Nu mai este de mult puştoaica „timidă, confuză, dar şi inteligentă”, dupa cum spune Melania Medeleanu de azi despre adolescenta de 16 ani care paşea în universul media şi prezenta cu precădere ştiri muzicale la MCM, dar recunoaşte că perioada aceea a reprezentat un bun antrenament pentru cariera de ştirist. A prezentat ştiri, a moderat talk-show-uri, a realizat emisiuni şi transmisii live. De curând, a avut şansa să câştige o bursă în SUA şi să se perfecţioneze la şcoala jurnalismului de peste Ocean. După o pauză de trei luni, timp în care a fost la bursă în SUA, şi tocmai când gurile rele spuneau că nu se va mai întoarce la Realitatea TV, Melania a revenit ca prin minune în peisaj, alături de Răzvan Dumitrescu, în intervalul orar 18.00-24.00. Refuzând cu obstinaţie să vorbească despre viaţa privată, Melania discută cu plăcere despre perioada petrecută în SUA şi ce înseamnă să fii om de ştiri.
- A fost dificila trecerea de la MCM la Realitatea TV?
- A fost dificila, dar a venit într-un moment în care şi viaţa mea începea sa se schimbe uşor, uşor. Nu mai eram o puştoaica şi asta se simţea înca din perioada MCM, când, recunosc, nu prea ma potriveam respectivului concept de televiziune. Norocul meu a fost ca şi acolo prezentam tot ştiri, iar printre cele muzicale se strecurau din când în când şi informaţii sociale. A fost un soi de antrenament pentru ceea ce avea sa vina.
- Care a fost cea mai mare provocare pe care v-a lansat-o viaţa?
- Pentru un ştirist fiecare zi este o provocare. Ştiu, suna a clişeu, dar credeţi-ma, aşa e! Daca nu e aşa, atunci este vorba de o problema profesionala. Apare uzura, blazarea. în schimb, daca e aşa, aproape ca nu mai ţii minte ziua care trece. Prin urmare, cea mai mare este, întotdeauna, cea de azi, deşi nu pot sa uit zilele în care a trebuit sa comentez, ore întregi, funeraliile Papei loan Paul al Il-lea.
- Cum arata o zi din viaţa Melaniei Medeleanu?
- Programul meu se încheie la ora unu noaptea. Nu adorm niciodată înainte de trei, ma trezesc, plimb câinele, citesc ziarele şi zbor la munca.
- Aţi obţinut o bursa în SUA, înainte de a reveni pe micul ecran al Realităţii, povestiţi-ne puţin despre SUA şi studiile urmate acolo!
- în SUA am învaţat muncind. A fost o bursa extrem de interesanta, pentru ca mi-a permis sa funcţionez ca un ziarist american. Mergeam la serviciu, lucram cot la cot cu ei şi înţelegeam realitatea americana în acest fel. Jurnalismul probabil se învaţa şi din carţi, dar nici o carte nu valoreaza cât experienţa pe care o poţi câştiga muncind. A fost o experienţa extraordinara, pe care aş repeta-o oricând.
- Aţi avut ocazia sa luaţi legătura cu o parte a românilor din Statele Unite? Cum gândesc ei despre România?
- Am întâlnit puţini români. Unul dintre ei este Christian Murphy – un copil adoptat din România, de catre o familie de americani. Nu mai ştia româneşte, dar povestea, cu lux de amanunte, experienţele traumatizante prin care a trecut în numeroasele orfelinate de aici. Cu toate acestea, îmi spunea mereu ca într-o zi se va întoarce şi ca îi este foarte dor. Am mai întâlnit români care m-au bucurat şi m-au întristat totodata – m-au bucurat fiindca au reuşit acolo, erau apreciaţi, respectaţi… Tristeţea vine din resemnarea care li se citea pe chip şi din înverşunarea cu care îmi spuneau ca nu se vor mai întoarce în România în veci!
- Este mare diferenţa între mentalitatea americanilor şi cea a românilor? în ce sens?
- Oamenii aceia au o normalitate care te impresioneaza. Nu pare mare lucru sa reacţionezi normal, în regula sensului comun, la tot ceea ce se întâmpla în jurul tau. Se bucura sincer, muncesc serios, îţi spun direct ceea ce au de zis şi parca respira un aer de normalitate, departe de intrigile, micile mizerii, isteriile care bântuie societatea româneasca.
- Este jurnalismul românesc, măcar în parte, aproape de cel american ori nici măcar nu suferă comparaţie românii cu americanii?
- Jurnalismul adevarat este peste tot la fel. Difera subiectele şi modul de raportare la societate. Jurnaliştii americani sunt mult mai implicaţi decât noi. Aş spune ca ţin la societatea lor, la valorile adevarate care o susţin, chiar şi în momentul în care o critica. Nu ştiu daca acest simţ civic sanatos, normal, va aparea prea curând şi la noi.
- Cum sună planurile pe care vi le-aţi făcut la întoarcerea în ţară?
- M-am întors cu planuri legate de oameni. în America m-a impresionat teribil felul în care se implicau oamenii de rând în tot soiul de probleme, cum se ofereau voluntari şi cu câta convingere luptau pentru cauzele în care credeau. Ştiu ca poate suna vedetist, însa aş vrea sa pot sa ma implic mai mult şi sa pot implementa în România programe sociale care peste Ocean funcţioneaza fara greşeala. Nu ştiu daca o sa îmi iasa, dar m-aş bucura sa pot trece de la stadiul de vorbe la fapte.
- Pentru că tot nu aţi dorit să ne vorbiţi despre viaţa personală şi aţi preferat să ducem discuţia numai pe tărâm profesional, numiţi trei ziarişti români şi trei străini pe care îi admiraţi!
- îl respect enorm pe Emil Hurezeanu, pentru clasa înalta pe care o are. îmi place inteligenţa taioasa a lui Cristian Tudor Popescu şi respect profesionalismul desavârşit al colegului meu de pupitru Razvan Dumitrescu. Ziariştii straini care-mi plac nu spun nimic celor care nu-i cunosc, dar îmi plac ziariştii americani, asta e cert!
- Vă consideraţi o vedetă tv? Ce dă coloana vertebrală unui prezentator de ştiri?
- în primul rând, este o înţelegere greşita în ceea ce priveşte jurnaliştii de televiziune, atunci când sunt consideraţi vedete. Nu au nici o treaba cu asta. Ne vedeţi dând ture pe la petreceri mondene, cautând haine din ultimele colecţii de moda şi mizând pe zeci de fani în jurul nostru? Sunt un om care-şi desfaşoara activitatea în spaţiul public, asta-i singura diferenţa. Coloana vertebrala nu are nici o legatura cu viaţa privata – de vedeta sau nu – ci doar tipul de activitate pe care-l desfaşuram public. Jurnalismul. Şi aici ştim cu toţii ce înseamna sa ai o coloana vertebrala dreapta.
- Ce vă supără cel mai mult în viaţa profesională sau cea de zi cu zi, în raport cu cei din jur?
- Bârfa, zvonul, scandalul de dragul scandalului. Se pare ca profesional, dar şi personal, am aceleaşi cauze de suparare.
- Dacă ar trebui să renunţaţi la televiziune, aţi renunţa? Mai ales că aţi cochetat cu muzica…
- E foarte probabil ca într-o zi sa renunţ la televiziune. Nu am crezut ca o sa spun asta vreodata, dar viaţa îmi arata feţe pe care le-am ignorat pâna acum. Şi-mi da de înţeles ca pot face multe alte lucruri, în afara de asta. Acum ma tenteaza cel mai mult sa renunţ la detaşarea pe care ţi-o da studioul, postura de prezentator de ştiri, şi sa încep sa ma implic. Sa încerc sa schimb ceva. Nu ştiu daca sunt în stare, dar ma tenteaza.
text Alice-Claudia Gherman
foto arhiva Realitatea TV
