- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

S-a relansat www.revistaflacara.ro

Doamnelor şi domnilor, cititori şi necititori de Flacăra (că până aici v-a fost, o să deveniţi, în curând), vi s-a pregătit ceva! Din 13 august 2010, site-ul revistei noastre (www.revistaflacara.ro) s-a relansat. Într-o formă modernă, interactivă, provocatoare. Vă băgaţi?

Trei crai de la Răsărit, mai exact de la Bakemono – online publishing and development, au făcut, așa, un fel de pasiune pentru Flacăra. Și cum pasiunile, în ziua de azi, se consumă pe net, hop și revista noastră în online, cu „haine” noi și ademenitoare. Sigur că schimbarea era necesară. Arhitectul ei, Dorin Boerescu, ne explică și de ce: „Flacăra are un content care trebuia adus în online, pentru că în zona asta sunt puține produse de calitate. Voi aveți un conținut 100% original și teme interesante. Nouă chiar ne place revista, nici nu ne-am lega la cap cu un produs fără substanță!”

Acestea fiind zise, the show must go on! S-a făcut un layout, un design bazat pe cel al revistei, și care, evident, a fost agreat, aproape din prima, de mai-marii de la Flacăra. Apoi, pas cu pas, text cu text, conținutul din print a fost urcat în revista online. Deocamdată, avem integral intervalul ianuarie 2008 – august 2010. Urmează să ne recuperăm și trecutul, într-o formulă de genul best of Flacăra.

Și care ar fi avantajele acestei mișcări tectonice? Păi, să ne lămurească tot bakemonii. Nu că nu le-am ști și noi, dar e mai bine, totuși, să-i ascultăm pe specialiști: „Față de print, online-ul oferă și posibilitatea de a comenta, deci se produce, automat, o schimbare în mentalitatea cititorilor Flacăra. Și asta e bine și pentru ei și pentru revistă, în general, respectiv pentru autori, în special. Apoi, se pot căuta articole în tot conținutul, după anumite cuvinte cheie, se vede care sunt cele mai citite și cele mai comentate. Interactivitatea este, de departe, principalul câștig. Cititorii pot contribui activ la conținutul revistei, sunt invitați să propună teme, să-și exprime păreri, să trimită fotografii. În spatele site-ului se creează, astfel, o comunitate”.

Din punct de vedere numeric, contăm pe mii, multe mii de oameni. Calitativ, ca să zicem așa, se va păstra profilul cititorilor Flacăra, cărora managerii site-ului le-au găsit și o definiție interesantă: „Sunt oameni curioși!” Da, cred că prin asta au spus aproape totul. A, nu, ar mai fi ceva. Un zvon de tinerețe, după cum susține Dorin Boerescu: „Sper să atragem această categorie de vârstă, să întinerim site-ul. Sigur că îl vom promova pe facebook, acolo vom genera dezbateri, pe baza temelor din revistă. Așa că invităm cititorii pe facebook, dacă nu au cont să-și facă, să intre pe pagina de fani Flacăra”.

Hai, grăbiți-vă, ca să prindeți locuri în față! De acolo show-ul Flacăra se vede și se aude mai bine!

Apropo de interactivitate, Dorin Boerescu ne-a întrebat dacă noi, ca ziariști la Flacăra, suntem pregătiți și pentru o anume categorie de cititori online, care ne pot și înjura, în direct și la ore de vârf. Sigur că da! După niște zeci de ani de presă, sub atâtea guverne indecente și prin atâtea țigănii și subterane ale realității românești, chiar credeți că ne mai poate mira ceva?