valium 5 na gravidez valium online dubai valium illegal

is xanax more addictive than hydrocodone buy xanax xanax to ativan withdrawal

breaking ambien in half zolpidem online who took ambien while pregnant

valium alcohol withdrawal dosage diazepam 5mg valium and working out

how much does phentermine 37.5 mg cost buy phentermine online phentermine weird dreams

nursing care for tramadol buy tramadol online get tramadol Odessa

how many milligrams of tramadol can i take at one time buy tramadol interaction between tramadol and benadryl

phentermine and master cleanse buy adipex phentermine when to eat

tramadol mortel tramadol 50mg does tramadol suppress immune system

ambien increased hunger buy ambien online weird experiences on ambien

ZOOM

RETROSPECTIVA LUNII «Bumerangul» Kosovo

March 20th, 2008, com Un comentariu

Tot clou-ul lunii care a trecut a atârnat de firul de păr al politicii externe. Febra Kosovo a cuprins pe toată lumea, care a (mai) uitat de CNSAS, Voiculescu, „bârfele, şmenurile şi şuşanelele interne” – şi a trecut la cele externe, ca să tragă cu ochiul spre butoiul cu pulbere al Balcanilor.

De departe, cea mai fierbinte zonă a politicii îşi are epicentrul în Kosovo. Cum scena politicii internaţionale este reglată, în principiu, de atitudinea şi voinţa americană, situaţia din Serbia nu e perfect juxtapozabilă celei din România, căreia i se ridică mereu în faţă chestiunea Transilvaniei. Starea de fapt e diferită şi pentru că România e membru deplin NATO şi UE, ceea ce Serbia nu este, deocamdată. În plus, Serbia are a se teme şi pentru convulsii similare în Voivodina, o provincie cu o puternică minoritate ungurească.

Pe de altă parte, încercând să minimalizeze rolul lui Traian Băsescu în afaceri europene, guvernul Tăriceanu se găseşte în faţa singurei situaţii cu putinţă: să îşi asume răspunderea pentru toate „surprizele“ politicii europene. Cum nu pare plauzibil ca presiuni în chestiunea Transilvaniei să vină dinspre partea Franţei, ne aflăm, încă o dată în istorie, mai aproape de „mâna Germaniei“. Nu este, oricum, în avantajul României, să menţină sau să amplifice tevatura creată în jurul „precedentului Kosovo“. Toată lumea se întreabă: care-i următoarea mutare? Ce facem? E Transilvania în pericol? Ne pregătim pentru Voivodina? Oricum, chiar dacă „pisica“ nu ar fi la noi, ci în Voivodina, tot n-ar fi de bun augur, pentru că ar deschide dosarul „Ungaria Mare-1918“, când, din cauza izolării, Ungaria pierdea tot ce se putea, la acea oră, pierde. Trei state sunt, pe hartă, interesate de soarta ungurilor din afara graniţelor patriei-mamă: Serbia, Slovacia, România. De remarcat, însă, că România nu se găseşte în starea de izolare a ungurilor de la începutul secolului trecut, precum nici – pe o altă buclă – a sârbilor din vremurile noastre. În plus, tratamentul administrat maghiarilor de către români nu se compară cu represiunea pe care sârbii au practicat-o în Kosovo. Starea minorităţii maghiare din Transilvania nu e strălucită, dar perfectibilă. Şi despre opresare nu poate fi vorba, cu argumente – ci doar în termeni de aporie politică. Traian Băsescu avertizează degeaba populaţia ca să nu-şi facă griji în „cestiunea transilvană“. Rădăcinile acesteia nu sunt, cum avansează el, în recente discursuri televizate, doar „istorice“. Sunt şi de origine „nouă“: să nu uităm că pledoaria lui Nicolae Ceauşescu (om care a lăsat în urmă încă destui nostalgici) se îndrepta chitit împotriva „iredentismului maghiar“.

8 MINIŞTRI TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ

Fapt fără precedent în istoria postrăzboi a României. Dar ce nu este premieră anul ăsta? Până şi cazul Kosovo e o premieră postbelică: niciodată în ultimii cincizeci de ani nu s-a întâmplat ca o parte a unei ţări să devină independentă, fără a fi fost, mai înainte, parte a unei federaţii (aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări ale federaţiei ex-iugoslave). Revenind la cei 8 miniştri chemaţi să-şi pledeze cauza la bară, aşa ceva nu s-a mai petrecut din perioada finelui celui de-al Doilea Război Mondial. A fost ceva-ceva cât de cât comparabil după execuţia lui Ceauşescu, dar, după Revoluţie, procesele demnitarilor (atenţie, nu numai miniştri!) au trenat, au fost vagi, băgate în ceaţă de puterea politică a momentului. Şi nu au fost pe „corupţie“, ci pe genocid, complicitate la genocid etc. E, oricum, o „performanţă“ pentru guvernul Tăriceanu. Dar, pe de altă parte, este şi primul exerciţiu politic post-revoluţionar (cvasi)complet al unui partid istoric. Nu ne rămâne decât să ne resemnăm, sperând că a doua guvernare liberală post-revoluţionară, atunci când va fi, va fi mai bună. Acelaşi lucru trebuie sperat de la preşedintele Traian Băsescu, politician cu care e bine să fim la fel de drastici, dacă nu cu mult mai duri: prestaţia sa diplomatică este undeva între „lasă de dorit“ şi „de-a dreptul lamentabilă“. Băsescu va fi forţat să înveţe din exerciţiul acestui mandat, în cazul în care va „moşteni“ o a doua învestitură.

CNSAS ŞI SECURITATEA. VOICULESCU PIERDE.

Principalul perdant al evenimentului politic creat odată cu „renegarea“ autorităţii CNSAS este, chiar de pare paradoxal, la prima vedere, Dan Voiculescu. Nu e o victorie, ci una a la Pyrus. Chiar dacă motanul Felix a chicotit, fericit că se vorbeşte, iarăşi, de el. De fapt, sentimentul pe care îl poate atrage Dan Voiculescu e compasiune sinceră: nu este obişnuit să fie în centrul reflectoarelor, se fâstâceşte – şi face o groază de gafe ca să îşi învingă timiditatea. Nici măcar nu e aşa de „şulfă“, cum l-am putea bănui la prima vedere: este doar un afacerist strălucit, pe cât de dezastruos e ca om politic. Nu e de închipuit un alt om în societatea românească, un altul care să fie covârşitor ca putere mediatică, dar decredibilizat şi şontâc, incapabil ca om politic. Nesigur pe sine, bâlbâit în atitudini politice, el riscă degeaba să îşi atragă toate antipatiile posibile. Cazul CNSAS nu a făcut decât să îi sporească blamul atras din partea societăţii civile.

PIB, CREŞTERE ÎN JUR DE 6%?

Varujan Vosganian – ministru de finanţe – şi prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu susţin că, pentru anul care a început, produsul intern brut poate ajunge, în medie, la o creştere de (aproximativ) 6%. Afirmaţii menite să „liniştească“ opinia publică, alarmată de declaraţiile privind nesustenabilitatea progresului economic al României, conform cu cifrele date publicităţii în ultimul an. Nu declaraţiile au neliniştit, ci vocile prin care au venit ele şi care (helas!), erau cât se poate de autorizate: analistul economic (poate unul dintre cei mai buni pe care îi avem) Ilie Şerbănescu.

ACŢIUNEA „MILITARI PENTRU CIAD“

O altă vâlvă a fost stârnită şi de decizia României de a trimite 120 de militari în Ciad. Puţină lume s-a gândit că o asemenea „cedare“ din partea Preşedinţiei, ca şi a politicii externe, se înscrie şi în şirul „monede de schimb diplomatice“. Pentru venirea lui Sarkozy la Bucureşti, pentru semnarea tratatului pe care şi-a pus el apostila, dar şi pentru ceea ce se întâmplă în Kosovo. Şi e de aşteptat să mai fie şi altele. Americanii au o foame uriaşă de susţinere de orice fel în Afganistan, unde, iarăşi, se îngroaşă gluma, înregistrându-se cel mai sângeros atentat – cu o maşină-capcană – din ultimii ani. Nici în Irak nu stau prea bine, germanii îi refuză pe faţă la alocarea de trupe, Blair s-a pensionat etc. Mediatic sau militar, diplomatic sau prin atitudine, în toate felurile, România îşi poate afirma loialitatea faţă de S.U.A., trend-setter-ul esenţial al politicii externe din lume.

ZOAIE PE GEAMURI

Traian Băsescu nu ştie, mai degrabă nu ştia (prea bine), la începutul acestui mandat, cine era Cărtărescu. Dar ne-a arătat că se pricepe la metafore. Ce e altceva „zoaie pe geamuri“ decât o mare metaforă? Iar acum ne aşteptăm la alte şi alte noi – şi minunate licenţe poetice. Şi chiar de-ar fi aşa, „zoaie pe geamuri“, nu această „zoaie“ este cea care l-a secretat pe Traian Băsescu? Nu în această zonă a înotat Corneliu Coposu? Sau alţi seniori ai politicii româneşti contemporane, precum, să dau un singur exemplu, Radu Câmpeanu? În cazul în care va persevera cu declaraţii de acelaşi calibru, se „pregăteşte“ pentru secţiunea următoare, „DUŞI CU CAPU’ “.


Secţiunea

DUŞI CU CAPU’

Cine e dus cu capu’ în România? În această ediţie, căutările noastre se întâmplă în ograda PSD. Unde, avem doi invitaţi. l Păi, mai întâi, Mircea Geoană, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile versatile. Şi pentru că schimbă strategia partidului ca pe bikini. Dar nu ca pe bikinii Elenei Udrea. l Şi Ion Iliescu, pentru că miroase scârnăviile Europei, după ce, pe tot timpul mandatului său, a fost de acord că România se duce spre „canalizarea” UE,

dar nu a spus-o.

foto Mediafax



Taguri:

Comentarii

  1. cut the rope says:

    I agree with your RETROSPECTIVA LUNII «Bumerangul» Kosovo | Revista flacara, good post.

Comenteaza