- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Ramona Bădescu: „Viaţa mea e frenetică”

Ramona Bădescu este mai mult decât o actriţă. Este o ambasadoarea românilor în Italia, un om care demon­strează poporului italian că românii sunt altfel decât au lăsat ultimele eveni­mente din peninsulă să se înţeleagă despre România. Ea susţine cu tărie imi­granţii români care muncesc şi îşi văd de ale lor. „Mă zbat să redeschid la Roma o biserică ortodoxă, care ne-a fost dată de către Papa. Am diverse întâlniri la Vatican, în acest sens. Consider că în situaţii de criză şi de nemulţumire, oamenii pot găsi alinare prin credinţă”, crede Ramona Bădescu.

O zi obişnuită de-a mea nu seamănă niciodată cu cealaltă,, aşa că ar trebui să descriu programul a 865 de zile, ceea ce mi-arfi imposi­bil. Am luptat pentru libertatea de a decide, de a-mi schimba progra­mul, aşa că viaţa mea este frene­tică. Mă trezesc dimineaţa devreme, dansez de trei ori pe săptămână, merg la antrenamente, am un regim alimentar echilibrat, sănătos, dar foarte strict, am cel puţin trei întâlniri pe zi, lucrez cu agentul meu la diferite proiecte, citesc foarte mult, mă culc seara devreme şi încerc să nu pierd nopţile.

Vreau să organizez un festival, la nivel naţional, cu Ministerul Culturii, în care să arătăm că România a avut şi un Ionesco, un

Enescu, un Brâncuşi, are un Mungiu… că avem cultură, tradiţie şi nu suntem un popor din lumea a treia. Eu am multe porţi deschise în Italia, la nivelul prefecturilor, dar, bineînţeles, aceste iniţiative ar tre­bui să plece din partea României. Vreau să le transmit românilor de aici un mesaj de optimism. Trăim un moment dur, care nu este just şi care

nu ne aparţine. în acest moment este important ca românii să ridice faţa cu mândrie şi să nu se ascundă pentru că nu au de ce.