Un nenorocit pe nume Mailat a ajuns să fie, cel puţin în Italia, cel mai cunoscut român, punând în umbră marile valori ale culturii, dar şi pe cei 20.000 de compatrioţi care au deschis firme acolo, contribuind nu numai la PIB-ul României, ci şi la cel al verilor noştri din peninsulă.
La Paris s-au înteţit miştocăriile despre „salutul românesc” (al cerşetorilor) şi riscul de a lăsa bani pe mâna românilor – glumiţă lansată într-o transmisie sportivă, adică hodoronc-tronc! Nici pe alte meridiane nu avem o imagine mult mai bună. Parţial, ne-o merităm. Dar în cea mai mare parte, nu. Există şi altfel de români, unii cunoscuţi, mulţi anonimi.
Raluca-Ioana van Staden – măritată şi stabilită în Olanda – a câştigat, împreună cu soţul ei, Trofeul şi Medalia de Aur a Salonului de Inventică de la Geneva pentru un aparat care în 6 (şase) minute, pornind de la o simplă probă de sânge, detectează eventuala prezenţă a cancerului oriunde în organism, indiferent în ce stadiu s-ar afla. Cum majoritatea formelor de cancer sunt, azi, slavă Domnului, tratabile DACĂ beneficiază de un diagnostic precoce, invenţia poate însemna un număr incalculabil de vieţi salvate şi suferinţe evitate.
De ce umblă oamenii prin lume? Că au treabă sau ca să vadă ceva frumos. Un peisaj, un oraş, un muzeu. Sau un spectacol de teatru. Vi se pare plauzibil ca sute de cetăţeni să bată sute sau chiar mii de kilometri ca să vadă o piesă? Ei, bine, s-a întâmplat. În România. La Sibiu. Peste 80% dintre spectatorii spectacolului „Faust“ (foto pagina din stânga), regizat de legendarul Silviu Purcărete şi câştigător al Premiului de excelenţă UNITER, au fost turişti veniţi din ţară şi chiar din străinătate special pentru acest spectacol. Păi, atunci, n-ar fi mai bine ca, în loc de-o frunzuliţă anonimă (şi plagiată, se zice), să-l facem pe Purcărete brand de ţară?
De Romică Rafa sigur n-aţi auzit. E un mic întreprinzător din Caransebeş. Prelucrează lemnul şi face mobilă. Pentru asta îţi cam trebuie utilaje. Şi pentru utilaje îţi cam trebuie bani. Or, în România nu prea sunt bani. Dar prin Europa se mai găseşte ceva mărunţiş. Aşa că Romică Rafa a aplicat pentru fonduri UE. Şi a primit. O sută cincizeci de mii de euro. Fonduri nerambursabile.
Marius Babias e critic de artă. Unul dintre cei mai respectaţi. Cum adică, n-aţi citit nimic de el sau despre el? Ah, da, uitasem: unul dintre cei mai respectaţi critici de artă din Germania. A emigrat, copil, în 1974, şi nu i-a fost uşor: a prins greu limba şi a experimentat probleme de adaptare. Dar i-a trecut. Azi e editorul şi autorul a vreo 20 de cărţi, profesor de teoria artei la mai multe universităţi.
Andrei Alexandrescu are o biografie senzaţională. A fost rocker. A fost paraşutist în armata română. A plecat şi a ajuns consultant pe Wall Street, dacă vă spune ceva numele ăsta. Dar destinul lui era în IT şi a devenit co-autorul uneia dintre cele mai de succes cărţi de programare din lume, guru mondial în materie de Turbo C++, limbajul de bază al sistemelor de operare ale calculatoarelor. Să nu credeţi însă că s-a mulţumit cu asta: acum face cercetări în domeniul inteligenţei artificiale, mai exact recunoaşterea de către calculator a limbajelor naturale. Dacă vreodată veţi auzi despre un robot care reacţionează nu doar la comenzi verbale simple, precum un câine – asta e deja banal –, ci la fraze libere de genul „Te rog frumos să împachetezi cadoul ăla de pe masă”, mai mult ca sigur că Andrei Alexandrescu va fi având un rol în treaba asta.
Destui români au emigrat la începutul anilor ‘90. Pentru că atunci se putea, pentru că erau dezamăgiţi de ceea ce se întâmpla or, pur şi simplu, pentru că li s-au oferit perspective mai bune. Printre ei, Franz Adrian Bernacsek, din Giurgiu, absolvent de Politehnică la Timişoara. Acum este design manager la Airbus. Dar n-a uitat de unde a plecat, drept care recent s-a întors la Giurgiu pentru vernisajul expoziţiei sale de fotografie One. Mai are omul şi pasiuni, nu numai performanţe profesionale.
În 2012, Jocurile Olimpice se vor desfăşura la Londra. Cum se obişnuieşte, acolo va exista un sat olimpic. Satul olimpic înseamnă, cum ştiţi, o pădure de construcţii, care trec prin severul test al CIO, mai ales în vremurile noastre (adică din 1972 încoace, de la tragedia müncheneză), bântuite de terorism. În plus, cineva trebuie să aibă grijă şi de sănătatea miilor de oaspeţi olimpici. Ei, de amândouă răspunde Paul Popescu, senior director pe probleme de sănătate şi securitate al Satului Olimpic din 2012. De altfel, e şi membru al consiliului de conducere al Institutului Regal de Sănătate şi Siguranţă la Locul de Muncă, deci ultra specializat în domeniu. A plecat în Marea Britanie în 1995, ca muncitor necalificat pe un şantier.
A evoluat interesant, nu?
Gabriel Prăjitură este doctor în matematică, profesor la State University of New York.
Prof. univ. dr. doc. Alexandru Mihul (80 de ani) a lucrat la realizarea unei instalaţii testate în cadrul unui zbor NASA şi apoi montate pe staţia spaţială internaţională, a descoperit a treia antiparticulă înregistrată şi colaborează cu cercetătorii celebrissimului accelerator CERN.
Florin Păun e considerat unul dintre cei mai buni „technology scouter” (descoperitori de tehnologie) din Franţa. E director adjunct responsabil cu dezvoltarea al Oficiului Naţional de Cercetări Aerospaţiale (ONERA) şi rolul lui e să obţină din invenţiile cercetătorilor ONERA cât mai multe aplicaţii cu succes pe piaţă.
Mihai Brezeanu şi-a făcut doctoratul în microelectronică la Cambridge, beneficiar al bursei Gates Cambridge Trust, fundaţia lui Bill Gates. Anterior, câştigase Premiul Werner von Siemens Excellence pentru lucrarea de diplomă de la Universitatea Politehnică. Şi ce credeţi? După patru ani la englezi, s-a-ntors să lucreze în România! Pentru o companie americană, ce-i drept.
Pe actorul Emil Hoştină nu l-aţi prea văzut în filme. Româneşti. Pentru că joacă la greu în producţii străine. Alături de Marcel Iureş şi Anamaria Marinca, este unul dintre puţinii actori români care au un agent străin, în cazul lui la Londra. A jucat alături de Heath Ledger, Jude Law, Colin Farrel.
Dar poţi să te afirmi şi acasă. Ruxandra Jurcuţ, medic cardiolog, asistent universitar şi cercetătoare, a devenit prima câştigătoare a bursei naționale UNESCO L’Oreal Pentru Femeile de Ştiinţă.
Pour la bonne bouche
Fermecător. Neobosit. Fără limite. Omul unei declaraţii tulburătoare: „Eu nu m-am plictisit niciodată”.
Şi ştiţi de ce? Pentru că a avut întotdeauna mintea sa cu sine. Şi când visa să devină fotbalist, şi când a fondat noi discipline ştiinţifice, şi când se dădea în „Trenuleţul groazei”, în Euro Disneyland, alături de Umberto Eco (o imagine care merită vizualizată…).
Academicianul Solomon Marcus s-a „lansat” în analiza matematică, pentru a aborda apoi lingvistica matematică, poetica, semiotica, filosofia, istoria științei, logica, teoria jocurilor și – mai ales în ultima perioadă – „Educația ca spectacol”.
Băcăuan, fiu de croitori, a iubit de la început literatura şi sportul, dar a ajuns la Matematică, unde a avut norocul unor profesori de excepţie. Aşa a început o carieră care înseamnă – deocamdată! – peste 50 de volume în România, traduse în mai toate limbile Pământului, și vreo 500 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1.000 de ori.
Cu ce se ocupă Solomon Marcus, probabil cel mai renumit român din teritoriul ştiinţei? Păi, cu Gramatici şi automate finite, Limbaj, logică şi filozofie, Poetica matematică, Gândirea matematică românească, Semiotica folclorului, Metode distribuţionale algebrice în lingvistică, Semiotica formală a folclorului, Semne despre semne, Ambiguităţi contextuale în limbajele naturale şi artificiale, Metode matematice în problematica dezvoltării, Gândirea algoritmică, Semiotica matematică a artelor vizuale, Paradoxul, Timpul, Artă şi ştiinţă, Şocul matematicii, Moduri de gândire, Provocarea ştiinţei, Invenţie şi descoperire, Controverse în ştiinţă şi inginerie. Şi altele. A scris sau a vorbit inclusiv despre afacerea Loteria, comportamentul lui Mutu sau subiectele de la bacalaureat.
Solomon Marcus a crescut generaţii după generaţii de tineri cărora le curge prin vene transdisciplinaritatea. O lucrare de diplomă, la Facultatea de Matematică, despre piesa „Romeo şi Julieta”, despre muzica dodecafonică sau despre poezie – sub aripa lui Marcus, fireşte – era o banalitate încă de la începutul anilor ’80. În acelaşi deceniu, organizatorii Congreselor Mondiale de Cibernetică şi Sisteme (Londra, Baden Baden) considerau de la sine înţeles ca secţiunea dedicată lingvisticii matematice să fie guvernată de profesorul român şi nu era de mirare că majoritatea participanţilor îi erau conaţionali. Participanţi prin corespondenţă, desigur… De altfel, Solomon Marcus însuşi ajungea rar la asemenea manifestări, drept care, o dată, Umberto Eco, preşedintele congresului, a anunţat că distinsul român lipseşte din motive de sănătate: „E bolnav de paşaport…”
Dar a recuperat după 1989! De două decenii, Solomon Marcus bate lumea, din Australia până-n America. E chemat peste tot. Dar nu numai în străinătate! A fost prezent la mult mai multe manifestări culturale şi ştiinţifice româneşti decât ştiţi dv. că au existat vreodată. Între altele, este preşedinte de onoare al concursului „Plus sau minus poezie”, dedicat elevilor cu performanţe şi la matematică, şi la română, competiţie originală care a avut deja trei ediţii, la Caransebeş, Galaţi şi Timişoara.
Azi, profesorul Marcus se bate mai mult decât pentru orice pentru învăţământ şi educaţie. Am văzut un filmuleţ în care stă de vorbă, liber, cu câţiva copii de ciclu primar, într-o iniţiativă privată. Dialogul e fascinant şi plin de umor. Dar care dintre diriguitorii jalnicului învăţământ românesc ţine cont de ideile lui Solomon Marcus?
O profesiune de credinţă? Mai multe, desigur, dar am ales una cu totul specială: „De la studenţii mei am învăţat nu mai puţin decât de la profesorii mei”. Fără comentarii.
foto arhivă