- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Razboiul familiei Nastase

Cea mai mediatizată familie a neamului este, de departe, familia Năstase. Cel puţin pentru acest început de an. Ştim, ca într-o telenovelă, tot ceea ce se întâmplă acolo. Avem, deja, personaje. O cunoaştem pe Dana. Ştim unde a lucrat. Celălalt personaj, Bombonel, ştim o groază de anecdote despre el şi despre opţiunile lui, mai ales din Academia Caţavencu. în întreg, atmosfera seamănă puţin cu cea din Le Canard Enchaine. Se pot auzi, la rigoare, chiar frânturi de conversaţie.

Serviciile ascultă. într-o manieră personală, de genul „am întors armele”, tradiţională la români. înainte ascultau Opoziţia, adică pe Băsescu&comp. Acum au întors cooperativa, adică urechile&timpanul – şi ascultă başkanul. Başkanul Năstase. Ce ţi-e şi cu viaţa asta, domnu’ Năstase, par să spună şi ei, ieri îl ascultam pe nea Trăienică, azi pe dumneavoastră, cari ne-aţi fost baci… în actul doi intră şi mătuşile. Tuşa Tamara, Dana Barb, Sandu Bittner, uite-aşa trece viaţa… Fiecare are replica lui, unu’ cu Cornu, unu’ cu Delta, altul cu vila de la Predeal, Braşovul/Braşoavele sale. Cer instrucţiuni.

Vând bijuterii, de la unul la altul, trafichează ce pot. De pildă, ni-i putem închipui pe Sănducu Bit, în vorbă cu frumoasa hazeaikă Tamara („Spune-mi Tami!”), întrebând-o, în salonul de primire, la cafea, „cu cât dai juvaerurile alea, giupâneaso?”. „Patru sute de mii de parai, e bine?” Şi să zicem că aici are loc chiar târguiala, căci altfel cum/şi unde să se întâlnească mătuşa Tami cu prietenaru Săndel? Ştim ce se află şi pe pereţi. Tablourile. Un brauner, de pildă. Ştim totul. Sau, măcar, ne putem închipui. Şi cum altfel, dacă dom­nul Adrian Năstase e supărat pe noi? Ceea ce se întâmplă acum ameninţă să semene cu războiul familiei Năstase cu lumea. Dana Năstase apare şi ea ca parte chestionabilă în poveste. Familiei Năstase pare să-i rămână, pe zi ce trece, numai averea – şi să fie lapidată politic. După un asemenea scandal, şansele lui Adrian în PSD sunt făcute una cu pământul.

Ba chiar şi colegii de partid atât par să aştepte. Din vârful buzelor zic: nu, nu se poate, iar din mâini fac semne: hai, luaţi-l mai repede! De context părea să aibă de profitat Mircea Geoană, numai că şi el are niscaiva încurcături cu vărul Octavian. Asta e: beleaua vine pe umerii rudelor mai sărace, de la ţară, care mişună, ba foşgăie pe la spatele demnitarului: preţăluiesc bijou-uri, înhaţă terenuri, fac negoţ cu tot ce se poate, se bagă în afaceri cu blocuri în construcţie, îi lasă pe mafioţi la pielea goală, le dau lecţii. Adrian Năstase blochează în Parlament controlul ouălor de la Cornu, dar contrareacţia se răzbună. Imaginea sa ca politician atinge cote astronomice, dar în Groapa Marianelor. Dar, în PSD, cine se simte bine? Mitrea e luat la refec, DIPO nu mai pridideşte justificându-şi averea, doar Bunicuţa ce mai are de zâmbit.

Dar nu prea mult, pentru că şi ea a ajuns deja un produs politic expirat. loan Rus are şi el un trecut aventuros al fondurilor PHARE, aşa că e mai bine să stea cuminţel în banca lui. Singurul care mai zburdă e micuţul Petru Groza, că parcă aşa i se spunea lui Ponta. Familia Năstase va rămâne/ajunge, proba­bil, una dintre familiile foarte bogate ale României, dar va cam fi scoasă din politică pentru următoarele două generaţii. Ferice de pesediştii care, după pierderea alegerilor, s-au dat, precaut, la fund. Şi sunt şi din ăştia. Vor ieşi după ce trece viitura. Până la urmă, mai devreme sau mai târziu, Năstase va fi îndepărtat de la şefia Camerei Deputaţilor. Ce va face apoi partidul cu el, asta e de văzut? Să intri în alegeri cu el cap de listă pare, la această oră, curată sinucidere electorală. Şi atunci? Va rămâne Mircea Geoană fără contracandidat la cursa pentru preşedinţie, din partea PSD? Sunt întrebările următoarelor luni, la care ne vom uita ca la tele- novelă. Un fel de La Bloc, variantă politică.