Nu e foarte greu să citeşti de pe prompter, care e un aparat foarte util. Dacă vreţi, aici putem să vorbim despre mituri. Îşi imaginează cineva că un om poate memora informaţii despre 50 de subiecte diferite, altele în fiecare zi, fără să greşească nici un cuvânt? E greu şi ar fi inutil, cred eu. Prompterul e un aparat util care te ajută, dar nu trebuie să «gândească» el în locul jurnalistului, trebuie doar să-l ajute.
Raluca Arvat, cât mit şi câtă resemnare este în viaţa unei vedete?
– De ce mit? Miturile sunt despre dragoni şi despre zeii egipteni, mai puţin despre vedete… care sunt şi ele nişte omuleţi normali, care apar la televizor sau în filme. Şi de ce resemnare? Mie nu-mi intră în cap cuvântul ăsta, pentru că nu-mi place ideea de resemnare, viaţa e aşa de frumoasă, merită trăită din plin, şi-apoi, dacă şi vedetele trebuie să se resemneze, oamenii care au fost loviţi de cutremur sau de inundaţii şi au pierdut tot ce-au avut, ce să mai facă? Vedetele se obişnuiesc doar cu un anumit stil de abordare din partea celorlalţi şi nu e ceva insuportabil. Unii te iubesc, alţii te urăsc, dar asta se întâmplă şi când nu eşti vedetă, aşa sunt oamenii.
– Raluca Arvat este un brand?
– N-aş zice, nici un om nu este un brand, tot om rămâne. Mă bucur însă că am fost o des chizătoare de drum, că am încercat ceva nou şi mi-a şi ieşit. Am fost norocoasă şi m-a ajutat Doamne-Doamne.
– Ce loc ocupă cariera în viaţa ta?
– N-aş face un top carieră-familie-viaţă personală-prieteni-etc. Nu prea-mi plac topurile, sunt schimbătoare, în funcţie de perioada în care îmi pui întrebarea. Sigur pot doar să spun că oamenii sunt mai importanţi decât orice altceva, aşa că…
– Cât poţi rezista să stai departe de televiziune?
– Nu foarte mult, şi nici n-aş vrea să stau departe de televiziune foarte mult timp. Dar, să nu înţelegi că atunci când sunt în concediu nu mă pot dezlipi de televizor, pentru că trebuie făcute şi pauze de relaxare mentală. Şi uite-aşa, după o săptămână-două, mi se face un dor de munca mea din televiziune, de atmosferă, de colegi.
– Mergi la stadion?
– Când am vreme. Trebuie să recunosc totuşi că mai puţin decât mi-aş dori. De multe ori, din cauza programului, nu am cum să ajung la me ciurile pe care mi-aş dori să le văd din tribună. Şi nici atmosfera de pe stadioanele noastre nu e chiar cea mai plăcută, dar se vor schimba şi românii, că altfel o să rămână în afara lumii.
– Ai o echipă preferată?
– Da, Real Madrid şi Liverpool.
– Ce sport îţi place? Ce sportivi preferi?
– Mie îmi plac foarte multe sporturi şi, astfel, am şi foarte mulţi sportivi preferaţi. Dar, ca să nu mă pierd în prea multe exemple, o să enumăr doar câţiva, chiar dacă unii dintre ei nu mai sunt în activitate, dar tot glorii rămân: Hagi, Nadia, Raul – căpitanul lui Real, Michael Jordan, Hermann Meier, handbalistele de la Rulmentul – fiindcă sunt braşoveancă! (râde)…
– De unde ideea de a fi crainic de sport?
– Dar de ce nu? Aşa m-am gândit şi eu atunci când Costi Mocanu a venit şi mi-a propus să prezint ştiri din sport la Pro TV, şi cum întotdeauna am fost atrasă de lucruri noi, am zis că merită să încerc şi să văd ce iese.
– Frumuseţea reprezintă atuul principal al unei femei pentru a lucra în televiziune?
– N-am stat să analizez fenomenul foarte amănunţit, dar dacă mă gândesc la Oprah îmi dau seama că frumuseţea nu e un atribut care garantează succesul. Cred că mai degrabă profesiona lismul şi spontaneitatea sunt calităţi necesare pentru un om de televiziune.
– Cum ai reuşit să fii printre cei mai buni?
– Mă bucur să aud că sunt considerată printre cei mai buni. Întotdeauna mi-am dorit şi îmi doresc să fiu între cei mai buni şi muncesc mult ca să reuşesc asta. Dar foarte important a fost şi este votul de încredere pe care mi-l dă publicul, pentru că telespectatorii sunt cei care fac alegerile şi lor le mulţumesc pentru alegerile făcute. Îmi place ceea ce fac, îmi place să fiu jurnalist, îmi place munca în televiziune şi, în plus, am muncit foarte mult. Am cerut şi am primit ajutor de la colegii mai experimentaţi atunci când am avut nevoie, am ţinut cont de sfaturile utile, am furat meserie de la cei mai deştepţi ca mine.
– Ce studii ai? Te documentezi despre domeniul sportiv?
– Am făcut Liceul de Informa tică, Facultatea de Ştiinţe Economice, master în Comunicare şi Relaţii Publice. Chiar dacă nimic nu are legătură directă cu sportul, fiecare şcoală pe care am făcut-o m-a ajutat să-mi structurez mintea şi să fac conexiuni între tot felul de lucruri. Cât despre documen tare e normal să o fac, ar fi ciudat dacă n-aş face-o. Citesc ziare de sport, caut diverse informaţii pe internet, mă uit la tot felul de meciuri, nu doar de fotbal, la cât mai mul te competiţii sportive în general.
– Ce ai învăţat de la fotbal şi fotbalişti?
– Că rezultatele cele mai bune se obţin în echipă şi că şansele sunt egale pentru toţi.
– Cum suporţi situaţiile-limită?
– Încerc să le depăşesc cât mai bine şi să învăţ ceva din res pectivele situaţii. Nu-mi plac situaţiile-limită, dar cel mai bine e să înveţi ceva din tot.
– Televiziunea dezvoltă anumite calităţi utile în viaţă? Care?
– Ca şi în cazul fotbalului, televiziunea te învaţă să munceşti în echipă, să apreciezi calităţile şi forţa grupului, să împarţi şi bunele şi relele cu colegii, coechipierii; că ni mic nu e bătut în cuie şi că toate se pot schimba într-o clipă.
– Câtă creativitate şi cât pragmatism îi trebuie unei femei să reziste în lumea televiziunii?
– Cred că primează creativitatea, jurnalismul e o meserie care îţi cere să fii creativ. Jurnalistul e un scriitor în miniatură, pentru că în fiecare zi scrie o poveste nouă (sau vorbeşte despre ea) chiar dacă nu întotdeauna povestea e una frumoasă şi cu happy-end, nici chiar în lumea sportului, pentru că nu întotdeauna înving românii sau cuceresc medalii olimpice de aur.
– În ce măsură a contribuit educaţia dobândită în şcoală la evoluţia ta?
– Şcoala îţi structurează ideile, modul de gândire, te învaţă cum să pui cap la cap informaţiile, unde să cauţi informaţiile de care ai nevoie. Restul ţine de talentul de a folosi informaţiile acumulate şi de cât munceşti de-a lungul timpului.
– Cariera ţi-a afectat în vreun fel viaţa perso nală?
– Nu, pentru că sunt adepta echilibrului. Carie ra fără viaţă personală nu are haz. Dacă nu ai cu cine să împarţi succesul, e degeaba – au zis-o alţii mai deştepţi ca mine, eu doar am auzit-o, dar cred că e mult adevăr în aceste vorbe.
– Ce faci când ai un pic de timp liber?
– Mă întâlnesc cu prietenii şi stăm la poveşti, merg acasă la mama la Braşov sau fug din Bucureşti împreună cu iubitul meu.
– Ai şovăit vreodată? Spui vreodată nu pot?
– A spune că nu poţi să faci ceva nu înseamnă neapărat că şovăi, ci că recunoşti că eşti om şi că ai limite… obiective. Nu pot să ridic 30 de kilograme, pentru că nu pot, nu pentru că nu vreau. Trebuie să admiţi când nu poţi face ceva şi să o spui şi celorlalţi, decât să îţi iei sarcini pe care nu ai cum să le duci la capăt.
– Ce te surprinde? Ce te motivează?
– Mă surprinde întotdeauna ipocrizia, min ciuna şi lipsa de obiectivitate. Mă motivează oamenii de calitate şi cu idei.
– De ce te temi?
– De răutatea şi indiferenţa celor din jur.
– Ce ai ratat sau ce regreţi?
– Nu-mi place să am regrete, pentru că acţiunile pe care le-aş putea regreta oricum au trecut deja, aşa că regretele ar fi inutile, timpul nu se mai întoarce. De obicei, prefer să învăţ câte ceva din acţiunile ratate sau din lucrurile pe care le-am făcut prost, ca data viitoare să ştiu să acţionez şi să gândesc mai bine.
– Cât timp îi acorzi familiei, tradiţiei?
– Familia e foarte importantă pentru mine, pentru că e cea care dă stabilitate în viaţa fiecăruia. Tradiţii se mai păstrează prea puţine în ziua de azi, iar eu sunt un om care trăieşte în ziua de azi.
– Cât de importantă este iubirea pentru un cuplu?
– Eu cred că e foarte importantă. Sigur că mai trebuie să existe încredere şi respect şi, cu siguranţă, spiritul de echipă, pentru că şi cuplul este o echipă mai mică. Dacă nu aleargă amândoi spre aceeaşi poartă, meciul poate fi pierdut.
– Ce calităţi trebuie să aibă „bărbatul ideal“ pentru Raluca Arvat?
– Nu există femeie ideală, nu există bărbat ideal. Fiecare om găseşte calităţi şi defecte în persoana cu care-şi împarte viaţa. Cred că mai degrabă contează cum reuşeşte fiecare să facă balansul între aceste două părţi. Partenerul ideal e cel cu care fiecare alege să-şi împartă viaţa.
– Are nevoie femeia de arme speciale ale seducţiei pentru a-şi găsi şi păstra jumătatea?
– Cred că fiecare om are jumătatea lui pe pământ, doar că nimeni nu ştie exact unde o găseşte şi când o găseşte. Nu e nevoie de nici o armă specială de seducţie, ci doar de naturaleţe.
– Există oare o reţetă a fericirii? Dar un antidot pentru nefericire?
– De când e lumea se caută reţeta fericirii şi eu nu am citit nicăieri să fi fost descoperită. Se mai spune şi că în căutarea fericirii supreme nu mai băgăm în seamă bucuriile mărunte ale fiecărei zile, care ne fac să trăim mai frumos.
– Căsătoria mai are valoare sau a rămas pentru generaţia noastră doar un contract social?
– Orice contract poate fi rupt, chiar şi cel social. Căsătoria are valoare în sufletele celor doi parteneri care aleg să meargă împreună mai departe în viaţă, nu în ochii celorlalţi.
– Ce se spune despre tine cel mai des?
– Că sunt o „zâmbăreaţă“…
