- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Relaţiile… deraiate

În istorie există o mulţime de cupluri celebre. Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Lancelot şi Guinevère, Orfeu şi Euridice, Iustinian şi Teodora sau Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta.

Indiferent de epoca istorică şi de forţa iubirii lor, destinul nu le-a fost prieten. Şi atunci cam ce exemple să găsim, noi cei din zilele noastre, privind spre trecut, citind şi judecând poveştile lor? Romane celebre şi filme memorabile au spus poveştile lor tragice. Aparent, însă, în basmele româneşti ca­valerul rătăcitor – de multe ori un Făt-Frumos – e mai câştigat pentru că în general ia fata împăratului cu tot cu jumătate de împărăţie. Să fie o chestiune de matrice culturală? Să fie legătura noastră cu pământul atât de adânc legată de taina căsătoriei? Şi totul cu un fatalism mioritic… Un fel de… şi de-o fi să mă… însor!…

Dacă încercaţi pe google să căutaţi cuvântul cuplu, veţi găsi 9.200.000 de rezultate. Impresionant, nu? E posibil ca pe la coada acestor rezultate să existe şi chestiuni care ţin de tehnică, dar primele sunt exclusiv site-uri de sfaturi generale, dating, cărţi, filme, căutarea fericirii, fotografii, chiar şi lucruri deocheate…

Cinematografia contemporană abundă în producţii având ca subiect aceste probleme găsind cele mai năstruşnice sau viabile soluţii. De la „Pe aripile vântului“, la „Kramer contra Kramer“ sau „Războiul rozelor“, comediile contemporane sau dramele istorice se adaptează momentului într-un melanj de situaţii neaşteptate. Iubiri imposibile, cupluri neaşteptate, finaluri apoteotice… Oriunde există un cuplu, poate exista o situaţie cu date noi. Chiar dacă în fond (devin patetic şi lacrimogen), în profun­zime, poveştile sunt întotdeauna la fel.
Şi totuşi, încotro ne îndreptăm? Noi, cei de azi şi eventual de mâine…