500: Internal Server Error 500: Internal Server Error
LIFESTYLE

Restaurant: Violeta’s Vintage Kitchen

March 1st, 2009, com Un comentariu

Toate zilele Violetei încep cu pâine. Cu facerea ei, mai exact. Cerne făinuri, sfărâmă drojdii, frământă cu mâinile. Şi descântă aluatul, cum să nu, la dospit. Dacă vă gândiţi la vreo bunică, uitată în vremurile ei, sau la vreo mătuşă de pe la ţară, care n-are bani de franzelă, n-aţi nimerit-o. Violeta stă chiar în buricul Bucureştiului, este tânără, frumoasă, cu şcoli înalte. Pâinea ei cea de toate zilele o face doar aşa, de drag. Şi de dorul bucuriilor simple. Care se cer împărtăşite. De unde şi ideea unui mic restaurant: Violeta’s Vintage Kitchen.

De vreun an de zile, nişte prieteni pasionaţi de experimente culinare mă tot întreabă dacă am fost la Violeta. Şi eu îi tot întreb ce mai e şi aia?  Cică un bistro ca-n poveştile cu căsuţe de turtă dulce, pe Batiştei, colţ cu J. L. Calderon, unde se mănâncă numai bunătăţuri. Adică specialităţi gătite sănătos, cu migală şi, mai ales, numai din produse proaspete şi naturale. Totul de mână, fără tehnologii, microunde, congelări, concentrate sau alte trucuri culinare pline de E-uri. Şi într-o atmosferă caldă, intimă, ca şi când ai fi în vizită la nişte prieteni dragi. Sună bine, aşa că hai să experimentăm şi noi. Da, locul e plăcut, are, aşa, un iz de întoarcere în timp. Muzică portugheză, în surdină, instantanee romantice, semnate Robert Doişneau, pe pereţi. Mobilier La strada Deco, feţe de masă colorate, aduse din sudul Franţei. Vitrine gen expoziţie culinară, meniul zilei scris pe o tablă neagră, chiar cu cretă. Totul e simplu, cu bun-gust, fără urmă de fiţe. O cafea turcească de-adevăratelea, cum n-am pomenit în Bucureşti, cu nuanţa aceea perversă de cardamon, m-a convins definitiv. Mai ales că am savurat-o pe o terasă încălzită, cum iar nu sunt multe în Capitală. Ca să vorbim cu Violeta Dincă, autoarea acestei poveşti, a cam trebuit să aşteptăm. Pentru că, evident, ea găteşte. Da, în fiecare zi. Da, cu aceeaşi plăcere. Doar că feluri diferite, ca să nu se plictisească. şi să lase loc de experiment, de manifestare artistică. Nici soţul ei nu o duce mai bine, el e schimbul de noapte. Înainte de cântatul cocoşilor, cam pe la două-trei, bântuie prin pieţe şi prin depozitele en-gros. Ştie, clar, când şi unde se primeşte marfă. Ia totul proaspăt, la prima mână, că asta e lege în bucătărie. Spre deosebire de alte restaurante, la Violeta nu te duci să comanzi un fel sau altul, dintr-un meniu aşezat pe masă. Pentru că aici nu se găteşte pe fugă, la minut, aruncând produse, mai mult sau mai puţin congelate, într-o baie de ulei, eventual refolosit. Aşa că n-ai decât să mergi pe mâna gazdei şi să alegi din meniul stabilit de ea pentru ziua respectivă. Îţi asumi un risc foarte gustos, credeţi-mă. De regulă, sunt cam două-trei variante pentru fiecare fel, dintre care una vegetariană. Dar gătite cu migală, cu drag, fără grabă. Ca atunci când aştepţi oaspeţi dragi. V-am spus, deja, că Violeta face şi pâinea. În fiecare zi alt tip, alte făinuri, alte cereale, alte seminţe. O oferă gratuit, din partea casei. Carnea, legumele şi verdeţurile sunt alese cu grijă şi tăiate sau tocate cu mâna. Chiar şi mâncărurile tradiţionale se gătesc low-fat, cam fără prăjeli, cu ulei puţin şi doar netoxic, respectiv de măsline, sâmburi de struguri, porumb, palmier şi orez. Prăjiturile de ciocolată au chiar ciocolată adevărată, cu minimum 70% concentraţie de cacao. La dulciuri se foloseşte doar zahăr brun, frişca e făcută în bucătărie, din smântână proaspătă. Dacă e vorba de un chec cu portocale, de pildă, ăla are chiar portocale, nu arome sau concentrate.

Pentru un asemenea răsfăţ culinar, oferit în porţii generoase, nu simbolice, sigur că preţurile nu pot fi mici. Dar nici foarte piperate nu sunt. Spre exemplificare, o supă costă în jur de 9 lei, o porţie de peşte – 28 lei, salatele între 8 şi 16 lei, mâncărurile de legume – 20 de lei, prăjiturile între 8 şi 14 lei.

Sigur că imaginaţia culinară a Violetei zburdă, în voie, mult mai departe de bucătăria bunicii. În meniurile ei găsim şi fructe de mare, prepeliţă, urs, căprioară, parmezane în fel şi chip, învelişuri de prosciutto. Nu vă rămâne decât să le testaţi. Eventual într-o zi cu nostalgii de mâncare adevărată. Fără desene în farfurie, sculpturi în pepeni sau cireşe confiate albastre.

foto Octavian Tibăr


Taguri:

Comentarii

Comenteaza