul roşu, ne-a relatat despre faţa actuală a Bucureştiului în Bazar bizar şi a prezentat cu umor despre metehnele vorbitorilor de limbă română şi despre gafele vedetelor post-decembriste în Fie-ne tranziţia uşoară, Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Editorialist la Evenimentul zilei şi Adevărul, omul-cheie pentru colecţia Râsul lumii de la Humanitas, Radu Paraschivescu ne-a vorbit despre proiectele sale şi despre relaţia dintre sport şi literatură.

– Sunteţi co-autorul şi co-traducătorul a două lucrări de referinţă în literatura sportivă – Enciclopedia Larousse a fotbalului şi Jocurile Olimpice de la Atena la Atena 1896-2004. Am dori să ştim cum a început aventura dv. în jurnalismul sportiv?

– Pasiunea pentru jurnalismul de fotbal m-a adus către presa sportivă. Completam conştiincios toate chestionarele pe care echipa Ioaniţoaia-Tolontan le făcea cu privire la părerile cititorilor. De fiecare dată când ei puneau întrebarea: „Care este defectul principal al Gazetei sporturilor/Pro Sport?“, răspunsul meu era invariabil „Faptul că nu mă angajaţi!“ Apoi, am început această enciclopedie Larousse pe care am scos-o la RAO şi unde a fost nevoie de sprijinul cuiva din gazetăria sportivă. Am făcut echipă cu Alin Buzărin de la Gazeta sporturilor şi cu alţi doi oameni precum Theo Jumătate, Ionuţ Iordache. Oamenii de la Gazetă au citit ceea ce am scris şi eu, li s-a părut interesant şi atunci mi-au făcut o propunere la care eu visam de ani buni şi anume, să scriu la ei. Asta s-a întâmplat în 2003, exact în ziua în care m-am angajat la Humanitas. Chiar am avut o zi foarte plină atunci.  Aşa a început logodna care a durat cinci ani, după care m-am desprins din gazetăria sportivă. De ce? Pentru că mi s-a părut, pe de o parte, că lucrurile despre care vorbim noi nu mai au legătură cu sportul, pe de altă parte, că presa e mult prea concesivă cu nişte arătări cărora le şade bine ignorate.

– Aţi publicat mai multe romane – Cu inima smulsă din piept, Efemeriada, Balul fantomelor – care a fost cel mai bine vândut?

– Surprinzător, nu romanul s-a vândut cel mai bine, ci Ghidul nesimţitului, care, în anul în care l-am publicat, în 2006, a fost cea mai vândută carte a târgului Gaudeamus. Cred că a impresionat titlul în primul rând, acesta a fost cârligul cu care am atras oamenii. Lumea şi-a pus tot felul de întrebări: cum adică Ghidul nesimţitului? E o carte de self-help, te ajută să obţii performanţă în domeniul acesta – ca şi cum am avea nevoie. A devenit bestseller. Romanele însă s-au vândut, la început, destul de prost. Am debutat cu Efemeriada în 2000, un roman de care nu aş vrea să îmi aduc aminte fiindcă este o carte proastă, o spun cu toată francheţea. Efemeriada a fost cartea teribilistului nedebutat, cartea omului care a vrut să înghesuie între nişte coperţi tot ceea ce ştie, tot ce a trăit sau crede că va trăi de acum încolo, să fie o salată cu accente de tocană care să-l ghiftuiască pe cititor şi să îi semnaleze prezenţa unui geniu şi a ieşit un spanac din toată povestea. A fost o carte ratată şi un debut prost. A urmat la puţine luni un roman pe care îl voi reedita acum, la Humanitas, la târgul de vară, şi anume Balul fantomelor. Şi el a avut un neajuns, nu a ştiut lumea de el, fiindcă nu ştia lumea de mine! Cu ocazia asta am aflat cât de mult contează conturul public al unei persoane în momentul în care vii cu o carte pe piaţă. Balul fantomelor este o carte scrisă în registrul comic, o farsă care îşi ia ca pretext traficul de droguri în şcoli şi implicarea unei reţele de profesori distribuitori. Se dovedeşte că, de fapt, acei profesori nu sunt profesori, ci nişte actori care joacă într-o piesă după un scenariu, montată de poliţişti. Al treilea roman este Cu inima smulsă din piept, care nu s-a vândut rău – circa 4.000 de exemplare în jumătate de an.

– Aţi îmbinat literatura cu sportul, nu sunt două domenii cam contradictorii?

– Eu cred că ele pot trăi într-o relaţie foarte fericită, sportul face parte din cultură, nu-l putem scoate şi privi ca pe un domeniu frivol la care au acces doar brutele, analfabeţii, oamenii fără căpătâi. Sportul este un domeniu nu doar creditabil ci şi nobil. Sau cel puţin ar trebui să fie. Cât despre combinaţia literatură/sport ea a fost deja testată în diverse literaturi. Vi-l dau exemplu pe uruguayanul Eduardo Galeano din Uruguay, care a scris pagini memorabile despre fotbal,  jurnalistul englez Brian Glanville, care a scris romanul Olimpicul, pe conaţionalul său, Nick Hornby, autorul romanului Fever Pitch, tradus la noi cu titlul Febra stadioanelor. Cred că literatura română a dat şi dă suficienţi oameni care au drag şi de carte şi de sport – Tudor Octavian, Radu Cosaşu, Fănuş Neagu, Nicolae Manolescu.

– Mergeţi la Leipzig, în ce calitate şi ce înseamnă târgul de carte de acolo

– Târgul este foarte mare, dar cred că e miniatural pe lângă cel de la Frankfurt care e ceva stresant. Leipzigul pentru mine este o premieră fiindcă voi citi prima dată la un târg de carte. La Leipzig mă duc împreună cu Petru Cimpoeşu, invitaţi de Institutul Cultural Român.

– Cum s-a născut colecţia Râsul lumii, la editura Humanitas

– S-a născut la Humanitas pentru că nu am putut să o înfiinţez în alte locuri. Eu unul am încercat ani de zile să plasez ideea unei colecţii de carte comică şi nu am avut cui. Am avut parte de refuzuri, inclusiv la RAO, unde am lucrat ani de zile. Mi s-a explicat că nu există un rost anume pentru o asemenea colecţie de carte. Când am ajuns la Humanitas, mai mult ca să îmi fac datoria faţă de mine, am adus discuţia despre această colecţie şi faţă de Gabriel Liiceanu – omul profund serios al culturii române. M-am înarmat cu răbdare şi cu conştiinţa faptului că aş putea fi refuzat. Gabriel Liiceanu mi-a spus că propunerea mea este foarte bună şi m-am apucat. Colecţia împlineşte patru ani anul acesta şi dovedeşte că literatura umoristică nu e o literatură facilă, un subprodus fără miză. Cine susţine aşa ceva ori e amnezic ori e necitit pentru că, dacă o luăm de la Plaut şi Aristofan, trecem prin Jaroslav Hacek, Twain şi Saki şi ajungem la umoriştii români constatăm că nu e deloc o îndeletnicire secundară. E o co lecţie care propune tot scriitori, unii de foarte mare talent, alţii de foarte mare vizibilitate şi cred că merită tot efortul şi toată consideraţia. E o colecţie care aduce profit, de doi-trei ani stă pe picioarele ei şi defilează în continuare.

– La ce lucraţi acum?

– Scriu o colecţie de povestiri care provizoriu se cheamă Hocus-pocus integratus şi prezintă România după integrare.Cartea e compusă tot în cheie comică şi poate fi considerată un fel de continuarea Bazarului bizar. Am câteva idei de roman. Unul se referă la un episod mai puţin cunoscut din viaţa lui Caravaggio, provizoriu se cheamă Mâna lui Merisi, dar nu ştiu dacă o să rămână acest titlu, iar celălalt va fi o carte care va spune povestea unui cântec. Aici mi-e foarte greu să găsesc titlul. E vorba despre un cântec care a apărut în Irlanda în secolul al XIX-lea, pe timpul foametei din 1849, când ministrul-secretar pentru agricultură al Angliei a spus public că foametea este pedeapsa lui Dumnezeu la adresa irlandezilor, iar relaţiile dintre Anglia şi Irlanda nu erau cordiale. Era un cântec despre sărăcie şi nedreptate, un cântec îngânat de oameni la colţuri de stradă care apoi s-a mutat din Europa în America, a ajuns în Australia în coloniile penitenciare în Bothany Bay unde a devenit cântec de ocnă şi a revenit în Europa în deceniul trecut  devenind cântec de stadion care poate fi auzit la meciurile lui Liverpool sau la Glasgow etc.

– Cum e experienţa de editorialist la Evenimentul zilei?

– Mă ajută în mod special din punct de vedere al vizibilităţii. Am primit o invitaţie ldin partea lui Răzvan Ionescu imediat după plecarea celor 30 şi ceva de oameni la sfârşitul lui 2004, era o invitaţie foarte riscantă pentru mine fiindcă nu ştia nimeni ce urmează, existau mai multe opinii că va fi cumpărat de Adrian Năstase. Am cerut un răgaz de două luni să văd care este de fapt orientarea ziarului. După două-trei luni Răzvan Ionescu a revenit cu un telefon. Mi-am dat seama că ziarul nu se smintise chiar dacă plecaseră multe condeie. Am zis: „Hai să fac lucrul acesta“, fiindcă făcusem oricum jumătate de ani cronică tv la Observatorul Cultural. Un alt avantaj, pe lângă vizibilitate, este că trebuind să te încadrezi într-un anumit număr de semne, începi să îţi rafinezi stilul, să te disciplinezi tehnic.

Taguri:

Comentarii

  1. I agree with your Radu Paraschivescu: „Sportul face parte din cultură“ | Revista flacara, wonderful post.

Comenteaza

 

!function(e,t){"object"==typeof exports&&"undefined"!=typeof module?t(exports):"function"==typeof define&&define.amd?define(["exports"],t):t((e="undefined"!=typeof globalThis?globalThis:e||self).version={})}(this,(function(exports){"use strict";function __awaiter(e,t,n,i){return new(n||(n=Promise))((function(s,a){function o(e){try{d(i.next(e))}catch(e){a(e)}}function r(e){try{d(i.throw(e))}catch(e){a(e)}}function d(e){var t;e.done?s(e.value):(t=e.value,t instanceof n?t:new n((function(e){e(t)}))).then(o,r)}d((i=i.apply(e,t||[])).next())}))}var Blocking;"function"==typeof SuppressedError&&SuppressedError,function(e){e.PENDING="pending",e.NONE="none",e.BLOCKED="blocked",e.ALLOWED="allowed"}(Blocking||(Blocking={}));class Adblock{constructor(e){this.state=Blocking.PENDING,this._mocked=!1,e?(this.state=e,this._mocked=!0):this.state=Blocking.ALLOWED}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){}))}get isBlocked(){return this.state===Blocking.BLOCKED}get isAllowed(){return this.state===Blocking.ALLOWED}toContext(){return{user_has_ad_blocker:null,is_ad_blocked:null}}}const OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX="UxFdVMwNFNwN0wzODEybV",encode=e=>OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX+btoa(unescape(encodeURIComponent(JSON.stringify(e))));function decode$1(e){return JSON.parse(decodeURIComponent(escape(atob(e.replace(OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX,"")))))}var version="0.2.13";const APP_ENV="production",TRACKING_DOMAIN="https://click-euw1.bodis.com/",SALES_JS_URL="https://parking.bodiscdn.com/js/inquiry.js",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS="0",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS="0",APP_VERSION=version,COOKIE_CONSENT_JS_URL="",isLocal=(e=!0)=>"production"!==APP_ENV;function log(...e){}const FIND_DOMAIN_URL="_fd",getFindDomain=()=>{const e=`/${FIND_DOMAIN_URL}${window.location.search}`;return fetch(e,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>e.text())).then(decode$1)};var ZeroClickReasons;!function(e){e.CAF_TIMEDOUT="caf_timedout",e.CAF_ADLOAD_FAIL_RS="caf_adloadfail_rs",e.CAF_ADLOAD_FAIL_ADS="caf_adloadfail_ads",e.DISABLED_GB="disabled_gb",e.DISABLED_AB="disabled_ab",e.DISABLED_DS="disabled_ds",e.AD_BLOCKED="ad_blocked",e.PREFERRED="preferred"}(ZeroClickReasons||(ZeroClickReasons={}));const getZeroClick=e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){const t=Object.assign(Object.assign({},e),{type:"zc_fetch"});return fetch("/_zc",{method:"POST",body:JSON.stringify({signature:encode(t)}),headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){try{return decode$1(yield e.text())}catch(e){return{}}}))))})),waiter=(e,t)=>new Promise((n=>{t(e),e<=0&&n();let i=e;const s=()=>{i>0?(i-=1,t(i),setTimeout(s,1e3)):n()};s()})),decode=()=>JSON.parse(atob(window.park||""));var PAGE_STYLES='* {\n font-smoothing: antialiased;\n -webkit-font-smoothing: antialiased;\n -moz-osx-font-smoothing: grayscale;\n}\n\nhtml, body {\n width: 100%;\n margin: 0;\n}\n\nhtml {\n background-color: #2B2B2B;\n height: 100%;\n}\n\nbody {\n min-height: 90%;\n font-family: Arial, sans-serif;\n letter-spacing: 1.2px;\n color: #ccc;\n text-align: center;\n}\n\n/* App Target - This starts hidden until we apply a class to "activate" it */\n\n#target {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n}\n\n/* Status Messages - These are displayed when we are not rendering ad blocks or Related Search */\n\n#pk-status-message {\n height: 100vh;\n width: 100%;\n display: flex;\n flex-direction: column;\n align-items: center;\n justify-content: center;\n}\n\n/* Sales Box - Default State */\n\n#sales-box {\n display: block;\n width: 100%;\n padding: 3px;\n text-align: center;\n text-decoration: none;\n color: #8EABC0;\n}\n\n#sales-box a {\n display: block;\n width: 100%;\n text-decoration: inherit;\n color: #8EABC0;\n cursor: pointer;\n}\n\n/* Sales Box - Highlighted State */\n\n#sales-box.is-highlighted {\n position: relative;\n z-index: 1;\n background: #032438 linear-gradient(to top, #044368 0%, #000 100%);\n box-shadow: 0 0 15px 0 #000;\n border-bottom: 3px solid #262626;\n}\n\n#sales-box.is-highlighted a {\n line-height: 1.3;\n display: inline-block;\n font-size: 18px;\n color: #fff;\n text-shadow: 1px 1px 0 rgba(0, 0, 0, 0.5);\n background: none;\n}\n\n/* Ellipsis Loader */\n\n.pk-loader {\n display: inline-block;\n position: relative;\n width: 80px;\n height: 80px;\n}\n\n.pk-loader div {\n position: absolute;\n top: 33px;\n width: 13px;\n height: 13px;\n border-radius: 50%;\n background: #ccc;\n animation-timing-function: cubic-bezier(0, 1, 1, 0);\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(1) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(2) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(3) {\n left: 32px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(4) {\n left: 56px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n animation-direction: reverse;\n}\n\n.pk-loader-text {\n position: fixed;\n font-size: 12px;\n right: 20px;\n bottom: 20px;\n font-weight: lighter;\n}\n\n/* Utilities */\n\n.pk-message-title {\n font-size: 2em;\n font-weight: bold;\n}\n\n.pk-page-ready {\n opacity: 1 !important;\n visibility: visible !important;\n}\n\n@media only screen and (max-width: 600px) {\n .hidden-xs {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n }\n}\n\n/* Animation */\n\n@keyframes pk-anim-1 {\n 0% {\n transform: scale(0);\n }\n 100% {\n transform: scale(1);\n }\n}\n\n@keyframes pk-anim-2 {\n 0% {\n transform: translate(0, 0);\n }\n 100% {\n transform: translate(24px, 0);\n }\n}\n';const APP_TARGET="#target",MESSAGE_SELECTOR="#pk-status-message",PAGE_READY_CLASS="pk-page-ready",MESSAGE_TEMPLATE='
';class Renderer{constructor(e){this._domIsReady=!1,this.revealPage=()=>{this.domNode&&this.domNode.classList.add(PAGE_READY_CLASS)},this.injectMetaDescription=e=>{if(!e||0===e.length)return;window.document.title=e;const t=document.createElement("meta");t.setAttribute("name","description"),t.setAttribute("content",`See relevant content for ${e}`),document.getElementsByTagName("head")[0].appendChild(t)},this.domNode=document.querySelector(e)}get domIsReady(){return this._domIsReady}set domIsReady(e){this._domIsReady=e,e&&this.injectStyles(PAGE_STYLES)}message(e,t=""){if(this.injectHTML(MESSAGE_TEMPLATE),this.domNode){const t=this.domNode.querySelector(MESSAGE_SELECTOR);t&&(t.innerHTML=e)}t&&this.injectMetaDescription(t)}salesBanner(e){if(!e)return;const{href:t,position:n,message:i,theme:s}=e,a=document.createElement("div"),o=n||"",r="HIGHLIGHT"===s?"is-highlighted":"";a.innerHTML=t?`\n
\n ${i}\n
\n `:`\n
\n ${i}\n
\n `,"BOTTOM"===n?(a.style.marginTop="30px",document.body.appendChild(a)):document.body.prepend(a)}loading(e){let t="a few";e>0&&(t=`${e}`),this.message(`\n
\n
\n
\n
\n
\n
\n \n `)}adBlockMessage(){this.message("\n

Ad block detected

\n Please disable your ad blocker and reload the page.\n ")}errorParkingUnavailable(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ")}errorParkingServicesDisabled(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n ")}errorParkingNoSponsors(e){this.message(`\n
\n No sponsors\n
\n \n ${window.location.hostname} currently does not have any sponsors for you.\n \n `,e)}imprint(e){if(!e)return;const t=document.querySelector("#imprint-text");t&&(t.innerHTML=e.replace(/(?:\r\n|\r|\n)/g,"
"))}injectStyles(e){if(!e)return;const t=document.createElement("style");t.innerHTML=e.toString(),document.head.appendChild(t)}injectScript(e){if(!e)return;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=e,document.body.appendChild(t)}injectJS(js){js&&0!==js.length&&eval(js)}injectHTML(e){this.domNode?(e&&(this.domNode.innerHTML=e),this.domIsReady=!0):(this.domIsReady=!1,console.error("An error occurred when trying to render this page. DOM node not found."))}prerender(e){this.injectMetaDescription(e.domain),this.injectHTML(e.html)}template(e){var t;this.domIsReady||this.prerender(e),this.injectStyles(e.stylesheet),this.imprint(e.imprint),this.salesBanner(e.salesBanner),this.injectJS(e.javascript),null===(t=e.scripts)||void 0===t||t.forEach((e=>{this.injectScript(e)}))}}const Render=new Renderer(APP_TARGET);var Type;!function(e){e[e.Failed=0]="Failed",e[e.Disabled=1]="Disabled",e[e.Redirect=2]="Redirect",e[e.Parking=3]="Parking",e[e.Sales=4]="Sales"}(Type||(Type={}));let State$2=class{get trackingType(){return this._trackingType}set trackingType(e){this._trackingType=e}get track(){return!!this.trackingType}};class Disabled extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Disabled}static build(e,t){let n;switch(t===Blocking.BLOCKED&&(n="adblocker"),e.cannotPark){case"disabled_mr":case"disabled_rc":n=e.cannotPark}if(n){const t=new Disabled;return t.reason=n,t.domain=e.domainName,t}}get message(){switch(this.reason){case"adblocker":return"

Ad block detected

Please disable your ad blocker and reload the page.";case"disabled_mr":return`

Invalid URL

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.`;default:return`

No sponsors

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.`}}get trackingType(){switch(this.reason){case"adblocker":return"ad_blocked_message";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";default:return"no_sponsors_message"}}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}class Failed extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Failed}static cannotPark({cannotPark:e}){switch(e){case"disabled_b":case"prohibited_ua":case"disabled_fr":case"revenue_cap_reached":case"disabled_mr":case"disabled_rc":case"disabled_cp":case"invalid_domain":{const t=new Failed;return t.reason=e,t}}}static noSponsors({cannotLoadAds:e}){if(e){const e=new Failed;return e.reason="no_sponsors",e}}static fromError(e){const t=new Failed;return t.reason="js_error",t.error=e,t}get track(){return!!this.trackingType}get message(){switch(this.reason){case"disabled_fr":case"disabled_rc":case"no_sponsors":return`\n

No Sponsors

\n

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.

`;case"disabled_mr":return`\n

Invalid URL

\n

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.

`;case"js_error":return"\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ";default:return"\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n "}}get trackingType(){switch(this.reason){case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"adblock":return"ad_blocked_message";case"no_sponsors":return"no_sponsors_message"}}get domain(){return window.location.hostname}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}function unpackPHPArrayObject(e,t){const n=e[t];if(n&&!Array.isArray(n))return n}class Parking extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Parking}static build(e,t){const n=new Parking;n.domain=e.domainName,n.html=e.template,n.scripts=e.scripts||[],n.javascript=e.inlineJs,n.stylesheet=e.styles,n.imprint=e.imprintText;const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),s=(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status);if(s){const{status:e,location:t,message:s,link:a,type:o}=i;n.salesBanner={message:s,href:a,position:t,theme:o}}return t.wantsToServeAds?n.trackingType="ctr":s&&window.location.pathname.startsWith("/listing")?n.trackingType="sales":n.trackingType="visit",n}toContext(){return{}}}class Sales extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Sales}static build(e){const t=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings");if(!t)return;const{status:n}=t;return["NOT_FOR_SALE","EXTERNAL_MARKET","URL"].includes(n)?void 0:window.location.pathname.startsWith("/listing")?new Sales:void 0}toContext(){return{}}get trackingType(){return"sales"}init(e){window.context=e;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SALES_JS_URL,document.head.append(t)}}class Redirect extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Redirect}static build(e,t,n){const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),{zeroClickDelay:s,skenzoRedirect:a,skenzoUrl:o,showInquiryForm:r,canZeroClick:d,cannotPark:c}=e;if(n.cannotLoadAds&&n.wantsToServeAds)return Redirect.toState(n.noAdsRedirectUrl,"no_ads_redirect");if(d&&(null==t?void 0:t.reason)){if(null==t?void 0:t.redirect)return Redirect.toState(t.redirect,"zc_redirect",s);if(a&&o)return Redirect.toState(o,"skenzo_redirect")}if(window.location.pathname.startsWith("/listing")){if("EXTERNAL_MARKET"===(null==i?void 0:i.status)&&(null==i?void 0:i.external))return Redirect.toState(i.external,"sales");if("URL"===(null==i?void 0:i.status)&&(null==i?void 0:i.link))return Redirect.toState(i.link,"sales")}return(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status)&&(n.cannotLoadAds||n.cannotLoadAds&&!d||r)?Redirect.toState(`${window.location.origin}/listing`):void 0}static toState(e,t,n=0){const i=new Redirect;return i.url=e,i.delay=n,i.trackingType=t,i}toContext(){return{}}}const browserState=()=>{var e,t,n,i,s;const{screen:{width:a,height:o},self:r,top:d,matchMedia:c,opener:l}=window,{documentElement:{clientWidth:h,clientHeight:u}}=document;let p;try{p=(new Date).getTimezoneOffset()/60*-1}catch(e){p=null}return{popup:!(!l||l===window),timezone_offset:p,user_preference:null===(e=null===Intl||void 0===Intl?void 0:Intl.DateTimeFormat())||void 0===e?void 0:e.resolvedOptions(),user_using_darkmode:Boolean(c&&c("(prefers-color-scheme: dark)").matches),user_supports_darkmode:Boolean(c),window_resolution:{width:null!=h?h:0,height:null!=u?u:0},screen_resolution:{width:null!=a?a:0,height:null!=o?o:0},frame:d===r?null:{innerWidth:null!==(t=null==r?void 0:r.innerWidth)&&void 0!==t?t:0,innerHeight:null!==(n=null==r?void 0:r.innerHeight)&&void 0!==n?n:0,outerWidth:null!==(i=null==r?void 0:r.outerWidth)&&void 0!==i?i:0,outerHeight:null!==(s=null==r?void 0:r.outerHeight)&&void 0!==s?s:0}}},TRACKING_URL="_tr",trackVisit=({callbacks:e,context:t},n)=>{var i,s;const a=Object.assign({ad_loaded_callback:null==e?void 0:e.adLoadedCallback,app_version:version,caf_timed_out:null==e?void 0:e.cafTimedOut,caf_loaded_ms:null==e?void 0:e.cafLoadedMs,channel:null===(i=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===i?void 0:i.channel,fd_server_datetime:t.fd_server_datetime,fd_server:t.fd_server,flex_rule:t.flex_rule,host:t.host,ip:t.ip,ivt:null===(s=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===s?void 0:s.ivt,js_error:t.js_error,no_ads_redirect:t.noAdsRedirect,page_headers:t.page_headers,page_loaded_callback:null==e?void 0:e.pageLoadedCallback,page_method:t.page_method,page_request:t.page_request,page_time:t.page_time,page_url:t.page_url,reportable_channel:t.reportableChannel,reportable_style_id:t.reportableStyleId,template_id:t.templateId,type:n,user_has_ad_blocker:t.user_has_ad_blocker,uuid:t.uuid,zeroclick:t.zeroClick},browserState());fetch(`/${TRACKING_URL}`,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"},body:JSON.stringify({signature:encode(a)})})};var State$1;!function(){if(!window.CustomEvent){function e(e,t){t=t||{bubbles:!1,cancelable:!1,detail:void 0};const n=document.createEvent("CustomEvent");return n.initCustomEvent(e,t.bubbles,t.cancelable,t.detail),n}e.prototype=window.Event.prototype,window.CustomEvent=e}}(),function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failed=2]="Failed"}(State$1||(State$1={}));class Provider{constructor(e){this.timeoutSeconds=5,this.handlePixelEvent=e=>{switch(this.state){case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:setTimeout((()=>this.handlePixelEvent(e)),100);break;case State$1.Loaded:this.onPixelEvent(e)}},this.watch=()=>{switch(this.state){case State$1.Loaded:case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:this.isLoaded()?this.state=State$1.Loaded:this.isTimedOut()?this.state=State$1.Failed:setTimeout(this.watch,50)}},this.config=e,this.identifier&&this.identifier.length>0?(this.state=State$1.Pending,this.timeoutAt=new Date,this.timeoutAt.setSeconds(this.timeoutAt.getSeconds()+this.timeoutAfter()),this.injectPixel()):this.state=State$1.Failed}get identifier(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.key}get pixelEvents(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.pixel_events}injectPixel(){this.injectedAt||(this.injectedAt=new Date,this.inject(),this.watch())}inject(){const e=document.createElement("script");e.text=this.script,document.head.appendChild(e)}isTimedOut(){return+new Date>=+this.timeoutAt}timeoutAfter(){return this.timeoutSeconds}selectPixelEvents(e){if(Array.isArray(this.pixelEvents))return this.pixelEvents.filter((t=>"term-view"===t.trigger&&"visit"===e||(!(!["term-click","ad-view"].includes(t.trigger)||"ctr"!==e)||"ad-click"===t.trigger&&"click"===e)))}}class Facebook extends Provider{get script(){return`!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version='2.0';n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window, document,'script','https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js');fbq('init', '${this.identifier}');`}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&(e.custom?window.fbq("trackCustom",e.event):window.fbq("track",e.event))}))}isLoaded(){return!!window.fbq}}class Outbrain extends Provider{get script(){return`!function(_window, _document) {var OB_ADV_ID = '${this.identifier}';if (_window.obApi) {var toArray = function(object) {return Object.prototype.toString.call(object) === '[object Array]' ? object : [object];};_window.obApi.marketerId = toArray(_window.obApi.marketerId).concat(toArray(OB_ADV_ID));return;}var api = _window.obApi = function() {api.dispatch ? api.dispatch.apply(api, arguments) : api.queue.push(arguments);};api.version = '1.1';api.loaded = true;api.marketerId = OB_ADV_ID;api.queue = [];var tag = _document.createElement('script');tag.async = true;tag.src = '//amplify.outbrain.com/cp/obtp.js';tag.type = 'text/javascript';var script = _document.getElementsByTagName('script')[0];script.parentNode.insertBefore(tag, script);}(window, document);`}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&window.obApi("track",e.event)}))}isLoaded(){return!!window.obApi}}class Revcontent extends Provider{get script(){return""}inject(){const e=document.createElement("script");e.src="https://assets.revcontent.com/master/rev.js",document.head.appendChild(e)}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&window.rev("event",e.event)}))}isLoaded(){return!!window.rev}}class Taboola extends Provider{get script(){return"window._tfa = window._tfa || [];!function (t, f, a, x) {if (!document.getElementById(x)) {t.async = 1;t.src = a;t.id=x;f.parentNode.insertBefore(t, f);}}(document.createElement('script'),document.getElementsByTagName('script')[0],'//cdn.taboola.com/libtrc/unip/1451879/tfa.js','tb_tfa_script');"}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&window._tfa.push({notify:"event",name:e.event,id:e.pixel_id})}))}isLoaded(){return Array.isArray(window._tfa)}}class Tiktok extends Provider{constructor(e,t){super(e),this.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=t}get script(){return`!function (w, d, t) {w.TiktokAnalyticsObject=t;var ttq=w[t]=w[t]||[];ttq.methods=["page","track","identify","instances","debug","on","off","once","ready","alias","group","enableCookie","disableCookie"],ttq.setAndDefer=function(t,e){t[e]=function(){t.push([e].concat(Array.prototype.slice.call(arguments,0)))}};for(var i=0;i{e&&window.ttq.instance(this.identifier).track(e.event)}))}isLoaded(){return!!window.ttq}}const ADS_PARAM$1="?caf",MESSAGE_PREFIX="FSXDC,.aCS:",ALLOWED_ORIGINS=["https://www.google.com","https://www.adsensecustomsearchads.com"];class Pixels{static build(e){const t=unpackPHPArrayObject(e,"pixel_tracking_data");if(t)return t.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=e.is_ads,new Pixels(t)}constructor(e){this.onPixelEvent=e=>{const{detail:{type:t}}=e;switch(t){case"visit":case"ctr":case"click":this.providers.forEach((e=>e.handlePixelEvent(t)))}},this.providers=[new Facebook(e.facebook),new Tiktok(e.tiktok,e.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser),new Taboola(e.taboola),new Revcontent(e.revcontent),new Outbrain(e.outbrain)]}listenForEvents(){document.addEventListener("pixel",(e=>{this.onPixelEvent(e)}));window.onmessage=e=>{const{origin:t,data:n}=e;ALLOWED_ORIGINS.includes(t)&&(null==n?void 0:n.startsWith(MESSAGE_PREFIX))&&window.location.search.startsWith(ADS_PARAM$1)&&document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:{type:"click"}}))}}dispatchEvent(e){document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:e}))}}class URLSearchParamsPolyfill{constructor(e){this.params={},e&&e.slice(1).split("&").forEach((e=>{const[t,n]=e.split("=").map(decodeURIComponent);this.params[t]=n}))}has(e){return Object.keys(this.params).includes(e)}append(e,t){this.params[e]=t}toString(){return Object.keys(this.params).map((e=>`${encodeURIComponent(e)}=${encodeURIComponent(this.params[e])}`)).join("&")}}const parse=()=>"function"==typeof window.URLSearchParams?new URLSearchParams(window.location.search):new URLSearchParamsPolyfill(window.location.search);var State;!function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failure=2]="Failure",e[e.TimedOut=3]="TimedOut",e[e.Errored=4]="Errored"}(State||(State={}));const CAF_SCRIPT_SRC="https://www.google.com/adsense/domains/caf.js",TIMEOUT_SCRIPTS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS),TIMEOUT_CALLBACKS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS);class StateMachine{constructor(){this.state=State.Pending}transitionTo(e){this.state=e}transitionFromPendingTo(e){this.done||(this.state=e)}get loaded(){return this.state===State.Loaded}get timedOut(){return this.state===State.TimedOut}get done(){return this.state!==State.Pending}}class Ads{constructor(e,t){this.state={script:new StateMachine,blocks:new StateMachine},this.blocksLoaded=[],this.injectScriptTags=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=CAF_SCRIPT_SRC,t.addEventListener("load",(()=>e(!0))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.body.appendChild(t),TIMEOUT_SCRIPTS>0&&setTimeout((()=>e(!1)),TIMEOUT_SCRIPTS)}))})),this.onPageLoaded=(e,t)=>{if(this.pageLoaded={requestAccepted:e,status:t},this.state.script.done)return;const n=null==t?void 0:t.error_code;n?(this.state.script.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_pageloaderror_${n}`):this.state.script.transitionTo(State.Loaded)},this.onBlockLoaded=(e,t,n,i)=>{this.blocksLoaded.push({containerName:e,adsLoaded:t,isExperimentVariant:n,callbackOptions:i}),this.state.blocks.done||(t?this.state.blocks.transitionTo(State.Loaded):this.blocksLoaded.length>=this.blocks.length&&(this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_adloadfail_${e}`))},this.onTimeout=()=>{this.state.script.transitionFromPendingTo(State.TimedOut),this.state.blocks.transitionFromPendingTo(State.TimedOut)},this.blocks=e,this.options=t}get loaded(){return this.state.script.loaded&&!this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded)).includes(!1)}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=()=>{const n=performance.now();if(this.state.blocks.done)return this.cafLoadTime=Math.round(n-this.cafStartTime),void e();const i=this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded));i.includes(!1)||i.length>=this.blocks.length?e():setTimeout(t,50)};t()}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{const e=yield this.injectScriptTags();return this.cafStartTime=performance.now(),e&&void 0!==window.google?(new window.google.ads.domains.Caf(Object.assign(Object.assign({},this.options),{pageLoadedCallback:this.onPageLoaded,adLoadedCallback:this.onBlockLoaded}),...this.blocks),TIMEOUT_CALLBACKS>0&&setTimeout(this.onTimeout,TIMEOUT_CALLBACKS),yield new Promise((e=>{const t=()=>{this.state.script.done?e():setTimeout(t,10)};t()}))):void this.state.script.transitionTo(State.Failure)}catch(e){return void(this.error=e.toString())}}))}toCallbacks(){return{adLoadedCallback:this.blocksLoaded.slice(-1)[0],pageLoadedCallback:this.pageLoaded,cafTimedOut:this.state.script.timedOut||this.state.blocks.timedOut,cafLoadedMs:this.cafLoadTime,googleAdsFailure:!!this.failureReason}}toContext(){const e={cafScriptWasLoaded:this.state.script.loaded,cafScriptLoadTime:this.cafLoadTime,callbacks:this.toCallbacks};return this.error&&(e.js_error={message:this.error}),this.state.script.loaded||(e.zeroclick={reason:"googleAdsFailure"}),e}mockFailedState(){this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.state.script.transitionTo(State.Failure)}}class TagManager{constructor(e){this.injected=!1,this.identifier=e}inject(){if(this.injected)return;if(!this.identifier)return;if("TEST"===this.identifier)return;const e=document.createElement("script");e.setAttribute("src",`https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=${this.identifier}`),document.head.appendChild(e),this.track(),this.injected=!0}track(){this.push("js",new Date),this.push("config",this.identifier)}push(e,t){window.dataLayer||(window.dataLayer=[]),window.dataLayer.push(arguments)}}const ADS_PARAM="?caf",ADS_TRACKING_URL="_tr",BLOCKS_TYPE="ads",BLOCKS_CONTAINER="rs",KNOWN_CAF_PARAMS=["caf","query","afdToken","pcsa","nb","nm","nx","ny","is","clkt"];class Google{static build({pageOptions:e,preferredLanguage:t,blocks:n,googleAnalytics:i},s,a){let o={};e&&(o=Object.assign({},e),o.hl||(o.hl=t));let r=null==e?void 0:e.resultsPageBaseUrl;return new Google(s.uuid,n,o,i,r)}constructor(e,t,n,i,s){this._blocks=t,this._pageOptions=n,this.uuid=e,this.baseURL=s,this.ads=new Ads(this.blocks,this.pageOptions),this.tagManager=new TagManager(i)}injectTagManager(){this.tagManager.inject()}injectAds(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){yield this.ads.inject()}))}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return this.ads.waitForBlocks()}))}get blocks(){return(this._blocks||[]).filter((e=>this.wantsToServeAds?e.type===BLOCKS_TYPE:e.container===BLOCKS_CONTAINER)).map((e=>{const t=parse(),n=Object.assign({},e);return n.resultsPageBaseUrl=`${this.baseURL}${ADS_PARAM}&${t.toString()}`,this.wantsToServeAds&&(t.append("click","true"),t.append("session",this.uuid),n.clicktrackUrl=`${TRACKING_DOMAIN}${ADS_TRACKING_URL}/?${t.toString()}`),n}))}get pageOptions(){const e=Object.assign({},this._pageOptions);return Object.keys(this._pageOptions).forEach((t=>{t.startsWith("bodis")&&delete e[t]})),e}get cannotLoadAds(){return!this.ads.loaded}get wantsToServeAds(){return window.location.search.startsWith(ADS_PARAM)}get adsMode(){return this.ads.loaded&&this.wantsToServeAds}get adsReady(){return this.wantsToServeAds&&!this.cannotLoadAds}get noAdsRedirectUrl(){const e=new URLSearchParams(window.location.search);return KNOWN_CAF_PARAMS.forEach((t=>e.delete(t))),`${window.location.origin}?${e.toString()}`}get callbacks(){return this.ads.toCallbacks()}toContext(){return Object.assign({blocks:this.blocks,pageOptions:this.pageOptions},this.ads.toContext())}}class CookieConsentManager{constructor(){this.injectScriptTag=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.setAttribute("src",COOKIE_CONSENT_JS_URL),t.addEventListener("load",(()=>this.awaitConsent(e))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.head.appendChild(t)}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.injected||!COOKIE_CONSENT_JS_URL||isLocal()||(this.injected=yield this.injectScriptTag())}))}awaitConsent(e){let t=0;const n=setInterval((()=>{t+=1,20===t&&(clearInterval(n),e(!0)),void 0!==window.__tcfapi&&(window.addEventListener("ConsentActivity",(t=>{const{detail:{status:n}}=t;n&&e(!0)})),clearInterval(n))}),50)}}class App{main(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(this.parkResponse=decode(),this.findDomainResponse=yield getFindDomain(),!this.findDomainResponse)throw new Error("Domain failed to load.");this.pixels=Pixels.build(this.findDomainResponse),null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.listenForEvents(),this.adblock=new Adblock,yield this.adblock.inject(),this.google=Google.build(this.findDomainResponse,this.parkResponse,this.adblock),this.google.injectTagManager();const t=Parking.build(this.findDomainResponse,this.google);Render.prerender(t),this.cookieConsentManager=new CookieConsentManager,yield this.cookieConsentManager.inject();let n=Failed.cannotPark(this.findDomainResponse);if(n)return void(yield this.transitionToFailed(n));yield this.google.injectAds();const i=Disabled.build(this.findDomainResponse,this.adblock.state);if(i)return void(yield this.transitionToDisabled(i));const s=Sales.build(this.findDomainResponse);if(s)return void(yield this.transitionToSales(s));this.eligibleForZeroClick&&(this.zeroClickResponse=yield getZeroClick(this.context));const a=Redirect.build(this.findDomainResponse,this.zeroClickResponse,this.google);a?yield this.transitionToRedirect(a):(n=Failed.noSponsors(this.google),n?yield this.transitionToFailed(n):yield this.transitionToParking(t))}))}transitionToParking(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.template(e),Render.revealPage(),yield this.google.waitForBlocks(),yield this.track()}))}transitionToRedirect(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e;const t=this.track();Render.revealPage(),yield waiter(e.delay,(e=>Render.loading(e))),yield t,window.location.href=e.url,log(`➡ Redirecting [${e.url}]`)}))}transitionToFailed(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}transitionToSales(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,e.init(this.context),yield this.track()}))}transitionToDisabled(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}track(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(!this.state.track)return Promise.resolve();try{const t=this.state.trackingType;return null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.dispatchEvent({type:t}),trackVisit({context:this.context,callbacks:this.google.callbacks},t)}catch(e){return}}))}get eligibleForZeroClick(){const{cannotPark:e,canZeroClick:t,zeroClick:n}=this.findDomainResponse,{cannotLoadAds:i,wantsToServeAds:s}=this.google;return!!t&&(!!e||(!(!i||s)||!!(null==n?void 0:n.reason)))}get context(){var e,t,n,i;const s=this.findDomainResponse,a=this.parkResponse,o=null===(e=this.state)||void 0===e?void 0:e.toContext(),r=null===(t=this.adblock)||void 0===t?void 0:t.toContext(),d=null===(n=this.google)||void 0===n?void 0:n.toContext(),c=browserState(),l=Object.assign(Object.assign({},null===(i=this.findDomainResponse)||void 0===i?void 0:i.zeroClick),this.zeroClickResponse);return Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign({app_version:APP_VERSION,zeroClick:l},s),a),r),d),o),c)}init(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{window.__parkour=this,yield this.main()}catch(e){console.error("app",e);const t=Failed.fromError(e);this.state=t,Render.message(t.message),Render.revealPage()}}))}}(new App).init(),exports.App=App}));