Râşnov – Mistere şi fiori
July 10th, 2012, Bogdan Hrib Comenteaza TweetFESTIVAL Între zile caniculare şi ploi torenţiale, grupuri de copii însetaţi de sucuri dulci şi apă minerală şi mai puţin de cultură, vizitatori străini cu ghiduri şi program, turişti români derutaţi de pisica noastră când galbenă (cea a librăriei), când neagră (sigla şi mascota festivalului), scriitorii consacraţi, cei mai tineri şi debutanţii cursanţi au reuşit să discute, să scrie, să citească, să povestească la cea de-a doua ediţie (prima la Râşnov!) a „Mystery & Thriller Festival“.
Filme noi nouţe şi cărţi la reduceri, conferinţe şi prezentări pe viu, toate au fost instructive, picante şi dense… Sau dese. Ar mai fi de bârfit pe la colţuri că s-au băut cafele şi bere „Silva Dark“? Desigur, cum altfel, când sponsorul nostru a fost peste tot prezent…
Să mai adaug că şi poliţia a fost cu noi! Nu chiar toată, doar cea de la Braşov. Să ne vedem cu bine în 2013, la următoarea ediţie.
Festivalul, zi cu zi
De ce un festival Mystery & Thriller la Cetatea Râşnov? Chiar aşa, de ce? (scrisoare deschisă şi citită cu voce tare!)
Pentru că în 2012 se aniversează 150 de ani de la apariţia romanului în două volume: Mistere din Bucureşti, pentru că George Arion este preşedintele Romanian Crime Writers Club, pentru că Lucia Verona, Stelian Ţurlea, Oana Mujea, Bogdan Teodorescu, Monica Ramirez, Bogdan Ficeac, Andra Pavel, Bogdan Hrib şi alţi câţiva scriu Crime Fiction, pentru că proiectul editorial Crime Scene are deja peste 70 de titluri, pentru că avem cititori şi fani şi pentru că festivalul este la ediţia a doua (după cea de anul trecut de la Palatul Şuţu din Bucureşti) şi pentru că oraşul Râşnov ne-a primit cu braţele deschise şi ne-a pus la dispoziţie cetatea şi cinematograful şi casa de cultură…
Nu ajunge?
Pentru că avem proiecţii de filme noi şi foarte tari, pentru că organizăm conferinţe cu specialişti în medicină legală sau creative writing, pentru că poliţia din Braşov e cu noi, cu arme şi bagaje, cu criminalişti şi serviciul pirotehnic, pentru că avem dezbateri şi lansări de carte, pentru că îl aducem în România pe J. Madison Davis, preşedintele International Association of Crime Writers, pentru că avem concerte cu Mihai Mărgineanu şi Ovidiu Scridon, şi airsoft şi pentru că avem librăria La Pisica Galbenă unde expunem peste 500 de titluri de mystery & thriller de la Crime Scene, Humanitas, Litera, Tritonic, Mioritics, şi câte şi mai câte…
Tot nu ajunge?
Pentru că mai avem chef de citit şi de scris, de un pic de istorie şi de mistere, pentru că ascultăm muzică, pentru că stăm de vorbă, pentru că ne bucurăm de viaţă.
Sperăm că v-aţi bucurat împreună cu noi!,Vă aşteptăm la toamnă la târgul de carte Gaudeamus, la Gala RCWC unde dorim să lansăm volumul Râşnov Noir, care va conţine cele şase povestiri premiate la competiţia de creative writing, precum şi cele ce vor fi scrise de speake-rii de la workshop-uri, fie ei scriitori sau oameni de ştiinţă…
Vă mulţumim, noi cei din Romanian Crime Writers Club.
Luni 18 iunie
Ediţia a doua a Mystery & Thriller Festival s-a lansat la viteză maximă. După un intro al scriitorilor Monica Ramirez şi Bogdan Hrib, adresat cursanţilor sosiţi din toate colţurile ţării pentru a participa la tabăra de creative writing, a urmat preşedintele Romanian Crime Writers Club, George Arion. Mesajul său a fost clar şi direct: primul thriller românesc a apărut în 1862. Mistere din Bucureşti, un roman uriaş din două volume, semnat de I.M. Bujoreanu, a pus România pe harta mondială a genului. Acum 150 de ani.
Marţi 19 iunie
Profesorul Octavian Buda, şeful catedrei de istorie a medicinei de la UMF Carol Davila din Bucureşti a convins cursanţii că prima comandă vocală a omenirii a fost Ucide! Au urmat poliţiştii criminalişti de la IPJ Braşov cu valizele lor pline de gadgeturi ştiinţifice şi mai puţin fantastice. Adică un fel de CSI: BV!
La Bucureşti o echipă mobilă îl aştepta pe Jim Madison Davis, preşedintele International Association of Crime Writers. A fost luat pe sus, deşi a încercat să se ascundă sosind cu o cursă mai târzie. Dus la hotel şi la masă şi sfătuit să se odihnească pentru a doua zi.
Miercuri 20 iunie
Scriitoarea Monica Ramirez le-a vorbit cursanţilor despre elementele de bază ale unui roman, părţile componente ale unei poveşti, crearea personajelor, dialog, precum şi dezvoltarea acţiunii. O reţetă pentru un viitor bestseller.
Apoi poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă de la IPJ Braşov au prezentat live activităţile pe care le desfăşoară zi de zi, precum şi aparatura, echipamentele şi armele din dotare de care dispun luptătorii SIR. O mulţime de puşti şi mitraliere şi povestea celor mai teribile acţiuni. Ba chiar şi un roboţel de la Serviciul Pirotehnic.
Între timp, la Bucureşti, Jim Madison Davis înfruntă, în direct, Texte şi pretexte cu Răzvan Dolea şi Valentin Protopopescu la Radio România Cultural. Cei doi preşedinţi, Jim şi George Arion se reîntâlnesc la Muzeul de Artă Contemporană, apoi fuga-fuga în Centrul Vechi, pentru interviuri şi o întâlnire cu cei din comunitatea literară Semne Bune, moderată de Ciprian Burkovski. Se lasă cu discuţii aprinse. La final, după lupte seculare, se mai bea o bere şi se face pace.
Joi 21 iunie
Scriitoarea Tony Mott a prezentat motivaţiile criminalilor în serie din punct de vedere statistic, apoi a povestit cum a sărit de la romanul Roşu la Doi. Scriitorul, scenaristul şi publicistul Bogdan Ficeac a lămurit drumul unei cărţi de la Cărtureşti la Hollywood, împletind experienţa personală din volumul de eseuri România captivă şi romanul poliţist à la Chandler, Vremea hienelor, cu reţetele unui scenariu bun. Şi să nu uităm documentarea, absolut necesară pentru un roman de suspans cu adevărat bun.
Vineri 22 iunie
Invitaţii surpriză la rampă. Nicolae Pepene, directorul cetăţii, povesteşte despre mistere medievale şi epopeea recuperării cetăţii, din mâinile investitorului străin… O adevărată poveste cu suspans. Apoi e rândul lui Jim Madison Davis, care din Oklahoma la Braşov explică cum şi de ce se scrie Crime Fiction şi cât de liber este scriitorul să-şi aştearnă gândurile, dacă nu e mulţumit agentul şi editorul… Brrr, te trec fiorii.
La prânz, sus în cetate, la librărie, autorii, sub stindardul Brothers in Crime, întăriţi de prezenţa lui Stelian Ţurlea şi a lui Răzvan Dolea, dezbat viitorul romanului de aventuri.
Pe seară, la răcoare, în Valea Cetăţii, concertul Ovidiu Scridon – Silvan Stâncel se desfăşoară în bună şi cuvenită ordine în pofida zvonurilor despre o iminentă furtună.
Cursanţii predau lucrările şi pentru cei din juriu urmează o noapte lungă.
Sâmbătă 23 iunie
E ziua cu „plouă sau nu plouă“… După mult aşteptata furtună, vremea s-a răcorit. Lucia Verona şi Oana Mujea – Sisters in Crime, alături de Monica Ramirez, povestesc la o cafea şi chiar mai multe despre romane şi dramaturgie şi fantasy şi câte şi mai câte…
Concertul lui Mihai Mărgineanu e în pericol. Ploaia nu se opreşte. Spectatorii se adăpostesc sub corturile inscripţionate Silva. Dar sunt prea departe de scenă. Atunci le mută mai aproape… Minunat. Un mini-concert pe ploaie.
Gala laureaţilor se desfăşoară în oraş, în sala cinematografului. Diplome, discursuri şi fotografii de grup. Zâmbete.
Duminică 24 iunie
Se apropie clipele de despărţire. Lacrimi şi batistuţe fluturânde? Nicidecum. Se schimbă e-mailuri şi se completează fişele de evaluare. Promisiuni de revedere la anul viitor sau între timp…
Întâlnirea de final tot la o bere Silva Dark.
Cam atât.
nr. 7 / iulie 2012 Tweet