ambien buy Wichita Falls buy ambien ambien no prescription fedex

how to wean from phentermine cheap phentermine online when does phentermine peak

can you snort tramadol hcl buy tramadol online purchase ultram Elk Grove

tramadol eczane tramadol online cod combining tramadol and naproxen

how long before phentermine starts working phentermine 37.5mg phentermine in franklin tn

how many pills of ambien can kill you buy ambien ambient music artists list

tramadol ev bula pdf buy tramadol how many mg of tramadol is safe to take

tramadol for hip dysplasia order tramadol online cod tramadol for migraines

taking xanax and st john's wort buy xanax online can you donate blood if you are taking xanax

can u take xanax if pregnant generic xanax do work drug tests test xanax

DOSAR

Reportaj: Când iese fiara din femei

March 25th, 2010, com 20 comentarii

Dacă ignorăm schimonoselile ştiinţifice gen un bărbat a născut nu ştiu ce, în urma nu ştiu cărui experiment tâmpit, femeia este, totuşi, cea care dă viaţă. Uneori, însă, decăzută din acest titlu de nobleţe, o mai şi ia. Cu o cruzime greu de imaginat. I-a crăpat capul cu un topor, i-a împlântat ranga în spate sau a ciopârţit cadavrul şi l-a fiert în sodă caustică parcă nu sună prea feminin, nu? Din păcate, femeile au demonstrat că pot fi egale cu bărbaţii şi în zona infracţională. Fură, falsifică, tâlhăresc, lovesc sau omoară la fel de uşor. Ba, uneori, chiar cu un anume stil.

Alina şi heroina

Tot drumul până la Penitenciarul Târgşor am făcut exerciţii de imaginaţie pe tema dată. M-am văzut după gratii, cu vreo şapte criminale colege de cameră, cu lanţuri – a, nu, că nu se mai poartă, da’ nici cătuşele sau lacătele nu-mi plac prea tare. Şi mi-a ieşit atât de bine chestia asta cu transpusu’, încât am ajuns la poarta închisorii cu o mare durere de cap. Şi de ce ţi-e şi cu viaţa asta, aşa, în general. Apoi a venit Alina la vorbitor, cu o atitudine de genul stai, fată, că nu-i chiar aşa de rău! Am îndrăgit-o din prima. Frumuşică, veselă, de o sinceritate năucitoare. Că a ajuns la performanţa de-a nu se mai ruşina de nimic din trecutul ei. Gata, a plătit, şi-a consumat raţia de suferinţă. De-acum, să dăm drumul la viaţă! După patru ani şi cinci luni de detenţie, număraţi dumneavoastră câte zile şi nopţi de coşmar, Alina a reuşit să se împace cu situaţia. Să se accepte, aşa cum este, şi, mai ales, să se ierte. „Că degeaba te iartă sistemul, familia şi prietenii, dacă nu o faci şi tu însuţi”, îmi spune, aşa, printre altele. În timp ce se uită la mine, pe furiş. Ca să vadă dacă am prins nuanţa. Şi dacă are cu cine vorbi. Întâmplător, da, chiar înţeleg. Am viaţa plină de din ăştia cu iertări de sine. Şi faptul că nu sunt la închisoare nu înseamnă neapărat că le este mai uşor. Sigur că eu glumesc, le spun că asta e treabă de Dumnezeu, de ce să-i luăm job-ul? Cu Alina, însă, nu ţine. Pur şi simplu e la avansaţi. De vreme ce a ieşit întreagă din propria ei judecată, mult mai drastică decât cea de la tribunal, nu o mai afectează ce-ar putea crede ceilalţi. Aşa că îmi spune povestea unei drogate de succes, fără ocolişuri sau romanţări: „După ce mi-am analizat viaţa, bucată cu bucată, că doar ce era să fac atâta amar de vreme, mi-am dat seama că eu am ajuns aici de prea mult bine. Am avut o copilărie fericită, nu mi-a lipsit nimic, mama are o firmă, în Dorobanţi, am fost ceea ce s-ar numi o fată de bani gata. Părinţii au divorţat, la un moment dat, dar n-am avut de suferit nici din asta, tatăl meu vitreg este un om pâinea lui Dumnezeu. El mă vizitează şi la închisoare, îmi creşte şi copiii, Andreea şi Alexander, de şapte şi cinci ani. Mama, ce-i drept, n-a venit aici, zice că-i e prea ruşine. Şi, sincer, o înţeleg. Mi-a dat de toate, inclusiv atenţie şi iubire. Iar eu, ca o floare, m-am apucat de droguri. Aveam vreo 17 ani, eram elevă la Liceul economic Virgil Madgearu. Atunci mi s-a părut o chestie mişto, cool, era la modă, mai ales în Rahova, între prietenii mei. Cu ideile astea stupide am trecut şi peste faptul că, la început, îmi era foarte rău când mă drogam. Acum îmi vine şi să râd, zici că eram dusă, parcă mi-a dat cineva o treabă de făcut şi mă străduiam, din toate puterile, să o dovedesc. Adică să mă distrug. Nişte băieţi din gaşcă ne cumpărau heroină, era 15 mii de lei pliculeţul, pe atunci. Ai mei nu stăteau prea mult pe-acasă, aşa că ne adunam la mine. La început am fumat, apoi am trecut la folie şi, evident, am ajuns la heroină injectabilă. Te ia dependenţa, de nu te vezi, deşi eu spuneam, tot timpul, că n-o să ajung ca drogaţii. Vezi să nu, nici nu-ţi dai seama când ajungi. N-aş putea să spun că era cine ştie ce fericire, povestea cu steluţe şi extaz e mai mult din filme. Dar eram foarte liniştită, într-adevăr, aveam o stare de bine, dormeam pe rupte, nu aveam nici un gând negativ. Mama a cam mirosit că nu-i a bună, slăbisem îngrozitor, eram depresivă şi absentă mai tot timpul. Sigur că m-a întrebat, da’ eu nu şi nu. Am liniştit-o, oarecum, că noi, narcomanii, minţim atât de convingător încât credem şi noi ce spunem. După o vreme, m-am prins că ăştia din gaşcă se cam folosesc de mine, că aveam şi bani şi casă, aşa că am luat-o pe cont propriu. Mai eram şi mândră că mă descurc singură cu dealerii din zonă, cine mai era ca mine? Numai că drogurile s-au tot scumpit, nu le puteam cere alor mei sume atât de mari, aşa că mi-am dat tot aurul la amanet. Liceul nu mă mai interesa, l-au terminat mai mult părinţii, cu milogeală pe la profesori. Mama mea are o vorbă, la care ţine şi acum: Alina nu e, totuşi, un copil rău! Cu asta i-a convins pe toţi. Dar ştia, deja, că mă droghez. Când am intrat în sevraj, m-a dus la Spitalul Obregia, de unde am cam fugit. Sigur că am încercat să mă las, dar nu mi-a ieşit. Nici dacă m-au încuiat în casă, nici dacă am plecat în Austria, la muncă. M-am şi îndrăgostit, am făcut fetiţa, tot degeaba. Nu puteam înlocui heroina cu nimic. După a doua naştere, am realizat, cu groază, că, de fapt, mă droghez fiindcă îmi place, ce s-o mai lungim! Până atunci, serios, ziceam că-i o toană. Părinţii nu-mi mai dădeau bani, aşa că m-am înhăitat iar cu prietenii. Am falsificat bani, am furat din supermarket-uri, chiar şi ecrane de calculator. Am fost condamnată la doi ani cu suspendare, dar tot nu m-am potolit. Am ajuns şi să tâlhăresc oameni pe stradă, în Griviţa am smuls un lanţ de la gâtul unei femei. Era cu soţul, m-au urmărit şi m-au prins. Apoi a venit Poliţia şi tot tacâmul. O să râdeţi, dar oamenilor ălora le mulţumesc din tot sufletul. Dacă nu ajungeam la închisoare, eram gata demult. Arătam ca un schelet, eram capabilă de orice. Am auzit că mulţi dintre prietenii mei de atunci au murit sau au fost omorâţi. Nu ştiţi ce poate face drogul dintr-un om!”

„Omul se poate purta, uneori, inuman“

Deţinutele de la Târgşor mi-au spus că termenul de valabilitate, în puşcărie, este de patru ani. După aceea încep să-ţi sară şuruburile, să o iei pe arătură. Dacă n-ai o doză de nebunie şi nişte rămăşiţe de umor, cam negru, ce-i drept, eşti pierdut.

Roxana Pascu se uită la mine, din prima, ca la duşmanul de clasă. Şi-mi trage o săpuneală de nu mă văd! Că noi, ziariştii, prea ne băgăm, aşa, cu bocancii, prin sufletul omului. De unde reţinem doar senzaţionalul. Nu şi durerea, suferinţa, rănile deschise. De ce să-mi povestească tragedia prin care a trecut? Ca eu să plec cu temele făcute şi ea să rămână cu insomnii şi depresii? După ce s-a chinuit, ca Iisus pe cruce, să uite măcar ceva, măcar un amănunt? Lipsa mea de reacţie o şochează. Ce să spun, femeia are dreptate, în principiu. Nici eu nu mi-aş povesti viaţa unor necunoscuţi, chiar dacă n-am omorât pe nimeni (încă). Şi cu atât mai puţin într-un club de penitenciar, cu încă vreo zece persoane în jur. Într-un final, totuşi, cădem la pace. Da, vorbim, dar fără detalii de răsucit cuţitul în rană. Că şi-aşa o doare fiecare vorbă, fiecare privire, fiecare gest. Şi fără întrebarea aia tâmpită că de ce aţi ajuns aici? Că aşa i-a fost soarta, de-aia! Dacă ţi-e scris să păţeşti ceva în viaţă, apoi te tot învârteşti pe acolo, până se întâmplă, susţine Roxana: „Am avut şi eu o viaţă normală, cândva. Am terminat liceul electrotehnic, m-am măritat dintr-o tâmpenie de tinereţe, la 18 ani, am făcut o fetiţă. Şi uite-aşa m-am trezit copil cu un copil, dar am crescut-o cu drag, m-a ajutat faptul că lucram în ture de noapte, eram casieră RATB. Am divorţat, că nu mergea, m-am recăsătorit şi am mai avut un băiat. La început a fost bine, dar bărbatul a luat-o pe băutură, anturaj, femei. Era şofer, pleca şi uita să mai vină. Umbla cu o maşină cu valori, lua bani din gestiune şi eu îi puneam la loc, ca să fie bine. Am băgat divorţ şi am avut un noroc chior, că a murit avocatul. Am plecat în Germania, a venit după mine. Şi-apoi să vezi scandal şi bătăi câte am îndurat! Nu mă iubea, dar avea o obsesie pentru mine, nu accepta să-l părăsesc. Apoi lucrurile s-au deteriorat foarte tare, nici nu mai ştiam când e beat şi când e treaz. A fost şi la dezalcoolizare, dar tot nu i-a folosit la nimic. Era violent cu toată lumea, pur şi simplu nu mai judeca. Ne bătea pe toţi, eu chemam Poliţia. Poliţia îl bătea pe el, eu trebuia să plătesc amenda. Apoi el mă snopea pe mine, că de ce i-am chemat, şi tot aşa. Disperată, am hotărât să-mi iau copiii şi să plec în Italia, cu o prietenă. Nenorocirea este că el a aflat. Ultima mea săptămână în libertate, ca să zic aşa, a fost mai cumplită decât orice închisoare. Ăla a fost iadul, coşmarul vieţii mele. Ne-a sechestrat pe toţi, eu am fost legată, bătută, violată… Băiatul a murit, atunci…”

Roxana îşi frământă mâinile, se întunecă, îşi pleacă privirea, faţa i se schimonoseşte de groază. Nu, nu vorbim despre asta. S-a trezit paralizată, operată la coloană. Procesul ei s-a judecat în acelaşi timp cu dosarul Omar Haissam: „Pe el l-au eliberat, că era bolnav. Eu, că de-abia se mai vedea urmă de viaţă în mine, n-am contat. Ca la noi, în România, fără bani şi relaţii mori cu dreptatea în mână. Dar am şi o bucurie, doamnă, fata mea şi-a obţinut, prin puterile ei, o bursă pe Drept, la Londra. E în primul an, o să terminăm facultatea în acelaşi timp, ca să mai şi râdem. Că pe atunci am speranţă să fiu eliberată con­diţionat. Din ambiţie, şi-a ales Criminalistica. Mi-a spus, lasă, mamă, că o să iau eu dosarul, de la capăt, şi o să fac ceea ce n-am putut atunci, că nu aveam banii şi cunoştinţele necesare. Dar nici măcar de dragul ei n-aş putea să mai răscolesc toată durerea. Mă chinui, de zece ani, de când sunt aici, să uit. Să îngrop trecutul şi să privesc doar înainte. Sigur că nu-mi iese mereu, dar mă străduiesc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a vindecat de dorinţa de răzbunare, nopţi în şir am visat doar la asta. Şi nici n-aş mai avea pe cine, bărbatul a murit şi el, după un timp. Iar eu plătesc cât mi-or fi zilele. Am avut perioade în care nu mă suportam, îmi venea să mă sfâşii. M-am uitat în oglindă şi am spart-o. Pentru că de acolo mă privea o fiară. Nu ştiam ce să fac cu furia din mine. O vreme mi-a plăcut să fiu rea, să-i fac pe alţii să sufere. M-am potolit la Jilava, că acolo au ştiut cum să se poarte cu mine. Mi-au dat responsabilităţi, au avut încredere şi asta m-a obligat. Apoi, pe Rahova, am stat în celulă cu o studentă la psihologie. Mi-a dat de citit, m-a consiliat, oarecum, am parcurs şi multă literatură creştină. Acolo scrie că omul se poate purta, uneori, inuman. Şi explică şi de ce, te învaţă să scapi de asta. Dacă ştii ce să faci cu ea, închisoarea e chiar o şcoală. Înveţi să trăieşti din nimic, să te bucuri de puţin, să aduni, cu grijă, toate cioburile care ţi-au mai rămas din viaţă, să faci haz de necaz. Altfel, înnebuneşti. Şi uite-aşa trag de mine, ca de o povară foarte grea, da’ aş zice chiar că mă ţin bine, după zece ani mi se întâmplă să mai şi râd. Mă forţez să privesc înainte, în trecut mă întorc doar inconştient, mă feresc, cât pot, ca de dracu’. Când am avut zile libere nici n-am mers în Bucureşti, în Berceni, acasă, ci la Câmpina, la o prietenă. Tot ca să nu răscolesc durerea”.

Roxana este condamnată la 20 de ani de închisoare, pentru omor. Băiatul a murit, atunci. Sigur că aş fi putut să aflu ce scrie în dosar şi să povestesc amănuntele înfio­rătoare. N-am făcut-o, din mai multe motive. În primul rând, n-am nici o garanţie că în dosar se află adevărul şi că un om care stă în puşcărie este cu siguranţă vinovat. Cu vreo trei luni în urmă, chiar în revista Flacăra am publicat un material despre erorile judiciare din România, în urma cărora o femeie din Comarnic, de pildă, a stat zece ani în închisoare, pentru crimă, fără să aibă vreo vină. Şi pentru asta s-a ales cu nişte scuze de la Ministerul Justiţiei. Apoi, chiar cred că, dacă eşti legată, bătută şi violată, în faţa copiilor, timp de o săptămână, poţi să-ţi pierzi minţile şi să faci orice. Şi, nu în ultimul rând, am ignorat dosarul crimei pentru că aşa i-am promis Roxanei. Ceea ce pentru mine, ca un ziarist nenorocit ce sunt, chiar contează!

foto Octavian Tibăr

În volumul Cei mai odioşi 100 de criminali români, autor comisarul Traian Tandin, editura Tritonic, 2008, se află şi 14 femei:

• Alexia Varlam, din zona Câmpulung, şi-a ucis, între anii 1925 şi 1928, mama, tatăl, sora şi cei patru copii. A fost condamnată la temniţă pe viaţă;

• Până la vârsta de 33 de ani, Maria Peia, din Caraş-Severin, şi-a îngropat, de vii, şase prunci. Întrebată de ce, a dat un răspuns şocant: „Mi-a fost milă să-i omor!”  A fost condamnată pe viaţă, în 1932;

• Marta Barbu, din Caraş-Severin, a ucis un copil de şapte ani, din vecini, în 1934, ca să aibă şi băiatul ei, mort de scarlatină, un „tovarăş de joacă pe lumea cealaltă”;

• În 1928, aflând că este bolnavă de cancer, Margareta Ştefănescu şi-a ucis soţul şi cei doi copii, apoi s-a sinucis, într-o vilă din Sinaia;

• Maria Naghy este prima dobrogeancă condamnată la moarte, în 1943. Ea a găzduit doi tâlhari, i-a ajutat să se spele de sânge şi a ascuns cuţitele de măcelărie cu ajutorul cărora criminalii ciopârţiseră un negustor din Constanţa;

• Maria Popescu şi-a otrăvit soacra şi camerista, pentru că aflaseră că are un amant. A încercat să-şi omoare şi socrul, Stelian Popescu, proprietarul cotidianului Universul, dar nu i-a reuşit. A fost condamnată pentru asasinat prin otrăvire, în 1946;

• În 1952, Maria Miron, din zona Năsăudului, şi-a omorât amantul, cu un topor şi un cuţit, pentru că nu o satisfăcea sexual;

•Victoria Murgu, din Aiud, şi-a omorât fetiţa, de un an şi patru luni, prin înfometare. În 1973, s-a primit ordin ca dosarul penal pentru omor calificat să nu ajungă la tribunal. Asasina a scăpat nepedepsită pentru că nu dădea bine la imaginea comunismului ca în România un copil să moară de foame;

• În 1976, Elena Vişan, din judeţul Prahova, şi-a omorât bărbatul cu toporul, i-a ars cadavrul în fundul curţii şi i-a îngropat cenuşa. Criminala a fost executată prin împuşcare;

• Margareta Szekeres, din Harghita, şi-a omorât cei trei copii, cu toporul, „pentru că aşa i-a poruncit Dumnezeu”. Anchetatorii au stabilit, în 1976, că femeia era bolnavă psihic;

• În iarna anului 1986, după o ceartă la beţie, Elena Vizitiu, din Bucureşti, a turnat gaz peste prietena ei mahmură şi i-a dat foc. Victima a ars până la cenuşă;

• Brăileanca Mandinca Cociaş şi-a strangulat soţul, în 1990, apoi a ars cadavrul într-un butoi din tablă şi resturile le-a aruncat în Dunăre;

• În 1991, Rada Pătraşca, din Bucureşti, a fost condamnată la 25 de ani de închisoare. Ea a omorât trei bătrâni, după ce i-a convins să-i facă acte de proprietate pentru casele lor;

• Roxana Călin, medic în Ploieşti, a omorât-o pe soţia amantului ei, a tranşat cadavrul în cada de baie, a făcut colete şi le-a împrăştiat prin oraş. A fost condamnată la 20 de ani de închisoare, în 1994.

Taguri:

Comentarii

  1. Thanks i love your article about Reportaj: Când iese fiara din femei | Revista flacara

  2. mutual funds says:

    Regards for sharing Reportaj: Când iese fiara din femei | Revista flacara with us keep update bro love your article about Reportaj: Când iese fiara din femei | Revista flacara .

  3. Thankyou for sharing Reportaj: Când iese fiara din femei | Revista flacara with us keep update bro love your article about Reportaj: Când iese fiara din femei | Revista flacara .

  4. My husband and i felt fortunate when John managed to finish up his homework through your ideas he got through your web pages. It’s not at all simplistic to just be giving for free steps that a number of people could have been trying to sell. We fully grasp we need the writer to be grateful to because of that. The main explanations you have made, the easy website menu, the relationships you can give support to engender – it’s all terrific, and it’s helping our son in addition to the family imagine that that subject is amusing, and that is really indispensable. Thank you for everything!

  5. It’s my belief that mesothelioma is usually the most dangerous cancer. It contains unusual traits. The more I really look at it a lot more I am certain it does not act like a real solid flesh cancer. In the event that mesothelioma is usually a rogue virus-like infection, in that case there is the probability of developing a vaccine plus offering vaccination to asbestos subjected people who are really at high risk with developing long term asbestos related malignancies. Thanks for discussing your ideas on this important health issue.

  6. Accident Videos…

    If you need a great to watch funny accident videos then check out my site….

  7. uggs sale says:

    Wow, incredible blog layout! How long have you been blogging for? you make blogging look easy. The overall look of your site is magnificent, let alone the content!

  8. What抯 Going down i am new to this, I stumbled upon this I have discovered It absolutely helpful and it has helped me out loads. I’m hoping to contribute & help other users like its helped me. Good job.

  9. Wonderful work! This is the type of info that should be shared around the internet. Shame on Google for not positioning this post higher! Come on over and visit my web site . Thanks =)

  10. new led watch I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….

    I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….

  11. girls bikini says:

    There are definitely quite a lot of particulars like that to take into consideration. That may be a great point to carry up. I offer the ideas above as normal inspiration but clearly there are questions like the one you deliver up where an important thing shall be working in honest good faith. I don?t know if finest practices have emerged around things like that, but I’m sure that your job is clearly identified as a fair game. Each boys and girls feel the influence of just a second’s pleasure, for the rest of their lives.

  12. Health Blog says:

    Trackback for a Great Article…

    Left you a trackback for your readers to get more info….

  13. ugg outlet says:

    Currently it seems like BlogEngine is the preferred blogging platform out there right now. (from what I’ve read) Is that what you are using on your blog?

  14. Trackback for a Great Article…

    Left you a trackback for your readers to get more info….

  15. Another important part is that if you are a senior, travel insurance intended for pensioners is something that is important to really look at. The older you are, greater at risk you are for allowing something poor happen to you while overseas. If you are never covered by some comprehensive insurance policy, you could have several serious complications. Thanks for expressing your ideas on this website.

  16. Trackback for a Great Article…

    Left you a trackback for your readers to get more info….

  17. One thing is that often one of the most popular incentives for applying your credit card is a cash-back or perhaps rebate supply. Generally, you get 1-5% back in various expenditures. Depending on the credit card, you may get 1% back again on most expenses, and 5% again on purchases made from convenience stores, gasoline stations, grocery stores as well as ‘member merchants’.

  18. Phen375 reviews…

    This is really interesting, You’re an excessively professional blogger. I have joined your rss feed and look forward to in search of more of your magnificent post. Additionally, I’ve shared your site in my social networks! phen375 reviews…

  19. Good blog post. What I would like to bring about is that computer memory has to be purchased but if your computer is unable to cope with that which you do by using it. One can deploy two RAM memory boards having 1GB each, by way of example, but not certainly one of 1GB and one of 2GB. One should always check the maker’s documentation for own PC to be sure what type of memory space is needed.

  20. Websites you should visit…

    I really liked your blog, appreciate the great information….

Comenteaza