România arabo-chineză

Începând cu anii ’90, ne-am pricop­sit cu niste nationalităti con­locuitoare noi: arabi, asiatici, africani, indieni. Unii au venit direct integraţi, ca să zic aşa, respectiv pe filiera unor structuri mafiote inter­naţionale. Si pentru că ei sunt cei mai vizibili, că, de, apar pe la televi­zor şi în presă, când li se înfundă câte ceva, suntem tentaţi să facem generalizări nedrepte. De genul toţi arabii şi chinezii sunt „aşa”. Nu vreau să cădem şi noi în acest păcat. Întâmplător, am cunoscut, în timp, o grămadă de arabi, chinezi, indieni sau congolezi foarte cumsecade. Doar că pădurea de străini a venit, evident, şi cu uscăturile sale. Avem, la pachet, un Omar Hayssan, de pildă, cu toate problemele din dotare. Dar şi un Raed Arafat, care ne salvează vieţi, pe banda rulantă numită SMURD. Si cum să-ţi mai ardă de generalizări aiurea, când palestinianul ăsta a făcut pentru România mai mult decât toate ministerele de sănătate la un loc?

Raed Arafat, părintele medicinei de urgenţă din România, acum subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

“La voi mult control, mult interzis”

Noi zicem că în România e rău şi plecăm pe rupte. Atât de rău încât culegem căpşunii Europei şi spălăm vasele şi fundurile Occi­dentului, uneori cu diploma de licenţa în buzu­nare. Şi-atunci de ce-or veni străinii să se stabi­lească în România? Că n-or fi toţi masochişti, nu? Ca răspuns, aşa, în general, cel mai adesea sunt invocate afacerile. Cu nuanţe începând de la categoria miliardarilor – gen Fathi Taher, cel mai bogat arab de pe la noi, cu o avere estima­tă la peste 200 de milioane de dolari – şi cobo­rând până la amărâţii de vânzători de zdrenţe din complexul Europa. Toţi se plâng de biro­craţia autohtonă, de taxe, impozite şi verificări în exces. În acelaşi timp, însă, recunosc că se descurcă. Şi că tocmai în asta constă exotismul mediului de afaceri românesc. Teoretic e dur, practic se-nmoaie. Depinde cu cine te însoţeşti şi cum baletezi între lege şi în afara ei. Se cere, mă-nţelegeţi, o anume graţie. Pe care arabii şi chinezii, comercianţi înnăscuţi, o cam au în sânge.

După afaceri, cu mai multe sau mai puţine ghilimele, motivele străinilor stabiliţi în România ţin de soartă, pur şi simplu, cu dra­mele şi comediile sale. Unii au venit la studii, s-au îndrăgostit, şi-au întemeiat aici o familie. Alţii au fugit de războaie (sirieni, libanezi, ira­kieni) sau au cerut azil politic (palestinieni, în special). Mulţi chinezi, să nu râdeţi, spun că au venit în România să se înmulţească. În China, dacă faci un al doilea copil, ai încălcat legea şi eşti pedepsit. Amenzi de mii de dolari, sterili­zare, au existat şi cazuri de tortură. În fine, am cunoscut şi un african care a fugit, mâncând pământul, de tocătura zilnică a nevestelor sale, vreo patru. Locuieşte la Cluj şi e în tandreţuri cu… a cincea.

Arabii musulmani ne-au explicat că ideea de moschee poate funcţiona ori­unde, chiar şi în stradă. Dacă e curat în jur, pur şi simplu te aşezi cu faţa spre Mecca. Si asta e moscheea în care te rogi.

Ca oameni obişnuiţi, nu prea avem de-a face nici cu miliardarii arabi, nici cu infractorii mărunţi şi chinezi de prin Europa. Cu mafia recent deranjată, româno-arabo-chineză, din Portul Constanţa, nici atât. În schimb, mergem la doctori libanezi sau palestinieni, facem cum­părături de la magazinul iordanianului din colţ, mâncăm la restaurantul indianului din Panduri, ne reparăm maşina la service-ul lui Riad, din Dorobanţi, sau ne tundem la salonul chinezoaicei Shu, din zona Traian. Altfel spus, trăim, deja, laolaltă. Ne intersectăm, ne dăm bună ziua, suntem vecini, uneori chiar prie­teni. Aşa că ne permitem şi să-i vizităm, nu? Ca să ne cunoaştem mai bine. Hai să începem cu un egiptean, că e în drumurile mele. De la magazinul lui, din Piaţa Norilor, cumpăr, de regulă, nectar de mango şi guava, o bunătate. Abdel Wali Messallam are o figură luminoasă, îmi zâmbeşte întotdeauna, are o vorbă bună, un gest potrivit. Uneori trec pe la el şi fără trea­bă, doar aşa, de-o înseninare. Am crezut tot timpul că omul ăsta chiar are motive pentru fericirea de la purtător. Acum, după ce l-am luat la întrebări, constat că n-are, cel puţin după măsura noastră, românească. După a lui, evaluările se fac altfel: „Mulţumesc la Dumnezeu, sunt sănătos, în rest, cum vrea El”. Ştiu că e musulman, aşa că întreb unde e Allah, atunci? „Dumnezeu, Allah, e unul, contează doar credinţa”. Cu o aşa filosofie de viaţă, egipteanul îmi povesteşte, amuzat de-a drep­tul, cum i-a ars magazinul din Giuleşti, cum i-au dărâmat ai lu’ Băsescu un altul, cum a luat-o de la zero, de câteva ori, numai în România. Unde a ajuns în 1995, „dintr-o întâmplare foarte întâmplătoare”: „Am termi­nat facultatea de inginer, în electricitate, la Cairo. Am venit ca turist, îmi place să văd, să călătoresc. Am vizitat, singur, Bucureştiul, Constanţa, Timişoara. Mi-a plăcut poporul, e călduros, am văzut alt stil de viaţă, la noi e multă sărăcie. Si-am zis să rămân. Mi-a fost foarte greu la început, am dormit pe stradă, am mâncat din gunoaie. Apoi m-am angajat la cineva, am cunoscut-o pe soţie, ne-am căsăto­rit, în 1998. Adunasem ceva bani, aşa că ne-am făcut o firmă, în domeniul alimentar”. Mai un incendiu, mai o demolare, altă piaţă, altă afa­cere. Din 5 octombrie 2000, Messallam şi-a des­chis magazinul din Timpuri Noi. Îl gospodă­reşte împreună cu soţia, muncesc amândoi, cam 14 ore pe zi. Între timp şi-au cumpărat o casă, cu un pic de teren, în Ghermăneşti. Au solar, sâmbăta şi duminica fac agricultură. E o plăcere să le ofere clienţilor produse proaspete, muncite de ei. E şi o obligaţie religioasă, cel puţin la egipteni: „La noi fiecare bucată de pământ e viaţă, la voi e buruieni. Râdeau veci­nii de mine că, ai venit tu, egipteanul, să faci agricultură la noi! Acum mă copiază, au văzut câte poţi face pe o palmă de pământ. Dumnezeu a dat de toate la voi, munte, mare, pământ bun, petrol, dar eu nu ştiu ce faceţi cu asta. Toată lumea consumă, nimeni nu produ­ce. Nu ştiu cum sunteţi aşa, că e păcat!”

Dr. Samir, palestinian, susţine că stomatologia nu e mare afacere, cel puţin în România: „Munceşti doar pentru datoriile la stat!”

Citeste urmatoarea pagina: 1 2 3 4

Taguri: nr. 6 / iunie 2011

Tweet

Friday, June 3rd, 2011 at 5:35 pm, DOSAR, RSS feed