Revenirea la simplitate
May 17th, 2012, Mugurel Margarit-Enescu Comenteaza Tweet„Peugeot” se relansează în forţă pe piaţa extrem de populară a maşinilor mici vânzând şi în România, din această primăvară, simpaticul model 208.
Istoria modernă a Peugeot în România începe cu modelul 206. Parcă nimic nu a fost la fel de important înainte de el și, din păcate, nici după. De altfel, chiar și acum, în timp ce vorbim despre 208, vă puteţi duce într-un showroom Peugeot ca să luaţi un 206+ nou-nouţ. Adică o mașină lansată iniţial în 1998 și restilizată în 2009. Atât de mare a fost succesul micuţului 206! Modelul ce i-a urmat, 207, nu a reușit aceeași performanţă, deși, la nivel global se poate lăuda cu peste 2,1 milioane de exemplare vândute. Se poate spune că a fost o mașină bună, dar nu una memorabilă.
Și asta au realizat și cei de la Peugeot. De aceea, Alain Tranzer, director de proiect 208, crede că „va exista un înainte şi un după 208. Această maşină marchează cu adevărat o nouă etapă, un moment definitoriu pentru Peugeot”.
Linia pe care au urmat-o cu modelele ’07 nu a fost considerată suficient de inspirată pentru a fi continuată și prima schimbare majoră a apărut odată cu modelul 208. Micuţul 208 se conformează și este mai mic, mai ușor și foarte diferit din punct de vedere al design-ului faţă de 207.
Soluţiile tehnice aplicate îl fac un vehicul mult mai uşor decât predecesorul (-110 kg în medie comparativ cu 207 şi nu mai puţin de – 173 kg pentru o gamă care începe de la 975 kg), aerodinamic şi foarte compact (-7 cm în lungime şi -1 cm în lăţime). Aceste beneficii sunt accentuate de spaţiul mai mare pentru ocupanţi: 5 cm în zona genunchilor pentru pasagerii din spate şi un plus de 15 dm³ în volum, ca o dovadă a arhitecturii optimizate. Portbagajul de 285 litri asigură suficient spaţiu pentru o vacanţă în doi.
Interiorul continuă promisiunea inovaţiei, aşa cum face şi design-ul exterior. Instrumentele de bord şi butoanele au fost complet regândite pentru a deveni intuitive şi clare. Toate acestea sunt poziţionate în jurul unui volan mic, a unui panou de bord de tip head-up display şi a unui touch-screen cu diagonala de 18 cm. Acesta merită toată atenţia pentru că este genul de inovaţie anunţată de mai mulţi producători și care poate deveni un standard pentru viitor. De altfel, noul Renault Clio, așteptat la toamnă, o să aibă parte de un ecran asemănător. Ecranul găzduiește toate funcţiile multimedia (muzică, telefon, radio, USB) și navigaţie. Deși este disponibil standard de la al doilea nivel de echipare, navigaţia integrată trebuie achiziţionată suplimentar (490 de euro în Franţa).
Managerul proiectului 208, recunoaște că „decizia de a regândi complet bordul a însemnat asumarea unui risc uriaş”. Modelul acesta o să atragă cele mai multe vânzări ale mărcii și asta înseamnă că, pentru cei mai mulţi, acest interior definește interiorul unui Peugeot.
Reducerea greutăţii şi îmbunătăţirea aerodinamicii, motoarele moderne şi folosirea tehnologiei micro-hibrid e-HDi pe toate versiunile au permis noului Peugeot o reducere medie a emisiilor poluante cu 34 g CO²/km faţă de modelul 207.
Varietatea de motorizări este impresionantă. Pentru benzină există motoare în trei cilindri cu capacitate de 1 și 1,2 litri cu puteri de 68 și 82 cai putere. În partea superioară a gamei se poate opta pentru un motor de 1,6 litri și 120 CP. Versiuni mai puternice ale acestuia (150 CP și chiar 200 CP) sunt așteptate să echipeze 208 în următorii ani.
Variantele diesel sunt 1,4 HDi 68 CP, 1,6 HDi 92 CP și 1,6 HDi 115 CP. Peugeot susţine că nici unul dintre motoarele diesel nu are un consum mixt mai mare de 3,8 l/100 km și nici un motor pe benzină nu consumă mai mult de 5,8 l/100 km în regim mixt.
Peugeot 208 a fost primit cu entuziasm în Franţa. Marele său rival, Renault Clio este la final de carieră și complet demodat prin comparaţie. VW Polo și Ford Fiesta sunt două alegeri foarte inspirate, dar plusul de tehnologie și noul design îi oferă lui 208 un ușor avantaj.
Rămâne de văzut dacă și piaţa din România o să reacţioneze de aceeași manieră. Politica de preţuri și publicitatea vor face diferenţa pentru că, din punct de vedere calitativ, lui 208 nu mai ai ce să-i reproșezi.
nr. 5 / mai 2012 Tweet