- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Revelion 2013 în cele mai exotice destinaţii

Cuba – Revelion în stilul  anilor  ’50

Cocktail-urile cu rom alb şi suc de lime sunt chiar  mai  bune  decât  mâncărurile în cea mai mare insulă din Caraibe, unde poveştile locului se împletesc cu ritmurile de salsa.  Revoluţia a deformat timpul şi a transformat Cuba  într-o insulă  a contrastelor care  îţi oferă  o călătorie istorică  în timp  şi la cele mai incendiare fieste. În Havana, nu rata  călătoria cu taxiul  în stilul anilor  ‘50, care  te  va  conduce la principalele obiective  turistice (Muzeul Naţional al Artelor Frumoase,  Muzeul  Trabucului,  Mânăstirea Santa Clara). Trebuie doar să-i spui șoferului să meargă de-a  lungul străzii  Malecón,  cu panoramă spre  ocean  la ocean  şi preferata îndrăgostiţilor.

Camera Obscura, o altă atracţie, oferă vederi  spectaculoase asupra orașului Havana, printr-o lentilă telescopică situată în vîrful unui turn  înalt de 35 de metri.  Există chiar şi un tur virtual de  10  minute, care  te  poartă printre monumentele cu arhitectură deosebită. Savurează apoi  un  cocktail  în  barul   Havana Floridita, locul   preferat  de  întâlnire  pentru Ernest  Hemingway, și întâmpină noul  an  pe plajele cu nisip mătăsos, înconjurate de bărcuţele cu pedale și de catamarane. Havana este  sufletul petrecerilor pe  plajă,  de  unde se lansează focuri  de artificii  și se dansează salsa până  în zori. Dacă vrei să petreci  în stil cubanez,  alege  o familie  locală.  Aici nu  îţi va lipsi friptura de porc rumenită la grătar, iar la miezul nopţii gazdele vor arunca o găleată de apă pe fereastră, pentru a scăpa de fantome.

 

În Mall of the Emirates ai parte de toate: de la plajă la schi

 

Plajă de Revelion în regatul Arabiei

Deşi decoraţiunile de iarnă nu apar  până  în decembrie, mall-urile şi magazinele din Dubai sunt  mai  pregătite pentru Crăciun decât  cele din   ţările   creştine. Aproape  toate   hotelurile oferă  prânzuri, brunch-uri şi dineuri acompaniate de colinde,  iar bisericile catolice creează  o atmosferă magică,  cu slujbe şi concerte.  Te poţi bucura de un  picnic  atipic  de Revelion,  direct pe plajă,  şi, de aici, în numai o oră,  poţi  fi pe pârtiile de  schi din  Mall of the Emirates sau  la unul dintre cele trei patinoare interioare. Jumeirah Beach este  una  dintre cele mai  bune plaje din Dubai,  cu nisip  alb, mărginită de ape turcoaz.  La  restaurantul  Johara, din   cadrul Jumeirah Hotel Beach, poţi  comanda mâncăruri alese,  chiar  şi  din  alte  culturi gastronomice. Poţi opta pentru curcani  rotisaţi cu legume și o selecţie  de budinci de vanilie,  prăjituri şi produse  de panificaţie create  special  pentru sezonul festiv. Vizitează apoi cea mai înaltă  clădire din  lume,  Burj Khalifa, iluminată în nuanţe de alb,  roşu  şi verde,  unde au  loc cele mai  frumoase  focuri  de artificii  tematice pe care le-ai văzut vreodată. O ofertă  de  nerefuzat este  şi petrecerea Noului  An  în  deşert,  cu  foc  de tabără, grătar, shisha (narghilea), spectacole de dans  din  buric  şi  chiar  un  DJ care  întreţine atmosfera.

 

În Bangkok Anul Nou soseşte cu extravaganţă: multă mâncare şi focuri de artificii

 

Thailanda – triplă petrecere de Anul Nou

Thailandezii sărbătoresc Anul  Nou  de trei ori pe an… pe 1 ianuarie, în februarie – Anul Nou  chinezesc, şi în aprilie  – Anul  Nou  Thai (Songkran). Pe 31 decembrie, turiştii asistă  la un  spectacol al  focurilor de  artificii  pe  râul Chao  Phraya, aşa că nu-ţi  rămâne decât  să te îmbarci  pe cea mai veche barjă din lemn de tec din Thailanda, unde vei fi întâmpinat cu o ghirlandă din  flori de iasomie, şi te vei bucura de cocktailuri, o cină  cu  zece  feluri  de  mâncare, şampanie, vin  şi cadouri de  an nou.  Cea mai fierbinte zonă din Bangkok  este mall-ul CentralWorld unde se adună petrecăreţii pentru a-şi lua rămas bun de la vechiul an şi pentru a-l întâmpina pe cel nou.  O altă  atracţie de Anul Nou  este parada tradiţională, cu dansuri Thai şi muzică tradiţională, iar  pentru a o urmări trebuie să  plăteşti un  dolar   și  jumătate. La cumpăna dintre ani, Bangkok  este plin de culoare,  petreceri Go-Go (cu petrecăreţi machiaţi, travestiţi şi dansatoare provocatoare) şi focuri de artificii extravagante.

 

 Oferte

 Christian Tour, www.christiantour.ro, tel. 021.211.11.39

Revelion 5* în Caraibe – Cuba: Havana şi Varadero – de la 2.345 de euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, 2 nopţi  cazare în Havana la hotel de 5* cu masa în regim  de demipensiune, 7 nopţi cazare în Varadero în hotel de 5* cu masa în regim  de all inclusive, prânz în Havana în timpul turului de oraş, cina festivă de Revelion  la hotelul din Varadero, tur de oraş la Havana şi vizita la Finca Vigia, reşedinţa lui Hemingway.

Revelionul Thailanda – Bangkok – Pattaya – costă de la 1.365 de euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, 3 nopţi  cazare cu mic dejun  în Bangkok  la Hotel Montien 4*, 6 nopţi  cazare cu mic dejun  în Pattaya la hotelul A-One The Royal Cruise  4*, primire cu ghirlandă de flori la aeroportul din Bangkok,  taxe de intrare la obiectivele turistice.

 

Pegas Holidays, www.pegasholidays.ro tel. 021/313.32.32

Revelionul în Dubai – la hotel de patru stele costă de la 773 de euro/pers. În preţ sunt  incluse transportul cu avionul, transferurile,  7 nopţi  cazare cu mic dejun.