- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Restaurant: Switch on Old Bucharest!

Căldură mare, zgomot mult, aglomeraţie. Unde să te adăposteşti într-o zi toridă de iulie? O idee ar fi să te refugiezi în centrul vechi. Mă rog, în ceea ce a mai rămas din oraşul vechi – Bucureşti. În zona Lipscani sunt o serie de restaurante şi terase care mai de care mai îmbietoare pentru trecătorul obosit. Da, este momentul să comutaţi pe vechiul Bucureşti, comutaţi pe restaurantul Switch. Un local cu parfum de secolul XIX –  început de secol XX, la interior tapetat cu poze în sepia din Bucureştiul interbelic. La exterior, cu o terasă cochetă, cu multe umbreluţe şi sistem de pulverizare a aburilor reci. Merită o încercare. Switch on Old Bucharest!

Fiecare pas pe strada Lipscani este acum o adevărată aventură care se poate solda chiar cu un picior scrântit între scândurile care încearcă să mascheze gropile şi şanţurile care străbat  vechea arteră comercială a Capitalei atât de vestită altă dată, atât de oropsită acum de către municipalitate. Dacă scapi cu bine din această cursă cu obstacole, în apropiere de Banca Naţională a României, în stânga începe str. Smârdan. Pietruită de bine, de rău şi presărată cu restaurante şi terase care mai spală din ruşinea clădirilor vechi, lăsate în paragină de edili.

De patru ani, în strada Smârdan funcţionează non-stop restaurantul Switch. O oază de urbanism interbelic cu arome îmbietoare de preparate din meniul internaţional. Trei saloane totalizând 140 de locuri plus 160 de locuri la terasă, decorate în galben şi roz bombon, tapetate din loc în loc cu fotografii din Micul Paris de altă dată, saloane cu mobilă de lemn la interior şi răchită în exterior, la terasă se umplu seară de seară cu cei care apreciază farmecul străduţelor vechi populate de restaurante. Switch e un restaurant clasic unde, pe lângă faptul că se poate mânca şi bea bine, poţi asista şi la recitaluri de muzică rock sau chiar relaxing music, formaţii studenţeşti evergreen sau stand-up-uri ale unor trupe precum Show Time ori Aristocraţii. Preţurile sunt medii şi se adresează celor mai puţin sofisticaţi care vor pur şi simplu să se simtă bine într-o seară în oraş.

Şi dacă tot v-aţi decis să comandaţi ceva de mâncare, trebuie să ştiţi că restaurantul este apreciat în mod special pentru salatele pe care le puteţi găsi aici. Comandaţi Jack Potato cu ciuperci şi caşcaval – 14 lei, Jack Potato cu salată de creveţi – 31 lei, salată cu pui crispy şi crispy bacon – 19,8 lei, salată asiatică (porumb, ardei gras, mazăre, ceapă verde) – 16 lei, somon la grătar cu sos special – 28 lei, salată de nuci cu brânză cu mucegai (salată proaspătă, miez de nucă, pere verzi, brânză cu mucegai, usturoi zdrobit, pătrunjel) – 30 lei sau încercaţi salata afrodiziacă (mere, salată proaspătă, dresing de caşcaval, iar restul este secretul casei) – 19,3 lei.

Pentru cei care nu iubesc salatele există alternative, de pildă pui Diavolla (piept de pui, morcov, ardei iute, usturoi, vin, roşii, ardei gras, vinete, tabasco) – 17 lei, pui chinezesc (piept de pui, dovlecei, ardei gras, usturoi zdrobit, vin alb, ghimbir) – 17 lei, tigaie picantă (ceafă de porc, piept de pui, cârnaţi de casă, ciuperci) – 18 lei sau fish cake (cod, porumb, piure de cartofi, coriandru, fulgi de nucă de cocos, ouă, şi lămâie) – 15 lei. La desert puteţi alege fie un profiterol – 15 lei adus într-o cupă mare, fie o coupe Jack – 13,5 lei (salată răcoritoare de fructe, îngheţată şi topping de fructe, ciocolată sau caramel).

Pe lângă o largă ofertă de vinuri albe şi roşii de la Jidvei (Tezaur Sauvignon Blanc – 29 lei, Dry Muscat –  30 lei), Vinarte (Prince Mircea – 85 lei, Prince Matei – 128 lei sau Castel Bolovanu – 55 lei), Cotnari (Fetească de Cotnari – 30 lei) etc., pe lângă rom, vodcă, gin şi tequila, la Switch, la bar se prepară cocktailuri răcoritoare alcoolice şi non-alcoolice. Încercaţi Blue Lagoon – 17 lei, Summer Avalanche – 17 lei sau un cocktail non-alcoolic precum Blue Siberian – 15 lei.

foto Octavian Tibăr şi arhiva Switch