Recapitulăm, pe scurt: luna „politică“ octombrie, ce tocmai s-a consumat, a adus necesarele lămuriri. Aşa cum FLACâRA s-a „riscat“ să consemneze, cu vreo zece zile în avans: Herr Doktor Sorin Oprescu şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale. Mircea Geoană a cercat să-şi iasă din firea – categorisită – de „pămpălău“ politic. A fandat, a scos baioneta, a răspândit porumbeii suavi ai promisiunilor politice. A crescut, pare-se, şi în sondaje. Traian Băsescu, deşi ne interesează, într-o oarecare măsură, mai puţin (fiindcă, pentru noi, cel puţin, dacă nu pentru o ţară întreagă, e cam lipsit de proiect pentru viitor), şi-a anunţat şi el candidatura. S-a spulberat, astfel, secretul lui Polichinelle. A căzut guvernul Boc, iar în locul lui a apărut „promisiunea“ Klaus Iohannis.
Formulată de alianţa anti-Băsescu. Preşedintele a răspuns cu nominalizarea la funcţia de premier a lui Lucian Croitoru, consilier al lui Mugur Isărescu, la BNR. Partidele politice, mai puţin PD-L, i-au zis „pas“. Croitoru a încercat să-şi formeze propriul cabinet. A demarat consultările cu partidele. PD-L a fost singurul care l-a susţinut cert. Traian Băsescu a „ameninţat“ cu nominalizarea altui premier, din rândurile PD-L. Sau cu reÎncârcarea guvernului Boc. Cele zece zile ale lui Croitoru au expirat. Îţi vine să crezi că Palatul Victoria este/era ca o fată frumoasă, iar Jean-frizerul (pardon, Luci-Croitoru) o iubea?
Toţi ochii politici sunt aţintiţi spre Crin Antonescu. Şi spre Klaus Iohannis, primarul Sibiului. De Crin Antonescu şi de doctorul Sorin Oprescu se leagă (atârnă?) unele dintre speranţele românilor. Cel puţin ale celor care visează la un alt preşedinte decât Traian Băsescu. Mircea Geoană este şi el, printre speranţe, dar, din cauza înfrângerilor „repurtate“, este perceput, cumva, ca un candidat, parcă, nu îndeajuns de puternic. Mai „din umbră“, deşi a repurtat o victorie substanţială, ştiind să îl susţină pe Klaus al Sibiului, la timp. Cele mai mari şanse de a ţine piept unui candidat precum Traian Băsescu, unul care vine cu întreg „sistemul“ actual după el, le are Crin Antonescu. Sorin Oprescu, cel care, la lansarea propriei campanii, spunea nişte vorbe care, dacă ar putea să câştige (deşi, după sondaje, doar de doi bani speranţă!), vor rămâne (chiar dacă e un citat aproximativ) memorabile: „sunt doctor, iar România are nevoie de tratament!“
CAZUL NICA. NICA-NICA, NIMERICA ori ca NICA-n perete
Cazul Nica, Dan Nica, vreau să zic, developează perfect, adică ideal evoluţia coaliţiei. Şi natura relaţiilor dintre „co-aliaţi“. O alianţă contra naturii, solidă procentual, dar slabă afectiv. „Chimia“ n-a mers. Şi nici nu avea cum să meargă. Indiferent ce opinie au alţii, eu nu am o părere rea despre Dan Nica. E drept că are şi defecte, vorba bancului, dar are şi calităţi (şi cu un asemenea truism v-am băgat în ceaţă…): e energic, are autoritate, poate fi şi mână de fier, nefiind, în acelaşi timp, lipsit de maleabilitate. De altfel, în glumă, partidul său, PSD, l-a şi (re)propus, ca ministru de Interne (culmea ironiei), sărmanului Croitoraş cel Viteaz, venit să negocieze guvernul & sprijin parlamentar, unde?, tocmai în bârlogul social-democraţilor.
RUPEREA COALIŢIEI
Deşi era/putea părea inevitabilă, ruperea coaliţiei ar fi putut să mai întârzie. Şi, probabil, că, deşi nu ar fi fost în folosul adevărului, căci aveam o coaliţie cam „falşă“, ar fi fost în interesul ţării, stabilităţii economice, câtă e ea, la vreme de criză. Nu contează cum/şi în ce fel s-ar fi întâmplat, dar ea plutea în aer. Consecinţele ar fi fost aceleaşi. Sigur că ea lasă căruţa guvernului în drum, stricată şi fără osii. Guvernul Boc, care era harcea, acum a ajuns şi parcea. Este drept, să recunoaştem, a condus ţara şi în cea mai cruntă, cea mai neagră perioadă a crizei. Lucru nu uşor! Mă întreb dacă Dinu Patriciu, cu toată măiestria sa de expert în a face bani şi din piatră seacă, s-ar fi descurcat mai bine. Şi nu mă întreb degeaba, căci Crin Antonescu, în afara propunerii Iohannis, a mai avut şi propunerea Patriciu pentru premier.
GEOANĂ ÎNCEARCĂ SĂ SE IA MAI ÎN SERIOS
Prima impresie, produsă la începutul lunii octombrie, ar da seama despre faptul că Mircea Geoană face eforturi spre a se lua mai în serios decât până acum. (Să vedem dacă poate.) Pentru că, până acum, el s-a dovedit nu „prostănac“, ci, mai degrabă, infantil. Copilăros. A promis câte în lună şi-n stele. Promisiuni imposibile. Pe care, nici dacă voia, nu avea cum să le ţină. O prestaţie, în-totului-tot, cam sinucigaşă. Pentru Mircea Geoană, îndrăznesc să spun, miza este enormă. Dacă ratează Preşedinţia, indiferent în ce tur, el iese din horă. Partidul îi va spune, foarte probabil, „stop joc“. Şi îşi va alege un alt lider. Dar, iată, norocul i-a surâs – şi, chipurile, a urcat în sondaje. E drept că mai depinde şi de cine îl comandă. Pe el. Pe ăsta, pe sondaj. Dacă o fi aşa, om vedea. Dar dacă e, ăsta, BROSTĂNACUL poate să intre în turul doi – şi acolo, cumulard, poate chiar să îndrăznească să viseze să-l uzurpe pe legendarul Traian.
BĂSESCU STAŢIONAR & OBOSIT
La anunţarea candidaturii, Traian Băsescu a părut un produs politic din ce în ce mai perimat. Mai anacronic. Nici o noutate. Nici nu e de ce, pentru că el este, la acest moment, încă, liderul detaşat al cursei. Are, cum ar veni, prima şansă. Este vădit că Traian Băsescu, cel care nu a fost cel mai rău, poate, preşedinte al României, nu are ce făgăduinţe să mai facă, pe mai departe. Eu, unul, recunosc, cu umilinţă, că nu văd care este, pe mai departe, proiectul acestui preşedinte, în cazul în care, foarte probabil, va putea să iasă, din nou, preşedinte.
Ce s-a mai întâmplat? Păi, Băsescu a ţinut-o langa, pe-a lui, asta cu referendumul. Parlament bicameral, pas. Nu. Pa. Parlament unicameral, da. Vino. Încurajat. Păi, până la urmă, o să cam rămână/şi rămânem şi noi într-o garsonieră politică…
foto Octavian Tibăr şi Agerpres