Restaurant: ASAMI
March 1st, 2007, Alice-Claudia Gherman Un comentariu TweetPe 14 octombrie 2003 se deschidea, lângă magazinul Victoria, primul restaurant cu specific japonez autentic din Bucureşti – ASAMI. Noutatea consta nu doar în meniul tradiţional nipon, ci şi în faptul că românilor li s-a dat posibilitatea în acest fel să vadă cum li se pregăteşte mâncarea, chiar în faţa lor. în România mai erau restaurante japoneze, dar ASAMI era primul cu mese de Tappanyaki, adică unde clientul este martor la prepararea bucatelor.
Konnichi Wa! Tondemonai! – Bună ziua! Bine aţi venit!
Aceasta este urarea care vi se va face dacă treceţi pragul restaurantului ASAMI din Capitală! între 13.30 şi 23.30, de marţi până duminică, şi lunea de la 17.00 la 23.30, sunteţi bineveniţi aici, în acest restaurant amenajat în stil tradiţional japonez. Arhitectul Adrian Cristescu a realizat design-ul localului, după ce a vizitat împreună cu patronul un restaurant autentic din Japonia. în salonul de 42 de persoane tronează în centru o masă de Tappanyaki unde dirijor de orchestră este Hamata Nobu, tânărul bucătar japonez în vârstă de numai 24 de ani, dar de o îndemânare culinară ieşită din comun. El conduce o echipă de şase bucătari români antrenaţi să satisfacă cele mai rafinate gusturi japoneze. Nu e de mirare că, adesea, firme precum Subaru, Hyunday preferă să dea petreceri cu specific japonez aici. Dar nu japonezii sunt principalii clienţi ai acestui restaurant, ci mai ales românii şi occidentalii care au văzut că poporul din Ţara Soarelui Răsare ştie să gătească bine şi extrem de sănătos. La ASAMI ai garanţia unei igiene perfecte, Hamata Nobu şi echipa sa se spală pe mâini de zeci şi chiar sute de ori dacă e cazul, dar şi garanţia unor produse proaspete (peştele vine între gheaţă, proaspăt, cu avionul din Japonia, produsele nu sunt congelate, ci doar ţinute la rece) şi de calitate. Legume, fructe de mare, carne de vită, porc sau pui, peşte se transformă toate sub ochii clientului în adevărate opere de artă cu gust exotic şi parfum japonez. Pe lângă salonul de Tappanyaki, mai există şi barul de sushi, unde sunt alte zece locuri şi un alt tânăr bucătar român prepară sushi în faţa clientului.
Specificul bucătăriei japoneze constă în produse proaspete, crude şi un design fantastic. Baza bucătăriei este pasta de soia. La fel cum noi păstrăm carnea în grăsime de porc, ei o păstrează în pastă de soia. Pe scurt, bucătăria japoneză e plină de fantezie şi creativitate.
o călătorie culinară în Ţara Soarelui Răsare
„La sushi există un orez special care are bobul mare şi e importat din SUA. El se fierbe într-un vas special, apoi se scurge şi se răsfiră pe un vas japonez din lemn, se răceşte şi peste el se adaugă în diferite proporţii zahăr, mirin şi alte condimente japoneze, totul se amestecă bine cu mâna şi se formează mici sărmăluţe, care se ambalează in fileuri de peşte – ton, somon, Sea Bream, sepie etc. – unse în prealabil cu wasabi (pastă de hrean). Totul se serveşte cu wasabi şi ginger felii murate. O altă specialitate japoneză este sashimi, specialitate din felii mai groase de peşte crud servite într-un vas de lemn cu ridiche albă, lămâie, wasabi, ginger murat şi sos de soia. Alături de aceasta puteţi să serviţi un sake – 19 lei/80 ml, un vin de prune 180 de lei/sticla de trei sferturi sau o bere japoneză Sapporo ori Kirin la 21 de lei/330 ml. Un meniu mediu la ASAMI costă în jur de 120 de lei, dar puteţi alege şi doar sushi de ton – 27 de lei, rulouri Tekamaki – 23 de lei, Inari (pastă de soia prăjită cu orez sushi) – 23 de lei, sashimi (somon, ton sau Sea Bream) – 54 de lei. Un meniu complet ASAMI conţine creveţi, somon, legume, brânză Tofu, muşchi de vacă, banană Tappanyaki flambată, totul costă 140 de lei”, precizează Ion Negrea, managerul general al restaurantului ASAMI. Un prânz la ASAMI poate dura între 40 de minute şi o oră şi jumătate, personajele centrale sunt bucătarul şi ale sale preparate. Aşadar, Meshi aga re, dozo! Poftă bună!
nr. 3 / martie 2007 Tweet
Amazing site…
I really liked your blog, thanks for sharing this useful information……