A călători e  una  dintre  cele   mai  mari  năzuinţe  ale  omului. Această dorinţă, niciodată ostoită, devine  uneori  visare.  O visare prin lumea mare – aşa cum se numeşte şi site-ul fondat de Roxana Farca.

 

❙    Hai să încep cu o întrebare  oarecum  filosofică: de unde vine această nevoie a omului de a călători?

– Hai să îţi răspund sincer şi direct: nu ştiu! Uneori  spun că e ceva  adânc întipărit în noi, provenind de la popoarele nomade dar,  dacă mă gândesc bine,  ei aveau cu totul  alte motivaţii decât  pasiunea de a călători.  Alteori  cred că  nu  ne  mai  suntem  suficienţi, că  nu  mai găsim  destulă bogăţie  spirituală în interior şi atunci  încercăm să căutăm această  bogăţie  în interacţiunea cu noul, cu neobişnuitul. A călători  a devenit în prezent un act de evadare – vezi  anul  sabatic  pe  care  mulţi  oameni de carieră  şi-l iau; un act de independenţă – vezi bărbaţi sau  femei  care  călătoresc de  unii  singuri, un act de rupere de cotidian şi rutină sau, ceea ce înţeleg  mai puţin, o manifestare a snobismului, o modă.

❙    Pe timpul lui Ceauşescu, călătoriile în lumea  mare  erau un fruct  oprit.  Românii ajungeau până  în Bulgaria, Ungaria  sau Cehoslovacia. Cum ar arăta viaţa noastră fără această ruptură în cotidian – călătoria?

– Viaţa  noastră nu  ar arăta  atât  de diferit, poate doar Facebook ar fi mai puţin plin de poze de prin toată lumea.  Glumesc, nici nu vreau să îmi  aduc  aminte de călătoriile din  „epocă”,  de  aici  am  rămas  o generaţie întreagă de oameni cu un sentiment puternic  de  disconfort pe  care  îl  resimţim de fiecare dată  când ne  întoarcem  acasă dintr-o vacanţă şi o dorinţă de ducă  ce nu  se deosebeşte prea  tare  de ideea  de a ne căra de tot, pentru totdeauna. Continuând ceea ce spuneam  mai  sus  legat  de  bogăţia noastră spirituală,  nu  avem  nevoie  să  călătorim pentru a avea  o viaţă  mai  bună  aşa  cum  a călători  nu este  un  semn  că suntem împliniţi. Dar,  cum celor mai mulţi dintre noi ne este foarte greu să ne regăsim în mijlocul activităţilor de rutină ce ne  consumă o mare  parte  din  timp,  călătoria rămâne un mod foarte plăcut de a ne odihni, de a învăţa lucruri noi, de a interacţiona cu popoare şi culturi diferite, de a ne detaşa de stres.

 

❙     Între diversele destinaţii de pe întreg mapamondul, culturale sau  recreaţionale, mai  există azi  aşa-numitele călătorii iniţiatice?

– Nu ştiu exact dacă la asta te referi, dar da, există  călătorii   iniţiatice şi  oameni care  aleg anumite  destinaţii  pentru  energia locurilor, pentru a se cunoaşte, a învăţa de la maeştri, a medita etc. Cunosc  persoane care merg sute de kilometri  pe  jos,  pe  Camino,  sau  care  aleg Tibet, Nepal, India,  Perú,  căutând nu  doar  să bifeze obiective  turistice exterioare ci mai degrabă  căutând  în  interiorul  lor.  Sau  mai există exploratori, oameni care îşi împing limitele  pentru a descoperi noi  înălţimi, pentru a înfrunta  condiţii extrem  de  grele,   pentru  a cuceri ţinuturi nebătute. E şi asta tot un fel de iniţiere…

 

❙     „Lumea e mare: călătoria ca mod de viaţă, sau viaţa ca o călătorie.“ Ce se ascunde în spatele acestei spuse?

– Trebuia să pun  ceva acolo sub sigla LumeaMare şi asta e ce mi-a venit  deocamdată în minte.  Nu este un slogan  definitiv, sunt încă în căutarea acelor cuvinte care să exprime mai bine ceea ce încercăm noi cu acest blog. Pentru că noi încercăm să mergem puţin mai departe, nu ne oprim doar  la impresii din călătorii.

 

❙     Pe internet găseşti o grămadă de siteuri cu şi despre călătorii. Ce are special lumeamare.ro? Ce au special cititorii noştri?

– Aşa e, există din ce în ce mai mulţi oameni pasionaţi de călătorii,  care simt că merită să îşi împărtăşească experienţele lor minunate cu toată  lumea  şi asta e grozav. Ceea ce defineşte foarte  bine  călătoria este tocmai  disponibilitatea  asta  de  a împărţi cu  ceilalţi  parteneri de drum. Eu cred  că cititorii  blogului nostru fac parte  dintre cei alături de care am  călători  cu plăcere, asta e tot ceea ce mă interesează momentan. Sunt  oameni de toate  vârstele dar deschişi la nou şi cu un suflet mare.  Am reuşit să  strângem în  jurul  nostru o comunitate de persoane care ştiu să împartă bucuria lor de a trăi  şi a călători  şi asta  ne dă  putere să continuăm. Ce ne mai diferenţiază pe noi? Faptul că reuşim să ieşim din zona  on-line  şi organizăm periodic un eveniment dedicat pasionaţilor de călătorii, numit Poveşti din LumeaMare, bazat pe aceeaşi idee de împărtăşire şi schimb de impresii. Poţi să vezi mai multe  detalii despre cum se desfăşoară acesta aici: http://lumeamare.ro/ povesti-din-lumeamare/. Ne face o plăcere  deosebită  să  găsim  oameni deosebiţi pe  care  fie îi invităm ca  povestitori  la  evenimente,  fie  le luăm  interviuri, din aceeaşi dorinţă de a inspira şi pe alţii. Ne mai diferenţiază faptul că suntem un blog de echipă  cu membri care trăiesc în mai multe  ţări,  România, Franţa şi Italia,  şi mai primim uneori articole şi din alte colţuri de lume. Suntem oameni pasionaţi de artă sau teatru,  de plimbări cu motocicleta, de călătorii  în familie, de culinare şi vinuri, reuşim să acoperim o arie destul de vastă  care are legătură cu abilitatea de  a înţelege o călătorie prin  toate simţurile.

❙     Un itinerar virtual către diferite destinaţii din lume, care îmbină impresiile personale cu informaţiile utile. De la călătorii pe două roţi, la călătorii cu copii, biblioteci şi  concursuri, tradiţii,  artă,  lumeamare.ro pare un site complet. Lipseşte ceva?

– Nici un blog nu poate  fi complet, nu atât timp  cât îşi propune să abordeze foarte  personal toate subiectele. Noi povestim doar  despre ceea ce am văzut sau despre subiectele asupra cărora  avem  o minimă experienţă şi expertiză. Ghidurile pot fi complete, noi nu suntem însă un  ghid.  Echipa  de  care  vorbeam mai  sus  ne ajută  să avem  o diversitate de  opinii  însă  cu siguranţă că mai  sunt  goluri  pe  care  le vom umple sau nu, în funcţie  de cei ce ni se vor mai alătura la drum.

 

❙     România – cât de mare, sau de mică este ea?

– LumeaMare e mică, asta este expresia mea favorită. Depinde de fiecare  cum  priveşte România.  Din   păcate,   există   foarte   puţini români care  să îşi cunoască ţara  cu adevărat, chiar  şi eu mai am încă mult  de lucru  la asta. Aşa că România este încă mare şi merită descoperită aşa cum e ea, adică foarte frumoasă, atât ca peisaje cât şi ca oameni.

 

❙     Apropo de călătorii. Voi, membrii lumeamare.ro, cât de des călătoriţi? În ce loc n-aţi ajuns, dar vă doriţi?

– Nu pot vorbi pentru toată lumea,  aşa că o să îţi spun despre mine. Anul trecut  am călătorit  pe  bucăţele, dar  odată adunate mi-au  dat peste  trei  luni.  Anul  acesta  sper  să  pot  mai mult,  atât  pe  două roţi  cât  şi cu  familia.  Îmi doresc mult să ajung în Chile, alături de alte cel puţin 1.000 de  locuri.  Dar  o iau  încet,  nu  mă grăbesc,  toate la vremea lor.

❙     Hai să ne imaginăm o scenă. În călătoriile tale  cunoşti o persoană care n-a ieşit niciodată afară din localitatea sa. Cum i-ai explica cât de mare e lumea?

–  Aş  scoate  laptopul şi  i-aş  arăta   google maps? Glumesc din  nou,  nu cred  că aş încerca să conving pe nimeni să iasă din  bârlogul lui, dacă  nu îşi doreşte asta. I-aş povesti doar  ceea ce simt  eu vizavi  de călătorii,  experienţa mea personală, acelaşi lucru pe care îl fac şi pe blog. Eu  sper  doar  să  îi  inspir   pe  cei  muşcaţi de aceeaşi  insectă  ca şi mine,  nu  vreau să întorc viaţa nimănui pe dos.

 

❙     De 1 aprilie  oferă-i  păcăleala vieţii ei: Roma, Viena etc. – citesc un titlu de pe lumeamare.ro. Îi surprind des românii pe cei dragi cu astfel de păcăleli? Este Călătoria unul dintre darurile cele mai de preţ?

– Pentru mine  da,  nu  cred  că îmi  doresc altceva mai mult de atât. Nu am acces la statistici, dar  cred  că sunt  puţini care  fac astfel  de surprize. Oamenii se tem  de  eşec,  se tem  de refuz, oamenii au început să ofere cadouri cash în  plic,  pe  motiv   că  „nu   ştiu   gusturile  lui cutărică,  mai  bine  aşa  decât   să  îi  iau  ceva inutil”. Nu cunosc  ceva mai îngrozitor de atât, sunt  de părere că, dacă apreciem sau iubim  un om, putem depune minimul efort  de a-l cunoaşte şi  a  petrece ceva  timp   în  căutarea cadoului  potrivit. Sper  să  inspirăm cât  mai multă lume  să aibă curajul  (şi posibilitatea, de ce nu!) de a oferi celor dragi  ceea ce aceştia  îşi doresc  cu adevărat! Nu e chiar atât de greu  de aflat, trebuie doar  să reînvăţăm să ascultăm.

Taguri: nr. 4 / aprilie 2012 Tweet

Sunday, April 8th, 2012 at 8:55 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed