Sănătatea în moarte clinică
November 1st, 2010, Tudor Calin Zarojanu 63 comentarii Tweet„Sistem = ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe etc.) dependente între ele şi formând un tot organizat (…) sau face ca o activitate practică să funcţioneze potrivit scopului urmărit“ (Dicţionarul explicativ al limbii române).
Înainte de-a ne pune problema cum arată sistemul de sănătate din România, trebuie să ne întrebăm dacă măcar este un sistem. Elementele sale nu sunt dependente între ele decât în mică măsură, nu formează un tot organizat şi nu prea funcţionează potrivit scopului urmărit.
România ca o boală
text Dana Isabelle Zarojanu şi Tudor Călin Zarojanu
Tentative de organizare a sistemului sanitar au existat. Mai întâi medicina de familie. Apoi carnetele de sănătate, care n-au folosit la absolut nimic. Pe urmă setul de analize gratuite – alte tipărituri şi distribuiri –, deşi acestea existau deja, tocmai prin medicii de familie. Acum, 18 milioane de oameni vor beneficia, de la 1 ianuarie 2011, de carduri naţionale de sănătate.
În paralel cu numeroasele reforme (neapărat radicale), cu rotirea celor mai mulţi miniştri pe un portofoliu, cu scandalurile de tot felul, am asistat la modificări fără număr ale listelor medicamentelor compensate şi gratuite, la lupta surdă dintre stat şi privat. În plus, de ani de zile se vorbeşte fără nici un rezultat practic despre eventuala acreditare a spitalelor, care există şi funcţionează inerţial, în vreme ce toate instituţiile de învăţământ au nevoie demult de acreditare, la fel ca şi posturile radio-TV.
Toate acestea, plus încă altele, au o legătură slabă sau chiar absentă cu Satana spre care se arată cu degetul: banii. Nu banii sunt prima problemă a Sănătăţii româneşti, ci organizarea, gândirea, claritatea, eficienţa şi stabilitatea deciziilor.
Catastrofe
Fireşte, nu tragediile definesc sistemul medical. Dar nici nu putem face abstracţie de ele, mai ales că unele par să nu fie accidente imprevizibile, ci efecte ale unor tare de fond.
• Septembrie 2008. Conducerea Maternității Giuleşti declanşează o anchetă în cazul unor bebeluşi care prezentau pe corp leziuni suspecte. Reiese că micuţii, născuţi prematur, au fost arşi deoarece o asistentă a încurcat spirtul cu un dezinfectant puternic.
• Septembrie 2008. Un băieţel de 3 ani, internat pentru „buză de iepure“ şi „gură de lup“, moare după ce o asistentă de la Spitalul Marie Curie îi face două injecţii. La şase ore după operaţie, copilul a început să sângereze, iar după ce asistenta i-a făcut două injectii, intră în stop cardiorespirator şi moare.
• Octombrie 2008. O asistentă de la Spitalul Grigore Alexandrescu din vina căreia, în martie, un copil de 9 ani a ajuns să sufere o intervenţie chirurgicală inutilă, încurcă din nou un copil sănătos cu unul care trebuia operat. Din fericire, medicul recunoaşte pacientul.
• Iunie 2009. Un copil de 3 ani moare la Centrul Medical Unirea, în urma unei anestezii.
• August 2009. Daniela Dulgheru ajunge cu bebeluşul la spitalul de copii din Bârlad. Mama, simţindu-se rău, îl lasă în grija unei asistente. Ulterior, micuţul cade din pat în cap, pe ciment. Asistenta medicală şi conducerea spitalului au încercat să o liniştească pe mamă: i-au spus că astfel de lucruri se mai întâmplă!
• Noiembrie 2009. O asistentă de la Maternitatea Bucur uită un bebeluş într-un incubator. Copilul suferă arsuri grave, unele până la os, pe 20% din suprafaţa corpului.
• Mai 2010. La Spitalul Judeţean din Slatina, un copil în vârstă de nouă ani moare la patru zile după ce a fost adus pentru a i se trata o fractură la antebraţul stâng. În acest caz, conducerea spitalului a decis desfacerea contractelor de muncă ale celor doi medici care l-au tratat pe copil.
• August 2010. Un copil de 9 ani moare la Spitalul de Urgenţă Slatina după ce a fost internat pentru o fractură la mână.
• August 2010. La Spitalul din Titu, o fetiţă de 6 luni moare după ce medicii stabiliseră că nu are nimic grav.
• August 2010. Un copil de opt ani, care a ajuns la Spitalul Municipal Olteniţa cu o plagă la genunchi, moare două zile mai târziu.
• August 2010. Tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Spitalul nu avea sistem anti-incendiu, copiii prematuri erau singuri, iar uşa de la palier nu putea fi deschisă decât cu cartelă.
Pedepse
• Doctorul ginecolog Viorica Pătraşcu a fost condamnată la doi ani cu suspendare pentru ucidere din culpă în cazul femeii care a decedat la naştere. Pe lângă condamnare, medicul trebuie să plătească, împreună cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Focşani și Allianz Ţiriac Asigurări SA Focşani, 100.000 euro daune morale şi 10.000 daune materiale.
• Medicul anestezist Dinu Arhil, vinovat de decesul pacientei Adrea Jarwal, trebuie să plătească daune morale în valoare de 77.000 de euro şi să asigure celor doi copii ai victimei o pensie alimentară lunară de câte 100 de lei (!). Doctorul a fost condamnat la doi ani cu suspendare. Instanţa a decis că va putea să profeseze în continuare meseria de medic anestezist. Decizia vine după aproape trei ani de procese.
nr. 11 / noiembrie 2010 Tweet
Best Links 2011…
hi!,I like your writing very much! share we communicate more about your article on AOL? I need a specialist on this area to solve my problem. Maybe that’s you! Looking forward to see you….
Websites you should visit…
[…]below you’ll find the link to some sites that we think you should visit[…]……
Links…
[…]Sites of interest we have a link to[…]……
Best Links 2011…
I am not sure where you are getting your information, but good topic. I needs to spend some time learning more or understanding more. Thanks for great information I was looking for this information for my mission….
Best Links 2011…
Great post. I am facing a couple of these problems….
Superb website…
[…]always a big fan of linking to bloggers that I love but don’t get a lot of link love from[…]……
Best Links 2011…
Having read this I thought it was very informative. I appreciate you taking the time and effort to put this article together. I once again find myself spending way to much time both reading and commenting. But so what, it was still worth it!…
Best Links 2011…
I just couldn’t depart your website before suggesting that I really enjoyed the standard information a person provide for your visitors? Is going to be back often to check up on new posts…
Best Links 2011…
I just couldn’t depart your web site before suggesting that I extremely enjoyed the standard info a person provide for your visitors? Is going to be back often to check up on new posts…
Best Links 2011…
Great post. I am facing a couple of these problems….
Best Links 2011…
Hi, Neat post. There is a problem with your web site in internet explorer, would check this… IE still is the market leader and a big portion of people will miss your great writing because of this problem….
Best Links 2011…
I like the valuable information you provide in your articles. I’ll bookmark your blog and check again here regularly. I am quite sure I’ll learn many new stuff right here! Good luck for the next!…
Best Links 2011…
Hi, just required you to know I he added your site to my Google bookmarks due to your layout. But seriously, I believe your internet site has 1 in the freshest theme I??ve came across. It extremely helps make reading your blog significantly easier….
Best Links 2011…
Somebody essentially help to make seriously articles I would state. This is the very first time I frequented your web page and thus far? I surprised with the research you made to create this particular publish extraordinary. Wonderful job!…
Best Links 2011…
You could certainly see your enthusiasm in the work you write. The world hopes for even more passionate writers like you who aren’t afraid to say how they believe. Always follow your heart….
OH HAI…
hi!,I like your writing very much! share we communicate more about your article on AOL? I require a specialist on this area to solve my problem. Maybe that’s you! Looking forward to see you….
OH HAI…
Good – I should certainly pronounce, impressed with your website. I had no trouble navigating through all tabs as well as related info ended up being truly simple to do to access. I recently found what I hoped for before you know it at all. Reasonably …
OH HAI…
Hello! I could have sworn I’ve been to this blog before but after browsing through some of the post I realized it’s new to me. Anyways, I’m definitely happy I found it and I’ll be book-marking and checking back frequently!…
Taking Notice…
I’m really inspired with your writing talents as well as with the layout in your weblog. Is that this a paid theme or did you customize it yourself? Either way stay up the nice high quality writing, it’s uncommon to peer a nice weblog like this one n…
trackback fever…
I am really impressed along with your writing skills and also with the format for your weblog. Is that this a paid topic or did you customize it your self? Either way keep up the nice high quality writing, it’s rare to look a great weblog like this on…
OH HAI…
I just couldn’t depart your web site before suggesting that I extremely enjoyed the standard information a person provide for your visitors? Is going to be back often in order to check up on new posts…
2011…
I’d have to examine with you here. Which is not one thing I usually do! I take pleasure in reading a post that may make folks think. Additionally, thanks for permitting me to comment!…
http://www.eRealEstateSanDiego.com...
Pacific Real Estate Broker serving all of your San Diego county real estate needs. Search Ca homes for sale using our MLS search. Receive email updates of Realtor listings with prices and blog. Whether single-family houses, townhomes, luxury homes, bea…
http://www.eRealEstateSanDiego.com...
Pacific Real Estate Broker serving all of your San Diego county real estate needs. Search Ca homes for sale using our MLS search. Receive email updates of Realtor listings with prices and blog. Whether single-family houses, townhomes, luxury homes, bea…
2011…
Thanks a lot for sharing this with all of us you actually know what you’re talking about! Bookmarked. Kindly also visit my website =). We could have a link exchange arrangement between us!…
Phen375 reviews…
This is really attention-grabbing, You are an overly professional blogger. I have joined your feed and stay up for in quest of more of your fantastic post. Additionally, I have shared your website in my social networks! phen375 reviews…
2011…
Great post. I am facing a couple of these problems….
2011…
The blog was how do i say it… relevant, finally something that helped me. Thanks…
2011…
Thanks for another informative website. Where else could I get that type of info written in such an ideal way? I’ve a project that I am just now working on, and I have been on the look out for such info….
2011…
Pretty! This was a really wonderful post. Thank you for your provided information….